Craiova se îmbracă în ie și în 2023

A IX-a ediție a evenimentului “Craiova se îmbracă în ie” organizat sub egida Primăriei Craiova, va marca și în acest an, Ziua Universală a IEI în Bănie.

Ne dorim să implementăm în mentalul colectiv importanța păstrării și transmiterii generațiilor viitoare a tot ceea ce ține de identitatea noastră: meșteșuguri, obiceiuri, costume tradiționale, gastronomie tradițională, cântec și joc popular, poezie și teatru popular. Toate acestea constituie și sunt parte din  PATRIMONIUL MATERIAL ȘI IMATERIAL AL ROMÂNIEI.

Oltenia are cea mai importantă contribuție adusă patrimoniului UNESCO cu cele mai multe elemente prezente: călușul, covorul oltenesc, ia cu altiță, ceramica de Horezu și mărțișorul.

Ca o noutate, anul acesta ne propunem ca la acest eveniment să organizăm Târgul cu specific ROMANESC – Festivalul Iei care să dureze 3 zile, din 23 până în 25 iunie.

Ne străduim să concentrăm la Festivalul Iei din Parcul Nicolae Romanescu, toate aceste elemente dorindu-ne ca mesajul și impactul pentru cei care ne vizitează să fie unul oltenesc – românesc, invocând istoria și tradiția din cetatea Băniei.

Evenimentul se va derula astfel:

 

Târg cu specific ROMÂNESC – Festivalul Iei ce se va deschide în  23 iunie de la ora 10:00 și  se va derula până în data de 25 iunie, în intervalul 10:00 – 20:00.

În cadrul târgului, vizitatorii vor găsi produse hand made, ii şi cămăşi tradiţionale, costume populare, podoabe, textile şi împletituri, covoare oltenești, produse naturale din lavandă, produse apicole, turtă dulce, halviță, ciocolată de casă, înghețată artizanală, etc.

 

CRAIOVA SE ÎMBRACĂ ÎN IE – 23 iunie

– între orele 17:00 – 17:15 adunarea participanților la parada iei, în Piața Mihai Viteazul, zona magazinului Mercur;

– ora 17:15 – Parada iei, ce se va desfasura pe traseul: Piața Mihai Viteazul, Calea Unirii, Cercul Militar,   Parcul Romanescu (intrarea principală),   Teatrul de Vară , Casa Bibescu;

– în Zona Foișor vom organiza Aleea OLTENEASCĂ, ce va cuprinde expoziție de costume populare de la Muzeul Olteniei, sectia etnografie,  Casa Băniei;

– în Zona Foișor vom organiza și ateliere interactive demonstrative;

– în Foișor vom prezenta filme documentare din Oltenia, ce vor rula pe tot parcursul evenimentului;

de la ora 18:30 pe esplanada Casei Bibescu,  momente artistice prezentate de:

– Orchestra și formația de dansuri ale Ansamblului Folcloric Maria Tanase,

– Constantin Gaciu și Taraful Iancu Jianu.

– Taraful Ionuț Drăgulin

 

Atelierele cu meșteșugari se vor desfășura până duminică – 25 iunie 2023.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Iuliana Tudor, despre prima IE din viața ei! Ce mesaj transmite vedeta de Ziua Universală a IEI!

De Ziua Universală a IEI, care a fost ieri, pe 24 iunie, vedeta TVR, Iuliana Tudor, a transmis un mesaj care îndeamnă româncele să poarte ia românească!

“IA este un simbol. Nu e o simplă haină. Iar dacă alegem să o purtăm e bine să știm că ne reprezintă doar pe noi!

IA cusută manual e operă de artă, IA stilizată este o reinterpretare, IA de serie este produs comercial. Fiecare variantă ne aduce aproape de simbol. Când porți ceva ce știi că e doar al tău te legi de comunitatea din care faci parte și o întregești. Devii astfel România!

Îmi amintesc și acum de prima IE. Am primit-o de la niște bătrani din satul mamei mele!”, mărturisește Iuliana Tudor.

Păreri?

Craiova se imbraca in ie. Iata marea provocare a olteniei!

ie

Orașul cu cele mai mari șanșe de a deveni capitală europeană a culturii, municipiul Craiova, lansează o provocare inedită: oltenii sunt invitati să sărbătorească Sănzienele așa cum o făceau oamenii satului de altădată.

Așadar, haideți să nu lăsăm să moară costumul popular tradițional, să ne mândrim că suntem români și să nu uităm niciodată că bătrânii noștri s-ar fi bucurat să ducem mai departe arta populară românească.

Craiova se alătură astfel sutelor de oraşe din România și de peste hotare care promovează ia, bluza românească, pentru a deveni un brand de ţară recunoscut pe toată planeta.

Manifestările organizate sub egida Primăriei Municipiului Craiova şi a Asociaţiei Craiova Capitală Culturală Europeană 2021 vor cuprinde: o paradă a iei, o sedință foto pentru participanţii la paradă, un concurs cu premii şi un spectacol folcloric.

Evenimentul va fi prezentat de Alina Serban.

Iată orarul manifestărilor:

– ora 18:00, Piaţa Mihai Viteazul. Doamne și domni, fete şi băieţi îmbrăcaţi în ie sau cămaşă tradiţională în cazul bărbaţilor sunt aşteptaţi pentru paradă. Parada va începe la ora 18:15 și se va desfășura pe traseul Piaţa Mihai Viteazul, Palatul Telefoanelor, Centrul Vechi.

– Ora 18:45, Centrul Vechi – sedința foto realizată de fotograful profesionist Bogdan Dănescu pentru participanţii îmbracaţi în ie. După sedinţa foto, vom începe concursul la care se va premia cea mai autentică ie și cea mai fotogenică apariţie îmbracată, bineinţeles în ie.

– Tot de la ora 18: 45, Centrul Vechi – spectatorii vor putea participa şi la atelierul de coronițe, unde se vor realiza manual coronițe din sânziene.

– Ora 19:30, spectacol folcloric la care îşi vor da concursul soliştii: Niculina Stoican, Constantin Enceanu, Marius Măgureanu, Cristian Bănăţeanu, Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa, Aneta Şişu, Ciri Mayer, Liviu Dică împreună cu orchestra şi dansatorii Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”. S-au alăturat evenimentului pentru a marca Ziua Universala a iei:

Ansamblul “Ion Serban” din Işalniţa.
Ansamblul Folcloric “Alunelul” al Caminului Cultural Pieleşti.
Ansamblul “Altiţa” al Caminului Cultural Maglavit.
Ansamblul “Leoveanca” din Comuna Leu.
Ansamblul Folcloric “Crăiţele” al Colegiului National Pedagogic “Stefan Velovan” Craiova.
Ansamblul Folcloric “OLTENASII” Scaesti.