Voltaj sărbătorește „Din toată inima” ziua Europei cu un concert live transmis online

„Știi câte state are Uniunea Europeană? 27! Atâtea minute va avea și concertul nostru” este mesajul lui Călin Goia, solistul trupei Voltaj, pentru toți cei care duc dorul unui concert, fie el și online. Așa că pe 9 mai la ora 19:30, Voltaj va sărbători „Din toată inima” ziua Europei cu un concert ce va putea fi urmărit pe canalele de Social Media ale trupei, pe YouTube, dar și pe Radio România Actualități. Cei care vor urmări concertul, vor asculta timp de 27 de minute cele mai frumoase piese ce i-au consacrat pe membrii trupei de-a lungul carierei și se vor putea bucura de ele chiar din propriul living.

„Ne e dor să cântăm și am considerat că trebuie să marcăm printr-un concert ziua Europei și apartenența noastră, a românilor, la aceasta. E o sărbătoare a tuturor europenilor și trebuie să o simțim ca atare, dincolo de pandemie sau tensiuni politice internaționale”, povestește Călin Goia.

În urmă cu trei luni, Voltaj și-a surprins publicul cu unul dintre cele mai emoționante videoclipuri lansate vreodată. După ce a cucerit inimile fanilor cu „Doar pentru ea”, o declarație de dragoste pusă pe note muzicale și o piesă inspirată de jumătățile noastre, trupa a lansat de Dragobete mult așteptatul videoclip.

În 2020, Voltaj a lansat „OM”, o piesă cu versuri puternice, ce transmite un îndemn social care subliniază importanța solidarității, iubirii și acceptării. La finalul lui 2019, Voltaj a susținut turneul național „Ca la 20 de ani” ce s-a încheiat la Sala Polivalentă cu un eveniment inedit care a adunat aproximativ 4000 de oameni. De-a lungul timpului, hituri precum „Pic, pic”, „Dă vina pe Voltaj”, „Și ce”, „Meci de box”, „Mi-e dor de”, care au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube au cucerit publicul și au ajuns în sufletele fanilor.

Păreri?

Alexandra Stan, primul concert live după o pauză de un an

Alexandra Stan își invită fanii din întreaga lume într-un concert live, pe 15 aprilie, la ora 21:00, prin cadrul unei platforme online.

Desi pandemia a afectat industria muzicală, artiștii s-au adaptat la noua realitate, astfel că interacțiunile cu fanii au loc online, în special prin social media. Acum, prin Netbox, Alexandra susține primul concert live după o pauză de un an.

“Am emoții de parca ar fi pentru prima dată când susțin un concert. Am simțit că e momentul să retrăiesc alaturi de fanii mei bucuria unui show, chiar dacă de data asta este făcut într-un alt mod. Eu mă pregătesc intens pentru 15 aprilie, fac repetiții cu trupa zilnic, vreau să fie o experiență frumoasă pentru fanii mei din întreaga lume”, spune Alexandra Stan.

În cadrul concertului, Alexandra va cânta cele mai recente single-uri, precum “Aleasa”, “Take Me Home”, dar și hiturile “I did it, Mama” și “Mr. Saxobeat”.

Fiind vorba de un concert online, biletul este 30 lei și poate fi cumpărat de aici: https://www.netbox.show

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Gala Muntelui 2021 se va desfășura, fără spectatori, pe terasa Castelului Cantacuzino de la Bușteni și va fi transmisă online pe Facebook

Gala Muntelui 2021, ajunsă la cea de-a 6-a ediție, eveniment care face parte, în mod tradițional, din programul festivalului de film montan ALPIN FILM FESTIVAL, se va desfășura, în acest an, fără spectatori și va fi transmisă LIVE ONLINE. Deși festivalul de film alpin a fost amânat pentru toamnă, în speranța că situația epidemiologică va permite desfășurarea lui cu spectatori, Gala Muntelui 2021 își dorește să recompenseze sportivii și proiectele care au adus o gură de oxigen în anul 2020, așa dificil cum a fost el.

Alături de Alpin Film Festival și Clubul Alpin Româna, la organizarea ediției din acest an s-a alăturat și echipa publicației Ski&Outdoor Magazine, singura revistă de ski și sporturi outdoor din România.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 27 martie, începând cu ora 11,00, pe terasa Castelului Cantacuzino din Bușteni, fără spectatori, cu participarea celor nominalizați și cu respectarea regulilor de distanțare și sanitare în vigoare. Transmisia evenimentului va putea fi urmărită live pe paginile de Facebook ale celor 3 organizatori: Alpin Film Festival, Clubul Alpin Român și Ski&Outdoor Magazine. Evenimentul va fi prezentat de alpiniștii Vlad Căpușan și Vasile Cipcigan.

Gala Muntelui le oferă, în mod simbolic, în fiecare an, un premiu, sportivilor care au reușit performanțe deosebite în sporturile montane, o parte importantă fiind dedicate alpinismului, o tradiție care continuă evenimentul Gala Alpinismului, inițiată de regretatul Zsolt Torok. Și de această dată, se vor premia sportivi cu performanțe în alpinism, alergare montană, mountain bike, schi alpin, schi de tură, freeride ski și freeride snowboard, dar și generația nouă de copii cu rezultate excepționale.

Gala Muntelui 2021 va oferi și un premiu special mai multor asociații și cluburi care promovează sportul, cultura și educația montană, precum echipa Via Transilvanica, Asociația SKV, pentru 140 de ani de turism montan în România, Grupul de Explorări Subacvatice și Speologice, pentru 40 de ani de activitate speologică, echipa Climb Again pentru Expediția Mont Blanc 2020, asociația CAIAC SMILE, care a realizat echipamente de schi pentru persoane cu dizabilități motorii, dar și echipa Salvamont pentru cea mai importantă intervenție din 2020: Acele Morarului.

Pentru al doilea an consecutiv, în cadrul Galei Muntelui se va acorda Trofeul ZSOLT TOROK, unui alpinist care s-a făcut remarcat cu realizări în 2020.

“Este o ediție de tranziție în vremuri dificile și mesajul acestui eveniment este de speranță la vremuri mai bune. Premiile sunt destinate să aducă un gest de respect și recunoștință pentru cei care, în vremuri dificile, au reușit să-și cultive pasiunea și să obțină rezultate notabile în disciplinele practicate”, spune Dan Burlac, organizatorul Alpin Film Festival.


“Suntem în tabăra de bază așteptând o fereastră de vreme bună. Așa ne simțim de un an de când pandemia de Covid-19 pare că ne-a pus pe pauză toate planurile, toate aspirațiile, toate ambițiile. Însă unii dintre noi nu au renunțat, s-au adaptat și au avut curajul de a-și duce pasiunile la capăt. S-au antrenat, și-au dus competițiile la bun sfârșit și au obținut rezultate cu care ne mândrim cu toții. Și ei merită răsplătiți”, a adăugat Vasile Cipcigan, alpinist și salvator montan, dar și moderator al evenimentului.

Păreri?

Sam Smith lanseaza albumul “Love Goes”, in varianta live, de la Abbey Road Studios

Sam Smith, castigatorul premiilor Grammy, Brit Awards, Golden Globe si Oscar, a lansat o varianta live a celui mai recent material discografic – “Love Goes”, in studiourile Abbey Road.

Albumul contine 13 track-uri si a fost, totodata, singurul performance live a lui Sam Smith din 2020. “Love Goes” este al treilea material discografic lansat de catre Sam Smith.

Inregistrat alaturi de o trupa live completa, in interiorul Abbey Road, materialul Love Goes Live at Abbey Road Studios include piese precum “Diamonds”, “Promises”, “Kids Again”, “Dancing With A Stranger” sau piesa ce da titlul albumului, “Love Goes”, alaturi de Labrinth.

Concertul “Love Goes” a avut in setlist si hiturile “Lay Me Down” si “Stay With Me”, dar si un cover intim al piesei iconice, “Time After Time”, lansata de catre Cyndi Lauper.
Pentru a marca lansarea, Sam Smith si Cyndi au purtat o discutie despre noua varianta a piesei si despre muzica, in general: https://www.youtube.com/watch?v=BCR42syeJVM

LOVE GOES: LIVE AT ABBEY ROAD TRACKLIST: 

1. Young*
2. Diamonds
3. Dancing With a Stranger
4. Promises
5. Too Good at Goodbyes
6. Lay Me Down
7. My Oasis (ft. Jade Anouka)
8. Time After Time
9. How Do You Sleep?
10. For The Lover That I Lost
11. Kids Again
12. Love Goes (ft. Labrinth)
13. Stay With Me

*Track-ul apare doar pe versiunea live de pe vinil

Materialul include si un cover dupa melodia “Time After Time”, de la Cyndi Lauper

Păreri?

vStage.ro – acum nu doar evenimente LIVE ci si ON DEMAND, chiar si in format 360. Bonus, AirPlay!

Lansata in martie 2020 fix la inceputul pandemiei de catre iabilet.ro, lider in ticketing in Romania, fiind si prima platforma de acest fel din tara, vStage.ro s-a bucurat sa transmita live sute de evenimente de toate tipurile, de la concerte la evenimente de stand-up, cursuri si conferinte.

Recent, platforma a lansat pe langa modulul de live si modulul de content on demand pe baza de bilet / abonament. Mai exact, clientii pot cumpara bilete / coduri de acces cu care pot urmari contentul cand doresc intr-un anumit timeframe (de la o zi la o luna).  Asa ca acum vStage.ro este platforma de livestreaming dar si de “on demand” pentru creatorii de continut.

Toate acestea se pot intampla atat pe vstage.ro cat si in “embed” pe site-ul tau. vStage suporta acum si content in format 360 dar si AirPlay pentru a putea fi urmarite evenimentele pe televizoarele de noua generatie!

Daca esti artist muzical sau de standup sau organizezi o conferinta si vrei sa fii urmarit(a) LIVE sau vrei sa le prezinti un concert / perfromance / conferinta inregistrata, vinzi bilete / coduri de acces pe iabilet.ro, apoi, cumparatorii introduc codul de pe bilet si se bucura de stream. Atat live cat si on-demand. Daca vrei sa-ti prezinti cursurile online, live, sau nu, (dans, muzica, pictura, coaching, antrenor personal etc..) sau esti un creator de continut, vStage este solutia pentru tine. Iar legat de bani, platesti doar comision din biletele vandute!

vStage va ofera atat solutia de streaming / on-demand cat si solutia de vanzare bilete prin iabilet.ro. Streamul poate fi transpus pe vStage prin solutia oferita de noi sau puteti sa folositi orice alta solutie proprie, vStage putand insera in platforma orice alta varianta de stream live existenta pe piata. Poti face streaming chiar si din studioul unei televiziuni, noi stim sa preluam streamul si sa-l impartim catre fani. Costurile de bandă sunt suportate de noi la fel ca si orice alte costuri tehnice server-side. Tu nu te ocupi decat de partea de content iar livrarea si tot ce tine de partea tehnica e la noi, toate costurile fiind incluse in comisionul de ticketing.

Transmisiunea live prin solutia oferta gratuit de vStage.ro este Full HD si poti folosi pentru a te filma LIVE camera de pe laptop / mac sau orice alt webcam si suporta AirPlay pentru a putea fi vazuta pe smart tv-urile de generatie recenta. Cu cat camera cu care transmiti e mai profesionala cu atat calitatea e mai buna. Daca nu vrei sa folosesti solutia noastra, iti reamintim ca poti folosi orice solutie proprie de streaming doresti, vStage putand insera si transmite orice fel de stream live, sau nu, chiar si din studiouri de televiziune.

vStage functioneaza inclusiv pe baza de coduri gratuite pentru cei care vor sa-si ofere fanilor contentul in mod gratuit. Pasii sunt aceiasi: fanii achizitoneaza bilete cu valoare zero si folosesc codurile de acces in platforma la o ora prestabilita sau in intervalul prestabilit, on demand.

Acestea fiind spuse, va invit cu drag, apoi va astept cu impresii!

Alina Eremia, “Show Must Go On” – concert live de ziua ei oferit publicului

Alina Eremia a făcut un cadou fanilor cu ocazia zilei sale de naștere “Show Must Go On”, un concert transmis live pe canalul de YouTube al artistei. Într-un an delicat, în care artiștii au stat departe de scenă și de public, muzica este cea care ne unește, fie chiar și doar prin intermediul rețelelor de socializare.

Artista a interpretat alături de trupa sa piesele cele mai cunoscute și îndrăgite de fani precum “Poartă-mă”, “A fost o nebunie”, “Cum se face”, “Noi”, “Filme cu noi”.

Din “Show Must Go On” nu au lipsit și invitații speciali – The Motans alături de care a cântat “Din trecut” și NANE cu piesele “BRB și în premieră”Deja Vu” care urmează să fie lansată în 2021.

Conceptul video aparține lui Bogdan Păun (regie) și Alexandru Mureșan (DoP) de la NGM Creative, cu care artista a mai colaborat pentru videoclipurile pieselor “Din trecut” sau “Noi”. Echipa de beauty a artistei este formată din Cristina Crăciun (styling), Andra Manea (make-up) și George Cozma (hair).

“Show Must Go On” înseamnă multe pentru mine: dragostea de muzică, de scenă și un context perfect de a face un bine. A fost unul dintre cele mai frumoase proiecte pe care le-am inițiat și mă bucur că am avut alături de mine o echipă genială (NGM Creative, Vlad Pârvulescu, Alice Negru, Global Records). A fost și mai special, pentru că s-a difuzat de ziua mea și am avut parte de un amalgam de stări. Mă bucur că au fost prezenți online mulți oameni, lucru care evidențiază că oamenii au nevoie de muzică live. Chiar dacă acest concert s-a desfășurat de la distanță, cei care au urmărit au fost foarte activi în secțiunea de comentarii și am simțit energia lor”, a spus Alina Eremia.

“Îi mulțumesc foarte mult Alinei pentru invitație, mă bucur să fim colegi, că lucrăm împreună și mă mândresc să am așa prieteni. Îi urez un sincer “la mulți ani!”, a spus The Motans.

Alina Eremia este alături de Ilinca, o fetiță de 7 ani care are nevoie de bani pentru a-și continua recuperarea din cauza unei probleme medicale care îi afectează sănătatea. Donații pot fi făcute pe http://pretulbinelui.ro/ sau prin SMS cu textul HOPE la 8844.

Păreri?

EMAA aduce un concert live, pe scena teatrului Elisabeta, pentru lansarea albumului Macii înfloresc iarna

EMAA lansează clipurile pieselor de pe albumul Macii înfloresc iarna, realizate sub forma unui concert live, alături de Bastien, Bruja, Killa Fonic, instrumentiși și dansatori, susținut pe scena teatrului Elisabeta. Artista și-a dorit ca primul ei album să poată fi transmis cât mai natural și, împreună cu echipa, a decis să facă lucrurile în felul în care le-ar fi făcut dacă nu ne-am fi aflat cu toții în această perioadă delicată.

“Cred că un performance live este întotdeauna mai sincer. Cei de la Teatrul Elisabeta au fost foarte încântați de ideea noastră de a ține concertul într-un teatru gol și ne-au ajutat în acest sens. Macii înfloresc iarna e primul meu album, îl aștept de mult și am reușit să îl finalizez exact așa cum mi-am imaginat, împreună cu artiști pe care îi respect nemărginit, care m-au simțit și pe care i-am simțit exact așa cum sunt, și împreună cu o echipă foarte loială, care a susținut constant toate ideile noastre și pentru care sunt cea mai recunoscătoare”, a declarat EMAA.

 

“A fost un moment pe care îl așteptam încă de când ne-am cunoscut și chiar simțeam că o sa scriem muzică împreună. EMAA este un om tare special și cred mult în felul ei de a simiți lumea”, a spus Bastien.

 

“Între mine și EMAA s-a creat o chimie extraordinară încă din primele dăți când ne-am văzut, iar ce s-a întâmplat pe scenă a fost pur și simplu un schimb de energie pozitivă, mister, prietenie, alb și negru, soare și lună”, a declarat Bruja

 

Albumul conține șapte piese, patru cântate doar de EMAA plus trei colaborări cu Bastien, Bruja și Killa Fonic, și vorbește despre un extaz continuu, despre o viață fără lipsuri, despre lucruri care nu se văd, dar se simt, și gânduri nespuse.

Pe lume, nu există nimic care să își păstreze forma și esența intacte pentru totdeauna. Mediul, noi și stările noastre, toate se modifică în mod constant, uneori controlat, alteori nu. Atunci când iubim mult, avem senzația că acest sentiment nu va înceta niciodată. O stare puternică de bine, completă, care nu are cum să dispară. Albumul Macii înfloresc iarna este o imagine metaforă, care descrie acest lucru.

Păreri?

Andra, Carla’s Dreams, INNA și Irina Rimes urcă pe scena The Artist Awards și aduc show-uri live incendiare

Luna aceasta, la PRO TV, cei mai iubiți artiști și creatori de conținut vor fi premiați pentru rezultatele obținute în anul în curs, în cadrul The Artist Awards. Mai sunt doar câteva ore în care românii își pot vota preferații, pe www.theartistawards.com, și pot alege câștigătorii categoriilor Best New Act, Best DJ/ Electronic/ Dance Act, Best trap act, Best Video, Best Song, Best Collaboration, Best Female, Best Male, Favorite Artist, Beauty Award, Content Creator of the year, Best Sketch și The Artist.

The Artist Awards va aduce un spectacol fantastic, în care vor fi sărbătorite muzica și conținutul din online. Pe lângă decernarea premiilor, Alina Eremia, Andra, Antonia, Carlas Dreams, DJ Project & Andia, INNA, Irina Rimes, Killa Fonic, Rengle, Roxen și The Motans vor aduce show-uri live extraordinare și unele dintre cele mai ascultate piese ale anului.

 

“Mă bucur să fiu iar pe scena de la The Artist alături de colegii mei. A fost un an greu, fără concerte, dar un an în care muzica ne-a ținut împreună”, a spus INNA.

 

“Anul trecut, am cântat pentru prima dată piesa Ce-ți cântă dragostea pe scena The Artist Awards, la Craiova. Sunt fericită că voi fi prezentă și anul acesta și voi cânta pentru publicul care ne va urmări la PRO TV. Așteptăm cu nerăbdare să urcăm pe scenă, am început deja pregătirile pentru show-urile live, care sunt convinsă că vor fi incendiare și extrem de emoționante. Aveți grijă de voi și ne vedem curând”, a declarat Roxen.

 

“Ediția din anul acesta a premiilor The Artist va fi într-un format foarte neobișnuit, dar abia aștept să văd show-ul și să particip alaturi de echipa mea la acest eveniment”, a spus The Motans.

 

Artiștii, alături de trupele lor și dansatori, au început deja repetițiile pentru The Artist Awards, iar scena îi așteaptă cu nerăbdare. Luna aceasta, vor oferi publicului emoția și energia pe care doar muzica le poate aduce.

Păreri?

Teatrul independent continuă să existe. ș.a.m.d. – un performance transmis 24 de ore din 24, live din sala de spectacol

La mai bine de jumătate de an de la prima reprezentație live din sala de spectacol, unteatru dă startul unui nou proiect care își propune să amintească spectatorilor, dar și autorităților, că arta independentă continuă să existe. Ș.a.m.d. debutează marți, pe 13 octombrie, de la ora 13:00, și se va derula pe o perioadă nedeterminată, subliniind importanța sectorului cultural, grav afectat de măsurile adoptate în contextul pandemic. În următoarea perioadă, o cameră video va transmite non-stop din sala de teatru, iar publicul va putea urmări oriunde, în orice moment al zilei, artiștii invitați. Zeci de personalități ale scenei independente și-au confirmat deja prezența la întâlnirea virtuală cu spectatorii și vor intra în direct în primele zile ale proiectului, donând din timpul lor acestui demers.

Transmisiunea live va putea fi urmărită 24/7, gratuit pe https://cinematic.unteatru.ro/unteatru-livestream/ – prima platformă VoD de teatru independent din România.

Richard Bovnoczki va deschide seria întâlnirilor online din sala unteatru, organizate în timp real, în condiții de siguranță sporită. Pe parcursul zilei de marți, vor veni pe rând, în fața camerei, Alex Popa, Andrea Gavriliu, Sabrina Iașchevici, Cristina Casian, Dragoș Mărgineanu, Mihaela Trofimov, Liviu Romanescu, Denisa Nicolae, Florentina Țilea, Ionuț Vișan, Liviu Pintileasa și Alex Ștefănescu. O întreagă comunitate de artiști și personalități din toate domeniile li se va alătura în următoarele zile, oferind privitorilor ocazia de a rămâne în contact permanent cu scena culturală independentă. Pe timp de zi, spectatorii vor putea urmări non-stop artiștii invitați, iar în timpul nopții, sala de teatru va deveni un spațiu perpetuum mobile, surprinzând audiența cu noi concepte puse în scenă de organizatori. Fiecare dintre artiștii care vor evolua în fața camerei va respecta cu strictețe normele de protecție impuse în această perioadă, dezinfectând spațiul înainte de fiecare reprezentație. Toate aceste momente vor putea fi urmărite live, fără excepție, oferind tuturor privitorilor o nouă perspectivă asupra atmosferei din culise.

Un proiect fără precedent în România, ș.a.m.d. spune povestea unui domeniu în care activează mii de profesioniști – artiști, tehnicieni, specialiști în comunicare și management cultural, și a unor spații care riscă să dispară de pe harta obiectivelor culturale, în lipsa unor măsuri concrete de susținere. Pe o perioadă nedefinită, artiștii din întreaga țară sunt invitați să se alăture acestei inițiative. Toți cei interesați să participe la acest experiment artistic pot trimite un email la xxxx, în care sunt rugați să menționeze datele și intervalele orare disponibile.

Despre unteatru

Un proiect independent lansat în urmă cu 10 ani, unteatru s-a remarcat în peisajul cultural autohton prin producții de calitate, apreciate nu numai de publicul bucureștean, ci și de juriile marilor festivaluri de profil. O întreagă comunitate de artiști s-a format de-a lungul timpului în jurul acestui spațiu construit din dorința de a oferi un mediu al libertății totale de exprimare prin teatru. În 2019, unteatru a fost distins cu Premiul de excelență UNITER – cea mai importantă recunoaștere oferită unei instituții artistice de către profesioniștii din lumea teatrului. În tot acest timp, proiectul s-a susținut exclusiv din și prin vânzarea de bilete, cele mai multe dintre spectacole fiind produse cu resurse minime, din dragoste pentru teatru.

Păreri?

https://youtu.be/g6WhJxYV_jY

Edward Sanda a marcat lansarea primului său album printr-un concert live, pentru familie și prieteni

Alături de familia sa, de gașca de la Famous Production și de cei mai apropiați prieteni și colegi de breaslă, Edward Sanda a lansat primul album din cariera sa, „Nuanțe de iubire”.

În cadrul evenimentului restrâns, în aer liber, care a avut loc la Moșia Corbeanca, artistul a susținut un concert live în care a cântat cele 12 piese. „După cum știți deja, toate cântecele de pe album sunt de dragoste, pentru ca am vrut să descriu iubirea în mai multe nuanțe. Sunt foarte emoționat pentru această seară! Este lansarea primului meu album și mă bucur că am reușit la vârsta aceasta să realizez un lucru pe mi-l doream încă de când am început să cânt. Numele albumului a fost ideea mea și am lucrat foarte mult la <Nuanțe de iubire>, deoarece eu am compus integral multe din piese, le-am masterizat și mixat. Totul a venit natural și cred că a ieșit foarte bine”, a declarat Edward.

Emoțiile au crescut și mai mult atunci când artistul i-a dedicat iubitei sale piesa ei preferată, „Nuanțe de iubire” și, pentru că ea nu a putut fi prezentă, Edward a sunat-o pe Cleopatra pentru a-i cânta la telefon. Vizibil emoționată și cu lacrimi în ochi, Cleopatra s-a bucurat de surpriza pregătită de Edward, iar toți cei prezenți la eveniment au putut vedea cu ochii lor cât de îndrăgostiți sunt cei doi artiști.

Pe scenă, alături de Edward a urcat și Ioana Ignat, dar și Randi care i-a urat să rămână mereu la fel de perfecționist și ambițios cum este acum. „Sunt foarte mândru de Edward, pentru că a lucrat integral la acest album, ceea ce puțini artiști fac“, a declarat Randi. La rândul său, Edward a mărturisit că Randi este mentorul lui, „este omul de la care învăț foarte multe lucruri. Îl iubesc și îi mulțumesc!“.

La eveniment au fost prezenți Amna, Doinița Oancea, Dan Badea, Adina Buzatu, dar și părinții lui Edward, însoțiți de surioara sa, Elisabeth.

Fanii lui Edward pot asculta piesele „Doar pe a ta” feat. Ioana Ignat, „Haine scumpe”, „Nicio zi fără tine”, Nimeni ca noi”, „Inimi pierdute”, „Vintage” feat Lidia Buble, „Univers”, „Nuanțe de iubire”, „Vreau să mă vrei”, „Vorbele lor”, „Anotimpuri”, „Serenade” feat Nicole Cherry.

Păreri?