Zilele unteatru! Zece ani de activitate, celebrați în zece zile cu spectacole și concerte în aer liber

La împlinirea a zece ani de activitate, unteatru sărbătorește vreme de zece zile bucuria de a fi pe scenă, alături de întreaga sa comunitate, la Roaba de Cultură din Parcul Herăstrău. Organizat pentru prima dată exclusiv în aer liber, festivalul Zilele unteatru va aduce în fața publicului, în perioada 17-26 iulie, o selecție a celor mai bune spectacole ale stagiunii curente, producții invitate din țară, evenimente pentru cei mici și povești puse pentru prima dată în scenă. Accesul la toate evenimentele incluse în program va fi gratuit, în baza rezervărilor online, spectatorii având posibilitatea de a susține continuitatea proiectului independent prin intermediul donațiilor.

Programul Zilelor unteatru este disponibil pe www.unteatru.ro, iar spectatorii pot rezerva locuri la evenimente prin intermediul platformei TomTix.

Devenit deja o tradiție în peisajul cultural bucureștean, festivalul de teatru, muzică și prietenie organizat an de an în miezul verii reprezintă locul de întâlnire al unora dintre cei mai apreciați artiști ai scenei românești cu publicul din ce în ce mai numeros. Într-un an marcat de schimbări neașteptate în calendarul evenimentelor culturale organizate la nivel global, unteatru a găsit o formulă de a continua, optând, încă de la începutul crizei, pentru mutarea activității artistice în mediul online. Comunitatea de spectatori a continuat să susțină demersul proiectului independent, urmărind în siguranță, din confortul propriilor case, poveștile transmise live din sala de teatru. Pentru a răspunde miilor de reacții pozitive, organizatorii au pus la cale un maraton de evenimente în aer liber care să redea adevăratul sens cuvântului împreună.

,,10 ani plini de bucurie și de pasiune. Acum ne putem numi unteatru matur. Cu iubiri mature, cu relații trainice, cu experiența satisfacțiilor și a eșecurilor din tot acest deceniu. Ne-am imaginat altfel momentul acesta, cu sala plină de oameni și cu libertatea de a ne îmbrățișa și de a ne felicita pentru mica mare istorie pe care am scris-o la unteatru impreună. Dar am înțeles că cel mai important este să fim în siguranță și să continuăm pe drumul deja bine pavat. Așadar ne pregătim de o sărbătoare pe care nu o vom uita niciodată. Mulțumim unteatru, multumim oamenilor unteatru, din spate și de pe scenă. La cât mai multe decenii de magie!’’ – regizorii Andrei și Andreea Grosu, fondatorii unteatru.

Din programul ediției aniversare nu vor lipsi textele clasice, spectacolele-experiment, premierele absolute și concerte ale celor mai îndrăgiți artiști. Accesul publicului va fi gratuit pe întreaga durată a festivalului, iar evenimentele se vor desfășura cu respectarea tuturor normelor de siguranță și distanțare socială. Spectatorii își pot anunța prezența la Zilele unteatru prin intermediul platformei TomTix, iar susținătorii se vor putea implica în finanțarea proiectului independent, devenind ,,Patreoni de teatru’’ sau contribuind printr-o donație în ziua evenimentului.

Singurătatea pietrelor, primul produs #unteatruCinematic dezvoltat în studio pentru a fi prezentat pe marele ecran va deschide Zilele unteatru 10 printr-o proiecție în premieră, organizată vineri, pe 17 iulie, de la ora 21:00. Spectacolul regizat de Norbert Boda se numără printre cele mai noi producții unteatru și prezintă lumea văzută prin ochii lui Sandy – un copil care percepe diferit tot ce se întâmplă în jurul său și încearcă să descopere astfel definiția fericirii. Tot în premieră, Catinca Drăgănescu, creatoarea platformei GO WEST, aduce pe scenă, la această ediție, cea de-a treia parte a trilogiei despre migrație. Spectacolul Domeniul luptei va putea fi urmărit la Roaba de Cultură sâmbătă, pe 25 iulie, de la ora 21:30.

Publicul tânăr și foarte tânăr e așteptat la unteatru de copii, unde în diminețile de weekend, începând cu ora 10:00, pot face cunoștință, prin joc și joacă, cu personajele din spectacole precum S.O.S dispar poveștile sau Carina în drumul spre casă. Prezență constantă la Zilele unteatru, prietenii de la Auăleu vor aduce cu ei, la ediția aniversară, câteva dintre cele mai apreciate producții ale teatrului independent din Timișoara. Deja faimoasa Miorița, jucată pe scenele din întreaga țară, va putea fi urmărită vineri, 24 iulie, de la ora 22:00, iar Ferma animalelor va cuceri publicul sâmbătă, 25 iulie, de la ora 19:00.

Atmosfera relaxată din Parcul Herăstrău va fi condimentată de concertele susținute de Alexandru Andrieș, Byron, Fără Zahăr, Alex Ștefănescu, Maria Răducanu și Maxim Belciug. Ediția aniversară Zilele unteatru se va încheia la înălțime, cu mult așteptata premieră oficială a spectacolului Noaptea bufonilor, regizat de Alexa Visarion. Programată inițial în această primăvară, întâlnirea excepțională a iubitorilor de teatru cu îndrăgiții actori Marian Râlea și Richard Bovnoczki se va întâmpla duminică, pe 26 iulie, de la ora 22:00.

Vă invit cu drag!

VAMA canta la Arenele Romane pe 29 iulie

Vama canta la Arenele Romane in aer liber pe 29 iulie de la ora 21:00. Primele 50 de bilete au preturi earlybird.

Mesajul lui Tudor Chirilă pentru fani: “Pandemia asta ne-a arătat cât de mult iubim să fim pe scenă. Am fost privați practic de ultimul “timp” al motorului numit muzică. Am funcționat cu hâcuri. Pentru că finalitatea oricărui demers muzical e să te urci pe scenă în fața oamenilor și să le cânți cântecele tale. Valoarea schimbului de energie dintre artist și public e mult mai ușor de apreciat după toată perioada asta în care am fost izolați. Mă rog, tot ce am scris până acum s-ar putea sintetiza simplu: ne-a fost dor de voi, ne ard buzele să cântăm și uite că am reușit să programăm primul nostru concert după izolare 🙂 Așa că, hai să ne reunim. Avem toți nevoie de asta :)”

Accesul se face incepand cu ora 20:00 pe 5 culoare. Va rugam sa pastrati distanta in momentul accesului si normele sanitare in vigoare. Randurile de scaune sunt puse in locatie la distanta de 2 metri. Softul iabilet.ro indeamna obligatoriu fanii sa faca o comanda cu spatiu de 3 scaune stanga si 3 scaune dreapta cand plaseaza comanda. Poti cumpara minim 2 bilete si maxim 4. Va rugam sa veniti cu masca de protectie de acasa. Accesul fara masca de protectie este interzis. Se pun in vanzare doar 500 de bilete.

Biletele au urmatoarele preturi:

Earlbyird – primele 50 de bilete
– VIP – 149 lei
– Categoria A – 129 lei
– Categoria B – 109 lei

Presale

– VIP – 169 lei
– Categoria A – 149 lei
– Categoria B – 129 lei

La Acces

– VIP – 200 lei
– Categoria A – 170 lei
– Categoria B – 150 lei

La pretul tuturor biletelor se adauga comisionul de procesare bilete de 4% + TVA.

Un eveniment BestMusic.

Va invit cu drag!

Cargo, primul concert in aer liber, la Timisoara, pe 6 Iunie

Cargo, una dintre cele mai iubite trupe rock din Romania, a anuntat primul concert in aer liber dupa iesirea din starea de urgenta si apoi de alerta cu care s-a confruntat tara noastra in ultimele doua luni, din cauza pandemiei Covid-19.

Astfel, fanii trupei sunt asteptati sambata, 6 Iunie, la Timisoara, amintind ca limita este de aproximativ 500 de persoane pentru astfel de evenimente.

In momentul de fata, autoritatile din Timisoara lucreaza la implementarea masurilor de protectie anti COVID-19 ce trebuie respectate de fanii trupei Cargo, mentionand ca fortele de ordine vor monitoriza in intregime evenimentul, conform declaratiilor facute de Nicolae Robu, primarul orasului Timisoara.

Astfel, cavalerii rock-ului romanesc vor fi primii care vor concerta in aer liber, dupa starea de alerta si masurile stricte anti-COVID impuse in Romania.

Infiintata in anul 1985, trupa Cargo ramane in istoria industriei muzicale cu hituri care au cucerit topurile romanesti de-a lungul vremii si care continua sa fie difuzate de radiourile din Romania.

Va invit cu drag!