Wrs intră cu numărul 10 în finala Selecției Naționale Eurovision 2022

Wrs concurează cu piesa “Llámame” în finala Selecției Naționale Eurovision 2022, iar momentul lui va fi cel cu numărul 10.

Exoticul buzoian wrs a fost extrem de bine primit de publicul Eurovision încă de la semi-finală. Videoclipurile piesei “Llámame” încărcate pe canalul de YouTube TVR, au făcut cele mai mari audiențe depășind 200k de vizualizări cumulat.

Cel mai mare grup dedicat fanilor EUROVISION ROMANIA, care an de an analizează prestațiile concurenților și îi ajută cu sugestii, îl consideră pe wrs ca fiind câștigătorul concursului cu peste 600 de voturi. Chiar și așa, simpatia pentru wrs depășește granițele țării, iar drumul său spre Torino este garantat și de fanii Eurovision din străinătate ce îl susțin cu peste 1000 de voturi (la diferență dublă de locul 2), conform WiwiBloggs – cea mai urmărită și apreciată publicație din lume dedicată concursului Eurovision.

Apariția lui wrs de la Eurovision nu a fost premeditată, ci a fost un impuls de moment, care iată că a fost decizia cea mai bună: “a fost o decizie de moment, pe ultima sută de metri, și mi-am zis de ce nu, could be something fun. Și iată-mă aici, în prag de finala Selecției Naționale, și pot să spun că drumul până aici, pe cât de dificil a fost din punctul de vedere al pregatirilor și repetițiilor, pe atât de distractiv și cool a fost. Mă bucur mult că am luat decizia de a participa la Eurovision și sper că momentul din finala Selecției Naționale să se ridice la nivelul așteptărilor. Și de ce nu, să facem mare show și la Torino! 😊”, a declarat wrs.

Wrs este un artist multidisciplinar cu o viziune unică asupra artei, el fiind și propriul său regizor de videoclipuri. Înainte de a face pasul în față ca vocalist, a fost dansator pentru alți artiști sau televiziuni. În 2015 era implicat în trupa SHOT, astfel începându-și cariera muzicală. Doi ani mai târziu părășește proiectul pentru a merge în Londra unde și-a perfectat abilitățile de compozitor. În 2020 semnează cu Global Records, iar de atunci nu s-a oprit o zi din pasiunea lui și a lansat în continuu. Printre piese amintim: “Tsunami”, “Amore”, “why”, “la răsărit”, iar lista poate continua. Wrs este un artist ce poate fi auzit și la radio, piesa “Amore” este Top 10 Radio România.

Păreri?

The Humans, castigatorii finalei Eurovision Romania

The Humans au castigat finala Eurovision Romania si vor reprezenta tara noastra la Lisabona, cu piesa “Goodbye”.

Formata acum in an, in februarie, trupa a fost alegerea publicului in finala din Romania a concursului Eurovision, iar single-ul “Goodbye” a cucerit audienta de la primele note.

Scrisa de trupa si cu un mesaj social puternic, “Goodbye” este al doilea single al trupei, dupa single-ul de debut “Indura inima”, lansat in septembrie 2017.

“Trăim intr-o lume grăbită în care noi, oamenii, uităm să vedem frumusețea din jurul nostru și ignorăm poate cea mai importantă “obligație” a noastră, cea de a fi fericiți. Ne luptăm cu noi, cu fricile noastre și încercăm să ne ridicăm singuri. “Goodbye” este un manifest în care cu siguranță se vor regăsi mulți dintre cei care o ascultă, este un îndemn de a ne motiva unii pe alții de a nu renunța la visele noastre și de a ne oferi putere unul celuilalt fără sa tinem cont de culoarea pielii, a ochilor sau a condiției sociale. De aceea în clip am folosit măștile albe prin care dorim să subliniem că in esență toți suntem la fel, suntem egali în dreptul de a visa și de a aspira la țeluri cât mai înalte.” (The Humans)

Un proiect muzical format din Cristina Caramarcu, Adrian Tetrade, Alin Neagoe, Alexandru Cismaru si Alex Matei, acestia au facut parte din proiecte muzicale diferite si au avut reprezentatii live alaturi de artisti ca Andra, Delia, dar si show-uri TV ca Vocea Romaniei si Dansez pentru tine.

Felicitari si mult succes!

Jukebox si Bella Santiago, gata de finala Eurovision Romania

Jukebox si Bella Santiago se numara printre cei 15 finalisti ai Selectiei Nationale, alesi pe primul loc, cu maximum de punctaj oferit de juriul competitiei, iar duminica, pe 25 februarie, vor urca pe scena Eurovision Romania 2018 cu numarul 12 in concurs, in cadrul finalei ce va avea loc la Sala Polivalenta din Bucuresti. Spectacolul va fi transmis in direct pe TVR1.

Jukebox si Bella Santiago au inregistrat recent si variantele in limba engleza, spaniola, tagalog, portugheza, rusa si maghiara ale piesei “Auzi cum bate”, pentru a transmite mai departe mesajul lor, dar si pentru ca energia lor sa se reverse si peste hotare. Single-ul imbina elemente pop future bass cu influente rock, iar mesajul puternic al piesei indeamna la unitate si comunicare intre oameni. Artistii pot fi votati in finala, dupa “Start Vot”, prin sms cu textul “12” la numarul de telefon 1264 (tarif 0,4 eur + tva). Doar publicul va decide piesa care va reprezenta Romania la Eurovision 2018.

“Sunt foarte emotionata inainte de finala si sunt entuziasmata in acelasi timp pentru ca stiu ca duminica este ultima data cand voi canta aceasta piesa la Eurovision Romania. Sper ca publicul va vota cu sufletul si va alege cantecul si prestatia in care artistii vor da totul pe scena in acea seara”, declara Bella Santiago.

“Avem emotii. E normal sa avem, pentru ca suntem artisti. Am muncit mult ca #AuziCumBate sa ajunga la cat mai multi oameni, iar ei sa voteze asa cum le spune inima. Sa canti pe scena mare a finalei internationale Eurovision este o onoare pentru orice artist. De asemenea, sa reprezinti Romania este o responsabilitate imensa pentru orice artist roman. Pe de alta parte, este un vis pe care ne-am dori sa il transformam in realitate, iar versurile piesei ne dau curaj: «Totul e posibil, de la vis, la realitate!»”, adauga Alex Vasilache.

Cu aproape 20 ani de activitate si peste 1600 concerte live, Jukebox este una dintre cele mai populare trupe din Romania. Pana in prezent, Jukebox a lansat trei albume (“Christmas Songs”, “Feel Like Making Love” si “Picuri de rai”) si 8 single-uri. Anul trecut, trupa s-a imbogatit cu o voce exceptionala si o aparitie exotica, Bella Santiago, noua solista Jukebox, si a lansat “Vocea ta”. Bella a urmat cursuri de muzica de la varsta de 12 ani si a inceput sa cante in concerte publice si private in Filipine, Malaezia si Taiwan, de la varsta de 15 ani. In 2016, frumoasa filipineza a ajuns pana in finala concursului “Romanii au talent” si s-a facut remarcata prin show-ul energic si vocea puternica, iar la inceputul anului 2017, artista a lansat primul single si videoclip din cariera solo, “Unpredictable”, piesa produsa in studiourile HaHaHa Production.

Pareri?

Jukebox & Bella Santiago au castigat a doua semifinala Eurovision Romania

Jukebox & Bella Santiago s-au clasat pe primul loc, cu cel mai mare punctaj (58 din 60 puncte), cu piesa “Auzi Cum Bate” si au castigat a doua semifinala Eurovision Romania 2018, care a avut loc duminica seara, la Teatrul National “Mihai Eminescu” din Timisoara.

Piesa a fost notata cu punctaj maxim din partea a patru jurati din cinci (12, 12, 12, 12, 10, total 58 puncte). Presedintele juriului, Viorel Gavrila, a apreciat performanta filipinezei Bella Santiago care a cantat din toata inima piesa in limba romana. Mesajul piesei este optimist si puternic, un indemn la unitate si comunicare intre oameni, pentru ca totul e posibil, de la vis la realitate.

“Romania este a doua mea casa, iar baietii de la Jukebox sunt a doua mea familie. Iubesc Romania si mai mult de cand am aflat ca data mea de nastere (1 decembrie 1989) coincide cu ziua nationala a Romaniei, Marea Unire. Daca piesa noastra va fi cea aleasa de public pentru a reprezenta Romania la Lisabona, ne-am dori foarte mult sa ne prezentam cu piesa in limba romana pentru ca este o limba foarte frumoasa si melodioasa”, declara Bella Santiago.

“«Auzi cum bate» este o piesa puternica, greu de tinut in frau, un single rock deghizat in pop, o problema actuala deghizata in poveste de dragoste. Piesa are un refren pe care, oricat de mult te-ai stradui sa il indulcesti, iese ca un strigat. Traim vremuri in care oamenii vorbesc, dar nu se aud, traiesc in lumi paralele care comunica prin cate o fereastra minuscula. Este exact povestea zilelor noastre, atat in familii, cat si in societate. Poate daca ne oprim o clipa din dialogul surzilor, vom auzi inimile cum bat la unison”, adauga Alex Vasilache, solistul trupei.

“Traim in lumi paralele, vorbim, ne auzim, dar nu ne ascultam cu adevarat. Momentul nostru a fost o incercare de a reda metaforic experienta cea de toate zilele in care ne irosim gandurile si sentimentele pe tot felul de lucruri inutile, multe din ele negative si toxice, si ca realitatea in care traim este doar perceptia noastra, nu neaparat cea corecta si adevarata. Speram ca v-a placut piesa si interpretarea si ca ne veti vota in finala de pe 25 februarie”, marturiseste Viorel Dodoc (Jukebox).

Muzica si versurile sunt compuse de catre Bogdan Marinescu, Alex Luft si Cristina Dobrescu, iar de productia piesei s-a ocupat Luft Records.

Marea finala va avea loc la Bucuresti, la Sala Polivalenta, pe 25 februarie. In ultimul act al Selectiei Nationale, publicul este singurul care va alege reprezentantul Romaniei pentru scena din Lisabona.

Cu aproape 20 ani de activitate in spate si peste 1600 concerte live, Jukebox este una dintre cele mai populare trupe din Romania. Pana in prezent, Jukebox a lansat trei albume (“Christmas Songs”, “Feel Like Making Love” si “Picuri de rai”) si 8 single-uri. Anul trecut, trupa s-a imbogatit cu o voce exceptionala si o aparitie exotica, Bella Santiago, noua solista Jukebox, si a lansat “Vocea ta”. Bella a urmat cursuri de muzica de la varsta de 12 ani si a inceput sa cante in concerte publice si private in Filipine, Malaezia si Taiwan, de la varsta de 15 ani. In 2016, frumoasa filipineza a ajuns pana in finala concursului “Romanii au talent” si s-a facut remarcata prin show-ul energic si vocea puternica, iar la inceputul anului 2017, artista a lansat primul single si videoclip din cariera solo, “Unpredictable”, piesa produsa in studiourile HaHaHa Production.

Haideti sa urmarim impreuna interpretarea live a piesei Jukebox & Bella Santiago – “Auzi Cum Bate” din cadrul Eurovision Romania, Semifinala Timisoara, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

Ilinca & Alex Florea lanseaza videoclipul piesei “Yodel It!”

Dupa ce au castigat votul publicului in cadrul Selectiei Nationale Eurovision, Ilinca si Alex Florea revin cu videoclipul piesei “Yodel It!”. Cu sprijinul Kuende si Depozitul Kendama, videoclipul a fost produs de Vali Anita & Sergiu Stoiadin, in regia lui Dan Petcan. Clipul este sustinut de Primaria Municipiului Cluj-Napoca.

Filmarile au avut loc in Cluj si au pus in valoare unele dintre cele mai frumoase locuri din orasul natal al artistei. Mesajul pozitiv si incurajator al single-ului scoate din rutina orice ascultator, iar clipul pune in imagini povestea fiecarui vers al piesei.

“Am avut ocazia sa lucram cu o echipa de profesionisti si desi au fost trei zile grele si obositoare, a fost o experienta minunata. A fost primul nostru clip si suntem foarte mandri de ce a iesit. Speram ca fanilor sa le placa!“, declara Ilinca.

“Ne-am distrat foarte tare la filmari! Am fost pentru prima oara la Cluj si am descoperit cat de frumos este orasul. Cu ocazia asta, vrem sa le multumim celor care ne-au sprijinit, dar si fanilor care au fost prezenti la filmari si pe care am apucat sa ii cunoastem.”, adauga Alex Florea.

“Yodel It!” a primit 10.377 de voturi din partea publicului in timpul celor 60 de minute alocate televotingului la Selectia Nationala Eurovision. Piesa, compusa de Mihai Alexandru, pe versurile textierei Alexandra Niculae, a fost desemnata sa reprezinte Romania la Eurovision Song Contest. Concursul va avea loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 si 11 mai si finala pe 13 mai. In prezent, Ilinca si Alex sunt in turneu de promovare in capitale precum Londra, Amsterdam si Madrid.

In 2014, Ilinca Bacila a devenit cunoscuta in urma participarii la Vocea Romaniei, uimind prin abilitatea ei de a face yodeling. Artista provine dintr-o familie de muzicieni si a participat la numeroase festivaluri din tara.

Alex Florea a inceput sa cante de la varsta de 16 ani si a urmat Scoala de Arte Populare din Constanta. Artistul a fost impreuna cu fratele sau la X Factor in 2014 unde au fost rivali, iar in 2015 a participat si la Vocea Romaniei.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna clipul piesei “Yodel It!”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Ilinca, semifinalista Eurovision Romania te invata cum sa faci yodelling

La scurt timp dupa anuntarea concurentilor inscrisi in Selectia Nationala Eurovision, piesa „Yodel It!”, interpretata de catre Ilinca si Alex Florea, a cucerit publicul din mediul online si nu numai. Ulterior, cei doi artisti au fost desemnati semifinalisti Eurovision, etapa ce va avea loc pe 26 februarie.

Ca urmare a numarului mare de comentarii pozitive despre piesa, Ilinca a pregatit un tutorial despre ce inseamna yodeling-ul si cum se poate invata. Tanara artista povesteste in tutorial, in stilul caracteristic, energic si haios, istoria si bazele yodeling-ului, dar si primul moment in care a facut yodeling.

Ilinca si Alex Florea sunt printre semifinalistii Eurovision Romania si doar cu ajutorul publicului pot ajunge in finala concursului din 5 martie 2017. Piesa “Yodel It!”, compusa de catre Mihai Alexandru, unul dintre cei mai cunoscuti si de succes compozitori romani, si Alexa Niculae, este o piesa fresh, ce imbina elemente pop, hip hop, yodeling cu influente rock.

In 2014, Ilinca Bacila a uimit juratii de la “Vocea Romaniei” prin talentul sau de a face yodeling. Inca de la o varsta frageda, muzica a fost mereu o parte importanta a vietii sale. Artista nu este la prima experienta a unui concurs muzical TV si a participat la cele mai importante concursuri din tara. Alex Florea, solist vocal si actor din Constanta, s-a remarcat prin stilul sau original in urma unor live act-uri din cadrul mai multor concursuri muzicale TV, dar si prin participarile din cadrul show-urilor “Vocea Romaniei” si X Factor.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna clipul in care va explica frumoasa si talentata artista cu se face yodelling, dupa care va astept cu impresiile voastre. Enjoy!