INNA, pe scena festivalului Tecate Pa’l Norte din Mexic alături de Imagine Dragons, Kendrick Lamar, Thirty Seconds to Mars, Placebo

INNA este în Mexic pentru a susține un concert în cadrul festivalului Tecate Norte, un eveniment grandios care are loc timp de 3 zile în Monterrey. Line-up-ul evenimentului include nume mari la nivel internațional precum Imagine Dragons, Kendrick Lamar, Thirty Seconds to Mars, Placebo, Anitta, Sum 41, Lost Frequencies, dar și Alok și R3hab cu care INNA a colaborat.

“Mă bucur să fiu iar în Mexic, țară care mereu m-a primit cu brațele deschise. Sunt onorată să fiu pe aceeași scenă cu artiști pe care îi respect! Living the dream!”, a spus INNA.

INNA a lansat la începutul acestei luni prima parte a albumului “Everything or Nothing”, 6 piese compuse în Dance Queen’s House, deja o tradiție pentru fanii artistei care sunt obișnuiți cu piese noi compuse și produse în cadrul acestui proiect, ajuns deja la cel de-al patrulea sezon. Dance Queen’s House înseamnă o sesiune de 16 zile într-o casă unde INNA, alături de songwriteri și producători, compune muzică, iar procesul creativ este prezentat pe canalul de YouTube al artistei în 8 episoade.

Prima parte a albumului “Everything or Nothing” include 6 piese, printre care “Cheeky”, care are peste 3 milioane de vizualizări pe YouTube, “Love Me”, “I Follow”, “Everything or Nothing”, “Imagination” și “Be My Lover”, cu un sound electrizant.

Anul trecut, INNA a lansat “Rock My Body” cu R3hab, o piesă care a dominat clasamentele radio din Franța, dar și din Turcia, Olanda, Norvegia, Finlanda, și “Freak” cu Tujamo. De asemenea, piesa “VKTM”, în colaborare cu Sickotoy și TAG, a fost inclusă în campania Victoria’s Secret ICON, într-un videoclip statement în care apar cele mai relevante modele internaționale din lume: Gisele Bundchen, Naomi Campbell, Emily Ratajkowski, Hailey Rhode Baldwin Bieber, Candice Swanepoel, Adriana Lima și Adut Akech Bior.

INNA, una dintre cele mai de succes artiste din România, cu o impresionantă carieră internațională, are peste 10 miliarde de vizualizări și stream-uri, peste 7 milioane de abonați pe YouTube și peste 11 milioane de ascultători lunari pe Spotify. Acesta este și un record pentru un artist român și confirmarea unui repertoriu cu zeci de hituri cunoscute și apreciate la nivel mondial, peste 1000 de concerte, cu colaborări cu artiști relevanți români și internaționali precum J Balvin, Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida, Yandel, Alok, Timmy Trumpet, Sofi Tukker și alții.

Păreri?

TOP 10 DJ AI LUMII ÎN LINEUP-UL UNTOLD 2024: DIMITRI VEGAS & LIKE MIKE, MARTIN GARRIX, ALOK, TIMMY TRUMPET, LOST FREQUENCIES ȘI PURPLE DISCO MACHINE VIN ÎN VARĂ PE SCENA PRINCIPALĂ A FESTIVALULUI UNTOLD

ÎN NOUL VAL DE ARTIȘTI SE REGĂSESC ȘI NUME LEGENDARE ÎN CULTURA UNDERGROUND – CARL COX, SOLOMUN ȘI FISHER

 

UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, se pregătește să-și deschidă porțile universului magic în perioada 8-11 august pentru sutele de mii de fani din întreaga lume, pentru care organizatorii pregătesc noi experiențe memorabile și un lineup impresionant în care sunt incluși DJ de top la nivel global: Dimitri Vegas & Like Mike, Martin Garrix, Alok, Timmy Trumpet, Lost Frequencies, Purple Disco Machine.

 

SOLOMUN, CARL COX ȘI FISHER PE SCENA GALAXY

Cultura underground are scena ei în universul UNTOLD, iar în 2024, scena Galaxy va fi un adevărat fenomen datorită celor mai cunoscuți DJ din curentul techno, confirmați pentru cea de-a 9-a ediție a festivalului UNTOLD: Carl Cox, Solomun și australianul FISHER.

 

PRIMII DJ AI LUMII PE SCENA PRINCIPALĂ A FESTIVALULUI UNTOLD

 

Duo-ul Dimitri Vegas & Like Mike revine pe scena principală a festivalului UNTOLD. În 2024, cei doi au urcat pe locul 2 în clasamentul realizat de DJ Mag, Top 100 DJs, și pentru al 10-lea an la rând au fost recompensați cu trofeul la categoria Highest Duo. Show-urile live unice i-au transformat în staruri globale, iar cei doi au fost headlineri la cele mai mari festivaluri din lume. Dimitri Vegas & Like Mike sunt cunoscuți și pentru producțiile memorabile precum “The Hum”, single recompensat cu Discul de Platină sau “Higher Place”,  colaborarea cu Ne-Yo care le-a adus locul 1 în Billboard Dance Chart.

 

Martin Garrix, DJ-ul care ocupă locul 3 în Top 100 DJ Mag, revine pe scena principală de la UNTOLD. Garrix a lucrat cu cei mai mari artiști mainstream, de la Dua Lipa, Usher, Bonn sau U2, și este al doilea olandez din istoria muzicii electronice care a ocupat de patru ori locul 1 în Top 100 DJs.

Alok, DJ-ul care ocupă locul 4 în clasamentul oficial Top 100 DJ Mag, a reușit la fiecare apariție live de pe mainstage-ul UNTOLD să ofere show-uri special pregătite pentru fanii de festival.  Este considerat a fi cel mai mare DJ și producător brazilian din toate timpurile. Alok a fost numit oficial „cel mai urmărit artist din muzica electronică” de pe Instagram, a fost gazda celui mai mare livestream, și e numărul 1 la nivel global pe Twitter.

 

Este producătorul care marchează un număr record de ascultări pe platformele de streaming, peste 6 miliarde pe Spotify, fiind cel mai ascultat artist brazilian la nivel internațional.

 

Lost Frequencies, unul dintre cei mai carismatici artiști din muzica electronică este una dintre surprizele frumoase oferite de creatorii UNTOLD pentru cea de-a 9-a ediție a festivalului. Belgianul are 10 single-uri premiate cu Discul de Platină, peste 23 milioane de ascultări lunar și peste 1 miliard de stream-uri pe platforma Spotify. Colaborarea cu britanicul Calum Scott pentru single-ul “Where Are You Now”, lansat în exclusivitate la festivalul UNTOLD, i-a adus o nominalizare la categoria “Best International Song”, în cadrul BRIT Awards.

 

Timothy Jude Smith probabil nu înseamnă nimic, dar Timmy Trumpet înseamnă nebunie la Mainstage. Este singurul DJ din lume care a pus muzică pentru 22 de secunde în stare de imponderabilitate, gravitație zero, a plutit la propriu, în cadrul unui program derulat cu Agenția Spațială Europeană și germanii de la BigCityBeat. E un tip cu o energie ireală și de aceea a tot experimentat, până în 2001 când a descoperit combinația ideala: DJ-ing-ul și trompeta.

 

Germanul Purple Disco Machine, recompensat cu un premiu Grammy la categoria “Cea mai buna versiune remix” pentru single-ul semnat Lizzo, “About Damn Time“, va ajunge pentru prima dată pe Cluj-Arena. Este considerat arhitectul sound-ului disco, este producătorul care a combinat în piesele sale nostalgia anilor ’70 cu sound-ul actual al muzicii electronice. Piesele germanului sunt difuzate la radiourile din întreaga lume, multe dintre ele au ocupat locul 1 în European Airplay Chart: “Hypnotized”, “Fireworks”, “Dopamine”, “In The Dark” și “Substitution”.

 

SCENA GALAXY ADUCE CELE MAI CUNOSCUTE NUME DIN CULTURA UNDERGROUND: CARL COX ,FISHER ȘI SOLOMUN

De multe ori considerat cel mai bun DJ din lume, titlu acordat de comunitatea fanilor culturii dance, dar și de prestigioasele publicații de specialitate, DJ Mag sau Mixmag, Carl Cox a fost parte a școlii dance din Marea Britanie, de la începutul erei disco, până în prezent. A experimentat tot, de la breakbeat, disco, hip-hop, la Italian house până la hard techno.

 

Cunoscut drept un adevărat pionier al muzicii electronice și un ambasador al scenei techno la nivel global, Carl Cox este un artist complet, care a contribuit la dezvoltarea genurilor techno și house. Abordarea versatilă a sound-ului techno l-a plasat pe lista scurtă a celor mai respectați artiști din industria muzicii electronice. Producții precum “I Want You (Forever)”, “Phoebus Apollo” sau “The Player” au devenit “anthems-uri” în cultura underground.

 

Paul Nicholas Fisher, cunoscut sub numele de scenă FISHER, DJ-ul și producătorul australian care a reușit să cucerească scena muzicii electronice cu un sound unic și fresh, va ajunge pentru prima dată la festivalul UNTOLD.

 

Stilul distinctiv al lui FISHER, combinat cu prezența sa carismatică, l-au transformat într-un favorit al marilor cluburi și al festivalurilor din întreaga lume. “Losing It” a fost un succes internațional, a fost certificat cu Discul de Aur și Discul de Platină pentru vânzări record, a fost nominalizat la Premiile Grammy, la categoria “Best Dance Recording“, și a primit aprecieri pentru sound-ul inovator.

 

Este unul dintre cei mai aclamați artiști ai genului melodic house & techno, se numește Solomun și e DJ-ul care a avut un live spectaculos de 3 ore la Galaxy Stage în cadrul ediției aniversare a festivalului UNTOLD, ediția 2019. A fost recompensat în cadrul DJ Awards la categoriile “Best Producer”, “Best DJ”, “Best Melodic House DJ”, iar cititorii revistei Mixmag l-au votat “DJ of The Year”.

 

Din data de 25 martie prețurile abonamentelor pentru ediția 2024 a festivalului  UNTOLD vor crește, cei care optează pentru accesul general timp de 4 zile vor achita 159 Euro plus taxe.

 

Festivalul UNTOLD are loc în perioada 8-11 august în Cluj-Napoca. Abonamentele sunt disponibile pe untold.com.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

A DOUA EDIȚIE A FESTIVALUL MASSIF A FOST UN SUCCES PESTE 43.000 DE PARTICIPANȚI ÎN CELE 4 ZILE DE FESTIVAL

A doua ediție a festivalului Massif a adunat peste 43.000 de iubitori ai muzicii, distracției și muntelui, în cele 4 zile de show-uri și concerte live din Poiana Brașov. Artiști români și internaționali au animat atmosfera la scenele amplasate de la baza pârtiei și la apres-ski-urile partenere, iar fanii s-au bucurat de sporturi de iarnă, aventură, distracție dar și de o diversitate de genuri muzicale.

 

În ultima zi a festivalului, duminica, peste 4000 de participanți s-au bucurat de ultimele ore de distracție și relaxare, alături de Erika Isac și de cei de la Hip Hop Takeovers.

 

Cea mai tare experiență de festival a fost trăită la Mainstage alături de Mahmut Orhan, unul dintre cei mai așteptați headlineri din prima zi a festivalului Massif. E greu să găsești un mix bun, dar Mahmut Orhan a găsit combinația ideală, deep house cu influențe orientale, care i-a purtat pe fani într-o călătorie fascinantă. Energia incredibilă a DJ-ului din Turcia a fost suficientă pentru ca miile de fani ajunși la Mainstage să-i rămână alături și să danseze pe o ninsoare ca-n plină iarnă.

 

Puya a generat euforie maximă în rândul fanilor Massif, a avut un show live extraodinar, iar cortul G.O.A.T a fost plin la refuz. Toata lumea care a ales disctracția de la scena G.O.A.T, a cântat fiecare vers al fiecărei piese din show-ul live al unuia dintre cei mai apreciați artiști din România.

 

În a doua zi a festivalului, entertainment-ul de iarnă din România a fost dus un alt nivel datorită artiștilor și DJ-ilor care au animat atmosfera la scenele amplasate la baza pârtiei Bradu, dar și a fanilor care au dansat până dimineață la scena G.O.A.T.

 

Fiecare piesă cântată de unul dintre cei mai iubiți artiști din România a fost dublată de vocile fanilor de la G.O.A.T., care, pentru a doua zi la rând, a fost plină până la refuz. Grasu XXL a avut un show live incredibil. „Free Your Wild Spirit” nu a fost doar tema festivalului Massif, a fost și modul în care participanții la festival au ales să se distreze.

 

Pe lângă cele mai cool outfit-uri de festival, la scena G.O.A.T a fost creată o atmosferă incredibilă datorită celor mai haioase jucării gonflabile. Steagurile au fost înlocuite de felii de pepene, pizza, ananas, lamâie, mingii, toate gonflabile, iar set-ul live marca The Hollygood Gang a generat o experiență ireală de festival. Fanii au dansat de la primul până la ultimul beat.

 

Amatorii de hip-hop și drum’n’bass au avut motive de entuziasm și în a doua zi a festivalului Massif, primul mare eveniment organizat într-o stațiune montană din Centrul și Estul Europei. Unul dintre cele mai apreciate proiecte din hip-hopul românesc, CTC, a generat euforie în rândul fanilor festivalului Massif, iar belgianul Netsky a fost așteptat cu bucurie de fanii din România.

 

Ziua de sâmbătă a fost perfectă, fanii drum and bass și dubstep au ales scena G.O.A.T pentru live-ul legendarului proiect Chase & Status. Dacă festivalul Massif ar fi o piesă, aceea piesă ar fi „Baddadan”, e sound-ul care surprinde perfect tema festivalului, “Free Your Wild Spirit” și e piesa pentru care Saul Milton și Will Kennard au fost recompensați cu Discul de Aur și au reușit să râmână timp de 15 săptămâni în Top 10 UK Singles Chart.

 

Acest festival este incredibil, iar voi sunteți minunați. Noi suntem Chase & Status și ne-am bucurat să vă avem alături!”

 

Fanii genului rap și trap au dansat și cântat alături de Killa, care le-a pregătit un live special în care a inclus două piese nelasate încă. A fost multă distracție, dans și emoție, Killa Fonic și-a invitat fanii să se îmbrățișeze, a coborât de pe scenă pentru a oferi autografe și și-a încheiat show-ul live cu un moment în memoria lui Nosfe.

 

Show-ul lui Deliric la scena G.O.A.T a fost un alt moment așteptat de fanii festivalului Massif. Ca la fiecare apariție live, Deliric a interacționat cu fanii, iar aceștia au cântat alături de el de la prima până la ultima piesă. Unul dintre cele mai grozave momente a fost acela în care fanii Massif au cântat alături de Deliric și DOC, invitat pe scenă, versurile din single-ul „Mâine”.

 

Germanul Claptone, personajul încă misterios aflat în spatele unei măști, a avut un set live memorabil la scena principală a festivalului Massif, în care a inclus piese proprii și versiuni remix cu care a ajuns în topurile din întreaga lume.

 

În a treia zi a festivalului Massif, eveniment care a dus entertainment-ul de la munte la următorul nivel, fanii au dansat la scena principală până după miezul nopții. Duo-ul Dirty Nano a creat o atmosferă incredibilă iar fanii au cerut un “bis”.

 

În ultima zi de festival, duminica, peste 4000 de fani s-au bucurat de show-urile oferite de Akos, Marwan și Valeron, pe scena principală, iar la scena G.O.A.T fanii s-au întâlnit cu Erika Isac și au descoperit un nou concept de party, Hip Hop Takeovers.

Păreri?

FESTIVALUL MASSIF ANUNȚĂ PROGRAMUL COMPLET PE ZILE

Mai sunt doar câteva zile până la cel mai așteptat festival de la munte din România. Organizatorii celor mai mari festivaluri din Europa anunță programul complet al artiștilor care vor urca pe scenele celui mai nou concept de divertisment de la munte. Festivalul Massif va avea loc în perioada 14-17 martie, iar Poiana Brașov va fi locul în care mii de iubitori ai sporturilor de iarnă, muzicii, aventurii, distracției, dar și a experiențelor exclusiviste se vor aduna.

În Poiana Brașov, în perioada 14-17 martie, fanii se vor bucura de cele mai tari petreceri alături de artiștii prezenți în festival pe scena principală, G.O.A.T. Stage (Greatest Of All Time), Massif x Nuba VIP Afterparty, GEORGE Music Hideout și la apres-ski-urile partenere.

 

Programul primei zile de festival, joi, 14 martie, începe de la ora 17:00. Fanii vor petrece alături de Mahmut Orhan și GORDO, unul dintre cei mai frumoși nebuni ai scenei electronice, iar lineup-ul este completat și de Wilkinson, HVNDS și Puya.

 

Vineri, 15 martie, producătorul deep house, Grigoré, belgianul Netsky și unul dintre cei mai talentați artiști din Africa de Sud, Shimza, vin să ofere cea mai epică atmosferă în a doua zi de festival.

 

Sâmbătă, 16 martie, festivalierii vor petrece alături de personajul misterios Claptone, duo-ul britanic de drum & bass Chase & Status, australianul Dub FX alături de unul dintre cei mai creativi saxofoniști, britanicul Mr. Woodnote, HVMZA, dar și cele mai cunoscute nume din muzica românească, Deliric x Silent Strike și Killa Fonic.

 

În ultima zi de festival, duminică, 17 martie, programul va începe de la ora 12:00, iar printre artiștii care vor încheia ultima zi de festival se numără cel mai apreciat DJ din insula Mykonos, Valeron și HIP-HOP Takeovers care vor aduce cea mai tare petrecere.

Organizatorii promit o producție care va duce entertainment-ul de iarnă din România la un alt nivel, iar festivalul Massif va transforma, pentru al doilea an la rând, stațiunea Poiana Brașov în cea mai dorită și căutată destinație montană de către tinerii din Europa.

Abonamentele pentru cea de-a doua ediție a festivalului Massif sunt disponibile pe site-ul bemassif.com.

Păreri?

O zi de TIFF în plus: festivalul va avea loc până pe 24 iunie

 

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial. TIFF va avea loc între 14 – 24 iunie, incluzând astfel și a doua zi de Rusalii (24 iunie), declarată sărbătoare legală. Această nouă zi de TIFF va fi dedicată retrospectivei celor mai populare filme din festival, filmelor premiate, dar și unor evenimente surpriză.

Cel mai mare festival de film din țară pregătește, ca în fiecare an, sute de proiecții, cine-concerte, evenimente speciale și întâlniri cu staruri. Peste 150.000 de cinefili sunt așteptați anul acesta la Cluj-Napoca pentru festival, în sălile de cinema, dar și în spațiile outdoor și alternative. Numărul participanților a crescut constant în ultimii ani, TIFF atrăgând un număr tot mai mare de turiști români și străini în Transilvania. Conform unui studiu realizat de studenții Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, peste 70% dintre participanții non-rezidenți vizitează Clujul pentru TIFF.

În pregătirea programului final, TIFF a pus în vânzare abonamentele pentru această nouă ediție. Astfel, cinefilii pot alege abonamente care le permit accesul la 10 proiecții, 25 de proiecții și evenimente speciale, sau abonamentul Gold care le oferă acces complet la festival. Mai multe detalii despre abonamentele TIFF sunt pe www.tiff.ro.

Păreri?

 

PESTE 185.000 DE FANI AU CELEBRAT, TIMP DE PATRU ZILE ȘI PATRU NOPȚI, PRIMA EDIȚIE A FESTIVALULUI UNTOLD DUBAI. PRIMUL MEGA FESTIVAL DE MUZICĂ DIN DUBAI ESTE UN SUCCES FĂRĂ PRECEDENT ÎN EMIRATELE ARABE UNITE

PASIONAȚII DE MUZICĂ S-AU LĂSAT CUCERIȚI DE SHOW-URILE SUPERSTARURILOR GLOBALE: TÏESTO, HARDWELL, ARMIN VAN BUUREN, PSY, G-EAZY, ELLIE GOULDING, SEBASTIAN INGROSSO, TIMMY TRUMPET ȘI MULȚI ALȚII!

În cele patru zile și patru nopți de festival, UNTOLD Dubai a setat un record de participanți, peste 185.000 de fani din întreaga lume au ales să descopere, în premieră pentru Emiratele Arabe Unite, universul UNTOLD, și să combine realul cu imaginarul.

 

În felul acesta, UNTOLD, brand românesc născut la Cluj-Napoca, își respectă promisiunea făcută, aceea de a fi partenerul strategic al orașului Dubai în entertainment, și de a-l poziționa pe harta internațională a destinațiilor de festival.

În cea de-a patra zi a festivalului UNTOLD, peste 45.000 de fani au ajuns în faimoasa locație EXPO City Dubai. Scena principală a fost gazda unui show legendar al senzației K-pop, PSY. Inițial un artist satiric de hip-hop în Coreea de Sud, PSY a devenit un fenomen global în 2012, cu lansarea piesei “Gangnam Style”, al cărui videoclip iconic a devenit primul care a depășit un miliard de vizualizări pe YouTube. Cu o carieră de peste două decenii, PSY a continuat să captiveze publicul cu stilul său unic.

 

Show-ul live al sud coreanului a generat o euforie uriașă la scena principală a festivalului UNTOLD Dubai. “Văd că cei mai mulți dintre voi aveți telefoane inteligente, văd că foarte mulți dintre voi le folosiți pentru a filma. Acest show pe care l-am pregătit trebuie să rămână o amintire frumoasă, iar amintirile trebuie să rămână în memorie. Fiecare dintre voi e invitat să lase telefonul jos, să trăiască acest moment cu sufletul și inima deschisă, și să își creeze amintiri.” Acestea au fost cuvintele legendei K-pop la debutul show-ului de la scena principală.

 

Un show total, plin de energie, cu dansatori, proiecții video și un foc de artificii impresionant; acestea au fost argumentele cu care PSY și-a cucerit fanii la ediția de debut a primului mega festival de muzică din Dubai, UNTOLD.

 

Ultima seară a festivalului UNTOLD Dubai a fost dedicată celor mai mari nume din industria muzicii electronice. Unul dintre cei mai mari DJ ai lumii, parte a proiectului Swedish House Mafia, suedezul Sebastian Ingrosso, și-a uimit fanii cu un DJ set incredibil, în care a inclus cea mai nouă colaborare, “Skip”, piesă la care a lucrat cu Steve Angello și care va fi lansată oficial pe data de 23 februarie.

 

Australianul Timmy Trumpet, DJ care ocupă locul 6 în Top 100 DJ Mag, a fost energie de la prima, până la ultima măsură. Special pentru fanii UNTOLD Dubai, acesta a prezentat, în cadrul show-ului live de la mainstage-ul de festival, două piese în premieră la nivel mondial.

 

INNA, una dintre cele mai cunoscute artiste din România, cu un succes internațional uriaș, a avut un show live în care toată lumea de la mainstage a cântat și a dansat împreună cu artista care a doborât un record de vizualizări pe YouTube.

 

Fiecare dintre cele patru zile ale festivalului UNTOLD au fost extraordinare pentru fanii care s-au bucurat de fiecare artist ajuns pe mainstage. A fost un debut impresionant pentru prima ediție a celui mai mare festival de muzică din Dubai, UNTOLD Dubai.

 

UNTOLD, festival recunoscut la nivel mondial pentru show-urile uluitoare și producțiile vizuale impresionante, a avut un debut spectaculos și a devenit un hub internațional al divertismentului. Mainstage-ul UNTOLD Dubai, locul dedicat superstarurilor la nivel global, a oferit un mix de stiluri și genuri muzicale.

Armin van Buuren, DJ-ul care ocupă locul 5 în Top 100 DJ Mag, a fost unul dintre cei mai așteptați headlineri din prima zi de festival, alături de senzația pop de origine britanică Ellie Goulding.

 

Cele patru zile de festival au fost ca o călătorie într-un univers în care singurele lucruri care au contat au fost conexiunea dintre oameni, muzica și emoția. Set-ul live al lui Tiesto a fost unul dintre cele mai așteptate momente de la prima ediție a festivalului UNTOLD Dubai. Olandezul le-a mulțumit fanilor care au venit în EXPO City Dubai. Tiesto a fost entuziasmat de reacția publicului care l-a așteptat la mainstage.

 

Unul dintre cei mai mari DJ ai lumii, Hardwell a dus distracția la un alt nivel, cu un show exclusivist, plin de energie. Un adevărat vrăjitor al sound-ul big room house, Hardwell a inclus în set-ul său și o piesă în premieră, producție la care a colaborat cu Armin van Buuren.

 

Fiecare moment de la mainstage-ul UNTOLD Dubai a reprezentat o oportunitate de a crea momente unice și de a experimenta magia muzicii. Unul dintre artiștii care a generat euforie la ediția de debut a festivalului UNTOLD Dubai a fost Badshah. Premiat cu un trofeu în cadrul Punjabi Music Awards, pentru cel mai bun duo/grup și cea mai ascultată piesă a anului, artistul cu origini indiene a fost extrem de fericit pentru ceea ce a trăit alături de fani.

 

Diplo, Jillionaire și Walshy Fire aka Major Lazer au fost o altă surpriză extraordinară oferită de creatorii UNTOLD fanilor festivalului. Incluși de Billboard în clasamentul celor mai buni artiști din spectrul muzicii dance, americanii au dus noțiunea de show live la un alt nivel, publicul fiind parte din live-ul celor trei artiști.

 

Jillionaire a avut o interacțiune constantă cu fanii pe tot parcursul show-ului, și au pregătit un moment în exclusivitate pentru fanii festivalului UNTOLD Dubai. Cea mai nouă colaborare cu Don Diablo, o piesă care s-a auzit în premieră mondială la scena principală a primului mega festival de muzică din Dubai.

 

Un alt artist așteptat de fani pe mainstage a fost americanul G-Eazy, iar maestrul stilului ,,future house”, olandezul Don Diablo a oferit un DJ set pregătit special pentru prima ediție UNTOLD Dubai.

 

Cu o pasiune incredibilă pentru muzica electronică, dar și datorită abilitații de a se conecta cu publicul, DJ BLISS unul dintre cei mai apreciați DJ din Emiratele Arabe, și-a cucerit publicul de festival cu un mix captivant.

 

Mainstage-ul festivalului UNTOLD Dubai a fost locul divertismentului și al bucuriei. Kris Fade, una dintre cele mai apreciate personalități media din Orientul Mijlociu, a pregătit o sesiune back-to-back specială pentru fanii UNTOLD, alături de Dean Curtis.

 

Edy Chereji, Co-Fondator și Co-CEO al Universului UNTOLD, a declarat despre succesul copleșitor al festivalului: UNTOLD Dubai a depășit așteptările noastre, iar răspunsul participanților a fost fenomenal. Suntem recunoscători pentru suportul și entuziasmul fanilor din întreaga lume, și suntem încântați că toată lumea a împărtășit bucuria acestei experiențe muzicale excepționale. UNTOLD Dubai nu a fost doar un festival, ci mai degrabă o celebrare globală a muzicii, a conexiunii și a emoțiilor pure. Pe măsură ce ne luăm rămas-bun de la 2024, anticipăm cu nerăbdare revenirea în 2025, cu și mai multă magie și surprize. Ne revedem în curând!”

 

UNTOLD Dubai a ridicat în mod incontestabil ștacheta pentru festivalurile internaționale de muzică, creând o experiență fără egal care îmbină perfect divertismentul, inovația și magia muzicii. Festivalul și-a lăsat amprenta asupra peisajului cultural din Dubai, pregătind terenul pentru edițiile viitoare care promit să ofere noi experiențe extraordinare.

 

Banii necheltuiți de pe brățara de festival pot fi rambursați online, începând din 19 februarie, până pe 23 februarie, la ora 23:59. Formularul de rambursare va fi disponibil în cadrul aplicației și pe site-ul oficial al festivalului.

 

Pentru mai multe detalii despre următoarea ediție UNTOLD Dubai, organizatorii sfătuiesc fanii să acceseze site-ul festivalului, www.untold.ae.

 

Au început planurile pentru revenirea acestui mega festival de muzică în 2025. Pentru a vedea toate momentele cheie ale UNTOLD Dubai 2024, fanii pot accesa @Untoldfestivaldubai pe Instagram.

Păreri?

PRIMA ZI A FESTIVALULUI UNTOLD DUBAI A STABILIT UN RECORD DE PARTICIPARE LA UN EVENIMENT IN EMIRATELE ARABE UNITE: PESTE 40.000 DE PARTICIPANȚI. UNTOLD, BRANDUL ROMANESC NASCUT LA CLUJ-NAPOCA PUNE ORASUL DUBAI PE HARTA INTERNATIONALA A DESTINATIILOR DE FESTIVAL

Prima zi a festivalului UNTOLD Dubai a depășit așteptările participanților si ale artiștilor de nivel internațional, stabilind un record de participare la un eveniment în Emiratele Arabe Unite: peste 40.000 de fani din întreaga lume. În felul acesta, UNTOLD, brand românesc născut la Cluj-Napoca, își respectă promisiunea făcută, aceea de a fi partenerul strategic al orașului Dubai în entertainment și de a-l poziționa pe harta internațională a destinațiilor de festival.

 

Peste 100 artiști internaționali vor urca pe scene în cele patru zile de festival, dintre cele mai așteptate show-uri fiind: PSY, G-Eazy, Tiesto, Hardwell, Major Lazer, Don Diablo, Sebastian Ingrosso și Timmy Trumpet, alături de John Newman, Ellie Goulding, Armin Van Buuren, Paul Kalkbrenner, care au creat o atmosferă incredibilă la scenele amplasate la EXPO City, în prima zi a festivalului.

 

Pe 15 februarie, unul dintre cele mai fascinate orașe ale lumii  a experimentat, în premieră, magia universului UNTOLD, odată cu debutul ediției inaugurale UNTOLD Dubai. 40.000 de fani entuziaști au ajuns în locația iconică, EXPO City Dubai, pentru a trăi bucuria oferită de creatorii UNTOLD, un tărâm magic, de peste 170.000 de metri pătrați, unde imaginația nu cunoaște limite, un paradis al entertainment-ului și al inovației.

 

UNTOLD, festival recunoscut la nivel mondial pentru show-urile uluitoare și producțiile vizuale impresionante, a avut un debut spectaculos și a devenit un hub internațional al divertismentului. Mainstage-ul UNTOLD Dubai, locul dedicat superstarurilor la nivel global, a oferit un mix perfect de stiluri muzicale.

 

Sunteți pregătiți sa fscriem istorie impreună? Veți merge acasa și veți spune că ați participat la prima ediție a celui mai mare festival organizat aici”, a declarat Armin van Buuren

Armin van Buuren, DJ-ul care ocupă locul 5 în Top 100 DJ Mag, a fost unul dintre cei mai așteptați headlineri din prima zi de festival. Olandezul și-a uimit fanii cu un set live de două ore și a dat viață universului UNTOLD Dubai. Armin a demonstrat  încă o dată abilitatea excepțională pe care o are, aceea de a crea o conexiune unică cu fanii din întreaga lume.

 

Senzația pop internațională, Ellie Goulding, a fost de asemenea în centrul atenției. Artista britanică a oferit fanilor un show live uimitor, în care a inclus un mix de hit-uri, cu care a ajuns în topurile internaționale și piese de pe cel mai recent album, „Higher Than Heaven”.

 

Paul Kalkbrenner a oferit și mai multă emoție și i-a purtat pe fani într-o calătorie prin lumea muzicii techno. Fanii s-au conectat cu artistul german, iar la finalul set-ului său live, Paul Kalkbrenner și-a exprimat recunoștința față de fani.

 

O altă surpriză Mainstage a fost John Newman, un artist versatil care îmbină elemente soul, pop și electronice și care a creat un spectacol captivant.

Cu o multitudine de alți artiști de renume mondial care au urcat pe scenă pe parcursul serii, prima zi a acestui fenomen muzical a fost cu adevărat magică.

 

În cea de-a doua zi a festivalului UNTOLD Dubai, fanii se vor bucura de show-urile unor artiști Tiesto, Hardwell, Tujamo, Badshah, Luciano și mulți alții.

Păreri?

Festivalul IntenCity 28-30 iunie 2024

Festivalul IntenCity, aflat la cea de-a treia ediție, va avea loc în perioada 28-30 iunie 2024, în Craiova, pe două scene amenajate în cadrul Complexului Sportiv Craiova (Stadionul Ion Oblemenco) și la Sala Polivalentă.

IntenCity, unul dintre cele mai importante festivaluri ale României, este evenimentul care aduce la Craiova muzica noilor generații. Abonamentele la mult așteptatul eveniment au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate la cel mai mic preț, în cadrul campaniei presale, până la data de 15 martie.

Pentru ediția de anul acesta sunt pregătite noi surprize, noi genuri muzicale, noi activități pentru spectatori, iar scena va include elemente de butaforie impresionante. În curând vor fi anunțați artiștii care vor oferi anul acesta show-uri incendiare la IntenCity, primul festival din România care aduce împreună stiluri emblematice de muzică, într-o experiență cu adevărat unică. Opera Română Craiova, organizatorul evenimentului, și-a propus să reunească în cadrul festivalului, încă de la prima ediție, o varietate de genuri și influențe muzicale, iar zona adiacentă celor două scene va fi animată de alte evenimente și activități destinate participanților la festival.

Abonamentele pentru Festivalul IntenCity pot fi achiziționate online de pe https://iticket.ro/event/intencity-2024
și de la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă din Craiova.

Bilete: https://iticket.ro/event/intencity-2024

Festivalul IntenCity este organizat de Opera Română Craiova, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Craiova.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

FILMIKON, festivalul internațional al filmelor premiate de juriile ecumenice, prima ediție la București

Asociația SIGNIS România anunță prima ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase, în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar și un dialog despre valorile creștine și umane pornind de la aceste producții. Începând cu anul 1974, Premiul Juriului Ecumenic este un premiu independent acordat filmelor de lungmetraj din competițiile unor festivaluri internaționale de film din lume, precum Cannes sau Berlin. FILMIKON va avea loc la București între 18 – 25 ianuarie la Cinema Elvire Popesco, Cinema Union și Catedrala Sf. Iosif.

Toate filmele vor fi urmate de discuții la care vor fi invitați teologi (reprezentanți ai mai multor confesiuni creștine din România – catolică, ortodoxă, evanghelică sau protestantă), dar și psihologi și oameni de cultură. Printre moderatorii discuțiilor se numără Irina Margareta Nistor și actrița Olimpia Melinte.

Evenimentul se va deschide cu proiecția în avanpremieră a celui mai recent film semnat de Wim Wenders – Perfect Days – câștigător al Premiului Juriului Ecumenic la Cannes 2023. Juriul și-a motivat astfel alegerea: “Perfect Days e o capodoperă a artei cinematografice, o bijuterie cu accente profund poetice. Filmul spune o poveste umană puternică despre speranță, frumusețe și transfigurare a vieții de zi cu zi“. Proiecția va fi urmată de un dialog cu preotul romano-catolic Francisc Doboș.

MATERIALE DE PRESĂ

Perfect Days (r. Wim Wenders, 2023)

Programul primei ediții a festivalului este alcătuit din filme care ating dimensiunea spirituală a existenței și care ilustrează complexitatea umană, descriu realități sociale grave, dezvăluie luminile și umbrele unor relații de familie și prietenie, descoperă grijile și preocupărilor copiilor în lumea adulților sau articulează lupta pentru libertate și drepturile omului.

Spectatorii vor avea ocazia să urmărească producții recente precum filmul românesc Libertate (r. Tudor Giurgiu, premiat la CineFest Miskolc 2023), sau Totem (r. Lila Avilés, premiat la Berlin 2023) și La Stejarul Bătrân (r. Ken Loach, mențiune la Cannes 2023), dar și filme care au fost apreciate de juriile ecumenice în anii trecuți: Capernaum (r. Nadine Labaki, premiat la Cannes 2016) și Dumnezeu există și numele lui este Petrunija (r. Teona Strugar Mitevska, premiat la Berlin, 2019). În program este inclus și un cine-concert spectaculos, care va avea loc la Catedrala Sf. Iosif: Patimile Ioanei d’Arc, un film mut francez din 1928 în regia lui Carl Theodor Dreyer, va fi acompaniat live de organistul Alexandre Catău care va interpreta, prin tehnica improvizației, coloana sonoră a filmului. Un alt eveniment special va fi proiecția documentarului Fratelui meu din exil (2009, r. Anca Berlogea-Boariu), o producție SIGNIS România, în care actorul Dan Condurache joacă rolul Monseniorului Vladimir Ghika. Filmul pornește de la scrisorile pe care acesta i le-a trimis fratelui său Dimitrie și vorbeşte despre instalarea regimului comunist în România şi încercarea statului totalitar de a desfiinţa Biserica Greco-Catolică.

Ileana Bîrsan, critic de film și directorul FILMIKON:

“Cinema-ul propune diferite viziuni care reflectă provocările și problemele contemporane de la care n-ar trebui să ne întoarcem privirea, iar reprezentarea omului în lume prin film ne pune față în față, de multe ori, cu conflicte sau alegeri pe care nu le înțelegem sau cu care nu suntem de acord. Filmele oferite publicului conțin valori universale în povești particulare și constituie, de fapt, un pretext, un punct de plecare pentru reflecție și dialog, în speranța (re)descoperirii dimensiunii spirituale a existenței, a cultivării drepturilor și responsabilităților omului, a întâlnirii adevărate cu celălalt.”

Programul complet al FILMIKON va fi publicat în curând pe eventbook.ro, dar și pe pagina de Facebook SIGNIS România.

Libertate (r. Tudor Giurgiu)

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Judas Priest canta la festivalul Metalhead Meeting 2024 in iulie la Romexpo

Judas Priest, Rotting Christ, Ihsahn, Tiamat, Jungle Rot, Anders Colsefni (primul solist Slipknot) si Kaosis sunt primele 7 trupe din cele peste 30 de nume care vor face parte din lineup-ul Metalhead Meeting 2024 care va avea loc intre 17 si 20 iulie la Romexpo in Pavilionul Central. Primele abonamente de patru zile au pret earlybird si se gasesc pe iaBilet.ro. Apoi vom trece la urmatorul Price Level pana la cel de 750 de lei, inainte de festival. Copiii sub 10 ani au intrare gratuita insotiti de un adult posesor de bilet.

Judas Priest este cu siguranta una dintre legendele scenei metal internationale. Cu peste 50 de ani de activitate, cu un Grammy castigat pentru ‘Best Metal Performance’ si cu ultimul material, ‘Firepower’ ce a intrat in peste 30 de topuri din intreaga lume, Judas Priest tine in continuare stindardul sus dupa 5 decenii de activitate. In 2022 au fost alesi sa faca parte si din celebra Rock and Roll Hall of Fame. Britanicii se pregatesc sa lanseze un nou album, in primavara lui 2024, ‘Invincible Shield’, al 19-lea material al trupei. Primele single-uri de pe acest album, “Invicible Shield”, “Trial by Fire” si “Panic Attack” au conturat “Invincible Shield” ca fiind unul dintre cele mai bune albume ale trupei, un urmas pe masura precedentului “Firepower”.

Rotting Christ, una dintre cele mai indragite trupe din Romania, se reintoarce pe scena Metalhead Meeting. Formatia din Grecia a lansat in cei peste 35 de ani de activitate 13 materiale de studio, adevarate creatii etalon ale black metalului european, influentand intregi generatii de artisti ai metalului extrem. Showul de la Bucuresti face parte din turneul acestora anviersar: “35 years of evil existence”. De Rotting Christ ne leaga si niste amintiri frumoase, grecii fiind prima trupa straina cu care METALHEAD a colaborat, in 2005,

Ihsahn este proiectul artistului cu acelasi nume. Cunoscut mai ales ca membru fondator si compozitor Emperor, Ihsahn a decis sa porneasca propriul proiect muzical in 2005. Pana in prezent a lansat 6 materiale de studio, urmand ca al saptelea sa fie oferit publicului in 2024. Cu toata ca in Emperor muzica compusa de Ihsahn este cu predilectie black metal, in cadrul proiectului sau solo intalnim foarte mult experimental si progressive metal, bineinteles, pe alocuri simtindu-se amprenta black metal care l-a consacrat.

Tiamat vine din Suedia avand la randul lor peste 30 de ani de activitate pe scena metal, timp in care au lansat 10 materiale de studio. Pornind initial ca un proiect de death/doom cu influente chiar de black metal in perioada incipienta, treptat muzica Tiamat s-a cristalizat intr-un gothic metal, ocazional radacinile de metal extrem facandu-si totusi simtite prezenta. Reprezinta un nume important al scenei de gothic, numarandu-se printre pionierii genului.

Anders Colsefni este cunoscut mai ales ca fiind primul solist Slipknot. Alaturi de Anders, Slipknot a lansat materialul ‘Mate. Feed. Kill. Repeat.’ Acest disc va fi si cel pe care Colsefni il va interpreta in intregime. Dupa despartirea de Slipknot, Colsefni a mai facut parte din diferite proiecte muzicale precum On a Pale Horse, Vice Grip Throttle sau Painface. Anders vine alaturi de trupa sa la Bucuresti unde va canta in premiera alaturi de trupa sa primul album Slipknot: Mate Feed Kill Repeat, album care are ca prima piesa chiar numele trupei: Slipknot!

Jungle Rot vin din Statele Unite, Wisconsin. Bazele formatiei au fost puse in 1992 de catre Jim Harte si Joe Thomas, membrii ai formatiei de thrash, Prisoner, insa de aceasta data muzica avea sa se dezvolte pe directia de death metal. In cei peste 30 de ani de activitate au lansat 11 albume de studio, cel mai recent, ‘A Call to Arms’ fiind oferit fanilor in 2022.

Bazele Kaosis au fost puse in 2018 de catre XEN care dorea sa creeze o experienta live nemaintalnita combinand energia data de muzica electronica cu agresivitatea metalului. A rezultat astfel albumul ‘Hitech-Lowlife’, titlu sinonim pentru cultura cyberpunk.

Multe alte trupe vor fi anuntate in curand. Metalhead Meeting va oferi fanilor peste 30 de trupe in cele 4 zile de festival, pe doua scene.

Metalhead Meeting 2024 are loc intre 17 si 20 iulie la Romexpo in Pavilionul Central (A) dar si in imprejurimi (detalii in curand). Vom avea doua scene pline de nume serioase, cum v-am obisnuit. Dupa ce i-am avut ca si headlineri in precedentele editii pe Slayer, Slipknot si Pantera unde am avut peste 30.000 de fani in cele trei zile de festival, tinem stindardul metalului sus iar in al 11-lea an de Metalhead Meeting va promitem un lineup atractiv, ca de obicei cu doua scene si 35 de trupe din care 8 headlineri.

In 2024 avem o singura categorie de bilete si o zona VIP la etaj (inel 1) cu facilitati extra pentru fanii care au bilete acolo. Vom avea si bilete de o zi la vanzare dar acestea vor fi disponibile cel mai probabil cu o luna inainte de festival, in functie de spatiul disponibil. Pretul acestora va fi aproximativ egal cu cel al abonamentelor din earlybird asa ca va recomandam sa cumparati acum abonamente chiar daca nu veti dori sa veniti in toate zilele. Merita.

Tot din 2024 concertele vor tine in anumite zile pana la miezul noptii, asta inseamna mai multi artisti si setlisturi mai lungi dar si o rockoteca dupa concerte, in caz ca vreti sa mai stati la o bere, doua, trei. In exteriorul Pavilionului vom avea si o zona mare de merch, o zona de mese cu un food court generos dar si alte activitati. De asemenea, lucram si la amenajarea unui camping la Romexpo pentru fanii care vin din tara. Vom reveni cu detalii pe parcurs.

Primele abonamente de patru zile au pret earlybird si se gasesc pe iaBilet.ro. Apoi vom trece la urmatorul Price Level pana la cel de 750 de lei, inainte de festival. Copiii sub 10 ani au intrare gratuita insotiti de un adult posesor de bilet.

Un eveniment METALHEAD & BestMusic Live.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!