Peste 50 de echipe din programul de robotică implementat de Asociația Nație Prin Educație se implică activ în furnizarea de soluții pentru criza provocată de noul coronavirus

· Nație Prin Educație a făcut un apel către comunitatea echipelor de robotica FTC din toată țara pentru găsirea unor soluții concrete de ajutor pentru personalul medical.

· Câteva echipe de robotică au început deja producerea de viziere pentru medici, iar o parte au fost deja livrate.

Echipele de robotică din toată țara care fac parte din programul BRD FIRST Tech Challenge implementat de Asociația Nație Prin Educație sunt activ implicate în această perioadă pentru a pune la dispoziția celor care au nevoie soluții concrete de ajutor pentru criza provocată de virusul CO-VID 19. Cum poate fi pusă robotică în slujba oamenilor, cum își pot folosi acești copii toate cunoștințele, experiența competițiilor de robotică la care au participat până acum și dotarea pe care o au la dispoziție? Sunt întrebări la care robotiști din toată țara, ghidați de mentori, au gasit răspunsuri concrete și utile, în paralel cu lecțiile online la care sunt prezenți. Aceștia au răspuns prompt apelului Nație Prin Educație de a-și uni forțele și cunoștințele pentru a oferi soluții rapide de ajutor pentru cadrele medicale.

Printre acestea se numără: producția de viziere, cu printare 3D si hand-made, care se pot folosi imediat, iar pentru acestea există deja cereri sosite de la farmacii, medici de familie, serviciile de ambulanță și medici de la urgență din diferite spitale din țară; sunt echipe care și-au cedat imprimantele 3D care sunt acum folosite pentru producerea de piese pentru aparate de ventilație mecanică, susținute de inițiative private din diferite orașe din țară. Echipele de robotică deja active sunt în orașele: Hunedoara, Galați, Brăila, Huși, Cugir, Dorohoi, Bârlad, Târgoviște, Târgu Mureș, Beclean, Focșani, București, Tecuci, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Gherla, Ploiești, Brașov, Arad, Năsăud, Pitești, Călărași, Cluj Napoca, Mediaș, Câmpia Turzii, Turda, Oradea, Drobeta Turnu Severin, Câmpina, Constanța, Târgu Neamț, Câmpulung Muscel, Bacău, Moldova Nouă, Vatra Dornei, Satu Mare, Sângeorz Băi, Petroșani, Deva, Tulcea, Găești, Moreni, Brașov, Sibiu, Suceava, Iași.

„Este un apel pe care Asociația Nație Prin Educație l-a făcut către comunitatea noastră de robotică, pentru a sprijini sistemul medical atât de încercat în această perioadă. Colegii mei au organizat un curs online pe 20 martie și la mai puțin de o săptămână copiii înscriși în programul nostru național de robotică și-au pus la lucru cunoștințele, inventivitatea și au venit cu soluții concrete în acest context. Toate echipele dețin imprimante 3D, cele mai multe donate de Nație Prin Educație în cei 4 ani de proiect, pe altele și le-au cumpărat singure, astfel că s-au mobilizat pentru a confecționa viziere pentru spitale. O altă parte a echipelor și-a cedat imprimantele 3D pentru a fi folosite pentru execuția de piese necesare la construirea aparatelor de ventilație mecanică, unul dintre ele fiind în testări în Timișoara, dar știu că există și alte inițiative private în diferite alte orașe din țară”, spune Dana Războiu, Președintele Asociației Nație Prin Educație.

Câteva echipe de robotică s-au mobilizat deja și au venit și cu acțiuni concrete:

· Elevii gălățeni fabrică viziere și măști pentru spitale. Mihai David, care are 15 ani și face parte din echipa de robotică Sophia Science, a proiectat o vizieră pe care a confecţionat-o la imprimanta 3D. Apoi a luat legătura cu profesoara care îi este mentor, Marinela Buruiană, pentru a face rost de mai multe imprimante 3D și pentru a apela la ajutorul mai multor colegi din echipele de robotică. Astfel, toți cei care aveau acasă o imprimantă 3D s-au alăturat, pentru a putea produce cât mai multe astfel de obiecte. Totodată, ideea robotiștilor gălățeni s-a extins în toată ţara, prin cluburile de robotică partenere, iar în curând vor produce şi componente pentru ventilatoare.

· RobotX Hunedoara se implică și ei! În colaborare cu Viziere Hunedoara, echipa a pus imprimantele 3D la lucru în această perioadă, în vederea confecționării de părți ale vizierelor atât de necesare personalului medical al spitalelor din județ.

· Echipa de robotică din Năsăud au confecționat primele viziere pentru angajații din spitale. Echipa de robotică Cybersoul de la Colegiul Național „George Coșbuc” din Năsăud a confecționat și livrat primele viziere pentru personalul medical de la Spitalul Orășenesc Năsăud. Aceștia au postat pe pagina lor de Facebook următorul mesaj: „Proiect, în regim voluntariat, la sugestia celor de la Asociația Nație prin Educație, organizatorii competiției de robotică, la care s-a aliat și Clubul de Robotică Cybersoul pentru confecționarea vizierelor pentru personalul medical din Spitalul Orășenesc Năsăud și Serviciul Ambulatoriu. Azi au fost livrate primele produse ale tinerilor robotiști CNGC.”

· Și elevii de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Beclean au confecționat viziere. Aceștia au mărturisit că folosesc o folie de laminat, iar partea de susținere este tipărită 3D. La sugestia celor de la Nație Prin Educație, echipele de robotică Esentza Robotics și Esentza Revolution au folosit prototipul celor de la Prusa pentru a crea viziere. Vizierele le vor pune la dispoziția Spitalului Orășenesc Beclean. Avantajul unei viziere este faptul că se poate spăla, dezinfecta și folosi ori de câte ori este nevoie. „Sperăm ca vizierele să fie de folos personalului medical.”

· Echipa de Robotică infO(1)Robotics de la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești împreună cu Deco RAM şi BraveBots produc viziere în cantități destul de mari pentru personalul care acționează în prima linie în lupta cu coronavirusul și care are mare nevoie de astfel de echipamente de protecţie.

· Elevii de la C.N. „Constantin Carabella” din Târgoviște confecționează viziere de protecție pentru medici. Echipele Phantom și Under Construction au răspuns provocării Nație Prin Educație și s-au decis să construiască viziere de protecție din plastic PET, cu sistem de prindere realizat la imprimantă 3D. Săptămâna trecută au plecat sub formă de donație către Spitalul Județean de Urgență Târgoviște multe bucăți, cantitatea se actualizează zilnic, după cum comunică chiar echipele pe paginile lor de Facebook, iar pe măsură ce alte viziere vor fi realizate, vor fi donate și celorlalte spitale din județ, mai ales că cererile sunt foarte mari.

· Elevii călărășeni din echipa de robotică Danube Robotics și-au pus în funcțiune imprimanta 3D și deja confecționează și ei viziere pentru medici.

· La Arad, robotiștii din echipa Delta Force au început crearea unor viziere atât de necesare personalului medical pentru a se proteja. Avantajul acestora este faptul că se pot spăla și dezinfecta ori de câte ori este nevoie. Partea de susținere este tiparită cu ajutorul unei imprimante 3D iar viziera propriu-zisă este obținută dintr-o folie laminată.

· La Focșani echipele AICitizens si BrickBot sunt și ele implicate în acest proiect inițiat de Nație Prin Educație. Echipele se coordonează online și realizează printurile acasă, unde au fost mutate imprimantele 3D.

· La Pitești, elevii robotiști de la Colegiul „Zinca Golescu” printează viziere pentru medicii argeșeni. „Până ne vom întâlni la evenimente și competiții FTC în țară, să fim alături unii de alții!” este mesajul pe care l-au postat aceștia în comunitatea lor online.

· Billzard Eye, echipa de robotică a Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” din Târgu Neamţ, confecţionează viziere pentru personalul medical al spitalului orăşenesc, folosind imprimanta 3D primită de la Asociația Nație Prin Educație.

Păreri?

Un nou restaurant „Stradale” se deschide în Oregon Park

Oregon Park, cel mai nou ansamblu de birouri dezvoltat de Portland Trust în București, anunță deschiderea Stradale. Restaurantul are o suprafață de 500 m2 și va fi inaugurat la începutul lunii noiembrie. Conceptul restaurantului este “street food” și a fost creat de Chef Foa pentru renumita companie de event catering Flavours.

Axat pe conceptul de “street food” și “live cooking”, restaurantul Stradale din Oregon Park va îmbina spiritul relaxat din celelalte restaurante deschise deja sub aceeași marcă, cu numeroase caracteristici tech de design interior și amenajare. Decorul reunește în mod creativ lemnul natur cu elementele metalice, ce vor aminti clienților de atmosfera destinsă a festivalurilor stradale. Acesta este cel de-al cincilea restaurant Stradale din București și va fi accesibil atât chiriașilor din Oregon Park, cât și publicului larg din cea mai mare zona de business a Bucureștiului.

“Noi, la Portland, considerăm că o clădire de birouri modernă înseamnă mult mai mult decât un spațiu de lucru. Este vorba despre crearea unui mediu în care oamenii să se simtă bine și să fie productivi! Stradale și Oregon Park se potrivesc perfect și sunt convins că ceilalți chiriași ai noștri din clădirile A și B, se vor bucura la maximum de mâncarea și ambianța deosebite din acest restaurant. Mai mult, deoarece sunt numeroase alte clădiri de birouri în vecinătate, am construit o cale de acces direct către Bulevardul Dimitrie Pompei, ce le va permite celor care lucrează în zona Floreasca să se delecteze cu aromele preparatelor Stradale”, a declarat Florin Furdui, Country Manager Portland Trust.

“Stradale este un restaurant coordonat de o echipă de profesioniști care au în comun cu Portland Trust determinarea de a oferi clienților cele mai înalte standarde de calitate. Împreună avem parteneriatul ideal: ei vin cu savoarea, iar noi venim cu un ambient fantastic”, a adăugat Florin Furdui.

Stradale va fi amenajat în clădirea A, prima unitate din complexul Oregon Park, ce a fost finalizată anul acesta, în luna septembrie. Clădirea dispune de o suprafață de 21.000 m2 deasupra solului și include parterul și șase etaje ocupate de compania americană Oracle, ce continuă să se extindă în zona Floreasca.
“Oregon Park asigură o poziție perfectă în zona de nord a capitalei și suntem convinși că aici vom găsi foarte mulți oameni care vor aprecia conceptul de street food pe care îl oferim, precum și talentul și profesionalismul angajaților și Chef-ilor noștri. Deschiderea din Oregon Park este un pas important în dezvoltarea mărcii Stradale și a echipei mele de Chefi. Am găsit un sprijin major în partenerii noștri de la Oregon Park în perioada premergătoare deschiderii și suntem convinși că vom colabora la fel de bine și în viitor”, explică Chef Foa, Director Executiv al Flavours.

Stradale, brand dezvoltat de compania de event catering Flavours, este primul restaurant din România care aduce conceptul de “street food” chiar în interiorul restaurantului. Clienții Oregon Park se vor bucura de “live cooking show-uri” și de experiențe de neuitat în cadrul cărora vor putea să îi vadă pe Chefi la lucru în timp ce prepară diferite tipuri de grătar și pâine proaspătă. Flavours a fost creat în 2002 și și-a stabilit ca misiune strângerea unei echipe de profesioniști ai cărei membri împart pasiunea pentru mâncarea bine pregătită și pentru cele mai înalte standarde de calitate și cele mai bune ingrediente. Echipa este condusă de către Chef Foa, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați Chefi din România.

Oregon Park este situat pe Șoseaua Pipera, în partea de nord a Bucureștiului, și va include trei clădiri de birouri ce vor ocupa o suprafață totală de 72.000 m2. Clădirea A are 21.000 m2 și a fost închiriată în totalitate de compania Oracle. Clădirea B are ca termen de finalizare luna octombrie și va ocupa 24.000 m2 , din care 5.000 sunt deja închiriați. La fel ca și celelalte clădiri construite de Portland Trust, ansamblul Oregon Park le oferă chiriașilor săi spații de birouri de înaltă eficiență și calitate, cu accent pe un consum redus de energie și pe componenta ecologică.

Așadar, acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să vă doresc “Poftă bună!”, apoi vă aștept cu impresii. Enjoy!

imagine_chef-foa