Felix Jaehn face echipă cu LEONY pentru “Waking Up”

Felix Jaehn face echipă cu LEONY pentru “Waking Up”. Felix Jaehn a avut un 2023 uimitor, iar acum aduce acea energie în 2024 cu un hit nou-nouț. Cele mai recente piese ale sale au surprins distracția și senzația plină de viață a marilor petreceri și festivaluri. Cu noua sa melodie „Waking Up”, Felix combină sunete cool din anii ’80, melodii electronice și un ritm de petrecere cu vocea captivantă a lui LEONY. Este melodia perfectă pentru acele dimineți grele în care nu vrei să te ridici din pat.

Felix și LEONY sunt prieteni din 2019, după ce LEONY s-a mutat la Berlin și s-au cunoscut la un prieten comun. De atunci au creat muzică împreună și au fost încântați să lanseze o melodie împreună.
„Eram într-o excursie în noiembrie, stând lângă piscină, LEONY mi-a arătat câteva idei pentru noua muzică. Când am cântat prima versiune a „Waking Up”, toată lumea din jur știa că este ceva special.”

Păreri?

Leony lanseaza mult-asteptatul album Somewhere in Between

Așteptarea a luat sfârșit: albumul de debut al cântăreței Leony se lansează astăzi. Somewhere in Between scoate în evidență stilul consacrat al artistei din Germania, având 24 piese împărțite în două părți. Albumul prezintă stilul unic și vocea puternică a artistei.

 

Leony este UNDEVA ÎNTRE – cântăreață și interpretă încrezătoare pe de o parte și fata bavareză amabilă și empatică care scrie melodii pe de altă parte. Pe albumul ei de debut, tânăra de 25 de ani le arată pe ambele: Side A include piese noi, precum și hituri renumite, reprezentând-o pe Leony ca artist. Pe de altă parte, Side B constă în hituri la care ea a contribuit în calitate de compozitoare – prezentate într-o variantă intimă, versiuni acustice care nu au mai fost lansate înainte.

 

Piesa de lansare a albumului, Holding On, cu un sound molipsitor și versuri sincere, creează emoție. Capacitatea lui Leony de a amesteca diferite genuri și emoții este expusă complet în Somewhere in Between. Indiferent dacă ești în căutarea unei melodii pe care să dansezi sau o piesă la care să reflectezi, acest album are ceva pentru toată lumea.

 

Vorbind despre album, Leony a spus: „Am avut titlul pentru Somewhere in Between dinainte să încep să scriu albumul. A fost o poveste pe care o aveam în minte, povestea despre viața mea. Cea mai personală melodie de pe album este Somewhere in Between. Este povestea vieții mele, unde, de când îmi amintesc, oamenii încercau mereu să mă încadreze în tipare. Când trăiam în Bavaria, acolo unde am crescut și am locuit până la 18 ani, am fost mereu prea mult pentru oamenii de acolo, aveam visuri diferite, planuri diferite, îmi doream să trăiesc pe scenă, îmi doream să trăiesc în oraș. Și oamenii nu păreau să înțeleagă niciodată cu adevărat. Când m-am mutat din Bavaria, ceilalți oameni îmi spuneau: ești prea mult Bavaria, prea drăguță, prea plictisitoare, deloc superstar. Toată lumea a încercat mereu să mă schimbe. Și pentru mine această melodie este foarte importantă pentru că transmite că sunt bine cum sunt, sunt undeva între fetița din Bavaria și femeia care sunt acum, care este pe scenă, care poartă ținute fancy. Și este bine să fii cine ești și oamenii ar trebui să înceteze să încerce să mă schimbe.”

 

Albumul este acum disponibil pe principalele platforme de streaming.

 

Despre Leony

 

Leony, 25 de ani, este o cântăreață, compozitoare și muzician care a crescut în Cham, un oraș foarte mic din sudul Germaniei. Ea și-a descoperit destul de repede dragostea pentru muzică și a început să cânte mai mult sau mai puțin înainte de a putea chiar să vorbească, apoi a luat lecții de pian și chitară la o vârstă foarte fragedă. Lucrează în muzică din 2015, iar cariera ei a luat avânt când a început să compună pentru artiști din SUA, Marea Britanie, Australia, Suedia, Norvegia și Germania.

Păreri?

Leony lanseaza Somewhere In Between, pentru noi inceputuri

Leony lansează „Somewhere In Between”, o piesă perfectă pentru un nou început, în contextul în care vorbește despre puterea de a face schimbări importante, de a privi lucrurile dintr-o perspectivă nouă și, în fond, de a crește cu fiecare an care trece.

 

Leony este o artistă care transmite emoție și povești, motiv pentru care atrage un număr mare de oameni prin fiecare nouă lansare. Prin urmare, nici de această dată Leony nu dezamăgește, iar „Somewhere In Between” resușește să vorbească pentru fiecare dintre noi, în momentul în care vrem să găsim motivația de a face schimbări sănătoase pentru noi.

 

„Somewhere In Between” este o piesă cu ritmuri dance, care este asemeni unui mix între o energie înălțătoare și o introspecție puternică – o combinație de care fiecare dintre noi are nevoie la început de an.

 

Despre Leony

 

Leony este o artistă a momentului, cu peste 7,1 milioane de ascultători, lunar, pe Spotify. De altfel, aceasta este una dintre cele mai cunoscute artiste din Germania. Piesa „Faded Love”, cu peste 68 de milioane de streamuri, a stat peste 30 de săptămâni în topurile din Germania, fiind timp de opt săptămâni pe prima poziție în Airplay Charts.

 

De asemenea, „Remedy”, cu peste 69 de milioane de streamuri, a intrat în Top Airplay Charts în șase țări, respectiv Germania, Franța, Elveția, Italia, Austria și România.

 

Pe lângă succesul de care se bucură ca artistă, Leony este și o compozitoare de succes, semnând piese pentru artiști din SUA, Marea Britanie, Australia, Suedia, Norvegia și Germania.

Păreri?

Crazy Love, piesa dintre Toby Romeo si Leony, capata acum semnatura distinctiva a duoului VIZE

„Crazy Love”, piesa care a reprezentat o colaborare de excepție între DJ-ul și producătorul Toby Romeo și cântăreața și compozitoarea Leony, primește acum haine noi. Astfel, iubirea puternică transmisă de varianta originală a piesei se combină cu o energie greu de ignorat.

Acest mix de energie și de sensibilitate își poate găsi locul, cu ușurință, în boxele de la cele mai mari festivaluri din lume, la fel de bine cum își poate găsi locul în playlisturile noastre zilnice, care ne dau motivația de care avem nevoie pentru a merge mai departe.

VIZE, duoul EDM format din Vitali și Zestovskih, și-a pus întreaga inspirație creatoare în acțiune și trimite „Crazy Love” direct pe ringurile de dans de peste tot din lume.

VIZE este un duo care se bucură de succes, cu peste 1,5 miliarde de streamuri și cu 1,3 milioane de discuri vândute. De asemenea, duoul a primit discuri de aur și de platină pentru vânzurile din opt țări. VIZE a lansat peste 40 de single-uri și remixuri pentru și cu artiști precum Felix Jaehn, Sam Feldt, Afrojack, Leony, Dimitri Vegas & Like Mike, Papa Roach, Capital Bra, Mark Forster, Alan Walker și Tokio Hotel.

Toby Romeo și-a început aventura în lumea producției muzicale încă de la vârsta de 12 ani, direct din dormitorul lui. Câțiva ani mai târziu, DJ-ul este prezent pe scena Electric Love Festival. În prezent, acesta produce remixuri pentru artiști precum Clean Bandit, Alan Wlaker, Joel Corry, David Guetta, Hook & Sling/Galantis, Nicky Romero, Kungs, Alok și Felix Jaehn.

La fel ca Toby Romeo, Leony și-a descoperit dragostea pentru muzică de la o vârstă fragedă. Aceasta a început prin a lua lecții de pian și chitară și prin prezența la diverse evenimente organizate la școală. De atunci și până în prezent, cariera lui Leony a fost într-o continuă ascensiune, iar aceasta a colaborat cu artiști precum Alan Walker, Sam Feldt, Dimitri Vegas, Steve Aoki, Pascal Letoublon, VIZE, Capital Bra și mulți alții.

Păreri?

Toby Romeo si Leony lanseaza Crazy Love, o poveste de dragoste care se intinde pana pe ringul de dans

DJul și producătorul Toby Romeo și cântăreața și compozitoarea Leony și-au unit forțele pentru „Crazy Love”, o piesă care transmite iubire de la prima până la ultima notă.

„Crazy Love” este un mix perfect între energie și sensibilitate și reușește, astfel, să transmită o poveste care se întinde până pe ringul de dans.

Toby Romeo și-a început aventura în lumea producției muzicale încă de la vârsta de 12 ani, direct din dormitorul lui. Doar câțiva ani mai târziu, DJul a ajuns pe scena Electric Love Festival. În prezent, acesta produce remixuri pentru artiști precum Clean Bandit, Alan Walker, Joel Corry, David Guetta, Hook & Sling/Galantis, Nicky Romero, Kungs, Alok și Felix Jaehn.

Mai mult, cu Felix Jaehn și Faulhaber, Toby Romeo a lansat, în 2021, piesa „Where the Lights Are Low”, care a reușit să adune, până în prezent, peste 120M de streamuri.

La fel ca Toby Romeo, Leony și-a descoperit dragostea pentru muzică de la o vârstă fragedă. Aceasta a început prin a lua lecții de pian și chitară și prin prezența la diverse evenimente organizate la școală. De atunci și până în prezent, cariera lui Leony a fost într-o continuă ascensiune și a colaborat cu artiști precum Alan Walker, Sam Feldt, Dimitri Vegas, Steve Aoki, Pascal Letoublon, VIZE, Capital Bra și mulți alții.

Prezența lui Leony în peisajul muzical se extinde și către zona de compoziție. Aceasta și-a adus contribuția în super hituri ca „Never Let Me Down” de VIZE și Tom Gregory și „White Lies” de Tokio Hotel și VIZE.

Păreri?

Sigma si Leony formeaza un trio de exceptie pentru Remedy, piesa care a stat in Airplay Charts Germania timp de trei saptamani consecutive 

Leony a reușit de-a lungul timpului să cucerească publicul de peste tot din lume prin intermediul pieselor sale, iar succesul său a atras atenția duoului de DJi și producători Sigma, care a lansat, vineri, 29 aprilie, primul remix oficial al piesei „Remedy”.

Cei doi artiști din Londra, Joe Lenzie și Cam Edwards, au combinat versurile pline de semnificație ale lui Leony cu ritmurile specifice de drum’n’bass, ceea ce conferă piesei „Remedy” un vibe nou.

Leony a lansat piesa „Remedy”, inspirată din curentul anilor ’80, în 14 ianuarie 2022, iar de atunci aceasta s-a auzit la unele dintre cele mai importante radiouri, printre care amintim, doar în România, Kiss FM, PRO FM, București FM și Impuls. Pe Spotify, piesa are aproximativ 20.000.000 de streamuri, iar pe YouTube are peste 2.300.000 de accesări.

„Remedy” a intrat în Top Airplay Charts în șase țări, respectiv Germania, Franța, Elveția, Italia, Austria și România. În Germania, „Remedy” s-a menținut pe cea de-a doua poziție în Airplay Charts timp de trei săptămâni consecutive, depășind 20.000 de difuzări pe radio.

Leony este, în prezent, una dintre cele mai cunoscute artiste din Germania. Piesa „Faded Love”, cu peste 75.000.000 de streamuri, a stat pentru mai mult de 30 de săptămâni în topurile din Germania, fiind timp de opt săptămâni pe prima poziție în Airplay Charts.

Pe lângă succesul de care se bucură artistă, Leony a compus piese pentru cântăreți din SUA, Marea Britanie, Australia, Suedia, Norvegia și Germania.

Sigma este un duo format din Cam Edwards și Joe Lenzie, care sunt prezenți, atât individual, cât și împreună, pe cele mai importante scene hip-hop și drum’n’bass din Marea Britanie. În prezent, aceștia sunt unii dintre producătorii de muzică pop de top. Piesa lor, „Nobody to Love”, cu un sound care nu poate fi confundat, are peste 274.000.000 de accesări pe YouTube.

De-a lungul timpului, cei doi producători au lucrat cu nume sonore din industria muzicală, de la Paloma Faith la The Chainsmokers și de la Quavo la Take That, iar acum cu Leony.

Păreri?

Leony, marturii despre piesa Remedy: S-a dus intr-o zona romantica, dar in cazul meu a fost vorba despre o prietenie foarte buna – VIDEO

După succesul de care s-a bucurat „Faded Love”, care a adunat peste 7,7 milioane de vizualizări pe Youtube, Leony a revenit cu „Remedy”. Artista a vorbit despre ce își dorește să transmită prin intermediul piesei, despre inspirația din spatele ei, cât și despre așteptările pe care le are.

 

„Remedy” a fost lansată în 14 ianuarie și are, până în prezent, peste 200 de mii de vizualizări pe Youtube și peste 13 mii de căutări pe Shazam.

 

Leony: „Este despre acea persoană care te ajută să treci peste o perioadă grea”

 

Inspirația din spatele piesei „Remedy” vine dintr-o poveste personală a artistei, mai exact dintr-o situație dificilă cu care s-a confruntat și din care a reușit să iasă cu ajutorul unui prieten bun, care s-a dovedit a fi asemeni unui remediu.

 

„Piesa Remedy este inspirată dintr-o poveste personală, care nu este așa de mult despre o relație romantică, ci despre o persoană specială. În cazul meu, a fost vorba despre un prieten bun care m-a ajutat să ies dintr-o perioadă foarte dificilă și am vrut să scriu o piesă despre asta, piesă care s-a dus într-o zonă romantică. Totuși, pentru mine a fost vorba despre o prietenie foarte bună.”, a povestit Leony.

 

În linii mari, „Remedy” este o piesă despre o persoană specială care te ajută să treci peste o perioadă dificilă. Poate să fie vorba fie de partenerul de cuplu, fie de un prieten bun, fie de cineva din familie.

 

„ Remedy este o piesă despre acea persoană care te ajută să treci peste o perioadă grea din viața ta, peste o perioadă în care nu te simți așa de bine sau peste acea perioadă în care ești la pământ. Această persoană, care poate fi iubitul/ iubita, un prieten bun, cineva din familie, este remediul tău într-o perioadă grea și te face să te simți din nou bine.”, a mai spus artista.

 

Leony: „Vreau ca oamenii să se poată identifica cu versurile”

 

Artista a vorbit și despre așteptările pe care le are de la piesă, iar acestea nu se învârt în jurul vizualizărilor, playlisturilor ori al succesului, așa cum este el înțeles în industrie. În schimb, Leony vrea ca oamenii să se identifice cu versurile.

 

„Vreau doar ca oamenii să iubească piesa la fel de mult ca mine, iar fanii mei sau oamenii care ascultă piesa să se poată identifica cu versurile și să ajungă, astfel, să o iubească așa ca mine”, a mai precizat Leony.

 

Interviul integral poate fi ascultat în videoclipul de mai jos.

Păreri?

Leony ne aduce un remediu pentru zile negre, in noua sa piesa

Leony ne aduce în căști un remediu. După succesul de care s-a bucurat piesa „Faded Love”, Leony revine acum cu „Remedy”, inspirată fiind de curentul anilor ’80. De altfel, „Remedy” a reprezentat pentru artistă o nouă provocare.

„Faded Love”, piesă inspirată din „Dragostea din Tei” a celor de la O-Zone, a fost lansată cu multe emoții, având în vedere standardul înalt pus de piesa celor de la O-Zone, care a fost hit la nivel mondial în 2003.

Leony a primit confirmarea repede, iar „Faded Love” s-a bucurat de succes, cu peste 60 de milioane de streamuri la nivel mondial, fiind, de asemenea, prezentă timp de opt săptămâni pe locul 1 în Musictrace Airplay Charts, cât și în topurile din Germania pentru o perioadă de peste 30 de săptămâni. Acum, „Remedy” vine tocmai să cimenteze acest succes de care se bucură Leony în ultimii ani.

Noua piesă a lui Leony trimite la acea persoană specială care face ca totul să fie bine, chiar și atunci când lucrurile par negre, asemeni unui remediu.

„Deși versurile vorbesc în mod deosebit despre o relație romantică, ideea originală a fost să încerc să transmit că uneori e nevoie doar de o singură persoană să te ridice atunci când ești la pământ. În cazul meu, a fost vorba despre un prieten foarte apropiat.”, a povestit Leony.

Leony este o cântăreață și compozitoare din Germania. Aceasta și-a descoperit dragostea pentru muzică încă de mică și a început, astfel, să ia lecții de pian și chitară. Leony a scris de-a lungul timpului piese pentru artiști din SUA, Marea Britanie, Australia, Suedia, Norvegia și Germania. În prezent, artista are peste 6,7 milioane de ascultători pe Spotify.

Păreri?

Katja Krasavice si Leony au lansat Raindrops, o melodie despre finaluri, dragoste de sine si vindecare

Katja Krasavice și Leony au lansat „Raindrops”, o melodie despre despărțire și vindecare, indiferent de cât de grea se dovedește a fi. Două voci puternice care te îndeamnă să fii puternic la rândul tău.

„Raindrops” vorbește despre o despărțire care aduce cu sine durere, dar care, asemeni picăturilor de ploaie, va dispărea, chiar dacă în prezent lucrurile par dramatice. Întrebări care nu au răspuns, amintiri ale unei relații care nu mai este, puterea de a trece mai departe, toate și-au găsit locul în melodia semnată de Katja Krasavice și Leony.

„ Raindrops este o piesă care sper să ajute mulți oameni să găsească puterea de care au nevoie pentru a trece mai departe. Vorbește despre o situație în care mulți dintre noi ne-am regăsit de-a lungul vieții și care, oricât de dificilă pare, nu este fără rezolvare. M-a bucurat colaborarea cu Leony, este o artistă completă care și-a adus aportul în această piesă. Sper să vă placă și vouă.”, a spus Katja.

„ Raindrops este una dintre piesele mele preferate. Sper să ajungă la voi, să vă ajute să vă cunoașteți mai bine și, în cele din urmă, să găsiți în voi dragostea pentru propria persoană, singura care vă va ajuta să treceți peste orice situație care vă aduce suferință.”, a adăugat Leony.

Katja Krasavice este o artistă din Germania cu peste 1,5 milioane de ascultători pe Spotify. Aceasta a reușit să cucerească toate topurile internaționale în 2021. Krasavice și-a început cariera la sfârșitul anului 2017, când a lansat primul ei single, „Doggy”, piesă care a ajuns în scurt timp pe locul 7 în topurile din Germania. Piesa „Raindrops” se va regăsi pe cel de-al treilea album al artistei, „Pussy Power”.

Leony este o cântăreață și compozitoare din Germania. Aceasta și-a descoperit dragostea pentru muzică încă de mică și a început, astfel, să ia lecții de pian și chitară. Leony a scris de-a lungul timpului piese pentru artiști din SUA, Marea Britanie, Australia, Suedia, Norvegia și Germania. În prezent, aceasta are peste 6,2 milioane de ascultători pe Spotify.

Păreri?

Leony lanseaza ”Faded Love”, o piesa de dragoste care va electriza inimile indragostitilor

În noul an, Leony deschide lista pieselor de dragoste cu Faded Love, o melodie care va face inimile ascultătorilor să vibreze. Cu influențe prezente dintr-o piesă atât de cunoscută vouă, aceasta este o declarație sinceră a unei iubiri care pare fără sfârșit.

Regretele pentru el sunt așternute în versurile I can’t forget your perfume / It all reminds me of you / Oh, will I ever make it out, out?. De asemenea, sunt descrise sentimente și rugăminți intense de întoarcere, de împăcare. Come and set me free / (…) I’m falling apart a faded love sunt cuvintele care, mai presus de orgoliu, înving și îi vor convinge pe cei care rezonează cu piesa să-și recunoască în sfârșit sentimentele, dacă nu au avut curajul să o facă până acum.

Originară din Germania, Leony este cântăreață și compozitoare, cunoscută la nivel internațional pentru piesele sale care au făcut înconjurul lumii. Artista a îmbrățișat muzica de la o vârstă fragedă, luând lecții de pian și chitară, aproape în același timp în care învăța să și meargă.

Leony are o audiență lunară de peste 5 milioane și jumătate de ascultători pe Spotify, cele mai cunoscute piese ale sale fiind Paradise cu 43.7 milioane de stream-uri și Far Away from Home (feat. Leony), cu 42.8 milioane de stream-uri.

Păreri?