Secțiuni și evenimente speciale în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest. Vineri începe ce-a de-a 12-e ediție!

La Cannes, totul e exagerat: reacțiile de după vizionări, orarul proiecțiilor, numărul filmelor de văzut, felul în care timpul se dilată în această bulă cinematografică. Pe scurt, e o altă lume, mai ales în interiorul sălilor de cinema. Ambianța specială a festivalului poate transforma un film într-o experiență remarcabilă. Puțini cinefili pot uita acel moment chintesențial „cannez” când descoperă un nou cineast și un film excepțional. De multe ori, această descoperire se întâmpla la Semaine de la Critique, secțiune dedicată cineaștilor aflați la primul sau cel de-al doilea film de lungmetraj. În 2021, Cristian Mungiu, a fost președintele juriului Semaine de la Critique de la Cannes, reprezentanții secțiunii subliinind că regizorului român i s-a oferit președinția juriului celei de-a 60-a ediții pentru că parcursul său cinematografic este strâns legat de cel al Festivalului de la Cannes. În cinci filme de lungmetraj, toate prezentate pe croazetă, Cristian Mungiu „a construit o operă extrem de marcată de istoria țării sale.”

Dintre filmele selecționate în Semaine de la Critique,  Les Films de Cannes à Bucarest aduce în premieră națională cele trei titluri premiate de juriul condus de regizorul român:


FEATHERS
, regia Omar El Zohairy, Grand Prix Nespresso, ne face cunoștință cu o mamă pasivă, aproape invizibilă, dedicată trup și suflet soțului și copiilor săi care este prizoniera unei existențe monotone, punctată de sarcini banale și repetitive. Un simplu truc de magie merge prost la ziua de naștere a fiului său de patru ani și declanșează o avalanșă de dezastre absurde și improbabile. Magicianul îi transformă soțul, un tată autoritar, într-o găină. Mama nu are altă opțiune decât să-și asume rolul de cap al familiei. Luptându-se pentru supraviețuirea ei și a copiilor, ea devine treptat o femeie independentă și puternică.

„O captivantă poveste absurdă, din ce în ce mai neagră, despre o eliberare treptată”, scrie Variety, iar Screen International e de părere că „pentru un film despre bărbați și găini, Feathers revelează multe despre femeile din societatea egipteană.”

Înainte de-a debuta în lungmetraj, egipteanul Omar El Zohairy a fost asistentul de regie al unor mari regizori egipteni, printre care Yousri Natrallah. În 2011, a regizat primul său scurtmetraj Breathe Out (Zafir), care a primit Premiul special al juriului la Festivalul de Film din Dubai. Al doilea scurtmetraj al său, The Aftermath of the Inauguration of the Public Toilet at Kilometer 375, realizat în 2014, este primul film egiptean selectat la Cinéfondation du Festival de Cannes, urmând să primească numeroase premii la festivalurile din întreaga lume.

RIEN À FOUTRE, regia Julie Lecoustre și Emmanuel Marre, câștigătorul premiului Fondation Gan à la Diffusion pentru distribuție „e o completă nebunie ce te face să râzi în hohote, în timp ce livrează mantre corporatiste existențialiste de un umor sec”, scrie Film of the Week. O însoțitoare de zbor de 26 de ani trăiește fiecare clipă fără să se gândească la consecințe, fidelă pseudonimului său de pe Tinder, «Carpe Diem». Lucrurile se vor complica însă în acest „debut straniu și fermecător”, Hollywood Reporter. Filmul face parte și din secțiunea Focus Belgia a festivalului.

Acțiunea din OLGA, regia Elie Grappe, căștigătorul premiului SACD, se petrece în 2013. O gimnastă de 15 de ani se împarte între Elveția, unde se pregătește pentru Campionatul European și Ucraina, unde mama ei, un jurnalist, relatează evenimentele Euromaidan. „Folosindu-se de gimnaști reali ca să debuteze pe teren sigur, regizorul Elie Grappe prezintă un portret psihologic fascinant al unei tinere atlete dedicate, în prag de a obține performanța sportivă” este verdictul publicației Screen International, iar La Estatuilla crede că „regia ieșită din comun a lui Grappe generează o atmosferă, tensiune și frustrare care captează complexitățile psihologice ale unei gimnaste adolescente”.

Elie Grappe a studiat muzică clasică timp de zece ani la Conservatoire National de Lyon, apoi, în 2011, s-a alăturat Departamentului de Cinema de l’École Cantonale d’art de Lausanne, unde a absolvit în 2015. Aici a regizat Répétition, apoi scurtmetrajul Suspendu, ambele selectate la mai multe festivaluri internaționale, Olga fiind debutul său în lungmetraj.

Una dintre surprizele celei de-a 12-a ediții Les Films de Cannes à Bucarest este Retrospectiva Sergei Loznitsa. Ucrainianul a realizat, din 1996 și până în acest moment, 11 documentare care au primit numeroase premii internaționale și naționale. Blockade (2005), documentarul său de montaj, este bazat pe imagini de arhivă din Leningradul asediat în timpul celui de-al doilea război mondial. În 2010, primul său lungmetraj de ficțiune, My Joy, a fost prezentat în competiția oficială de la Cannes, unde a primit Premiul pentru regie. Cea de-a doua ficțiune a sa, In the Fog, cu sublima imagine a operatorului Oleg Mutu, a fost și ea selecționată în competiția oficială. În 2014 se reîntoarce la documentar cu aclamatul Maidan, despre lupta pentru liberate a poporului său, iar 2018, docu-ficțiunea Donbass e selecționată în Un Certain Regard.

Prin filmografia sa, regizorul a reușit să examineze multe momente dificile și conflictuale din istoria sovietică și post-sovietică a statelor baltice. „Fie că e vorba de ficțiune, documentar observațional sau de colaj cu materiale de arhivă, opera sa e preocupată de felul în care individualitatea e uzurpată de mase sau de felul în care aceste organisme colective sunt manevrate de-a lungul istoriei. În documentarele sale, Loznitsa reiterează teza că evenimentele înregistrate vor rezista mereu unei narațiuni liniare.” (Mubi.com)

Documentarul Babi Yar, Context a fost prezentat în acest an la Cannes, într-o proiecție specială. Sfârşit de septembrie 1941. O unitate specială a armatei naziste ucide prin împuşcare, în râpa Babi Yar din apropierea Kievului, 33 771 de evrei, fără nicio împotrivire din partea populaţiei locale. Cu ajutorul imaginilor de arhivă, documentarul reconstruieşte şi aproximează vizual contextul acestei tragedii, dar şi ocupaţia nazistă în Ucraina pe durata deceniului următor. Când memoria se transformă în uitare şi când trecutul contaminează viitorul, revine cinemaului sarcina de a spune adevărul.

Austerlitz se întreabă cum e mai bine să rememorăm istoria. Într-o manieră pur observațională, cu o austeritate ce l-ar fi făcut invidios şi pe maestrul documentarist Frederick Wiseman, regizorul plasează câteva camere ascunse în diferite puncte din lagărul de concentrare nazist Auschwitz-Birkenau și înregistrează, fără comentariu, în planuri secvenţă lungi, alb-negru, hoardele de turiști fără țintă, nerăbdători, obosiți, plictisiți. „Oamenii care veneau aici acum 40 de ani, veneau cu alt scop decât cei de acum”, spune Loznitsa într-un interviu pentru The New York Times. “Acum, nu-şi mai amintesc şi cred că nici măcar nu înţeleg unde sunt şi despre ce e locul ăsta”. Mesajul filmului nu e condamnarea unor indivizi, ci a unei întregi experienţe care n-ar trebui să fie una ca oricare alta. “Cred că trebuie să fie ca într-o biserică”, spune regizorul în acelaşi interviu. “Dacă vrei să te rogi pentru sufletele tuturor celor îngropaţi în ţărâna de aici, atunci vino.”

State Funerale culminarea obsesiilor cinematografice ale lui Loznita, un film despre moartea unui singur om care a afectat viețile altor zeci de milioane. Din nou, Loznitsa folosește un monumental material de arhivă: a avut acces la aproximativ 300 de role de filmări realizate în timpul serviciului funerar al lui Iosif Stalin din 1953, supravegheate de șase regizori sovietici proeminenți și captate de-a lungul Uniunii Sovietice. Aceste imagini, multe dintre ele înregistrate pe o superbă peliculă color, erau destinate unui documentar intitulat The Great Farewell care a fost proiectat doar o dată, în 1953, și a fost interzis imediat după moartea dictatorului, pentru că tot ce reamintea de cultul personalității lui Stalin era considerat un tabu periculos. „Loznitsa a transformat tot acest material ideologic într-un eseu intelectual provocător care învinge propaganda cu propriile arme expunând, printre altele, cum mulțimea perplexă participa în ceea ce ar putea fi descris precum un doliu performativ, ritualizat. E momentul în care sufletul Uniunii Sovietice evadează din propriul său trup”. Mubi.com

Puțini actori își merită cu adevărat etichetă de „monstru sacru”, dar marele nostru Victor Rebengiuc se numără, cu siguranță, printre ei. Această veritabilă instituție artistică a împlinit 88 de ani. Cu acest prilej, Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează într-o gală care dă ocazia publicului să petreacă 88 de minute cu Victor Rebengiuc care va fi în conversație cu Cătălin Ștefănescu la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României vineri, 29 octombrie, de la ora 19:30.

Mai mult, spectatorii îi vor putea admira enormul talent într-o retrospectivă ce cuprinde trei dintre capodoperele în care a jucat, toate prezente la vremea lor la Cannes și devenite clasice: Pădurea Spânzuraților (Premiul pentru regie, 1965), Prea târziu (competiția oficială, 1996) și Balanța (proiecție specială, 1991). „În fiece apariţie a lui Rebengiuc există o încordare de frânghie gata să se rupă. Rareori filmul a dat peste un interpret de asemenea intelectualitate colţuroasă, tăioasă chiar dacă nu ştii cum să o apuci, peste un om atât de ars pe dinăuntru, atât de făcut pentru film. Şi cum un film adevărat este o scufundare în adâncuri de suflet. celor mai mulţi le trebuie masca de respirat. Lui Rebengiuc nu-i trebuie”. Aurel Bădescu, Magazin special Cinema 1978 via Aarc.ro.

Despre rolul din Pădurea Spânzuraților, filmul care i-a prilejuit prima ieșire în occident, la Festivalul de la Cannes, marele actor spunea, într-un interviu din 1996 din ProCinema, că a fost o adevărată școală pentru el. „Ochiul sigur al lui Ciulei te controla și te viza. Am repetat ca la teatru. Pentru prima dată regăseam munca cu rolul, pentru că Ciulei știa să te aducă unde trebuie. Știa ce vrea să obțină și cum să obțină de la actor, cu delicatețe, cu persuasiune, cu magnetismul pe care-l are doar el”.  Iar criticul de film Magda Mihăilescu ne invită să observăm multele nuanțe ale performanței sale: „Există o candoare în Apostol Bologa. Candoarea unui tânăr sigur de o anume ordine a lucurilor. Nu luați această candoare drept serenitate. Bologa-Rebengiuc nu va fi seren și împăcat cu sine până când nu realizează adevăratul său destin: sentința cu moartea, izbăvirea, evadarea din cercul de foc a marilor minciuni și a absurdității”.

Rebengiuc este mare și în roluri „mici” ca întindere, dar memorabile, cum ar fi cel al directorului lucid și neputincios din Prea târziu sau cel al preotului de țară din Balanța. Despre acest fenomenal rol episodic în care a furat, practic, scena, actorul spunea în același interviu: „Încă o întâlnire cu Pintilie, încă o nebunie memorabilă. Câteva nopți de filmare în creierul munților și un personaj extraordinar pe care l-am interpretat cu voluptate”.

Ca în fiecare an, Les Films de Cannes à Bucarest reunește filmele premiate în festivalurile mari cu cea mai înaltă distincție și le prezintă sepctatorilor în Ziua de aur. Astfel, anul acesta spectatorii pot vedea pe marele ecrane:

BABARDEALĂ CU BUCLUC SAU PORNO BALAMUC, Ursul de aur – Berlinale, 2021, un „joc cinematografic îndrăzneț și hilar” (IndieWire) marca Radu Jude,

L’ÉVÉNIMENT, Leul de aur – Veneția 2021, într-o proiecție închisă în cadrul evenimentului Managing Talents, dedicat actorilor. *Proiecție oferită prin amabilitatea Independența Film

și

TITANE, Palme d’Or – Cannes 2021, filmul «sold-out în mai puțin de zece minute» al ediției de anul acesta.

FRAGILE este un serial documentar despre vulnerabilitatea dar și despre puterea femeilor. Proiectul Storyscapes și Fragile Society își propune să documenteze și să redea poveștile de viață ale unor femei din România aflate în luptă cu abuzurile, cu tensiunile create de prejudecățile celorlalți și de așteptările societății. Poveștile sunt spuse sub forma unor monoloage-mărturisire interpretate de actrița Ioana Flora care le personifică, pe rând, pe fiecare dintre cele care au avut curajul să-și spună povestea, conservând autenticitatea relatării, specificul și emoțiile fiecărei povești. Episoadele sunt regizate de Ioana Mischie, iar primele cinci au fost deja publicate pe platforma proiectului (https://fragile.live). Spectatorii Les Films de Cannes à Bucarest vor avea ocazia să le vadă pe următoarele cinci, în premieră absolută, într-o proiecție ce va avea loc miercuri, 27 octombrie, de la ora 19:00 la Grădina Verona. După proiecție realizatorii invită spectatorii la o dezbatere pe marginea subiectului și vor dezvalui următoarea etapă a proiectului.

Festivalul oferă, pentru al doilea an la rând, o selecție palpitantă, online pe Orange TV Go, ce va începe pe 22 octombrie cu cinci dintre cele mai bune comedii franceze din ultimii ani, și va continua cu filmele din secțiunea Focus Rebengiuc, și cu Retrospectiva Sergei Loznitsa. Filmele vor fi disponibile online, gratuit, timp de 24 de ore, câte unul pe zi, conform programului anunțat pe www.filmedefestival.ro, în Orange TV Go – în aplicație sau pe tvgo.orange.ro.

Le Discours de Laurent Tirard – Selecția Oficială Cannes 2020, Un beau soleil intérieur de Claire Denis – Premiul SACD Quinzaine des réalisateurs, Cannes 2017, Mandibules de Quentin Dupieux – în afara competiției, Veneția 2020, Le Redoutable de Michel Hazanavicius – în competiție, Cannes 2017 și Au revoir là-haut de Albert Dupontel – Premiul pentru cel mai bun regizor, Premiile César 2018, sunt filmele care vă vor binedispune începând din 22 octombrie pe Orange TV Go.

Programul online include și serialul documentar Fragile și va fi completat cu selecția Filminute organizat în colaborare cu Festivalul international de film de un minut, care îi provoacă pe cineaștii, scenariștii, animatorii, artiștii, designeri și producătorii de conținut creativ să realizeze și să înscrie cele mai bune producții de fix 60 secunde. Filmele sunt eligibile pentru Premiul Publicului.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

La Civil: thrillerul neo realist al anului, pe ecranele românești

Laura e o adolescentă ca multe altele: zâmbește cu toată fața, e plină de viață și pierde timpul pe WhatsApp. O vedem în primele minute din La Civil, alături de mama sa, Cielo (Arcelia Ramírez). Însă e ultima dată când cele două sunt împreună. În curând, mama o va căuta disperată la morgă, într-una dintre cele mai puternice secvențe ale unui film hiper – încărcat de emoție și de energie revanșardă. În loc să aștepte un miracol, ca mulți dintre părinții mexicani cărora le sunt răpiți copiii, ea decide să pornească o revoluție și să se alăture raidurilor forțelor speciale. La Civil poartă neobișnuitul gir al unui trio de giganți ca producători: frații Dardenne, Cristian Mungiu și Michel Franco și, deși pare un film pe care oricare dintre aceștia și-ar fi dorit să-l regizeze, meritul îi revine Teodorei Mihai, cineastă ce izbutește unul dintre cele mai extraordinare debuturi cinematografice din perioada recentă. La festivalul din acest an de la Cannes a fost singura peliculă românească prezentă în selecția oficială și a stârnit reacții extatice: după proiecție, a fost aplaudată în picioare timp de opt minute. A fost recompensată cu Prix de l’Audace al secțiunii Un Certain Regard.

Filmul este inspirat de o sfâșietoare poveste adevărată din societatea mexicană unde clanurile sunt mai presus de lege și de autorități. În acest climat violent și machist, Cielo își caută fiica răpită de membrii unui cartel de droguri. Cum autoritățile nu reușesc să o ajute, Cielo ia lucrurile în propriile mâini și se transformă treptat din gospodină în activistă răzbunătoare. Începe să investigheze singură și câștigă simpatia și încrederea lui Lamarque, un locotenent militar neconvențional din regiune. Acesta e de acord s-o ajute în căutările ei pentru că informațiile pe care le strânge îi sunt și lui folositoare. Colaborarea o va atrage pe femeie într-un cerc vicios al violenței. Iată un film de groază fără ființe supranaturale. Teroarea rezidă în autenticitatea poveștii; o teroare pe care poporul mexican s-a obișnuit să o vadă la televizor și în știri sau, mai rău, să o experimenteze direct. Fraze familiare precum „De ce o lași să iasă afară?”, „Nimănui nu-i pasă”, „E ceva obișnuit” sunt jaloane ale unei incertitudini terifiante

și fără speranță pe care Mihai le surprinde cu un ochi atent și instruit în arta observației. La Civil a fost conceput inițial ca un proiect documentar inspirat de povestea unei mame mexicane dar, în cele din urmă, s-a transformat într-o ficțiune dureros de reală, conturată și de stiloul scriitorului Habacuc Antonto De Rosario, aici co-scenarist.

La Civil vorbește despre cum oamenii normali sunt antrenați într-un torent de violență, ca urmare a disperării și a indiferenței din jurul lor.  În mijlocul dramei, Mihai introduce scene feroce de acțiune, fără însă a transforma totul într-un spectacol Hollywoodian.

După entuziasmanta primire de la Cannes, pelicula și-a continuat parcursul triumfal în peste 15 festivaluri din întreaga lume. Publicul și criticii au fost captivați de această tulburătoare și brutală analiză socială așezată pe o canava de thriller plin de suspans ce vorbește despre o generație pierdută. Tinerii sunt prizonierii unei culturii a fricii: fie dispar, fie devin soldați în acest război și nimeni nu crede că are puterea de-a întrerupe acest cerc vicios.

„Există un număr impresionant de fine nuanțe dramatice. Mihai pășește o linie fragilă între drama de tip vigilante și un studiu mai naturalistic al corupției sistematice. „La Civil, îmbogățit cu detalii autentice, nu-și pierde niciodată echilibrul”, scrie The Moveable Feast. „Un thriller captivant care balansează tensiunea cu un nuanțat portret al culturii violenței ce a ajuns să definească Mexicul modern”, scrie influenta publicație Screen International, iar Variety, altă revistă cult a lumii cinematografice e de părere că „cea mai mare parte din film construiește scene liniștite, introspective, care fac ca momentele sporadice, dar tensionate și palpitante, de violență să fie cu atât mai puternice.”

Acest film universal despre o mamă care-și caută fiica rezonează în orice colț de lume. În România, publicul îl poate vedea pe 22 octombrie în avanpremieră în deschiderea Festivalului Les Film de Cannes à Bucarest, iar din 29 octombrie în cinematografe: în București la Afi Cotroceni, Park Lake, Sun Plaza, Movieplex, Hollywood Multiplex Vitan, Happy Cinema, Cinema „Elvire Popesco”, Cinema Muzeul Țăranului – Sala Horia Bernea, Cinemateca Union, Timișoara: Shopping

City (Cinema City), Botoșani: Happy Cinema, Iași: Cinema Ateneu, Cluj Napoca: Cinema Victoria, Cinema Arta, Sfântu Gheorghe: Cityplex Cinema Arta, Constanța: Centrul Multifunctional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, Lugoj: Cinema „Bela Lugosi”, Pitești: Cinema Trivale, Sibiu: Cinema „Ion Besoiu” – în cadrul ESTE filmul de miercuri, Târgu Mureș: Cinema Arta, Onești: Cinema Capitol, Oradea: Lotus Palace, Galați: Cinema „Prof. Ioan Manole”.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Scurtmetrajul belgian Easter Eggs câștigă Trofeul Animest 2021

Easter Eggs, producția belgiană semnată de Nicolas Keppens, câștigă Trofeul Animest la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație, prima organizată într-o formulă hibrid, atât în cinematografele din capitală cât și online, disponibilă în toată țara. Odată cu această distincție, scurtmetrajul premiat se va înscrie automat pe lista de filme eligibile la Oscaruri, votată de membrii Academiei Americane de Film. Animest este singurul festival de film din România care propune filme pentru Oscar, începând din 2017.
,,Încă de la prima scenă comică și până la secvența dramatică din final, am fost îndrăgostite de protagoniștii acestei povești uimitoare”, au declarat Aneta Ozorek și Agnès Patron, două dintre membrele juriului, prezente la Gala de decernare a premiilor Animest.16, organizată sâmbătă, pe 16 octombrie, la Refugiu Urban și transmisă în direct pe pagina de Facebook a festivalului. Alături de regizoarea și producătoarea Špela Čadež, cele două cineaste au desemnat și Cel mai bun film studențesc al ediției. La confiture de papillons / Butterfly Jam (r. Shih-Yen Huang, Franța) le-a impresionat cu ,,o poveste personală al cărei final le-a străpuns direct în inimă”. Două Mențiuni speciale în cadrul acestei secțiuni au fost acordate scurtmetrajelor Green (r. Karolina Kajetanowicz, Polonia) și Reduction (r. Reka Anna Szakely, Ungaria).
Easter Eggs, r. Nicolas Keppens
Distins cu Premiul Juriului Annecy, lungmetrajul La Traversée / The Crossing (r. Florence Miailhe) a cucerit juriul Animest și a fost desemnat Cel mai bun lungmetraj prezentat la această ediție. Decizia a fost luată în unanimitate de artistele animatoare Joanna Quinn, Izabela Plucinska și Mélody Boulissière, care i-au oferit o Mențiune specială regizoarei Michaela Pavlátová, creatoarea filmului My Sunny Maad. Aceleași trei membre ale juriului au acordat Premiul pentru Cel mai bun film românesc scurtmetrajului I Sit and Look Out(r. Gabor Balazs), o varietate de imagini reale și suprarealiste, ce reflectă probleme sociale într-o formă artistică plină de imaginație. Start a New Call, în regia lui Lucian Barbu, ,,o combinație revigorantă de umor și spirit de observație”, a primit o Mențiune specială în competiția dedicată scurtmetrajelor animate autohtone.
Gala de decernare a Premiilor Animest.16 – Foto Adi Tudose
Maalbeek (r. Ismaël Joffroy Chandouti, Franța), ,,un film care găsește imaginile perfecte pentru a contura o poveste care n-ar putea fi relatată în cuvinte”, a câștigat la această ediție Premiul Competiției Anidoc (cel mai bun documentar animat), în cadrul căreia o Mențiune specială i-a fost oferită scurtmetrajului rusesc Life’s a Bitch, regizat de Varya Yakovleva. În secțiunea Animusic, dedicată celor mai bune videoclipuri muzicale animate ale anului, marele premiu a fost cucerit de ‘Nights’ (interpretat de Jesper Ryom), în regia lui Mathijs Luijten. Nini Tuan, Claudia Ilea și Carla-Maria Teaha au oferit și o Mențiune videoclipului ‘Melancolia’ (interpretare Caravan Palace), semnat de artista Alina Popescu, din România.

Iubitorii de animație care au participat la proiecțiile organizate în cinema, dar și spectatorii care au urmărit filmele ediției pe platforma de streaming a festivalului și-au putut vota și la această ediție scurtmetrajul favorit. Premiul publicului, oferit în urma sutelor de voturi obținute, i-a fost acordat filmului britanic Affairs of the Art, regizat de Joanna Quinn, invitată specială Animest.16. În competiția de filme VR, premiul ediției a fost câștigat de Dislocation, realizat de Veljko Popović și Milivoj Popović, conform deciziei juriului format din Manu Weiss, Andreea Centea și Anna-Maria Popa.

Animest.16 la Cinema Elvire Popesco – Foto Adi Tudose
Cel mai tânăr și totodată cel mai exigent juriu Animest a oferit premiul secțiunii Minimest scurtmetrajului francez Migrants, realizat de Hugo Caby, Antoine Dupriez, Aubin Kubiak, Lucas Lermytte și Zoé Devise. După o săptămână petrecută în compania îndrumătorilor din Incubatorul de Animație, Caterina Cherecheș, unul dintre cei 10 liceeni finaliști, a fost premiat în cadrul ceremoniei de sâmbătă seară. Programul educațional s-a încheiat și cu două mențiuni speciale, oferite participantelor Miriam Arvunescu și Alisa Vasiliu.

Balázs Orbán, the collector of legends, proiectul artiștilor Fazakas Szabolcs și Bálint Hunor a fost desemnat câștigător în programul Pitch, please!, recompensat cu o acreditare dublă pentru regizor și producător la CEE Animation Forum 2022 – evenimentul internațional la care participă anual cele mai importante nume din industria filmului animat. O mențiune specială i-a fost acordată proiectului Bean, realizat de Dragoș Andrei Dobai și Merve Dobai.

Animest.16 la Instititul Cervantes – Foto Adi Tudose
Realizate din plastic reciclat, Trofeele Animest dedicate câștigătorilor ediției au fost printate 3d de echipa de designeri de la Drag and Drop, cu sprijinul Aqua Carpatica. Filmele premiate la Gala de sâmbătă seară vor putea fi urmărite duminică, în ultima zi de festival, la Cinema Elvire Popesco. De la ora 18:30, iubitorii filmelor de animație vor vedea pe marele ecran scurtmetrajele premiate în toate secțiunile, iar de la ora 20:30, în sala de proiecții va rula La Traversée / The Crossing (r. Florence Miailhe), Cel mai bun lungmetraj al ediției, realizat prin tehnica spectaculoasă a picturii pe sticlă. Pe platforma de streaming, spectatorii din întreaga țară vor vedea filme din Competiția Minimest, dar și scurtmetrajele din Competiția Internațională, disponibile online până la finalul ediției.

Păreri?

A fost lansata coloana sonora a filmului James Bond “No Time To Die”

Decca Records lansează soundtrack-ul lui Hans Zimmer pentru cel de-al 25-lea film James Bond, „No Time To Die”. 

Soundtrack-ul include piesa electrizantă a lui Billie Eilish, care dă și titlul albumului – „No Time To Die”, co-scrisă cu fratele ei Finneas O’Connell, care a ajuns în fruntea clasamentului Official UK Singles Chart în prima săptămână de la lansare anul trecut. Artista de 18 ani se alătură unui line-up incomparabili de artiști, incluzând Dame Shirley Bassey, Madonna, Adele și Sam Smith, care au fost selectați în mod special pentru a avea onoarea de a interpreta piesa oficială a unuia dintre filmele Bond.

Producătorii James Bond, Michael G. Wilson și Barbara Broccoli, au spus: “Hans și echipa sa au realizat o coloană sonoră excepțională și emoționantă pentru No Time To Die. A fost un privilegiu să lucrăm cu acest compozitor legendar pentru unul dintre cele mai bune sountrack-uri Bond dintotdeauna. Billie și FINNEAS au creat un titlu puternic pentru cel de-al 25-lea film.”

Johnny Marr și Steve Mazzaro i s-au alăturat lui Zimmer la crearea și producția soundtrack-ului. Regizorul filmului, Cary Joji Fukunaga a adăugat: “Sunt mai mult decât entuziasmat că Hans s-a ocupat de soundtrack-ul pentru No Time To Die. Muzica filmelor Bond a fost întotdeuna legendară și deja am fost martor la cum Hans a contribuit cu geniul său muzical la moștenirea Bond.”

No Time To Die de la EON Productions și Metro Goldwyn Mayer Studios (MGM), este regizat de Cary Joji Fukunaga și îl are în rolul principal pe Daniel Craig, care îl joacă pentru a cincea oară pe James Bond. Lui Craig i se alătură Ralph Fiennes, Naomie Harris, Ben Whishaw, Rory Kinnear, Jeffrey Wright, Léa Seydoux, și Christoph Waltz, care își reiau rolurile din filmele anterioare, cu Rami Malek, Lashana Lynch, și Ana de Armas în roluri noi.

Hans Zimmer a înregistrat peste 200 de proiecte, care au încasări de peste 28 de miliarde de dolari la nivel global. Zimmer a fost onorat cu un premiu Academy Award®, două premii Golden Globes®, trei premii Grammys®, un premiu American Music Award, și un Tony® Award.

Decca este una dintre cele mai cunoscute case de discuri din lume, asociata cu unele dintre cele mai faimoase acte muzicale, incluzând The Rolling Stones, David Bowie, Luciano Pavarotti și Ella Fitzgerald printre mulți alții. Decca a lansat multe coloane sonore de success, precum „Gladiator”, „Braveheart”, “Shine”, trilogia „The Hobbit”, ultimul soundtrack Bond, „Spectre”, și soundtrack-ul câștigător al premiilor Oscar, „ The Shape of Water”. Află mai multe pe www.decca.com.

Păreri?

Cinema sub clar de lună cu „Spioni de ocazie” și filme de Oscar

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună” aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

Proiecțiile în spațiul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu, nr. 8) vor continua în fiecare săptămână, până pe 17 octombrie. Programul poate fi consultat pe transilvaniafilm.ro și facebook.com/TransilvaniaFilm/ .

Biletele se găsesc pe: eventbook.ro/program/cinema-sub-clar-de-luna

Program 

Grădina Muzeului Național al Literaturii Române
Str. Nicolae Crețulescu, nr. 8

📌 Marți, 28 septembrie, 20:00
Câmp de maci
r. Eugen Jebeleanu | România, 2020 | 83′
Cu: Conrad Mericoffer, Alexandru Potocean, Radouan Leflahi
 
Cristi este un tânăr jandarm din Bucureşti care a ascuns toată viaţa că este gay. Când face parte din echipa chemată să restabilească ordinea într-un cinema unde proiecţia unui film LGBT a fost oprită de un grup ultranaţionalist, unul din spectatori îl recunoaşte și ameninţă că-l va demasca în faţa tuturor…
Premiul pentru regie și Premiul Publicului la TIFF 2021
BILETE
 
Vineri, 1 octombrie, 20:00
Noaptea regilor (Night of the Kings)
r. Philippe Lacôte | Franța, Canada, Senegal, 2020 | 93′
Cu: Koné Bakary, Isaka Sawadogo, Steve Tientcheu

Un tânăr este trimis în La Maca, o închisoare din Coasta de Fildeș condusă de condamnaţi şi unde dăinuie o tradiţie sumbră: la fiecare lună roşie, un povestaş este ales dintre deţinuţi pentru a spune o poveste. Ales de liderul închisorii, tânărul află curând ce soartă îl aşteaptă… Unul dintre cel mai bine primite filme ale anului trecut!
Film aflat pe lista scurtă a nominalizărilor la Oscarul pentru Cel mai bun film străin, 2021
BILETE
 
Sâmbătă, 2 octombrie, 20:00
Mere (Apples)
r. Christos Nikou | Grecia-Polonia-Slovenia, 2020 | 90′
Cu: Aris Servetalis, Sofia Georgovasili, Anna Kalaitzidou

Aris este pacient într-un program ce ar trebui să-l ajute să se reintegreze în societate după ce şi-a pierdut memoria. După tratamentul menit să-i creeze noi amintiri pe care le documentează apoi în imagini, Aris revine la viaţa obişnuită, dar cine este el cu adevărat?
Film co-produs de Cate Blanchett.
Propunerea Greciei la Oscar; Veneția 2020, secțiunea Orizzonti; Premiul pentru Cel mai bun actor la Festivalul de la Salonic
BILETE
 
Duminică, 3 octombrie, 20:00
Spioni de ocazie
r. Oana Giurgiu | România, 2021 | 119′
Cu: Paul Ipate, Ioan Paraschiv, Mihai Niţă, Daniel Achim

În primăvara anului 1944, soarta multor piloţi aliaţi căzuţi în Europa de Est era necunoscută. Biroul MI9 din Cairo decide recrutarea unor agenţi din rândul sioniştilor care emigraseră din aceste ţări în Palestina, înainte de război. Misiunea lor? Să găsească prizonierii şi să organizeze o potenţială evadare.
Un foto-documentar inventiv, cu imagini semnate de Alex Gâlmeanu.
Mențiune specială la Astra Film Festival 2021; Premiera mondială la TIFF
BILETE

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii! 

Animest revine în această toamnă pe marile ecrane cu o porție dublă de film românesc

11 scurtmetraje realizate de artiști din toată țara concurează la cea de-a 16-a ediție Animest pentru premiul Competiției Românești. Puternice, curajoase și foarte diverse, abordările propuse de regizorii autohtoni mizează pe noi forme de limbaj, aducând un suflu nou în dezvoltarea industriei locale. În perioada 8-17 octombrie, filmele lor vor putea fi urmărite în cinematografele din București, dar și online, prin intermediul platformei de streaming Animest. Fidel misiunii sale de a promova și de a susține creatorii de animație din România, festivalul va aduce pe marele ecran și scurtmetrajele selecționate la ediția anterioară, care nu s-au bucurat de o întâlnire cu publicul în sălile de cinema din București.
 

Programul ediției va fi disponibil în curând pe https://www.animest.ro/. Abonamentele Animest.16  sunt disponibile online, pe: https://eventbook.ro/festival/animest.

 

Laura Pop, câștigătoarea Competiției Românești Animest în 2018 cu Monstrul, filmul său de debut, se întoarce la această ediție cu Atriums, ventricles, un portret al propriei sale inimi, surprins în perioada lockdown-ului. Pandemia l-a inspirat și pe Lucian Barbu să creeze Start a New Call, un film în care membrii unei familii încearcă să se susțină reciproc prin intermediul apelurilor video. Un cuplu de pensionari redescoperă dragostea în Born 2 be Wild, filmul regizorului și ilustratorului Raul Lile, iar în Codul de fier (r. Filip Sabin), un robot și un druid fac front comun pentru salvarea pădurii.

În Creator/ Creature, Dorel Mărgărit urmărește dinamica dintre creație și creator, iar Dafina Bușu propune o abordare filozofică a modului în care ființa umană încearcă să-și explice mecanica universului în scurtmetrajul In Circles/I Try. Gabor Balazs revine în Competiția Românească cu I Sit And Look Out, iar Maria Dimancea testează o nouă abordare a mitului lui Sisif în Sisiphescu, povestea unui bătrân care se străduiește să-și urce fotoliul la etaj.

I sit and look out, r. Gabor Balasz

Într-un mic oraș, într-un pub local, un om slab reușește să scrie istorie prin puterile sale excepționale în Skanderbar, scurtmetrajul semnat de Călin Gherghevici. În Spotlight (r. Vanesa Andor), o sumedenie de obiecte cu care interacționăm zilnic se reunesc într-un carnaval al formelor sub lumina unui reflector. Tot în Competiția Românească se va vedea pe marele ecran Șoarecele B, noul film semnat de Ioachim Stroe.

Cântec de leagăn, r. Paul Mureșan

Regizorul și animatorul Paul Mureșan revine la Animest cu scurtmetrajul Cântec de leagăn, prezentat în premieră internațională în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Varșovia, unde s-a remarcat cu povestea puternică a unei familii afectate de violența domestică, ilustrată sonor de un vechi cântec românesc interpretat de Maria Tănase. În România, filmul s-a văzut pentru prima dată la TIFF, unde a fost distins cu Mențiunea specială a juriului Zilelor Filmului Românesc pentru Scurtmetraj, iar la cea de-a 16-a ediție Animest va fi prezentat în afara competiției, unde se va vedea și O viață pierdută, noul film semnat de Marian Poiana, câștigătorul Competiției Românești în 2015.

Păreri?

ROMÂNIA SĂLBATICĂ ajunge în aproape 40 de orașe în a doua săptămână de la lansare

Cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, România Sălbatică, s-a lansat în cinematografele din întreaga țară pe 17 septembrie, înregistrând 16.332 de spectatori după primul weekend și devenind astfel unul dintre cele mai apreciate documentare din box office-ul autohton. În a doua săptămână de proiecții filmul va putea fi văzut în peste 80 de cinematografe din 39 de orașe din țară, distribuit de Transilvania Film.
PROGRAM 24 – 30 septembrie

„Reţeta documentarului echilibrat care te ţine în scaun pe tot parcursul lui, transparent şi sincer.” (Alberto Păduraru, LiterNet), „Un film copleșitor, misterios și surprinzător.” (Adrian Titieni), „Un documentar minunat prin intermediul căruia i-aș invita pe toți să redescopere această țară.” (Pavel Bartoș), „Un film despre fragilitatea extremă a lumii în care noi trăim.” (Alex Găvan), „Restaurează o conexiune sufletească cu natura.” (Monica Bîrlădeanu) sunt doar câteva din descrierile făcute de cei care au văzut filmul pe marile ecrane.

Premiera de Gală, de la Amfiteatrul „Mihai Eminescu” din capitală, din 15 septembrie, a strâns peste 1500 de oameni care s-au bucurat în aer liber de imaginile spectaculoase surprinse de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache. Puțin din atmosfera serii de gală a fost surprinsă aici.

Povestea celui mai autentic proiect de film documentar despre România este narată de cunoscutul actor Adrian Titieni, iar coloana sonoră e semnată de compozitorul Alexei Țurcan, piesa centrală a filmului, „Du-mă, vântule!”, interpretată de Mădălina Pavăl, devenind extrem de populară imediat după lansare.

România Sălbatică este un demers unic pentru țara noastră și s-a bucurat încă de la început de susținerea specialiștilor din ONG-urile de mediu, a administratorilor parcurilor și rezervațiilor naturale, precum și a întregii comunități de fotografi și pasionați de natură. Felul în care documentarul este montat și narat deschide în mod constructiv una dintre cele mai relevante conversații în spațiul public despre necesitatea conservării naturii.

Dincolo de prezența în cinema, vineri, 24 septembrieRomânia Sălbatică va avea o proiecție specială în cadrul celei de-a 12-a ediții Noaptea Albă a Filmului Românesc, la Amfiteatrul TNB, de la ora 20:00. Biletele au fost deja puse în vânzare și pot fi achiziționate de la casierie sau online de pe MyStage.ro.

La confluența dintre Carpați, Dunăre și Marea Neagră, se află unul dintre locurile cu cea mai mare biodiversitate din Europa. Mărturie stau imaginile de către Dan Dinu și Cosmin Dumitrache în cel mai amplu documentar dedicat naturii din țara noastră.  Filmul te va purta timp de 2 ore în cele mai sălbatice zone din România, printre cele mai interesante animale, pentru a descoperi cele mai frumoase povești. Țara ta, așa cum nu ai văzut-o până acum!

Păreri?

TIFF Oradea 2021: cele mai urmărite filme din programul ediției

Cea de-a patra ediție TIFF Oradea s-a încheiat duminică, pe 19 septembrie, după trei zile presărate cu surprize cinematografice și întâlniri cu regizorii și actorii români ai momentului. Creatorii celor mai noi producții românești prezentate pentru prima dată la Oradea au avut parte de o primire călduroasă din partea spectatorilor care au ales să participe în număr mare la proiecțiile organizate în Piața Unirii, la Palatul Baroc, Teatrul Regina Maria și Filarmonica de Stat. Cine-concertele programate la Sinagoga Sion și atelierele pentru copii organizate la The Spot s-au numărat printre cele mai apreciate evenimente din programul festivalului.

 
Spioni de ocazie, cel mai nou film regizat de Oana Giurgiu, s-a aflat printre cele mai populare producții prezentate anul acesta la TIFF Oradea. Filmat parțial chiar în acest oraș, documentarul i-a reunit pe scena Filarmonicii de Stat pe mulți dintre membrii echipei de producție, care s-au bucurat de aplauzele spectatorilor prezenți în număr mare la proiecția urmată de o sesiune de Q&A. Expoziția dedicată filmului, cu fotografii realizate de Alex Gâlmeanu, a atras numeroși vizitatori la Sinagoga Sion. În următoarea perioadă, expoziția ar putea călători prin întreaga țară, însoțind proiecțiile speciale ale documentarului. De un succes impresionant s-a bucurat România sălbatică, documentarul-fenomen realizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache. Filmul a rulat în aer liber în decorul spectaculos al Palatului Baroc, noul spațiu inclus la această ediție pe harta festivalului. Toate evenimentele organizate aici de-a lungul celor trei zile, outdoor sau în sala recent inaugurată cu ocazia TIFF Oradea, au atras sute de spectatori în fața marelui ecran.
Proiecția Spioni de ocazie – Foto Vizaknai David
Proiecția în avanpremieră națională a filmului Scara, în prezența regizorului Vlad Păunescu și a designer-ului de costume Oana Păunescu, s-a încheiat cu lungi minute de aplauze la Teatrul Regina Maria. Tot aici a rulat pentru prima dată în România Miracol, noul film al regizorului Bogdan George Apetri, recent prezentat la Veneția, în secțiunea Orizzonti. Entuziasmul spectatorilor a generat ecouri și la proiecția din Piața Unirii a filmelor Romanian Tradition (r. Pavel Bartoș) și Complet necunoscuți (r. Octavian Strunilă), în prezența regizorilor și a actorilor din distribuție.
Proiecție în Piața Unirii din Oradea – Foto Vlad Cupșa
Atelierele de animație incluse pentru prima dată în programul EducaTIFF au făcut deliciul celor mici, care au învățat, timp de două zile, cum să modeleze și să animeze personaje create de ei. Foarte apreciate au fost și cine-concertele prezentate la Sinagoga Sion. Create special pentru TIFF Oradea, cine-concertul The Lodger, cu muzica originală semnată de artistul orădean Dubase, și De haz, de necaz, colecția de scurtmetraje românești de arhivă, acompaniate live de Simona Strungaru și Sebastian Burneci, ar urma să călătorească și în alte orașe din țară.

Păreri?

 

Începe TIFF Oradea 2021! 🎞 Luca, noul film al lui Horațiu Mălăele, deschide cea de-a 4-a ediție

Festivalul Internațional de Film Transilvania își deschide porțile astăzi, pe 17 septembrie, pentru cel de-al patrulea an consecutiv, la Oradea. Peste 30 de filme vor rula pe marele ecran până duminică, 19 septembrie, și zeci de invitați vor fi prezenți la întâlnirile cu publicul găzduite de Palatul BarocPiața UniriiTeatrul Regina MariaFilarmonica de Stat din Oradea și Sinagoga Sion. Programat inițial în Piața Unirii, Luca, cel mai nou film în regia lui Horațiu Mălăele, va da startul evenimentului în această seară, cu o proiecție specială în prezența actorilor István Teglas și Andi Vasluianu. Din cauza instabilității vremii, evenimentul a fost reprogramat în sala Filarmonicii, de la ora 21:15. Programul ediției include surprize cinematografice pentru cei mici și cine-concerte create special pentru TIFF Oradea 2021.

Programul complet și bilete de acces sunt disponibile online, pe https://tiff.eventbook.ro/.

Producții românești și invitați din lumea filmului

O celebrare a forței impresionante a cinematografiei de a ne aduce împreună, TIFF Oradea le-a pregătit spectatorilor un adevărat maraton de filme românești, proiectate în cele trei zile de festival în prezența unui număr record de invitați. Vineri vor rula pentru prima dată în oraș producții care au generat ecouri în festivalurile internaționale, precum Întregalde (r. Radu Muntean – 17:45, Teatrul Regina Maria), După 40 de zile (r. r. Andrei Gruzsniczki – 15:30, Filarmonică), #dogpoopgirl (r. Andrei Huțuleac – 17:45, Filarmonică).  În aceeași zi, orădenii îi vor întâlni pe regizorul Vlad Păunescu și creatoarea de costume Oana Păunescu la proiecția în avanpremieră a filmului Scara (20:00, Teatrul Regina Maria).

Întâlnirile-surpriză vom continua sâmbătă, cu proiecțiile filmelor Romanian Tradition (r. Pavel Bartoș) și Complet necunoscuți (r. Octavian Strunilă), în prezența regizorilor și a actorilor din distribuție. Filmele vor rula de la ora 20:30, în Piața Unirii, acolo unde duminică seară, de la aceeași oră, spectatorii vor vedea pe marele ecran Pop-o mă 2 – Mireasa nebună (r. Camelia Popa), cu participarea actorului Alin Panc. Bogdan Farcaș, protagonistul Neidentificat (r. Bogdan George Apetri), vine la proiecția programată de la ora 16:00 la Teatrul Regina Maria, acolo unde va rula, de la ora 19:00, Căutătorul de vânt, în prezența regizorului Mihai Sofronea) și a actorului Dan Bordeianu. Seara, de la 21:45, orădenii vor vedea aici, în avanpremieră națională, Miracol, cel mai nou film semnat de Bogdan George Apetri, recent prezentat în secțiunea competițională Orizzonti a Festivalului Internațional de Film de la Veneția.

TIFF Oradea în Piața Unirii, foto Vlad Cupșa
La Palatul Baroc, în aer liber, se va vedea de la 20:45, în prezența regizorului Dan Dinu, documentarul-fenomen România sălbatică, iar în interior, în sala inaugurată cu ocazia TIFF Oradea, vor rula Otto Barbarul (r. Ruxandra Ghițescu – ora 18:00) și Berliner (r. Marian Crișan, ora 20:30). Duminică, seria întâlnirilor cu profesioniștii din lumea cinematografiei se va încheia cu Spioni de ocazie, filmat în mare parte la Oradea, și prezentat de la 20:30 de regizoarea Oana Giurgiu.

Cinematografia maghiară, printre vedetele TIFF Oradea
Invitați de prestigiu vor fi prezenți și la proiecția documentarului Misterul lui Shawkat, programată vineri, de la ora 19:30, la Filarmonică, acolo unde spectatorii sunt invitați să o cunoască Ágnes Maksay, regizoarea filmului care spune povestea spectaculoasă a influentului regizor al cinematografiei egiptene bey Seif Eddine Shawkat. În aceeași sală se va vedea duminică, de la 13:00, se va vedea Spirala, cel mai nou film al regizoarei de origine clujeană Cecilia Felméri.

Pregătire pentru a fi împreună o perioadă nedeterminată, r.  Lili Horvat
Sâmbătă va ajunge la Filarmonică, de la 14:30, comedia O altă ligă (r. Viktor Oszkár Nagy), iar de la ora 18:30 se va vedea pentru prima dată la Oradea Raport final, filmul regizorului de Oscar István Szabó. De neratat în cea de-a doua zi de festival, Din câte știu (r. Nándor Lörincz, Bálint Nagy) va spune, de la ora 15:30, la Palatul Baroc, povestea unui cuplu a cărui viață este complet dată peste cap de un eveniment tragic. Tot aici se vor vedea duminică Pregătire pentru a fi împreună pentru o perioadă nedeterminată (r. r. Lili Horvát – 18:15) – propunerea Ungariei la Oscar în 2021, despre o profesionistă din medicină, dispusă să-și riște cariera pentru un bărbat de care s-a îndrăgostit, dar care pretinde că nu o mai cunoaște, și Treasure City (r. Szabolcs Hajdu – 20:30), o antologie de povești nocturne, în care tensiunea atinge cote maxime.
Cele mai iubite filme de la TIFF, pe marele ecran din Oradea

Mere (r. Christos Nikou) explorează o versiune a lumii măcinate de un virus agresiv care provoacă pierderea totală a memoriei. Cate Blanchett este producătorul executiv al filmului care va putea fi urmărit vineri, de la ora 20:00. Tot aici va rula duminică, de la ora 16:00, Noaptea regilor (Night of the Kings, r. Philippe Lacôte), o poveste fascinantă dintr-o închisoare din Coasta de Fildeș, aflată în acest an pe lista scurtă a nominalizărilor la Oscarul pentru Cel mai bun film străin.

Sâmbătă, la Filarmonică, de la ora 16:30, se va vedea Noua ordine (New Order, r.Michel Franco), premiată cu Leul de Argint la Veneția, despre o serie de proteste violente ce reușesc să răstoarne întregul sistem, destabilizând, în vâltoarea lor, viețile tuturor. În aceeași zi, va rula aici, de la ora 20:00, Dineu cu vecinii de sus (r. Cesc Gay), comedia savuroasă care a deschis cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

Duminică, de la 15:30, orădenii sunt invitați să vadă Vara lui ’85 (r. François Ozon), un film despre cei dintâi fiori ai dragostei, nominalizat la 12 Premii César. Ora 17:45 este rezervată filmului Lecții de persană (r. Vadim Perelman), în care un tânăr își inventează o altă identitate pentru a scăpa de pericolul execuției. În aceeași seară, de la ora 20:30, la Palatul Baroc va rula în aer liber Succes de public (The Big Hit, r. Emmanuel Courcol), comedia anului la European Film Awards 2020.

Mere, r. Christos Nikou
Filme pentru cei mici și cine-concerte create special pentru TIFF Oradea

În fiecare dimineață de festival, începând cu ora 11:00, cei mai tineri dintre spectatori sunt invitați să urmărească la Filarmonică filmele din secțiunea EducaTIFF – un program dedicat lor. Vineri, aceștia vor face cunoștință cu băieții din Blană Bombă, patru viitoare rockstaruri, surprinse pe drumul lor către succes de regizorul Claudiu Mitcu. Sâmbătă se va vedea în avanpremieră filmul Străjerii Deltei, în regia lui Liviu Marghidan, iar duminică va rula pe marele ecran Mami (r. Celine Sciamma), o poveste seducătoare în care o fetiță de 8 ani are ocazia să se împrietenească cu o versiune mult mai tânără a mamei sale.

La Sinagoga Sion, iubitorii de muzică și film vor avea parte seară de seară de clipe de magie, oferite de o serie de artiști foarte cunoscuți pentru cine-concertele pe care le creează. Vineri seară, de la ora 21:00, The Lodger (1927), unul dintre primele filme ale lui Alfred Hitchcock, va fi acompaniat live de artistul orădean Dubase, iar sâmbătă, capodopera cinematografiei mute L’Inhumaine (r. Marcel L’Herbier) va fi readusă la viață pe muzica celebrului duo Karpov not Kasparov. În ultima seară, în premieră absolută,o colecție rară de scurtmetraje românești de arhivă din prima jumătate a secolului 20, culese sub titlul De haz, de necaz, vor putea fi urmărite pe muzica Simonei Strungaru şi a lui Sebastian Burneci.

Toate evenimentele incluse în programul festivalului vor fi organizate cu respectarea normelor sanitare în vigoare. În spațiile de proiecție din interior, spectatorii vor purta masca de protecție pe toată durata evenimentului, iar pentru participarea la evenimentele în aer liber, accesul spectatorilor se va face cu obligativitatea purtării măștii pe toată durata evenimentului şi va fi permis doar persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, a celor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore înaintea începerii evenimentului şi al persoanelor care prezintă rezultatul negativ certificat de o unitate medicală al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore înaintea începerii evenimentului.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Filmul „Between Two Dawns”, co-produs de Libra Films, are premiera mondială la San Sebastian

 

Debutul Between Two Dawns, scris și regizat de cineastul turc Selman Nacar, filmat de Tudor Panduru și co-produs de Libra Films, va avea premiera zilele acestea în secțiunea New Directors a Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian (17-25 septembrie). La proiecțiile de gală de pe 18 și 19 septembrie va lua parte și co-producătoarea filmului, Oana Giurgiu.
 
O co-producție Turcia – Franța – România, Between Two Dawns este o dramă cu accente de thriller a cărei acțiune se petrece timp de 24 de ore. După ce un muncitor este rănit grav în fabrica de textile a familiei sale, tânărul Kadir este forțat să ia decizii morale care vor avea un impact major asupra visurilor sale, a familiei sale și a soției muncitorului accidentat. Filmul este un portret tulburător al Turciei contemporane, în care onoarea familiei este, în continuare, mai presus de orice.
 
Ca absolvent al Facultății de Drept, regizorul Selman Necar, care semnează și scenariul, se declară interesat de conflictul pe care îl generează conceptele de justiție, infracțiune, moralitate: „Voiam să surprind acele momente în care un personaj se zbate să ia o decizie morală, prins fiind între conștiință, familie și propriile aspirații”, a declarat acesta, citat de Variety.
 
 
Trailer Between Two Dawns
În stadiul de proiect, debutul său a fost premiat în cadrul Transilvania Pitch Stop la TIFF 2019, obținând servicii de post-producție oferite de Chainsaw Europe, în valoare de 25.000 de euro. În 2020, în faza de post-producție, a câștigat și premiul WIP Europa Industry Award la San Sebastian, precum și Anadolu Efes Award în cadrul pieței de coproducții a Festivalului de Film de la Istanbul, Meetings on the Bridge.
 
Filmările au avut loc în Turcia, iar director de imagine este Tudor Panduru, recunoscut pentru filme precum MalmkrogÎntregalde sau Tata mută munții.
 
Between Two Dawns este produs de Kuyu Film (Turcia), Fol Film și Karma Films (Franța) și co-produs de Arizona Productions (Franța), Libra Films (România) și Nephilim Producciones (Spania). Luxbox gestionează vânzările internaționale.
 
Selman Nacar are studii de regie la Columbia University în New York. A absolvit anterior studii de drept (2015) și de regie (2016) la Istanbul. A fost selectat la Berlinale Talent 2019, precum și în programul First Films First 2020. A fondat compania de producție Kuyu Film și a produs, printre altele, The Pillar of Salt (2018) și Belonging (2019), ambele proiectate în premieră în secțiunea Forum a Festivalului de la Berlin. Lucrează deja la cel de-al doilea film al său, Hesitation Wound.

Participarea Libra Films la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian este susținută de Centrul Național al Cinematografiei (CNC).

Păreri?