Katarina și What’s UP lansează Liquid Love, o piesă dincolo de limitele iubirii

Iubirea înseamnă sacrificii și, de cele mai multe ori, din iubire oamenii ajung în situații în care nu mai există cale de întoarcere. Katarina și What’s Up lansează melodia Liquid Love, spunând povestea unor îndrăgostiți care riscă totul din iubire și care merg până la capăt pentru a salva persoana iubită.

„Played hard to get, no regret, but I’m yours now” sunt versurile prin care își declară Katarina sentimentele de iubire și recunoștință. Ea, vinovată de ceva ce nu mai poate repara, iar el păstrând secretul din prea multă iubire. Oare chiar așa să fie dragostea? O bucurie deseori interzisă de mult prea multe sacrificii? 
 
“Whatzy a fost mereu o mare inspirație pentru mine în industria muzicală. El este un om care chiar simte muzica și o prețuiește așa cum o prețuiesc și eu. Această colaborare pentru mine este un lucru foarte special, aproape de inima mea. Lucrând cu Marius, am ajuns și mai aproape de adevăr, în sensul de a ști ceea ce vreau să exprim prin muzică. Le mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în acest proiect, caselor de discuri Roton și Cat Music și nu în ultimul rând celor de la Hahaha Production. Acest proiect îmi doresc să fie primit așa cum am simțit noi că va fi, atunci când l-am compus.”, spune Katarina.
 
“De foarte mult timp îmi doream să fac o piesă cu sora Katarina, îmi place mult vocea ei, are o engleză impecabilă și sunt mândru să fiu alături de ea pe acest drum. Le mulțumesc oamenilor care s-au implicat în acest proiect, casei mele de discuri Cat Music, prietenilor noștri de la Roton și sper să vă placă și vouă acest proiect la fel de mult cum îmi place și mie.”, adaugă What’s Up.
 
Păreri?

AMI și Florian Rus lansează “Regrete”, o invitație la o viață intensă și fără limite

AMI și Florian Rus revin cu o nouă colaborare pentru piesa “Regrete”, o piesă optimistă în ciuda titlului, o invitație la o viață trăită intens, fără limite, cu distracție și experiențe memorabile.

Piesa a fost compusă de Florian Rus, Bogdan Todor și Alex Ghinea, text Florian Rus, Bogdan Todor și producție: Alex Ghinea.

Videoclipul, regizat și filmat de Bogdan Păun și Alexandru Mureșan (NGM Creative), după un scenariu Andra Marta și Cristina Poszet, îi prezintă pe AMI și Florian Rus energici, puși pe distracție, care fac take-over în locații grandioase și își creează amintiri de neuitat.

Montajul videoclipului a fost făcut de Florin Burlacu, producție video NGM Creative.

AMI a colaborat cu Claudiu Burcă la make-up, Ana Lăzărescu hair, RDStyling pentru ținutele ambilor artiști.

Anul acesta, AMI a avut mai multe colaborari: B.U.G. Mafia pentru “8 zile din 7”, o piesă cu aproape 10 milioane de vizualizări pe YouTube, “Antidot” cu Killa Fonic și “Ca să fii fericit” cu Mark Stam.

Florian Rus a lansat anul aceata piesa “Singura greseala” cu Ioana Ignat si a colaborat cu Sore pe piesa “Sunetul meu preferat”. Colaborarea cu AMI vine dupa cel mai recent single al artistului, piesa “Cu dorul meu de tine”.

Pareri?

Killa Fonic lansează clipul piesei „LUCY”: „Sunt obsedat de a rupe falsele tipare ale normalului. Creativitatea artistică nu trebuie să aibă limite”

Killa Fonic, artist Global Records, lansează videoclipul piesei „LUCY”, cu o imagine puternică, senzuală, dominată de nuanțe roșiatice și verzi, care creează un univers în care armele și sentimentele se afla într-un joc periculos.

Povestea clipului este dominată de relația dintre Killa și personajul feminin, interpretat de cunoscutul model Georgiana Saraev, care apare în ipostaze sexy și tandre. Acesta conține o imagine vizuală extrem de cinematografică, ce duce cu gândul la poveștile noir de iubire, în care sentimentele și armele nu pot conviețui.

„Iubire, tu îmi dai foc,
Lucifer, luminezi tot.”
Killa Fonic a povestit cât de natural s-a născut această piesă: „LUCY a luat naștere în prima mea sesiune cu producătorul Alex Cotoi. Instrumentalul era în curs de formare, am lucrat pe un draft. De obicei, nu îmi propun subiectele. Ele <> pur si simplu, așa cum apar sentimentele. Când am ascultat instrumentalul, mi-am reamintit de perioada în care ascultam Blink 182 și Greenday. M-am întors în acel „vibe” punk-rock. Subiectul a venit din dorința mea interioară de a-mi extinde rădăcinile în industria muzicală. Cred că nu exagerez dacă spun că sunt obsedat de a rupe falsele tipare ale normalului. Creativitatea artistică nu trebuie să aibă limite. Experiența creației este interioară. Iar asta se vede și se simte în toate melodiile și clipurile mele.”
În clip apare și Alexandru Cotoi, producătorul piesei, în rolul călăuzei care îi conduce pe cei doi îndrăgostiți.
Cât despre imaginea clipului și poveste, Killa se declară extrem de încântat de colaborarea cu Alex Chițu (DOP) și Raluca Netca (regie): „Ador să lucrez cu ei, avem o chimie foarte puternică, scriem scenariile împreună extrem de ușor, suntem pe aceeași lungime de undă!”
În prezent, Killa Fonic lucrează la cele 3 albume ale sale. Primul album, „Homo Nocturnus”, este dominat de influențe dark, hip-hop, trap și street. „Diablo” este bestia interioară care iubește rockul, cea care ține în mână balanța, iar „Homo Luminis” este un album experimental cu influențe house, electro și latino.

Săptămâna trecută, Killa Fonic a lansat alte două piese, „Lucifer” și „Wroom Wroom”. Deși este o piesă lansată fără videoclip, Lucifer a ajuns rapid pe primele locuri în trending pe YouTube.

Pentru prima dată, Killa Fonic este nr. 1 pe radio, cu piesa „Bambolina”, un feat. cu Carla’s Dreams (numărul 1 pe Media Forest în Weekly Chart). Colaborarea inedită cu Carla’s Dreams a adus piesei aproape 6 milioane de vizualizări pe YouTube.

Păreri?

Cea mai așteptată ediție BIEFF propune o reevaluare a limitelor personale

Ajuns la cea de-a noua ediție, Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF își renegociază spațiul în calendarul evenimentelor culturale autohtone, continuând să exploreze și să promoveze experimentele inovatoare, printr-o amplă selecție de filme prezentate în premieră în România. O invitație deschisă la reflecție, dezbatere și dialog, evenimentul dedicat noilor forme de explorare a limbajului cinematografic revine pe marile ecrane din capitală, între 6 și 10 noiembrie, la Cinema Muzeul Țăranului, Institutul Cervantes, Cinema Union, POINT și Cinema PRO.

Limitele personale, spațiul public și memoria se numără printre subiectele sondate în programele tematice ale uneia dintre cele mai așteptate ediții. Premiate în marile festivaluri sau prezentate în prestigioase spații de artă contemporană, intrigante și atipice, filmele care sfidează barierele convenționalului propun modalități alternative de raportare asupra realității.

Eight Images From the Life of Nastya Sokolova, r. Alina Kotova, Vladlena Sandu

Sub umbrela tematică Caught in the Frame, programul special Quinzaine des Réalisateurs – devenit deja tradiție pentru publicul BIEFF, revine în acest an cu cinci scurtmetraje prezentate inițial în celebra secțiune paralelă a Festivalului Internațional de Film de la Cannes. Firul roșu al acestei selecții este unul al cadrelor – sociale, geografice, politice și personale. Distrugând monștri, evadând din muzee, protestând, sau observând, protagoniștii filmelor învață cum să-și accepte sau depășească propria condiție.

După succesul primelor ediții, numărul titlurilor prezentate în programul Golden Shorts: Best Films in Major Festivals, una dintre cele mai populare secțiuni ale festivalului, se dublează în acest an. Selecția de scurtmetraje va depăși așteptările publicului, aducând pentru prima dată în România abordări surprinzătoare premiate la festivalurile de la Cannes, Berlinale, Locarno, Rotterdam, Sarajevo, Tampere și Clermont-Ferrand.

Un promotor al libertății totale de exprimare artistică, COMPETIȚIA INTERNAȚIONALĂ – organizată discursiv în cinci teme curatoriale, relevante pentru societatea contemporană – reevaluează conexiunile noastre cu lumea înconjurătoare, de la anxietățile pe care le împărțim în spațiul urban la conceptele de apartenență și casă în ziua de astăzi, până la raportul între obligație și plăcere în contextele profesionale. Morgan Pokee, unul din selecționerii Quinzaine des Realisateurs, Florian Weghorn, programme manager Berlinale Talents și Ioana Dragomirescu, programatorul cinema-ului Elvire Popesco al Institutului Francez, vor desemna câștigătorii competiției după ce vor analiza cele 25 de scurtmetraje din programele: Labor of Love / Labor or Love, Longing and Belonging, Public Space and Urban Anxieties, The Human Flow: Home in the Age of Displacement, Healing Voices: Remembrance and Reenactment.

The Glorious Acceptance of Nicolas Chauvin, r. Benjamin Crotty

La granița dintre cinema și arta vizuală, cele cinci titluri prezentare sub umbrela Labor of Love / Labor or Love invită publicul la introspecție și dezbatere asupra rolului pe care îl ocupă munca în existența omului și a comunităților sociale. Surpriza programului, The Glorious Acceptance of Nicolas Chauvin este un delir cinematografic, în care granițele dintre prezent și trecut se dizolvă. Filmul a fost premiat în 2018 la Locarno, în secțiunea Signs of Life, iar la BIEFF va fi proiectat în prezența regizorului Benjamin Crotty, cu sprijinul Institutului Francez.

Munca artistică este de asemenea explorată în The Remembered Film. Pornind de la premisa că perspectiva pe care o avem asupra istoriei este puternic influențată de ficțiune, Isabelle Tollenaere, invitată la această ediție, și-a propus să testeze percepția tinerilor asupra războiului. Îmbrăcați în uniforme de armată, în filmul pe care îl semnează, subiecții mărturisesc fapte îngrozitoare pe care pretind că le-au comis pe front, demonstrând faptul că memoria lor istorică este marcată de filmele pe care le-au urmărit.

The Remembered Film, r. Isabelle Tollenaere

Holy Tremor analizează măsura în care suntem dispuși să ne adaptăm în orice condiții, pentru a ne asigura ascensiunea în carieră. Un documentar muzical ce examinează manifestările spirituale în plan social, filmul urmărește un grup de tineri care își câștigă existența interpretând cântece bisericești în sânul comunității evanghelice din Brazilia. Inclus în 2018 în competiția de scurtmetraj a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, scurtmetrajul poartă semnătura artiștilor Barbara Wagner și Benjamin De Burca, cei care au reprezentat anul acesta Brazilia la Bienala de Artă de la Veneția.

Holy Tremor, r. Barbara Wagner, Benjamin De Burca

Este activitatea noastră cu adevărat importantă pentru noi sau pentru cei din jur, sau reprezintă un simplu rol pe care îl jucăm pentru a dobândi un oarecare confort financiar? Teama de a nu rămâne în afara sistemului este răspunsul în Eight Images From The Life Of Nastya Sokolova. O confruntare frontală cu realitatea pieței muncii, filmul realizat de Alina Kotova și Vladlena Sandu evocă situația sutelor de mii de tineri absolvenți ruși, nevoiți să se dedice unor posturi pentru care sunt supracalificați. Povestea premiată în 2018 la Ji.hlava și inclusă în selecția Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam surprinde diferite ipostaze din viața profesională a protagonistei pe care teama de șomaj o împinge în calea compromisurilor.

Păreri?