Colaborarea INNEI cu Sean Paul pentru Up în atenția lui Sergio Ramos

“Up”, piesa interpretată de INNA și Sean Paul, este una dintre cele mai apreciate single-uri din repertoriul artistei, cu peste 100 de milioane de vizualizări.

 

Piesa nu a trecut neobservată nici de marele jucător de fotbal Sergio Ramos, care a pus o postare pe contul de Instagram în care se antrena, iar pe fundal era piesa “Up”.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Sergio Ramos (@sergioramos)

“M-am bucurat să văd că piesa mea a ajuns până și la Sergio Ramos! Fanii mei din Spania mi-au arătat video-ul, iar tatăl meu a fost extrem de fericit, este fan fotbal și îl apreciază pe Sergio Ramos, prin urmare, e și mai mândru de mine”, a spus INNA.

Muzica INNEI nu cunoaște bariere și de curând, artista a marcat o nouă realizare importantă: piesa “VKTM”, colaborarea cu Sickotoy și TAG, este inclusă în campania ICON de la Victoria’s Secret, într-un video statement în care apar cele mai relevante modele internaționale din lume: Gisele Bundchen, Naomi Campbell, Emily Ratajkowski, Hailey Rhode Baldwin Bieber, Candice Swanepoel, Adriana Lima și Adut Akech Bior.

 

Nu este prima dată când muzica INNEI a fost integrată în filme, seriale și alte proiecte internaționale: “Spy”, “Pitch Perfect 2”, “Elite”, “Beauty and the Beast”, dar și în jocuri video precum “Just Dance”.

INNA, unul dintre cei mai de succes artiști din România, cu o carieră internațională impresionantă, are peste 10 miliarde de vizualizări și stream-uri, peste 7 milioane de abonați pe YouTube, peste 10 milioane de ascultători lunar pe Spotify. Acesta este, de asemenea, un record pentru un artist român și confirmarea unui repertoriu cu zeci de hituri cunoscute și apreciate în întreaga lume, peste 1000 de concerte, cu colaborări cu artiști români și internaționali relevanți precum J Balvin, Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida, Yandel, Alok, Timmy Trumpet, Sofi Tukker și alții.

Păreri?

Cea mai cool gașcă din playlist-ul tău – SICKOTOY x INNA x ANTONIA x Eva Timush – Bad Girls

Good girls never had shit to say/But bad girls come my way…

Sunetul excepțional, combinat cu voci excepționale creează adevăratele hituri. Cea mai tare gașcă pe care ai văzut-o în ultimul timp, SICKOTOY, INNA, ANTONIA și Eva Timush au un cuvânt de spus în industria muzicală și anume că a venit momentul să te distrezi. Toate privirile sunt ațintite asupra acestei colaborări incredibile care promite să te facă să te simți încrezător și să prezinți cea mai bună versiune a ta pe ringul de dans.

Piesa “Bad Girls” a fost compusă de Roland Spreckley, care a lucrat anterior cu nume precum Galantis, Ava Max și BTS, de Wayne Hector, cunoscut pentru colaborările cu One Direction, Nicki Minaj și The Wanted, și de SICKOTOY. Producția a fost realizată de SICKOTOY, Marcel Botezan și Sebastian Barac. Videoclipul piesei a fost regizat de Vlad Oancea, cu DOP Paul Tatcu, edit de frnk și producția de Loops Production

,,O plăcere să lucrez cu songwriteri de excepție și cu asemenea talente. Cred că <<Bad Girls>> este combinația perfectă de voci și vibes și sper că și voi o veți îndrăgi la fel de mult și o veți duce acolo unde vă simțiți cel mai bine.” spune SICKOTOY.

,,Întotdeauna este minunat să colaborez cu Antonia și SICKOTOY și sunt încântată să o am pe Eva Timush alături de noi pentru <<Bad Girls>>. Apăsați pe play și simțiți ritmul!” spune INNA.

,,Sunt entuziasmată de această combinație cool cu SICKOTOY, INNA și Eva Timush. <<Bad Girls>> are acea atitudine aparte pe care o ador! Shout out to my bad girls!” spune Antonia.

,,Nu pot fi decât fericită să lucrez cu aceste nume mari pe care le admir de foarte mult timp. Este un vis devenit realitate să fiu una dintre <<Bad Girls>> alături de INNA și Antonia și să colaborez cu producătorul extraordinar SICKOTOY.” spune Eva Timush.

SICKOTOY este unul dintre cei mai de succes DJ și producători din Europa de Est din ultimii ani și posesorul unui Latin Grammy, pentru cel mai bun album Latin, Rock și Urban Alternative, obținut în urma colaborării sale cu Pitbull, Mohombi și Wisin pentru “Baddest Girl in Town”. SICKOTOY a avut, de asemenea, multiple colaborări de succes, cu milioane de stream-uri, cu nume precum INNA, Ilkay Sencan, Minelli și Elvana Gjata, iar cântecele sale au cucerit topurile radio din Europa Centrală și de Est. Conceptul creativ al lui SICKOTOY include producții cu artiști precum INNA, Alok, Tove Lo, Ilkay Sencan, Arash și mulți alții. Recent, el a experimentat și poziția de jurat în cadrul competiției “One True Singer” produsă de Global Records și HBO MAX.

INNA este o forță muzicală, o artistă care se mândrește cu o serie de hituri și numeroase premii. Cu concerte în întreaga lume, de la Europa la Asia, America Latină și mai mult, INNA este, cu adevărat, un fenomen. Piese de dans precum “Hot”, “Sun Is Up” și “Déjà vu” au dominat topurile din întreaga lume. Colaborând cu artiști de top precum Pitbull, Flo Rida și Sean Paul, este o senzație internațională. Cu înfățișare și mișcări uluitoare, INNA a câștigat premii MTV Europe, Romanian Music și RRA. A făcut istorie în 2012 ca prima artistă europeană feminină care a atins 1 miliard de vizualizări pe YouTube și a ajuns la 10 miliarde de vizualizări și stream-uri în 2022. 2023 a început în forță, cu lansarea piesei “Yummy”, o colaborare cu Dhurata Dora și Stefflon Don, și a noului său album “Just Dance”. Cea mai recentă colaborare a sa, cu Tujamo și Azteck, pentru piesa “Freak”, este deja prezentă la cele mai tari petreceri.

Anul acesta, Antonia a lansat “Dududum” alături de florianrus, o piesă de dragoste care a câștigat inimile publicului. În același timp, a fost unul dintre personajele principale ale producției românești “Haita de acțiune”, o comedie scrisă și regizată de Vali Dobrogeanu, în care actrița a interpretat rolul unui ofițer de poliție alături de Matei Dima (BRomania), Alex Bogdan, Anca Dinicu, Vlad Brumaru, Anca Dumitra, Iancu Sterp, Elena Chiriac și Alex Delea. Recent, a lansat și “Late Night Feelings”, o piesă ce poate fi ascultată la radiourile din Bulgaria, Polonia și Lituania, iar cea mai recentă lansare a sa, “Ping Pong”, se regăsește pe aproape toate posturile de radio din România și în Top 100 Shazam, cu poziția maximă #24. Anul 2022 a fost anul colaborărilor de succes pentru Antonia, artista a lansat “Una Favela” alături de Qodës, o piesă care a cucerit topurile din Grecia și Bulgaria, “Send Me Your Love” cu Gromee, un cunoscut DJ și producător polonez, și “Clap Clap” cu Gran Error și Elvana, dar și “Ibiza”.

Eva Timush, un superstar în ascensiune din Moldova, a cucerit lumea online-ului, dar și industria muzicală românească. Prezența sa pe rețelele sociale a explodat după aparițiile în emisiuni precum “Next Star România” și “Romania’s Got Talent,” unde prestațiile ei au impresionat telespectatorii pe YouTube. Câștigând putere din aceste experiențe, a impresionat la “Vocea României”, ajungând în semifinale. Eva Timush, un spirit liber înarmat cu o voce uimitoare și o înfățișare pe măsură, a colaborat la hit-uri precum “Tattoo” și “Too Deep” cu SICKOTOY. Colaborarea ei cu Vescan pentru “Colegi de apartament” a atins poziția #1 în trending-ul YouTube-ului și a rămas în Top 10 Media Forest timp de 12 săptămâni, atingând poziția maximă #2. Cea mai recentă piesă a ei, “Te-am sunat”, alături de rareș, face valuri pe platformele de streaming și printre fanii lor.

Păreri?

INNA lansează Just Dance Club Party cu Marco & Seba și Sickotoy, în prima sesiune din Rock the Club

INNA își bucură mereu fanii cu proiecte și concepte noi care au în prim plan muzica și care aduc publicul aproape de universul ei.

 

De data aceasta, artista a lansat Just Dance Club Party, un performance live cu o parte dintre piesele de pe albumul “Just Dance”, album rezultat în urma Dance Queen’s House. Această primă sesiune îi are ca invitați speciali pe Marco&Seba și Sickotoy, producătorii cu care INNA lucrează constant pentru hiturile care au cucerit topurile radio și TV internaționale și naționale. Echipa de filmare dedicată pentru acest episod a fost coordonată de Lucian Ștefan, Jimachez și Paul Tatcu, iar editul final a fost realizat de Jimachez.

Just Dance Club Party este prima sesiune dintr-un concept special care se numește Rock the Club: INNA ia cu asalt cluburile și le cântă fanilor piesele cele mai cunoscute din repertoriul său.

 

Înainte de Rock the Club, fanii INNEI s-au bucurat de Rock the Roof, sesiuni live pe care artista le-a filmat de-a lungul anilor cu trupa ei pe clădirile cele mai înalte din orașe iconice din lume precum Mexico City, Barcelona, Londra, Paris, Los Angeles, Istanbul, dar și București. Videoclipurile sunt postate pe canalul de YouTube al artistei și au depășit 300 de milioane de vizualizări.

Anul acesta, INNA a lansat albumul “Just Dance” care include 11 piese într-o nouă direcție muzicală pe care artista a abordat-o, piese cu un sound atipic, uptempo, energic, curajos, obținute în urma unui alt proiect devenit deja statement pentru INNA: Dance Queen’s House. Aceasta este o sesiune muzicală de 16 zile în care artista a stat izolată într-o casă alături de producători și compozitori precum Marcel Botezan, Sebastian Barac, Alex Cotoi, Iraida, iar procesul creativ a fost prezentat publicului într-o serie de 8 vloguri difuzate pe canalul de YouTube INNA.

 

Vara aceasta, colaborarea INNEI cu R3hab și Sash! pentru “Rock My Body” domină topurile radio din Franța, dar și Turcia, Olanda, Norvegia, Finlanda. De curând, INNA a lansat și piesa “Freak” în colaborare cu Tujamo și Azteck.

Păreri?

VKTM, piesa INNA x Sickotoy x TAG, pe coloana sonoră a campaniei ICON by Victoria’s Secret

Muzica INNEI nu cunoaște bariere și de data aceasta, artista a marcat o nouă realizare importantă: piesa “VKTM”, colaborarea cu Sickotoy și TAG, este inclusă în campania ICON de la Victoria’s Secret, într-un video statement în care apar cele mai relevante modele internaționale din lume: Gisele Bundchen, Naomi Campbell, Emily Ratajkowski, Hailey Rhode Baldwin Bieber, Candice Swanepoel, Adriana Lima și Adut Akech Bior. 

 

Piesa a fost compusă de Breyan Isaac și Sickotoy (Alex Cotoi) și produsă de Sickotoy (Alex Cotoi).

Nu este prima dată când muzica INNEI a fost integrată în filme, seriale și alte proiecte internaționale: “Spy”, “Pitch Perfect 2”, “Elite”, “Beauty and the Beast”, dar și în jocuri video precum “Just Dance”.

“Este o onoare ca una dintre piesele mele să fie parte dintr-o campanie atât de mare cu modele inspiraționale la care toată planeta se uită cu admirație, pentru un brand atât de cunoscut precum Victoria’s Secret. Sunt recunoscătoare și mulțumesc tuturor celor care cred în mine”, a spus INNA.

SICKOTOY x INNA x TAG – VKTM

INNA, unul dintre cei mai de succes artiști din România, cu o carieră internațională impresionantă,  are peste 10 miliarde de vizualizări și stream-uri, peste 7 milioane de abonați pe YouTube, peste 10 milioane de ascultători lunar pe Spotify. Acesta este, de asemenea, un record pentru un artist român și confirmarea unui repertoriu cu zeci de hituri cunoscute și apreciate în întreaga lume, peste 1000 de concerte , cu colaborări cu artiști români și internaționali relevanți precum J Balvin, Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida, Yandel, Alok, Timmy Trumpet, Sofi Tukker și alții.

SICKOTOY este unul dintre cei mai de succes DJ și producători din Europa de Est din ultimii ani și posesorul unui Latin Grammy, pentru cel mai bun album Latin, Rock și Urban Alternative, obținut în urma colaborării sale cu Pitbull, Mohombi și Wisin pentru “Baddest Girl in Town”. SICKOTOY a avut, de asemenea, multiple colaborări de succes, cu milioane de stream-uri, cu nume precum INNA, Ilkay Sencan, Minelli și Elvana Gjata, iar cântecele sale au cucerit topurile radio din Europa Centrală și de Est. Conceptul creativ al lui SICKOTOY include producții cu artiști precum INNA, Alok, Tove Lo, Ilkay Sencan, Arash și mulți alții. Recent, el a experimentat și poziția de jurat în cadrul competiției “One True Singer” produsă de Global Records și HBO MAX.

Păreri?

Get your Freak on cu cel mai nou single marca Tujamo, Azteck și INNA

După mai multe testări ale piesei în ultimele câteva luni, Tujamo, Azteck și INNA lansează în sfârșit single-ul mult așteptat – “Freak”.

Tujamo și Azteck își îmbină priceperea în producție pentru a crea o piesă electro-house exuberantă, îmbibată în bass, care te va face să te miști, așa cum spune și piesa, like a “Freak”. O linie de bass puternică răscolește piesa, în timp ce vocea hipnotică a INNEI adaugă o jucăușă senzualitate în “Love me like a freak”. Liniile de sintetizator se contopesc într-o melodie strălucitoare înainte de a exploda în simfonii de bass în partea centrală a piesei. “Freak” este o mărturie a capabilităților de producție rafinate ale lui Tujamo și Azteck, creând un hit antrenant și potrivit pentru cluburi.

Tujamo este un nume de referință în scena muzicii electronice, un DJ și producător cu o dominație de 8 ani în Topul 100 al revistei DJ Mag, ocupând în prezent locul #35. Apreciat internațional pentru sunetele sale electro-house, talentatul producător a fost desemnat cel mai bine vândut artist în genul electro house pe Beatport în 2019, continuând să impresioneze cu producții magistrale de atunci. Anul 2023 s-a dovedit a fi un an de succes pentru Tujamo, atât ca DJ, cât și ca producător, maestrul german lansând o serie de piese noi la prestigioasa casă de discuri Spinnin și acum Smash The House, și a pornit în prima etapă a turneului său Energy, aducând show-urile sale pline de energie fanilor săi din întreaga lume.

Se alătură acestui trio talentat DJ-ul, producătorul și compozitorul britanico-olandez, Azteck, care a cunoscut o ascensiune meteorică în scena muzicii dance. După o carieră de ghostwriting în spatele scenei, Azteck a explodat în industrie ca lider al propriilor producții în 2020, și de atunci a reușit să adune o serie de hituri alături de unele dintre cele mai mari nume din industria muzicală, printre care Dimitri Vegas & Like Mike, Armin van Buuren și Timmy Trumpet. În acest an, Azteck a lansat colaborări impresionante, inclusiv “Not Alone” cu Don Diablo și, cel mai recent, “Anybody Out There” cu Alex Hepburn și Hardwell. Cu încă o serie de performanțe prolifice programate pentru această vară, pare că abia începe să-și arate adevăratul potențial.

Completând acest minunat trio se află artista premiată, INNA, care s-a impus ca una dintre cele mai căutate voci din muzica dance, colaborând cu artiști precum R3HAB, Alok, Sofi Tukker, Timmy Trumpet și mulți alții. Vocalista româncă a stabilit recorduri internaționale când muzica ei a depășit impresionanta cifră de 10 miliarde de stream-uri anul trecut, atingând un nou vârf cu unul dintre succesele sale recente, anume atingerea a 11 milioane de ascultători lunar pe Spotify. Cu 8 albume de studio și numeroase concerte în întreaga lume, regina muzicii dance s-a dovedit a fi un maestru creativ și o adevărată artistă. Recentul ei single, “Rock My Body”, cu R3HAB, a urcat în topurile din întreaga lume și a acumulat peste 32 de milioane de ascultări, iar “Freak” pare să urmeze aceeași cale de succes și a primit deja aprecieri, după ce a surprins cu o interpretare surpriză alături de Tujamo pentru setul său la prestigiosul festival Neversea.

Nu uita să asculți noul single “Freak” al lui Tujamo, Azteck și INNA, disponibil exclusiv pe Smash The House.

Păreri?

INNA, super show de 3 ori pe scena de la Neversea alături de Tujamo și Alok

Credite foto: Andrei Via

INNA este unul dintre artiștii români apreciați atât în România, cât și la nivel internațional, datorită hiturilor care au făcut înconjurul lumii și fanilor numeroși din întreaga lume care o susțin pe artistă.

 

INNA a fost prezentă pe scena de la Neversea, unde a susținut un super show alături de band-ul ei în fața a peste 65.000 de oameni. Din tracklist nu au lipsit hiturile “Cola Song”, “Diggy Down”, “Yalla”, “Ruleta”, dar și “P.O.H.U.I”, “Spre mare” sau “Tu și eu”.

Publicul a primit-o cu brațele deschise și cu multă energie, iar INNA le-a spus cât este de fericită să revină de fiecare dată acasă, la mare.

Artista a fost invitată de Alok, DJ din Brazilia, numărul 4 în lume conform Top 100 DJ Mag, alături de care a urcat pe scenă și a cântat piesa “It Don’t Matter”, single-ul pe care îl au împreună cu Sofi Tukker. INNA a purtat cu mândrie steagul României pe scenă în fața celor care s-au bucurat de setul lui Alok.

INNA a revenit la Neversea ca invitata lui Tujamo, alături de care a cântat în premieră piesa “Freak”, prima colaborare a celor doi, care se va lansa pe 28 iulie.

Credite foto: Andrei Via
De curând, INNA a lansat “Rock My Body” cu R3hab și Sash!, iar piesa se bucură de susținerea fanilor din întreaga lume. Este pe locul 2 în topurile din Franța și Turcia, dar și în topuri în Olanda, Norvegia, Finlanda, are aproape 40 de milioane de stream-uri pe magazinele digitale și este pe #89 în topul Shazam global. Mai mult decât atât, artista va performa alături de R3HAB pe scena festivalului Stereoparc Festival din Franța, unde vor realiza un show special, pe data de 22 iulie. 

Anul trecut, INNA a fost la Tomorrowland, invitată de Timmy Trumpet și în fața unui public de peste 200.000 de oameni, artista a făcut un super show pe piesa “Blow It Up”. Pe aceeași scenă, se aflau și Dimitri Vegas și Like Mike, DJ-ii care sunt pe poziția numărul 5 în top 100 DJ Mag. În această vară, artista este prezentă pe line-up-urile festivalurilor din țări precum Finlanda, Armenia sau Bulgaria și va susține concerte individuale în Spania, Azerbaijan și Turcia.

Păreri?

INNA stabilește un nou record: 10 milioane de ascultători lunar pe Spotify

INNA marchează un nou prag important în cariera sa: artista are peste 10 milioane de ascultători lunar pe Spotify, rezultat al unei discografii care include numeroase hituri cunoscute la nivel internațional, dar și colaborări cu artiști de top din întreaga lume.

De curând, ea a acceptat invitația Spotify și s-a alăturat cu mândrie noului lor proiect, EQUAL, o inițiativă globală care urmărește să amplifice munca artistelor din întreaga lume. Utilizatorii Spotify pot accesa EQUAL Hub și pot explora creațiile femeilor din peste 180 de piețe, inclusiv Africa, Italia și Argentina. Spotify a adăugat aproximativ 5000 de artiste la listele de redare EQUAL și a sprijinit mai mult de 700 de ambasadori EQUAL din întreaga lume.

De-a lungul anilor, muzica INNEI a cucerit topurile radio și TV atât în România, cât și internațional, a fost integrată pe coloana sonoră a unor filme și seriale precum “Spy”, “Pitch Perfect 2”, “Elite”, “Beauty and the Beast”, dar și în jocuri video precum “Just Dance”. Totodată, hiturile artistei s-au auzit pe mari scene din Europa, Statele Unite ale Americii, Mexic, Japonia, Canada.

Cea mai recentă colaborare a INNEI cu R3hab și Sash! pentru piesa “Rock My Body” este pe locul 11 în topurile radio din Franța și inclusă în playlisturile altor radiouri din Italia, Norvegia, Suedia, Olanda, cu peste 12.6 milioane de ascultări pe Spotify. Piesa este pe locul 11 pe Shazam Dance și tot pe 11 pe Shazam Franța. „Rock My Body” marchează prima colaborare a INNEI cu R3hab, DJ și producător olandez/marocan, locul 13 în top 100 DJ Mag.

De asemenea, “Ruleta” a depășit 300 de milioane de vizualizări pe YouTube, alături de “Yalla” care are peste 460 milioane de vizualizări, “Bad Boys” peste 250 de milioane de vizualizări sau “Cola Song” peste 260 de milioane de vizualizări.

 

INNA, unul dintre cei mai de succes artiști din România, cu o carieră internațională impresionantă, a trecut un nou prag important: 10 miliarde de vizualizări și stream-uri. Acesta este, de asemenea, un record pentru un artist român și confirmarea unui repertoriu cu zeci de hituri cunoscute și apreciate în întreaga lume, cu colaborări cu artiști români și internaționali relevanți precum J Balvin, Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida, Yandel, Alok, Timmy Trumpet, Sofi Tukker și alții.

Păreri?

Cel mai bun soundtrack al vieții tale – Party Songs – Gamuel Sori x INNA

Gamuel Sori, DJ-ul italian care vine cu aerul fresh pe scena muzicii Dance, și INNA, superstarul cu aură magnetică, colaborează pentru prima dată. “Party Songs” este piesa care te va scoate din orice dispoziție întunecată și îți va aminti că viața ta merită să aibă cea mai palpitantă coloană sonoră. Piesa a fost scrisă de Rollo, care a lucrat anterior cu nume precum BTS, Galantis și Ava Max, alături de IRAIDA, Achi și INNA. Producția a fost realizată, de asemenea, de Achi și Gamuel Sori.

“Party Songs” este rezultatul colaborării prolifice dintre Global Records, label-ul independent #1 în CEE, și Phrased Differently, unul dintre cei mai relevanți publisheri independenți la nivel global, ai căror autori au contribuit la hiturile unor artiști precum Doja Cat, Miley Cyrus, Calvin Harris, Ariana Grande, David Guetta și BTS. În plus, piesa reprezintă prima lansare a colaborării, distribuită de Believe Germany.

 

,,Aș spune că această melodie este un imn pentru toți cei care au trecut prin adolescență în anii de aur ai muzicii EDM și Dance, cu Avicii, The Chainsmokers, cei care ne-au influențat modul de a asculta muzică și de a o face. <<Party Songs>> este un banger care rezumă toate acele vibrații bune într-o singură piesă. A fost o plăcere să lucrez cu INNA pentru piesă, e cu adevărat un superstar. ” ne spune Gamuel Sori.

,,Vara asta o să fie din ce în ce mai hot! <<Party Songs>> s-a lansat și sunt sigură că vă veți distra de minune ascultând-o! Gogogo, Gamuel! Bucurați-vă de ea, party people!” Cu drag, your forever summer girl, INNA.

Gamuel Sori este un DJ și producător italian care face furori pe scena muzicii Dance. Acesta a performat în unele dintre cele mai de succes cluburi din Italia, captivând publicul cu amestecul său unic de beat-uri și sunete. Stilul muzical al lui Gamuel este o fuziune diversă de genuri, pe care le infuzează cu stilul său caracteristic, creând o experiență electrizantă și de neuitat pentru ascultătorii săi. Muzica sa a fost lansată sub label-uri precum Spinnin’ Records, Musical Freedom și Sony, și a obținut recunoașterea profesioniștilor din industrie. În 2020, Gamuel a atins o etapă importantă în cariera sa, când piesa sa “Money’s Gone” a putut fi ascultată pe BBC Radio 1, propulsându-l mai departe în lumina reflectoarelor internaționale. Angajamentul neclintit al lui Gamuel Sori, talentul excepțional și sunetul unic l-au stabilit ca o vedetă în ascensiune pe scena muzicii Dance, un artist care merită să fie urmărit pe viitor. Abilitatea sa de a crea o atmosferă distinctivă și de a se conecta cu publicul său la nivel personal îl diferențiază ca un performer de top.

Cu un șir impresionant de hituri, numeroase premii și concerte în Europa, Asia, America Latină, SUA, Canada și Orientul Mijlociu, INNA este cu adevărat un fenomen muzical feroce. Una dintre cele mai interesante voci din lumea Dance, artista de origine română a cucerit topurile globale cu hituri precum “Hot”, “Sun Is Up” sau “Déjà vu”, ajungând în sloturile de top din zeci de țări, din România până în Japonia, Mexic, Turcia, Argentina, Spania, Finlanda, Polonia și SUA. INNA a colaborat, de-a lungul timpului, cu o mulțime de artiști de top precum Pitbull, Flo Rida, Daddy Yankee, Timmy Trumpet, Juan Magán, J Balvin, Yandel, Alok, Sofi Tukker și Sean Paul pentru piesa “Up”, care a devenit o senzație internațională. Cu look-uri și mișcări de dans care se potrivesc cu talentul ei muzical, INNA a câștigat mai multe premii MTV Europe, premii pe teritoriul României și premii RRA. În 2012 a devenit prima și singura artistă feminină europeană care a atins 1 miliard de vizualizări pe YouTube, iar în 2022 a trecut un nou prag: 10 miliarde de vizualizări și stream-uri. 2023 a început în vigoare deplină pentru INNA, încântându-și fanii cu o nouă colaborare cu artiștii internaționali Dhurata Dora și Stefflon Don pentru “Yummy”, împreună cu lansarea din acest an a albumului Dance Queen’s House. Albumul se numește “Just Dance” și urmează o direcție muzicală nouă și ambițioasă.

Păreri?

INNA cucerește Asia: challenge-ul Up de pe TikTok, aproape 850 000 de videouri

INNA continuă seria pieselor de succes care cuceresc topurile internaționale. Single-ul “Up” în colaborare cu Sean Paul a devenit viral pe TikTok, unde are peste 830.000 de videos uploadate în aplicație, un adevărat record. Oameni din toate colțurile Asiei s-au filmat în diverse locuri și contexte, dansând coregrafia de la “Up”, transformând piesa într-un fenomen, iar challenge-ul a devenit popular pe TikTok.

@inna

❤️Makes my heart melt! #INNA #seanpaul #danceupchallenge

♬ UP – INNA

În plus, succesul pieselor INNEI este confirmat și de rezultatele de pe Spotify, unde artista are 9 milioane de ascultători lunar și devine astfel, cel mai ascultat artist din Europa de Est pe platformă. Mai mult decât atât, colaborarea cu faimosul DJ R3HAB și Sash!, pentru “Rock My Body”, are succes la nivel internațional, atingând #184 în topul global al căutărilor Shazam și fiind prezentă în top 100 Shazam în țări precum Republica Cehă, Emiratele Arabe Unite, Franța, Finlanda. Piesa a adunat peste 10 milioane de stream-uri de pe toate platformele și este în top 100 pe radiourile din Turcia, Lituania, Estonia, Franța, Croația, CIS și Bulgaria.

 

Pentru INNA urmează o vară plină de concerte și festivaluri în Turcia, Spania, Bulgaria, Ungaria, România, Finlanda, Marea Britanie, Letonia și multe altele de confirmat.

INNA, unul dintre cei mai de succes artiști din România, cu o carieră internațională impresionantă, a depășit un nou prag important: 10 miliarde de vizualizări și streamuri. Acesta este, de asemenea, un record pentru un artist român și confirmarea unui repertoriu cu zeci de hituri cunoscute și apreciate în întreaga lume, cu colaborări cu artiști de relevanță români și internaționali precum J Balvin, Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida, Yandel, Alok, Timmy Trumpet, Sofi Tukker și alții.

 

În 2022, INNA a marcat un nou succes: este artista cu cele mai multe videoclipuri pe YouTube (269) depășind 1 milion de vizualizări în lume, potrivit Kworb, dar și artista cu cele mai multe vizualizări pe YouTube din Europa (excluzând Regatul Unit).

Păreri?

INNA colaborează pentru prima dată cu R3HAB pentru Rock My Body

INNA își bucură fanii cu o nouă piesă, “Rock My Body”, care marchează prima ei colaborare cu R3HAB, DJ și producător olandez/marocan, locul 13 în top 100 DJ Mag.

Piesa a fost scrisă de Fadil El Ghoul (R3HAB), Kristoffer Tømmerbakke, Erik Smaaland, Shannon Hilversum, Galeyn Tenhaeff, Ralf Kappmeier, Sascha Lappessen, Thomas Luedke și produsă de R3HAB, Erik Smaaland, Kristoffer Tømmerbakke.

“Rock My Body” este un remake al hitului “Ecuador” al lui Sash!, care amintește cu nostalgie de anii ’90 din muzica Dance, ce poartă amprenta producției lui R3HAB, susținut de vocea inconfundabilă a INNEI.

Videoclipul oficial “Rock My Body” a fost regizat de Jimachez și filmat de Paul Tatcu, producția video fiind asigurată de Loops Production și o prezintă pe INNA distrându-se de minune la o super petrecere: fete sexy, mișcări de dans energice si ținute cool.

 

INNA, unul dintre cei mai de succes artiști din România, cu o carieră internațională impresionantă, a trecut un nou prag important: 10 miliarde de vizualizări și stream-uri. Acesta este, de asemenea, un record pentru un artist român și confirmarea unui repertoriu cu zeci de hituri cunoscute și apreciate în întreaga lume, cu colaborări cu artiști români și internaționali relevanți precum J Balvin, Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida, Yandel, Alok, Timmy Trumpet, Sofi Tukker și alții.

 

Anul 2023 începe în plină forță pentru INNA, încântându-și fanii cu o nouă colaborare cu artiștii internaționali Dhurata Dora și Stefflon Don pentru “Yummy”, împreună cu lansarea ediției de anul acesta a albumului Dance Queen’s House. Albumul se numește “Just Dance” și urmează o direcție nouă și ambițioasă.

 

R3HAB a lansat recent “Dom Dom Yes Yes” cu Timmy Trumpet și Naeleck, precum și “Run Till Dark” cu Now United. 2023 se dovedește a fi anul în care își arată cu adevărat abilitățile de producător cu un sound divers și diferit față de cel cu care și-a obișnuit publicul.

Păreri?