Liviu Teodorescu lanseaza a doua piesa din LiTE Moments vol. 3 – “Lacrimile”

Liviu Teodorescu a inceput de curand seria a treia din LiTE Moments cu piesa “Multumesc”, iar acum, la doua saptamani distanta, lanseaza a doua piesa din cadrul proiectului – “Lacrimile”.

LiTE Moments a ajuns la al treilea volum, in al treilea an consecutiv, pentru care Liviu Teodorescu pregateste in fiecare vara acest proiect personal, cu cate trei melodii pe care le lanseaza la o distanta de cate doua saptamani – un concept unic in Romania.

In ultimii ani, numeroase piese din volumele LiTE Moments s-au remarcat si au devenit nelipsite de la toate concertele lui Liviu, fiind fredonate de toti fanii. Printre acestea se numara “Prefa-te”, “Toate momentele”, “Sa nu te prind” si multe altele.

Versurile si muzica sunt realizate integral de Liviu Teodorescu, la fel si productia, iar mix & master-ul piesei a fost realizat de Max Kissaru. Videoclipurile LiTE Moments vol. 3 au fost filmate in Gradina Botanica, fiind regizate de catre Loyal Trip Cartel; toate pastrand aceeasi nota, la fel cum s-a intamplat si in cazul primelor doua volume.

Liviu Teodorescu este, cu siguranţa, una dintre cele mai bune voci masculine din Romania, piesele sale au milioane de vizualizari pe YouTube, iar contul lui de Instagram numara peste 705 mii de urmaritori. Artist și compozitor, Liviu Teodorescu s-a lansat in industria muzicala odata cu aparitia in cadrul emisiunii concurs „Vocea Romaniei”. De atunci a lansat numeroase hit-uri și are propriul studio de producție muzicala, LiTE Music. „Fanele”, „Ești Piesa”, “Obsesie”, “Lista de Păcate” sau „Asculta” sunt doar cateva dintre piesele care au strans milioane de vizualizari pe YouTube.

Păreri?

JO lansează „Lacrimile”, o piesă-medicament pentru “inimile frânte”

JO lansează „Lacrimile”, o piesă-medicament pentru „inimile frânte”. „Probabil toți am suferit cândva din dragoste și am plâns. Dar, sunt momente când te simți atât de gol, atât de trist, încât nu mai ai lacrimi, nu mai poți plânge. Sau pentru că ai plâns prea mult, sau pentru că golul este mult prea mare, inima este “frântă”. Este piesa de dragoste pentru sufletele care au nevoie să o audă, o piesă medicament care poate vindeca sau alina un suflet pierdut, un suflet trist”, declară cu sensibilitate artista JO.

Cu credința că lacrimile ajută la descărcarea sufletului și la eliberarea emoțiilor, fie că sunt de bucurie sau nu, JO mărturisește că plânge foarte des: „Sunt o persoană foarte emotivă, empatică, miloasă. Plâng din dezamăgiri, plâng pentru alte suflete care trec prin momente grele, plâng când mă simt neputincioasă, plâng când cânt… Eu încep sa plâng chiar și atunci când aud o voce foarte bună cântând. Mă trezesc cu lacrimi pe față din senin… Plâng și când compun și când cânt și când ascult muzică. Eu mă descarc mult prin muzică și lacrimi. Sunt foarte sensibilă, în ciuda aparențelor, dar îmi place cel mai mult când plâng de fericire”, spune JO care își amintește că cele mai dulci lacrimi de fericire le-a vărsat când s-a născut sora ei, apoi la aniversarea de 50 de ani a tatălui său și când și-a lansat Juno, iubitul său, primul album.

Dacă nu ar exista lacrimile, JO și-ar exprima sentimentele și emoțiile prin muzică: „Cred că muzica e o modalitate la fel de bună de a te descărca. Atunci când compui sau interpretezi un cântec despre suferința ta, te vindecă, te curăță”, spune JO care își dorește ca piesa pe care o lansează să fie ca un pansament pentru cei care o ascultă.

Cu un videoclip de imagine puternic în care JO, absolventă a Facultății de Actorie, interpretează „inima frântă” și vindecarea ei prin lacrimi, piesa „Lacrimile” reprezintă și prima colaborare a artistei cu NGM: „Toată echipa m-a impresionat profund, abia aștept să mai lucrez cu ei! Am filmat două clipuri într-o zi, totul a fost profi și nici n-am simțit că am muncit. Timpul a trecut foarte repede, iar noi am fost tot timpul fericiți pe set. Doar la final am plâns… De bucurie!”, povesteste artista JO.

O coproductie HaHaHa Production și Cat Music, single-ul „Lacrimile”, interpretat de JO, are muzica semnată de Șerban Cazan, Jean Gavrila, Ioan Cozma și Thea Manolache, textul scris de Jean Gavrila, Șerban Cazan, Vlad Cireșan, Thea Manolache si masterul realizat de Lucian Nagy.

Păreri?