Dupa ce a produs o melodie pentru Lindsay Lohan, Manuel Riva lanseaza Dancefloor, hitul dance al primaverii

Dancefloor este cea mai nouă lansare Manuel Riva, o piesă care pune sângele în mișcare și care ne pregătește pentru o primăvară de neuitat. Mixul între beat-ul recognoscibil al DJ-ului și versurile puternice ale PRISKĂI promit un hit care va fi prezent în toate playlisturile acestui an.

 

„Întâlnirea cu PRISKA a fost unul dintre momentele-cheie de anul trecut; stilul ei este proaspăt și revigorant. Am scris și înregistrat Dancefloor în Amsterdam în timpul ADE, și ne-a plăcut foarte mult rezultatul final. Abia aștept să-l ascultați.”

 

„ Dancefloor este despre a-ți regăsi sentimentul de iubire prin muzică, în loc de a căuta iubirea într-o persoană, cineva care poate nu era pregătit să îți îndeplinească standardele. Iubirea se află în interiorul meu și prin muzică ajung cu succes la iubirea pentru mine însămi, iar acesta este mesajul piesei.” declară PRISKA.

 

Dancefloor face parte din cel mai nou album de studio al artistului (care se va lansa la finalul lunii martie) și promite să devină un single de succes.

 

Manuel Riva este un producător român ale cărui piese au fost mixate sau incluse în podcast-urile celor mai mari DJ din lume: Tiesto, David Guetta, Fedde Le Grand, Sam Feldt, Oliver Heldens, Cosmic Gate, Sander Van Doorn, Robin Schulz, Max Vangheli. Cu o carieră care a început în 2000, Manuel Riva a fost nominalizat în 2016 la premiile MTV-EMA pentru Best Romanian Act. Succesul său internațional a venit odată cu lansarea single-ului „Mhm Mhm” cu Eneli. Piesa a fost bine primită de public, fiind difuzată în heavy-rotation pe toate posturile de radio importante din România, ajungând în top 20 Billboard Dance/Club Chart din Statele Unite și locul 1 în aplicația Shazam în tări precum Bulgaria, Cipru, Moldova, Lituania și Armenia. Piesa are peste 39 de milioane de vizualizări pe YouTube. Următoarea sa piesă „Miami”, cu Alexandra Stan, a ajuns în top 10 în Billboard Charts și are peste 12 milioane de vizualizări pe YouTube. Cel mai recent hit al său este Modern Love, care a adunat peste 6.5 milioane de vizualizări pe YouTube. În 2021 a produs single-ul Lullaby pentru Lindsay Lohan, melodie care poate fi găsită exclusiv ca NFT.

 

PRISKA Blom, o fată talentată din orașul Wormer, a fost luată sub aripa PSG Music după ce aceștia au ascultat un demo al artistei. La scurt timp după aceea, a început o colaborare cu Cloud 9 Music Publishing. În 2022 a avut mai multe sesiuni de writing cu artiști renumiți precum Armin van Buuren, BLYNE, LIZOT, D.T.E., I am Aisha, Ronnie Flex, Alexandra Stan, Avenue și mulți alții. PRISKA a atras atenția unor case de discuri majore precum Warner Music Germany, Virgin, Ultra Music, Sony Music și chiar Republic. Celebrități precum Charlie Walk au întrebat personal despre cine este PRISKA.

Păreri?

Manuel Riva a produs o piesa pentru Lindsay Lohan, lansata exclusiv ca NFT

DJ-ul și producătorul Manuel Riva a produs pentru celebra artistă de la Hollywood,Lindsay Lohan, piesa Lullaby. Unicitatea piesei nu este dată doar de colaborarea în sine, ci și de modul în care aceasta a fost lansată, piesa regăsindu-se în exclusivitate ca NFT, acesta fiind centrul artelor digitale pe blockchain.

Termenul de NFT provine de la Non-fungible tokens, iar întreaga lume a artei începe să resimtă avantajele acestui nou mod digital prin care oamenii pot achiziționa artă prin criptomonede. Practic, un NFT reprezintă un obiect unic digital, precum piese audio, clipuri video, tablouri digitale, gif-uri etc. Piesa Lullaby se află, în acest moment, în procesul de licitație pe una dintre platformele care folosesc această tehnologie, denumită FansForever. Cea mai mare valoare oferită pentru cumpărarea piesei, până acum, este de 500.000 TRX, adică aproximativ 33.365 de dolari.

Mă bucur nespus că am avut oportunitatea de a colabora cu o artistă atât de cunoscută, precum este Lindsay. Piesa “Lullaby” este una cu un vibe nostalgic, dar iat-o adusă într-un context nou, care ține de aria viitorului. Chiar dacă ideea de NFT nu este încă atât de populară în România, sunt sigur că va câștiga foarte mulți adepți într-un timp foarte scurt. Prin această ocazie, doresc să anunț și lansarea noului meu EP în câteva zile, care va fi, de asemenea, în exclusivitate pe una dintre platformele de NFT., spune Manuel Riva.

“Lullaby” este o piesă de geneză, care va face istorie., adaugă Lindsay Lohan pe profilul său de Instagram.

Manuel Riva este, în momentul de față, unul dintre cei mai de succes artiști români peste ocean. Piesele sale s-au aflat săptămâni la rând în topurile Billboard dedicate muzicii dance. Așa că, putem spune cu mândrie că Manuel Riva este într-o continuă ascensiune. Succesul international a venit o dată cu lansarea single-ului „Mhm Mhm”, care a ajuns în Top 20 Billboard Club Chart și a continuat cu “Miami”, piesă ajunsă între primele 10 în același clasament Billboard.

Manuel Riva a fost nominalzat la premiile MTV – EMA la categoria Best Romanian Act și a deschis mari festivaluri de muzică, precum UNTOLD pe main stage. Piesele sale au fost mixate sau incluse în podcasturile celor mai mari DJ din lume: Tiesto, Fedde Le Grand, Sam Feldt, Oliver Heldens, Cosmic Gate, Sander Van Doorn, Robin Schulz, Max Vangheli.

Păreri?

Taylor Swift rămâne fidelă designerului român Lorena Sârbu pentru ținutele de scenă

Designerul roman Lorena_Sarbu(2)

Taylor Swift a fost o apariție încântătoare pe scenă, la cel mai recent concert al său susținut de celebra artistă în Vancouver, Canada.

Ținuta verde cu franjuri și paiete semnată de designerul român Lorena Sârbu a contrastrat perfect cu culoarea părului și ochii lui Taylor.

Nu este pentru prima dată când starul american apelează la creațiile Lorenei Sârbu. Ea a apărut pe scena galei MTV Video Music Awards, cu un costum auriu, bătut cu cristale Swarovski, alcătuit dintr-un top super sexy și pantaloni scurți, o ținută semnată de designerul român stabilit la Hollywood, Lorena Sârbu.

Lorena Sarbu este un designer care are din ce în ce mai mare succes în Cetatea Filmului, acolo unde, în ultimii ani, a îmbrăcat celebrități precum Jennifer Lopez, Barbra Streisand, Olga Kurylenko, Eva Longoria, Britney Spears, Nicole Richie, Carmen Electra, Lindsay Lohan, Toni Braxton si multe alte nume cunoscute.

Vedeți pe Taylor Swift în ținuta designerului român Lorena Sârbu dând click pe linkul de mai jos! Like?

http://lorenasarbu.com/taylor-swift-wears-lorena-sarbu-for-her-concert-in-canada/