Naughty Boy lansează „Undo” ft. Shenseea X Calum Scott (explicit version)

Naughty Boy colaborează cu Shenseea X Calum Scott și lansează varianta explicită a piesei „Undo”, un material plin de optimism.

„Undo” este o colaborare colorată, ce integrează perfect muzica de calitate, vocea copleșitoare a lui Calum Scott și ritmurile jamaicane, susținute prin prestația incredibilă a Shenseei.

„Sunt încântat să lucrez cu Shenseea și Calum Scott din mai multe motive. Îmi face plăcere să aduc oameni la care nu te-ai aștepta niciodată împreună și, în momentul în care asculți piesa, să realizezi că acestă combinație are sens. Consider că amândoi sunt niște artiști care te fac să vibrezi”, declară Naughty Boy.

„Cine ar fi visat vreodată ca un cântăreț de balade din Yorkshire și Shenseea, un superstar dancehall, să cânte aceeași piesă? Naughty Boy, bineînțeles. Îmi amintesc momentul în care ne-am întâlnit în studioul lui acum câțiva ani și mi-a spus că îmi iubește vocea. De atunci, am tot așteptat momentul colaborării noastre, iar Undo este prilejul perfect”, declară Calum Scott.

„Undo” este o altă piesă de adăugat în portofoliul muzical al lui Naughty Boy, a cărui muzică a făcut 2,7 miliarde de ascultări și include și hit-uri precum „La La La” feat. Sam Smith, „Runnin’ (Lose It All)” feat. Beyonce și Arrow Benjamin.

Poți asculta / descărca aici: https://umusic.lnk.to/NaughyBoyUNDOPR, apoi te aștept cu impresii. Enjoy!