Dirty Nano și Giulia colaborează pentru prima dată pentru Fumez Amintiri

Dirty Nano revine pe ringul de dans cu o piesă care îți va aminti, cu siguranță, de începuturile vieții tale de noapte, de data aceasta acompaniată de vocea inconfundabilă a Giuliei. ,,Fumez Amintiri” este despre o relație de iubire terminată, regretată, însă versurile au un iz de încredere, încredere ce e susținută de ritmul antrenant al piesei.

Piesa a fost compusă de Vlad Popescu, Ana Maria Stancu, George Hora și Tinu Vidaicu, iar de producție s-a ocupat Dirty Nano. ,,Fumez Amintiri” vine la pachet și cu un videoclip creativ regizat de David Mogan și Ioana Stan.

,,<<Fumez Amintiri>> a ieșit exact cum ne-am dorit ca sound, iar vocea Giuliei a completat perfect tabloul nostru muzical. Sperăm să vă placă piesa la fel de mult ca nouă.” ne spun Dirty Nano.

,,Gata! S-au aliniat planetele în sfârșit și s-a lansat piesa pe care o așteptam cu cea mai mare nerăbdare. <<Fumez Amintiri>> e piesa pentru care am stat cuminte, am avut răbdare și încredere că lucrurile se vor așeza frumos și firesc, pentru ca ea să ajungă la voi. Știu că așteptați de foarte mult timp ceva muzical din partea mea și sper că a meritat așteptarea! Sunt recunoscătoare că bucuria asta o împart cu doi prieteni care-mi sunt familie, cei de la Dirty Nano. Nimic nu e întâmplător în viață și toate lucrurile vin către noi atunci cand suntem pregătiți să le primim și să le apreciem. Aici sunt pentru toți cei apropiati mie, care au avut încredere că acest moment va veni, dar mai ales pentru voi, cei care ați continuat să mă întrebați când voi cânta din nou!” ne spune Giulia.

Orice persoană care iubește muzica dance, house și deep house, cel mai probabil cunoaște cel mai popular duo de DJ din România, Dirty Nano. Remixurile lor au milioane de ascultări și reprezintă colaborări cu artiști cunoscuți precum INNA, The Motans, Delia sau Alina Eremia. Primul lor single oficial, Promite-mi, în colaborare cu Alina Eremia, lansat în 2019, a devenit în scurt timp senzația radioului și a strâns peste 8M de vizualizări pe YouTube.

După 3 ani de pauză, Giulia își face reapariția în industria muzicală. Cântăreață, prezentator TV, radio host și vlogger, Giulia a ales să își îndrepte atenția spre familia sa și să se dezvolte pe YouTube, cu seria de vlog-uri Badassmom, care scoate la lumină personalitatea sa volatilă și care i-a adus mulți urmăritori pe toate platformele sociale.

Păreri?

Giulia lansează „Absent”

După ce a cucerit publicul cu piesele sale, Giulia lansează „Absent”, o poveste de iubire sensibilă spusă în versuri, o călătorie a inimii în timp și amintiri, relații pierdute și răspunsuri ce încă întârzie să apară. Compusă de către Roland Kiss alături de Miruna Iova și Ana Măria Stancu, „Absent” este o piesă emoționantă despre o iubire pură, ce nu a reușit să câștige lupta. Single-ul este însoțit de un videoclip regizat de The Storyalist, ce surprinde în întregime mood-ul piesei, iar protagonistă este chiar Giulia, ce se pierde în trecut și își amintește lucrurile ce cândva o aduceau aproape de sufletul pereche.

„Marea mea iubire rămâne muzica, iar în perioada asta în care trebuie să ne dăm voie să ne simțim mai mult decât am făcut-o vreodată și să fim mai prezenți decât am fost în trecut, am considerat că este momentul potrivit pentru ca acest proiect să ajungă la voi. Nu e doar un cântec și nu este doar un videoclip, este modul meu de a-mi arăta recunoștința pentru tot ceea ce am: familie, prieteni, inspirație. Am așteptat un an să lansez un proiect pe care l-am construit cu tot sufletul și asta pentru că uneori suntem absenți din ceea ce iubim să facem iar regăsirea pasiunii este momentul cel mai potrivit pentru a îndrăzni mai mult. Sper să vă dați voie să simțiți mai presus de distanțe și bariere, cu sufletul deschis și cu încredere că puteți fi fericiți cu adevărat”, povestește Giulia.

Giulia sau #badassmom, așa cum este cunoscută în România, îmbină perfect muzica și meseria full time de mamă, iar publicul a ajuns să îi cunoască firea cameleonică în mediul online prin vlog-urile pe care le face pe propriul canal de YouTube. Artista a lansat de-a lungul timpului nenumărate hituri ce au cucerit publicul. După ce a fost solista trupei DJ Project și a surprins publicul cu hituri precum „Nu”, „Regrete” și „Mi-e dor de noi”, Giulia s-a concentrat pe cariera solo.

Păreri?

Giulia lanseaza single-ul si videoclipul „Imi da fiori”

La inceputul primaverii, atunci cand soarele dezmorteste natura, Giulia ne da fiori cu un single care aduce vibe-ul vremii frumoase mai aproape de noi – „Imi da fiori”.

Putine sunt lucrurile care ne dau fiori, iar cele mai multe dintre ele izvorasc din sentimente. Dintr-un sentiment s-a nascut si noul single „Imi da fiori”, pentru care artista a colaborat cu Irina Rimes pe partea de compozitie.

<'Imi da fiori' este o piesa de care m-am indragostit iremediabil de la prima auditie. „Imi da fiori" te face sa dansezi, sa zambesti dar cel mai mult te va face sa te gandesti la momentul in care ai simtit fluturi in stomac. Primele priviri, primul sarut, prima atingere pe care le-ai impartasit cu persoana iubita iti revin in minte cu fiecare vers al acestei piese>, declara Giulia.

Videoclipul „Imi da fiori” este o poveste de dragoste cu o melodie care creaza dependenta. Versurile, pline de metafore, aduc cu ele trairi si fiori despre cele mai frumoase momente alaturi de persoana iubita. Giulia creaza o traiectorie plina de simboluri ale unei relatii in care, cu siguranta, se poate regasi oricine: dragoste copilareasca, buze care simt, ochi care privesc cu admiratie, atingeri jucause – toate lucrurile astea alcatuiesc tiparul unei povesti care cu siguranta te va intriga, facandu-te sa o reasculti iar si iar. Personajul principal masculin din videoclip este cantaretul Silviu Pasca, cunoscut in online si ca baiatulcubarbamare.

Giulia, singura #badassmom cu acest titlu in Romania, imbina perfect muzica si meseria full time de mama, iar publicul a ajuns sa ii cunoasca firea cameleonica in mediul online prin vlogurile pe care le face pe propriul canal de YouTube.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna videoclipul piesei “Imi da fiori”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Ne vedem noi cu Giulia si noul live din cadrul ULive Session

ULive Session continua cu Giulia si o varianta live a celui mai recent single – “Ne vedem noi”

Direct din mansarda celui mai mai de anvergura proiect live, Giulia si bandul sau ne aduc o varianta pe cat de sensibila, pe atat de powerful a piesei “Ne vedem noi”.

Si suprizele se vor tine lant. Giulia a pregatit si un medley cu piese de la trupa Candy, care se va lansa peste cateva zile pe canalul de YouTube al MediaPro Music.

Live-ul “Ne vedem noi” a fost filmat alaturi de band-ul artistei, in mansarda locatiei Simbio Bucuresti, iar din echipa de productie “ULive” au facut parte: Iustin Surpanelu (regie), Robert Ionicioiu (DOP), Monograf Studio si Anca Adriana Minu (scenografie), Silviu Mindroc (post-productie video).

ULive Session a inceput cu piese de la Dorian Popa, Peter Pop, Ioana Ignat si Lora si, in fiecare saptamana continua cu versiuni noi de la Alina Eremia, Lora, Dorian Popa, Ami, Liviu Teodorescu, Giulia, Sore, Peter Pop, Ioana Ignat si Ligia; peste 35 de momente muzicale, piese proprii, cover-uri, interpretari acustice, single-uri noi, totul ambalat intr-un concept video alb-negru, curajos si incitant.

Universal Music este singurul label major prezent in industria muzicala romaneasca. Universal Music Romania si-a castigat pozitia de lider de piata inca de la infiintare, in 2006, datorita strategiei sale de marketing inovatoare. Pe langa activitatile sale clasice de casa de discuri, de productie, distributie si promovare de continut muzical. Universal Music Romania este si o companie de marketing, implicata constant in dezvoltarea de strategie de brand, bazata pe asocierea cu industria de entertainment, prin realizarea unor parteneriate strategice.

Parte a Universal Music Romania, MediaPro Music a fost infiintata acum 20 ani si detine un catalog local important, ce include peste 5000 de piese si un portofoliu de peste 50 de artisti locali precum: Loredana, Andra, Holograf, Alina Eremia, Stefan Banica, Nicole Cherry, Dorian Popa, Lora, Ami, Sore, Giulia etc. Cu zeci de artisti de top, albume de succes si premii muzicale, sute de hituri si concerte, MediaPro Music este una dintre cele mai importante prezente din industria muzicala locala.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna videoclipul piesei interpretate live, “Ne vedem noi”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Giulia lanseaza single-ul si videoclipul “Ne vedem noi”

Giulia lanseaza single-ul si videoclipul “Ne vedem noi”, povestea in care muzica se imbina cu dansul printr-o coregrafie in forta cu influente de dans contemporan.

Piesa a fost produsa in studiourile HaHaHa Production si este compusa de catre Serban Cazan, Smiley, Giulia, Sore si Florin Boka. Vioara care da un vibe inedit piesei ii apartine Alinei Horez (Muse Quartet).

Povestea ii apartine lui San, regizorul videoclipului, iar din echipa de creatie mai fac parte Amir Dobos (styling), Florin Noje (hairstyle) si Andra Manea (make-up). Noul videoclip o aduce pe Giulia intr-o coregrafie spectaculoasa, alaturi de Cristian Chis Bruce.

“Ne vedem noi e povestea multora dintre noi. De cate ori nu ti-a spus ‘Ne vedem noi’ si apoi, pur si simplu, nu a mai dat niciun semn? Cand a venit Smiley cu ideea acestui ‘Ne vedem noi’ am simtit ca asta e piesa pe care o asteptam de atata vreme. E melodia aceea care iti intra in cap si ramane pe repeat, dar care iti atinge sufletul si iti rascoleste toate amintirile. Si eu am avut parte de replica asta si stiu cum e sa astepti ca ‘ne vedem noi’ sa se concretizeze si de fapt nu se mai intampla. Am avut emotii cand am inregistrat-o pentru ca era ziua fetitei mele si mi-am dat seama ca desi la un moment dat in viata mea am avut parte de ‘ne vedem noi’, acum am ajuns in punctul in care sunt cu adevarat fericita si implinita. Mi-am dorit sa dansez din nou si ma bucur ca am avut privilegiul sa fac aceasta coregrafie frumoasa alaturi de Bruce, unul dintre coregrafii pe care ii admir cel mai mult”, declara Giulia.

Odata cu lansarea single-ului “Ne vedem noi”, Giulia a inceput si campania online #LiveCoffeeMeet, in care se intalneste la cafea cu prieteni, artisti, persoane publice, intr-o discutie relaxata, funny, prin live-uri pe pagina ei de Facebook: https://www.facebook.com/GiuliaAnghelescu/

Recent, Giulia a dat start vlog-ului #BADASSMOMS, alaturi de actrita Andreea Perju, unde vor urca saptamanal materiale despre experienta de mama, un concept unic in ceea ce priveste vlogging-ul.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna clipul piesei “Ne vedem noi”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

DJ Project lanseaza single-ul si videoclipul “O secunda”, alaturi de Giulia

DJ Project lanseaza single-ul si videoclipul “O Secunda”, o piesa cu versuri in limba romana, in colaborare cu Giulia.

Piesa este compusa de catre Gino Manzotti, DOMG & Adi Cristescu, si produsa de catre DOMG si Gino Manzotti. Videoclipul este regizat de catre Bogdan Paun si Alexandru Muresan de la NGM Creative.

“<> este o piesa despre un nou inceput in dragoste si despre faptul ca timpul este ireversibil, indiferent de situatie. Single-ul este unul plin de forta si energie si sper sa va placa. Ma bucur ca am reluat colaborarea cu Giulia si va pregatim multe surprize: mai exact, 3 melodii care speram ca vor ajunge la sufletul vostru.”, declara DJ Project.

“Foarte multa lume m-a intrebat daca voi mai colabora cu cei de la DJ Project si cred ca aceasta noua piesa a noastra este extrem de asteptata. “O secunda” mi-a placut de la prima ascultare si sunt sigura ca va fi o piesa iubita de foarte multi dintre cei carora le-a fost dor de DJ Project si Giulia.”, adauga Giulia.

17 ani de activitate muzicala, 9 albume, peste 20 de single-uri si videoclipuri, primele pozitii in topurile muzicale, zeci de premii nationale si internationale, mii de concerte in tara si strainatate, fac din DJ Project unul dintre cele mai solide si de succes proiecte din industria muzicala romaneasca. DJ Project a colaborat cu artisti precum Ellie White, Adela Popescu si multi altii.

Cu o cariera de peste 20 ani in industria muzicala, Giulia a demonstrat ca stie sa se reinventeze si sa se mentina in topurile muzicale. Artista a lansat hit-uri precum “Nu” (alaturi de DJ Project), “Ce-a fost, a fost” (alaturi de Shift), “Ochii tai” si multe altele.

Acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa vizionam impreuna viodeoclipul piesei “O secunda”, dupa care va astept cu parerile voastre. Enjoy!

Vezi colaborarea neasteptata dintre Giulia si Shift!

Giulia, una dintre cele mai longevive cantarete din Romania ne demontreaza inca o data ca este o artista in adevaratul sens al cuvantului. Artista nu oboseste niciodata. Emisiuni, concerte, studio, viata de familie si un nou single. Cand are timp sa le faca pe toate? Giulia ne arata ca se poate, atat timp cat iti doresti sa faci un lucru, reusesti.

Artista a lansat o piesa de suflet, o colaborare cu Shift, hip-hopperul roman, cu un background solid in domeniu. “Noi ne-am cunoscut cu cativa ani in urma, cand am cantat in acelasi concert si tot atunci ne-am dat seama ca provenim din acelasi oras, am fost vecini de bloc. Vorbisem sa facem o piesa impreuna, doar ca amandoi aveam alte proiecte in derulare. “Ce-a fost a fost” este o piesa pe care Shift o are de 2 ani. Poate pare un cliseu, dar a fost “dragoste la prima vedere”. Cum am auzit piesa, am simtit ca este cea mai buna alegere, am inregistrat-o, iar cand a auzit cum suna vocea mea pe piesa, Shift a propus sa o inregistram impreuna” declara Giulia.
 
Piesa “Ce-a fost a fost” este o piesa de dragoste,sensibila, piesa care exprima intru-totul sentimentele pe care le simtim in urma unei deceptii. Mesajul pe care cei doi artisti ni-l transmit este unul simplu: “Din pacate, unele povesti de dragoste se termina cu sau fara voia noastra. Decat sa ramai intr-o relatie bolnava, mai bine iti oferi o sansa si te retragi” spune Giulia.

“Piesa este compusa in studio la Midiots. Am compus-o si produs-o impreuna cu Lariss si Doddy. Ma bucur ca am facut aceasta piesa cu Giulia. Am asteptat doi ani ca sa gasesc artistul potrivit pentru “Ce-a fost a fost”. Vocea fresh a Giuliei se potriveste perfect pentru aceasta piesa sensibila in care eu cred foarte mult” declara Shift.

Cu milioane de vizualiari pe youtube si sute de mii de fani pe retelele de socializare, dupa succesul inregistrat cu piesele “Ochii tai” si “Ploaie de vara”, Giulia ne surprinde cu o noua colaborare, cu o piesa total diferita, “Ce-a fost a fost”.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa ascultam impreuna piesa “Ce-a fost a fost”, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

Giulia feat. Dorian Popa – “Ploaie de vara”

Cea mai hot colaborare a acestei veri vine de la Giulia si Dorian Popa. Piesa, compusa si produsa in studioul lui What’s Up, aduce pe aceeasi linie melodica doi artisti care au facut istorie in industria muzicala romaneasca. GIulia, una dintre cele mai longevive cantarete din Romania, cunoscuta pentru timbrul vocal unic, piesele sensibile dar si pentru felul in care danseaza, face echipa cu unul dintre cei mai iubiti artisti din noua generatie, Dorian Popa. El a plecat din serialul fenomen “Pariu cu Viata” si a ajuns sa aiba cele mai difuzate piese pe radiourile comerciale, dar si videoclipuri care depasesc 20 de milioane de vizualizari pe Youtube. 

Despre colaborarea cu Dorian Popa, Giulia se declara extrem de incantata: “Il stiam pe Dorian, dar pana sa ne intalnim in studioul lui What’s Up nu interactionaseram foarte mult. L-am descoperit altfel, un artist extrem de implicat in ceea ce face si foarte dedicat. Piesa este perfecta pentru sezonul estival! “ 

Videoclipul piesei “Ploaie de vara” a fost regizat si produs de catre Vlad Huidu, sotul Giuliei. Dupa cum sugereza chiar titlul melodiei din videoclip nu putea sa lipseasca ploaia, iar provocarea a fost coregrafia contemporana in ploaie. 

“Piesa s-a nascut in studioul fratelui What’s Up si mi-a placut de la primul play. Stiam ca Giulia este pasionata de dans asa ca banuiam ca o sa vrea o coregrafie in videoclip. Provocarea a fost sa fac miscarile de dans perfect. Va recunosc ca am avut emotii, dar sunt extrem de multumit de rezultat!” a declarat Dorian Popa. 

Dorian Popa este unul dintre cei mai virali artisti din industria muzicala romaneasca, piesele sale strang milioane de vizualizari, iar colaborarile cu artsti precum Ruby sau Corina i-au adus aprecierea fanilor. Dorian este cel mai nou jurat Next Star, iar in aceasta vara il puteti urmari la Antena 1 in juriul emisiunii “Plasa de stele”.

Giulia s-a lansat alaturi de trupa Candy, dar ulterior cariera ei solo s-a bucurat de succes. Colaborarile cu DJ Project sau Marius Nedelcu i-au adus miloane de vizualizari si primele pozitii in clasamentele muzicale. Incepand cu 2015 Giulia este cel mai nou artist Universal Music Romania si MediaPro Music.

Acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna videoclipul piesei “Ploaie de vara”, apoi va astept sa-mi spuneti parerile voastre. Enjoy!

Giulia lanseaza single-ul “Ochii tai”!

Timp de o saptamana, Giulia si-a inchis retelele de socializare si a renuntat la orice tip de  comunicare cu fanii sai. Decizia ei insa a fost luata tocmai pentru a-i surprinde pe acestia  cu vesti muzicale proaspete, dar si pentru ca a pregatit, alaturi de echipa ei, un  amplu proces de rebranding! In tot acest proces este inclus si faptul ca Giulia este cel mai recent artist MediaProMusic / Universal Music Romania, astfel ca artista are o noua echipa alaturi de care va pregati multe surprize fanilor ei.  

Astfel, in aceasta primavara Giulia anunta lansarea noului ei single si videoclip – „Ochii Tai“, un remake al  unei piese celebre a artistei Elena Carstea, pe care Giulia adora sa o asculte de mic copil. 

Piesa a fost produsa in studiourile HaHaHa Production de Serban Cazan si Feli Donose.
“Am fost foarte fericita cand am aflat ca Feli si Serban s-au gandit ca pe piesa pe care o scrisesera se potriveste perfect refrenul unei melodii de care eu sunt extrem de atasata, “Daca ochii tai..” a Elenei Carstea.”, povesteste Giulia.

“Trec prin cea mai frumoasa si creativa perioada din viata mea si simt ca acum e momentul sa impart tot ceea ce simt cu cei care imi asculta muzica. “Ochii tai” e o piesa de care sunt profund legata mai ales emotional. Sunt foarte  recunoscatoare lui Feli Donose si Serban Cazan pentru ca mi-au oferit ocazia sa cant aceasta melodie. Sunt fericita  sa cant refrenul unei piese atat de iubite si sunt coplesita de increderea pe care mi-a acordat-o o artista pe care o admir, Elena Carstea.”, declara Giulia emotionata. 

Videoclipul noii piese este unul de imagine, cu un puternic touch glamouros si influente  specifice anilor ’90, cu o regie semnata de Bogdan Daragiu. Totodata, pentru a marca  unul dintre noile elemente ale rebranduirii imaginii sale, in videoclip apar atat  dansatoarele Giuliei, cat si trupa cu care artista va urca de azi inainte pe scena la toate concertele. 

Noua imagine a Giuliei este fresh, sexy, misterioasa, dar puternica si cu o atitudine care aproape dezarmeaza. Pentru videoclip, echipa care s-a ocupat de imaginea artistei a fost formata din stilistul Catalin Valean, make-up artistul Andra Manea si  hairstilistul Florin Noje.

Asadar, haideti sa urmarim impreuna videoclipul noului single al indragitei Giulia, “Ochii tai”, dupa care va astept cu parerile voastre. Enjoy!

Alex Velea si Giulia sustin conceptul inedit “Soemy – mobilier facut dupa personalitatea copilului tau”

De cand au devenit parinti, Alex Velea si Giulia acorda si mai multa atentie proiectelor care implica bunastarea celor mici.

Astfel, cei doi artisti au luat parte la evenimentul de lansare, in premiera in Romania, a liniei „SOEMY – mobilier dupa personalitatea copilului tau”, astazi, pe 5 decembrie, la ora 12, la Hala de productie SOEMY din Complexul Faur.

Carmen Vornicu, initiatoarea acestui proiect, declara: „Mobilierul trebuie conceput pentru persoana care il va folosi si nu pentru spațiul pe care-l va ocupa. Acest lucru este cu atat mai important pentru copii. Mediul în care isi petrec primii ani de viata le influenteaza semnificativ dezvoltarea personalitatii.”

Alex Velea a participat la eveniment atat cu baietelul lui si al Antoniei, Dominic, cat si cu cei doi adolescenti pe care ii are in tutorat, Lino si Mario Fresh, doi dintre artistii Golden Boy Society.
Legat de faptul ca Soemy are, intre angajatii care proiecteaza si realizeaza obiectele de mobilier, 3 colaboratori cu deficienta auditiva, Alex Velea a marturisit: “Intotdeauna sunt bucuros cand sunt solicitat sa ma implic in activitati prin care se da o sansa unor oameni mai putin norocosi, dar foarte sufletisti. De asemenea mi se pare interesanta si ideea de a face mobila pentru copii la sfatul psihologului, mai ales ca ma gandesc ca in viitorul apropiat o sa am si eu nevoie, pentru Dominic.”

Giulia a venit si ea cu fetita ei, Antonia, pentru a-i gasi mobilierul potrivit personalitatii ei, mai ales ca tocmai avea in planurile apropiate renovarea camerelor copiilor.

Soemy Social este un proiect finantat prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 „Investeste in oameni! – Sa dezvoltam economia sociala!”

Va las sa vedeti mai jos cateva imagini de la eveniment, dupa care va astept cu impresii. Like?