The Artist Awards aduce emoție și show-uri incendiare, pe 28 decembrie, la PRO TV

Pe 28 decembrie, la miezul nopții, The Artist Awards aduce la PRO TV un show memorabil, în care cei mai iubiți și apreciați artiști și creatori de conținut vor urca pe scenă pentru a-și ridica premiile și pentru a încânta telespectatorii, live, cu unele dintre cele mai ascultate piese din 2020.

 

În mai puțin de o săptămână vom afla cine sunt câștigătorii categoriilor Best New Act, Best DJ/ Electronic/ Dance Act, Best trap act, Best Video, Best Song, Best Collaboration, Best Female, Best Male, Favorite Artist, Beauty Award, Content Creator of the year, Best TikTok și The Artist și vom avea parte de câteva show-uri extraordinare pregătite special de artiști pentru aceast eveniment.

 

“E bine că ne vedem, că se întâmplă lucruri. Ne simțim artiști din nou, pentru că ne-a lipsit un astfel de eveniment, ne este dor să fim pe scenă, ne este dor să simțim toate emoțiile astea, să vedem dacă vom câștiga un premiu, dacă am fost votați. Cred că și ceilalți artiști sunt în asentimentul meu, simt că așa a fost pentru toată industria muzicală. Abia aștept să le cânt oamenilor”, a spus Andra.

 

“Mi-a fost dor de scenă și m-am bucurat că am avut din nou ocazia să cânt astfel, să am coregrafie, să fie totul live. Ne vedem curând”, a declarat Antonia.

 

Abia așteptam să urc din nou pe scenă și să pregătesc un astfel de show. A ieșit unul foarte mișto, plin de pasiune. 2020 a fost un an mai trist pentru noi toți, dar în schimb am fost nevoiți să ne bucurăm de ceea ce avem, de prezent. Pe mine m-a ajutat să mă conectez și mai mult cu publicul meu, cu oamenii de aici, cu mine, cu gândurile mele. Am încercat să văd părțile bune, pe care le-am transpus în show-ul pe care-l vom prezenta pe 28 decembrie”, a spus Rengle.

 

Alina Eremia, Andra, Antonia, Carla’s Dreams, DJ Project & Andia, INNA, Irina Rimes, Rengle, Roxen, The Motans și EMAA vor aduce pe 28 decembrie, la PRO TV, un spectacol formidabil, cât un an întreg de concerte și întâlniri cu publicul.

Urmărim împreună?

Robert Pattinson, incendiar în cel mai nou thriller al fraților Safdie „GOOD TIME”- din 8 septembrie în cinematografe

Prezentat în premieră în mai, în competiția oficială a Festivalului de Film de la Cannes, thrillerul „GOOD TIME” regizat de Josh și Benny Safdie („Heaven Knows What”, „Daddy Longlegs”) a încasat $400,000 de la lansarea în SUA (11 august), iar A24 și Curzon Artificial Eye au anunțat recent că vor distribui filmul în parteneriat în Marea Britanie unde va avea premiera în noiembrie 2017. În România, filmul este distribuit de Voodoo Films și va intra în cinematografe începând cu 8 septembrie 2017, cu titlul „GOOD TIME: Pe bune, o să-ți placă”.

„Nu există, pur și simplu, alți regizori capabili să genereze comedie și suspans în același timp și la un asemenea nivel” scria INDIEwire despre cel de-al cincilea lungmetraj semnat de Josh și Ben Safdie, care, în „GOOD TIME”, se întorc pe străzile rău famate ale New York-ului lor natal pentru a spune povestea a doi frați imediat după ce aceștia ratează un jaf plănuit în cartierul Queens. Marcat de secvențe în care mezinul Nick (interpretat de regizorul Benny Safdie) navighează în birocrația instituțională din New York în timp ce fratele său mai mare Connie (Robert Pattinson) încearcă să îl salveze atât pe el cât și pe sine însuși, filmul este „un thriller care te ține cu sufletul la gură” (Variety) în care frații Safdie explorează dinamicile familiare împinse la limită.

Josh și Benny Safdie se află la prima colaborare cu actori consacrați precum Robert Pattinson, protagonistul lungmetrajului „Cosmopolis” (regia David Cronenberg), devenit celebru la nivel internațional pentru rolul vampirului Edward Cullen în Saga Twilight, sau Jennifer Jason Leigh, nominalizată la Oscar pentru interpretarea personajului Daisy Domergue din „The Hateful Eight” („Cei 8 odioși”) al lui Quentin Tarantino. Despre participarea lui Robert Pattinson în „GOOD TIME”, INDIEwire apreciază că este cea mai bună interpretare din cariera actorului în timp ce Time Out New York titrează: „Robert Pattinson incendiază ecranul în acest thriller alert și feroce al celor doi regizori din New York, Frații Safdie”. În tradiția thrillerelor urbane de Sidney Lumet sau Martin Scorsese, filmul creează o tapiserie autentică de chipuri, locuri și stări de spirit memorabile care spun o poveste universală despre fraternitate.

Începând cu 8 septembrie, „GOOD TIME. Pe bune, o să-ți placă” va putea fi văzut în Arad (Cinema City Atrium), Bistrița (Cinema Dacia), Brașov (Cinema One), București (Cinema City AFI Cotroceni, Hollywood Multiplex, Grand Cinema & More Băneasa, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Happy Cinema București – Liberty Center), Constanța (Cinema City Constanța Park, Cityplex), Cluj (Cinema City Iulius Mall, Cinema Florin Piersic), Craiova (Cinema Patria), Deva (Cinema Patria), Onești (Capitol), Piatra Neamț (Cinema Dacia), Pitești (Cinema City, Cinema Trivale), Ploiești (Cinema City Shopping City), Sfântu-Gheorghe (Cinema Arta), Târgu-Jiu (Cinema Sergiu Nicolaescu), Târgu Mureș (Cinema City). Lista actualizată a cinematografelor poate fi consultată pe siteul: www.voodoofilms.ro

Sinopsis: După ce un jaf ratat la o bancă îl trimite în închisoare pe fratele său mai mic, Constantine Nikas (Robert Pattinson) pornește într-o stranie odisee în lumea interlopă a orașului, în încercarea tot mai disperată și periculoasă de a-și elibera fratele. Pe parcursul unei nopți pline de adrenalină, Constantine este prins în marasmul unei descinderi într-o realitate violentă și haotică, străduindu-se din răsputeri să-și salveze fratele și pe sine însuși, știind că viețile lor atârnă de un fir.
Filmul „GOOD TIME: Pe bune, o să-ți placă” este distribuit în România de Voodoo Films.

Așadar, acestea fiind spuse, până atunci vă invit cu mare drag să urmărim împreună trailerul, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

“Protejatul” Andreei Antonescu face dezvaluiri incendiare: „Am RENUNTAT la o…” – Ce sacrificii a facut artistul pentru a-si indeplini visul!

Aflat in plina ascensiune, Karym, artistul ce a lansat recent piesa „#suntaici” in care isi face aparitia celebra Andreea Antonescu, dar si artistele – Celia, Mellina, si Yamira, face noi dezvaluiri despre cariera lui.

“Protejatul” Andreei Antonescu a vorbit cu sinceritate pentru prima oara despre despre sacrificiile facute pentru cariera. De dragul muzicii, Karym a renuntat la o viata foarte buna in Franta, acolo unde locuia de 1 an impreuna cu fiul lui, pentru a-si indeplini visul din copilarie, acela de a avea o cariera de succes in muzica.

„Muzica inseamna foarte mult pentru mine. Recent am renuntat la o viata foarte buna in Franta, unde eram stabilit cu fiul meu de mai bine de 1 an, pentru a ma intoarce in tara si a continua pe acest drum… si am ales bine. Cu siguranta vor mai fi sacrificii pe care le voi face pentru a ajunge acolo unde mi-am propus, dar se merita. Fac muzica de cand ma stiu si am facut tot timpul ce mi-a placut. Am muncit mult, dar cu placere. Am ajuns prin propriile forte pana aici si merit ca visul meu sa se indeplineasca. (…) Nu am un vis anume pentru 2016, deja s-au intamplat mai multe lucruri decat am visat vreodata in acest an, vreau doar sa reusesc sa imi duc toate proiectele pana la capat. Ca in orice alt domeniu, e foarte greu pana cand ti se recunosc meritele si pana cand demonstrezi ca meriti aplauze. Asta poate sa dureze multi ani si sa aduca multe nopti nedormite. Totul se va intampla la momentul potrivit”, a declarat Karym.

Artistul a tinut sa multumeasca si oamenilor care ii sunt alaturi in cariera muzicala: „Trebuie sa multumesc multor persoane, in primul rand domnului profesor dirijor Marius Mugur Anghelescu, familiei mele si prietenilor care m-au sustinut tot timpul, Mellinei, si persoanei care a facut cea mai mare diferenta in cariera mea si anume Baltaretu Eugen (The Squad PR Agency).”, a adaugat Karym.

Despre inceputurile lui in muzica, Karym a dezvaluit: „Primii pasi in muzica i-am facut inca de mic copil, la varsta de 7 ani am inceput sa activez ca tenor intr-un cor local, alaturi de care am avut parte de turnee in Olanda, Belgia si Austria si am inregistrat doua albume. Dupa am participat la diferite concursuri si festivaluri de muzica din tara si nu numai. In 2014, am lansat single-ul „Dangerous”, impreuna cu proiectul muzical de succes Balkan Avenue, din Grecia. Dupa acesta au urmat piese precum „Feel my love”, „So beautiful” si „You”, care s-au bucurat de succes in Franta, Grecia, Germania, Polonia si Slovacia. In 2015, piesa „Feel my love” a reusit sa urce pana pe locul 11 in clasamentul iTunes din Cehia si pe locul 14 in Top 100 iTunes din Slovacia. Pe la inceputul anului 2016 am lansat primul meu single in Limba Romana, frumoasa balada “Nu vrei”, in colaborare cu Adrian Tutu, si la cateva luni dupa am lansat piesa “#SuntAici”, pe care o promovez in prezent. Am inceput anul in forta si simt ca de acum lucrurile o vor lua pe drumul cel bun. Am atins un prag. Abia astept sa urc, sa evoluez. Cred ca muzica m-a ales pentru ca sincer eu cant de cand ma stiu. Și mai cred ca te nasti asa. O ai in suflet, in vene. Ma trece un fior cand ma gandesc la muzica pentru ca realizez ca este starea mea de spirit. Sunt norocos ca fac ceea ce imi place inca de mic copil si niciodata nu mi-am dorit sa fac altceva. Muzica a fost mereu pe primul loc, mai ales de cand am urcat pe scena in fata publicului si am simtit acel sentiment de nedescris, acea satisfactie pe care o ai cand publicul te aplauda, devii dependent si vrei sa simti asta toata viata. Muzica e ca un drog!”

In urma cu o luna, artistul a lansat videoclipul „#suntaici” in care isi fac aparitia Andreea Antonescu, Celia, Mellina si Yamira, despre care Karym are numai cuvinte de lauda: „4 oameni extraordinari, 4 oameni care au inteles mesajul melodiei, 4 prieteni pot spune care au tot respectul si aprecierea mea. Ma bucur extrem de mult ca au acceptat sa faca mesajul piesei auzit, sa il duca mai departe. Pe parcursul filmarilor am fost aerian… Nu imi venea sa cred ca filmez alaturi de Celia, Andreea Antonescu, Mellina, si Yamira… Totul s-a intamplat prin intermediul PR-ului meu. Videoclipul a fost regizat de Raluca Nastase si a fost filmat 4K.”, a declarat Karym.

Acestea fiind spuse, va invit sa (re)urmarim impreuna clipul piesei “#suntaici”. Enjoy!

NAVI aduce in atentia publicului un show in premiera mondiala absoluta. Spectaculos, incendiar, original! Muzica senzuala, erotism si… Shibari, simultan!

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu termenul, Shibari este arta bondage-ului japonez. Originar din Japonia secolului al 17-lea, a fost inițial folosit pentru a restricționa prizonierii. Legăturile cu care erau imobilizați aceștia erau făcute rapid și cu exactitate. În Evul Mediu, Shibari a devenit o parte a jocurilor erotice, iar în anii `70 a câștigat o imensă popularitate în Japonia, propagându-se apoi în întreaga lume.

NAVI este primul artist care va pune în scenă un astfel de moment Shibari în cadrul noului său show. Va fi acompaniată pe scenă de un rigger (artist al sforilor) și va cânta live în timp ce este suspendată în frânghii. Combinația de muzică live și Shibari este fără precedent și NAVI va profita din plin de această modalitate inedită pentru a exprima libertatea și senzualitatea care îi definesc muzica.

NAVI trece astfel la o nouă etapă din carieră: revine în lumina reflectoarelor cu piese noi, într-un stil indie-pop, mai matur și întunecat, cu o nouă viziune și cu un album conceptual.

“Picture Perfect”, inclus pe acest album a fost numit de presă “cel mai șocant videoclip pop filmat vreodată”. Clipul este, de fapt, un scurt-metraj regizat de NMC, condimentat cu scene BDSM și Shibari (bondage japonez). “Picture Perfect” a fost interzis de televiziunile românești și a atras după sine un val de controverse. În 2015 au fost lansate piesele „The Burning Process” și „Eyes Wide Shut”, care s-au bucurat de aprecierea fanilor și a presei de specialitate.

Albumul “The Beauty Diaries” va fi lansat în această toamnă și va fi produs de NMC Productions.

Să urmărim împreună NAVI – Music & Shibari Show , apoi vă aștept cu impresii. Enjoy!