Alexandra Stan, pe primul loc în topul iTunes din Japonia cu piesa “Boy Oh Boy”

Când vine vorba de Alexandra Stan, locul întâi este unul dintre lucrurile reprezentative.

De când a ocupat primul loc în topul internațional Billboard timp de 7 săptămâni în 2011, fiind singura artistă din România cu un asemenea record, multe single-uri de succes i-au urmat traiectoria în alte clasamente importante din întreaga lume.

Acum, Alexandra Stan se bucură de succesul piesei “Boy Oh Boy”, care se află pe primul loc pe iTunes în Japonia, la categoria Dance.

Deși piesa a apărut în luna iunie în România, abia pe 13 decembrie a avut loc lansarea oficială în Japonia și ocupă deja primul loc în iTunes, la doar o săptămână distanță.

Mai mult, “Boy Oh Boy” este și primul single lansat prin Alexandra Stan Records, propriul label al cântăreței, dar și piesa la care a lucrat la partea de versuri și compoziție alături de Marius Mirică și Andi.

Alexandra Stan a fost recent în Japonia, unde și-a făcut debutul în lumea cinematografică prin interpretarea piesei principale din filmul “Miko Girl”, iar pentru 2018, artista pregătește lansarea unui nou album, la care lucrează de peste 3 luni în studiourile din Los Angeles.

Păreri?

“Craciunul in Doi”, colindul inregistrat de MIKE & Maria Simion si produs de Mellina este #1 pe iTunes Romania!

“Craciunul in doi”, colindul pe care MIKE impreuna cu Maria Simion, profesoara de canto a vedetelor din Romania l-a lansat zilele trecute se bucura de aprecierea publicului, reusind sa ajunga #1 in top iTunes Romania.

Este prima piesa originala de Sarbatori lansata de cantaretul in varsta de 26 de ani, castigator al premiului de debut la Festivalul Callatis si a fost o adevarata surpriza ca in doar 5 zile piesa sa ajunga in topul iTunes.

Piesa a fost produsa de catre Mellina in studiourile de la Tra La La School si este prima colaborare a lui MIKE ce pregateste multe alte piese pentru anul 2018.

“Abia astept anul 2018 pentru ca am multe planuri si multe piese surpriza si colaborari ce vor fi lansate, mai ales pentru ca am contribuit si eu la creatie, pe partea de compozitie”, declara MIKE.


Pareri?

Smiley este pe locul 1 pe iTunes, are peste 1 milion de vizualizari pe YouTube si 3 piese in top 10 difuzari radio

Smiley are astazi o zi de nota 10. La doar 24 de ore de cand a lansat piesa “De unde vii la ora asta?”, a doua piesa dintr-o serie de 10 piese ce vor fi lansate pe parcursul a 10 luni, in data de 10, ca sa marcheze 10 ani de cariera solo, a inregistrat performante remarcabile: peste 1 milion de vizualizari pe YouTube, locul 1 pe iTunes, prezenta cu 3 piese in top 10 al difuzarilor pe radiouri, locul 1 la recomandarile YouTube.

“Multumesc! Este uluitoare performanta pe care am inregistrat-o cu piesa asta si simt sa spun in primul rand ca le sunt recunoscator celor care au ascultat-o si au distribuit-o. Le multumesc mult. Nici nu banuiesc ei cat de important este un share pentru un artist, cata bucurie aduce, cata satisfactie, cata implinire. Asa ca, le multumesc celor care ma asculta si ma simt dator sa le promit ca voi incerca sa fac din anul asta 10 unul memorabil”, declara Smiley.

In martie, Smiley a lansat proiectul #Smiley10, un maraton de lansari, inovatii si confesiuni muzicale multimedia, prin care sarbatoreste 10 ani de cariera solo pe parcursul unui an intreg. Pe langa lansarile de piese si clipuri noi pe data de 10 a fiecarei luni, timp de 10 luni de aici inainte, Smiley va da si o petrecere de ziua lui, sub forma unui concert. Astfel ca pe 1 iunie, la Arenele Romane, Smiley va trai impreuna cu cei care il indragesc concertul Smiley 10.

Ultimele bilete la categoria earlybird se mai gasesc pe https://www.iabilet.ro/bilete-smiley-10-ani-pe-1-iunie-la-arenele-romane-28463/. Tot in cadrul proiectului #Smiley10, artistul isi va lansa albumul nou, al patrulea din cariera, si-a lansat vlogul Smiley Omul pe canalul sau de youtube, a marcat performanta de a fi primul artist care are propria colectie de GIF-uri, inspirata din versurile, chipul si reactiile lui, va avea colectii aniversare de haine si accesorii in cadrul magazinului online www.hastore.ro si va avea nenumarate actiuni prin care sa-si recompenseze comunitatea pentru fidelitate si afectiune. Detalii despre proiectele lui Smiley se pot gasi pe pagina oficiala de Facebook a artistului si pe site-ul dedicat proiectului www.smiley10.ro.

Ce parere aveti? E sau nu artistul momentului?

Mirela Cabero, finalista Eurovision Spania, pe primul loc in topul iTunes

La mai putin de o zi din momentul lansarii primului sau single, Contigo, Mirela Cabero, artist Cat Music Spain si finalista Eurovision Spania 2017, ajunge in topul clasamentului iTunes si surclaseaza numerosi artisti locali si internationali.

Single-ul “Contigo” a reusit in timp record sa urce pe primul loc in topul vanzarilor iTunes Spania, categoria Dance si pe locul patru in clasamentul general din Spania.

Compusa de catre Tony Sánchez-Ohlsson, Isaac Luque, Ander Pérez si produsa de catre Ovi Jacobsen (reprezentantul Romaniei la Eurovision in 2010 si 2014), alaturi de Isaac Luque si Brynjard Buvarp Misvær, in studiourile Happiness Production si Kemper Music, piesa “Contigo” a dus-o pe Mirela in finala Eurovision, ce va avea loc in luna februarie a acestui an.

Artista de origine spaniola nu este la prima experienta de accest gen. Ea a participat la Eurovision prima data la varsta de la 14 ani si a intrat de fiecare data in finala concursului. Anul acesta, Mirela este pregatita sa castige selectia nationala si sa reprezinte Spania in competitia internationala.

Mirela Cabero este artist CAT MUSIC SPAIN, label lansat in urma cu o luna de catre CAT MUSIC, cea mai importanta casa de discuri si primul label din Romania care a deschis o filiala internationala.

Ce parere aveti? Va place piesa “Contigo”?

https://youtu.be/bO82_QuryPk

Noul album semnat The Cat Empire este in topurile iTunes din 16 tari

“Rising With The Sun”, cel mai recent material discografic al trupei The Cat Empire este deja in topurile iTunes din 16 tari, printre care si Romania. Albumul lansat la inceputul lunii martie se bucura de aprecieri atat din partea fanilor, cat si din partea presei de specialitate. Revista Rolling Stone a descris materialul ca fiind “An ebullient celebration sans frontiers”.

The Cat Empire este una dintre cele mai de succes trupe din Australia recunoscuta la nivel mondial, pe langa Tame Impala si AC/DC. Cu o cariera de 12 ani, grupul a vandut peste 500.000 de mii de bilete la concertele de anul trecut, iar show-ul sustinut la Royal Albert Hall din Londra a fost sold out cu luni inainte.

De-a lungul timpului, trupa a sustinut cateva turnee mondiale si a vandut peste 2 milioane de albume in intreaga lume.

In prezent trupa isi promoveaza noul album, iar turneul poposeste si la noi. Pe 23 octombrie la Arenele Romane, The Cat Empire pregatesc un show plin cu veselie si culoare pentru toti fanii lor.

Biletele pentru concertul THE CAT EMPIRE de la Arenele Romane se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro (www.iabilet.ro/retea – Magazinul Muzica,Agentiile Perfect Tour, stand-ul de bilete de la Metrou Unirii 1 (langa casa de bilelete Metrorex), Magazinele Uman, IQ BOX, reteaua de magazine Say – partener Orange, pe terminalele self – service ZebraPay din toata tara, la Hard Rock Cafe si la Beraria H)

Pana pe 1 iunie biletele earlybird au urmatoarele preturi:

– Golden Circle, in fata scenei, 120 de lei

– Acces General, 80 de lei

Dupa 1 iunie, pana pe 20 octombrie, biletele vor costa 150 de lei Golden Circle si 90 de lei Acces General. In ziua concertului la intrare, biletele Acces General vor costa 100 de lei, cele Golden Circle sigur se vor fi epuizat de mult.

Capacitatea locatiei este de 1600 de persoane. Numarul de bilete Golden Circle puse in vanzare este de doar 300 de bucati.

Asadar, va invit cu drag la concertul trupei The Cat Empire, ce va avea loc pe data de 23 octombrie la Arenele Romane, dupa care va astept cu pareri. Enjoy!

“Ma ucide ea” a lui Mihail – pe primul loc in topul celor mai vandute piese din Romania

Hitul lui Mihail, “Ma ucide ea”, ocupa primul loc in topul celor mai vandute piese din Romania pe platforma iTunes.

Aceasta nu este prima performanta pe care o atinge “Ma ucide ea”: hitul numara aproximativ 10 milioane de vizualizari pe YouTube si se afla pe locul 3 in topul celor mai difuzate piese romanesti la radio, conform MediaForest.

“Vreau sa va multumesc foarte mult celor care au facut ca Ma Ucide Ea sa fie locul 1 in iTunes. Este o surpriza foarte placuta. The best is yet to come!”, a scris Mihail pe pagina lui oficiala de Facebook.

In seara aceasta, incepand cu ora 19:00, Mihail va concerta in Biutiful by Fratelli (str. Glodeni, nr.1-3). Intrarea este libera.

Va invit cu mare drag la acest concert, dupa care va astept sa-mi spuneti daca v-ati simtit bine alaturi de indragitul Mihail. Enjoy!

Albumul “FOUR” al trupei One Direction este no 1 în peste 67 de ţări

Albumul “FOUR” pe care trupa One Direction l-a lansat de curând debutează pe prima poziţie în topul iTunes în circa 67 de ţări!
Fiind o trupă cu mare succes din lume şi câştigătoarea a MTV European Music Awards 2014, trupa One Direction a lansat al patrulea material discografic din cariera sa.

Albumul “FOUR”, aduce o schimbare de stil muzical pentru trupă, care se află deja pe prima poziţie în topul vânzărilor de pe iTunes.

Pe album găsim şi renumitul single “Steal my girl”. Cu peste 33 de milioane de vizualizari pe YouTube în mai puţin de o luna, videoclipul “Steal my girl”, care se află în regia lui Ben Winston şi Gabe Turner, îl are ca personaj principal pe actorul Danny DeVito şi a fost filmat în Los Angeles.

Odată cu lansarea acestui album, baieţii trupei One Direction pregătesc un turneu internaţional pentru anul 2015.

Martin Tungevaag “Wicked Wonderland”

Cel mai fierbinte hit dance al momentului

Originar din Norvegia, Martin Tungevaag este un tanar producator si DJ ce a urca acum in topurile din Europa, noul sau single “Wicked Wonderland” fiind deja ascultat in seturile marilor DJ de la festivalurile acestei veri si fiind deja in Germania:
#2 most played track in Spotify
#4 itunes charts
#5 youth airplay charts
#15 mainstream airplay charts
#6 shazam
#9 trend charts
#13 streaming charts
#16 sales charts

Videoclipul piesei “Wicked Wonderland” are deja mai mult de 2 milioane de vizionari pe YouTube, fiind intr-o crestere spectaculoasa in ultimele zile.