Nicoleta Anculia Cercega lansează La roșu, la răsărit, un clip emoționant alături de fiica ei

Cu emoție în suflet, Nicoleta Anculia Cercega lansează o frumoasă reinterpretare a colindului “La roșu, la răsărit”, prin intermediul căreia aceasta vrea să împărtășească cu iubitorii de muzică și cu cei care o cunosc, că în acest an Dumnezeu i-a îndeplinit cea mai mare dorință: aceea de a filma un videoclip alături de fiica ei.

“Ce poate fi mai frumos pe această lume decât să ai lângă tine familia, în cele mai deosebite momente ale vieții? Anul acesta am început să mă regasesc tot mai mult în muzica pe care o cânt”, spune Nicoleta.

Aceasta se simte recunoscătoare familiei frumoase pe care o are și oamenilor minunați pe care i-a cunoscut și cu care colaborează. 

“Este tare plăcut să știi că te poți baza oricând pe oameni de calitate care te susțin necondiționat. Vreau să-i mulțumesc PR-ului meu, Carmen Vasilescu, care, încă de la început mi-a captat atenția și sunt convinsă că vom avea o colaborare frumoasă și îndelungată. Există o conexiune greu de exprimat în cuvinte între viața mea și muzică, fapt ce mă face să cred că nu as putea trăi așa frumos fără muzică”, adaugă Nicoleta Anculia.

Cântăreața speră ca acest cover al colindului “La roșu, la răsărit” să ajungă în sufletele și casele oamenilor și să le aducă un strop de fericire acum, în pragul sfintelor sărbători de iarnă.

Timișoreanca Nicoleta Anculia Cercega este absolventă a Școlii Populare de Artă, interpretă de muzică populară și sârbească și este implicată în diverse proiecte caritabile. 

Păreri?

Selena Gomez a lansat o melodie emotionanta – My Mind & Me, odata cu aparitia documentarului My Mind & Me

Selena Gomez – una dintre cele mai celebre artiste, actrite, producătoare, antreprenor și filantrop la nivel global și cultural din generația ei – lansează o nouă melodie originală, care se regaseste si in documentarul ei – „Selena Gomez: My Mind & Me”. Inspirată de propriile ei jurnale personale, noua melodie – „My Mind & Me” – descrie părți profund emoționale din viața ei și a fost scrisă de Selena, Amy Allen, Jonathan Bellion, Michal Pollack, Stefan Johnson și Jordan K. Johnson.

După ani de zile în lumina reflectoarelor, Selena atinge o nouă perspectiva artistica. Dar chiar când atinge un nou vârf, o întorsătură neașteptată o trage în întuneric. Acest documentar unic, crud și intim, regizat de Alek Keshishian („Madonna: Truth or Dare) se întinde pe călătoria ei de șase ani într-o nouă lumină. Documentarul este un film original Apple, produs de Lighthouse Management + Media și Interscope Films. Documentarul, care a avut premiera mondială la Festivalul de Film AFI, a fost lansat la nivel mondial pe 4 noiembrie.

Păreri?

Unde este Anne Frank?, o poveste emoționantă și nemuritoare despre puterea speranței, de mâine în 23 de orașe din țară 

Unde este Anne Frank?, o poveste emoționantă și nemuritoare despre puterea speranței, distribuit de Independența Film, intră de mâine 20 mai, în 36 de săli de cinema din 23 de orașe din țară printre care București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Ploiești, Sibiu și Timișoara. Povestea este bazată pe faimosul Jurnal scris de Anne Frank, regizorul filmului de animație fiind Ari Folman, câștigător al Globurilor de Aur, și nominalizat la Oscaruri și BAFTA pentru Waltz with Bashir. Filmul este distribuit în cinematografe de Independența Film.

Neștiind că au trecut 75 de ani de la moartea lui Anne Frank, Kitty, prietena imaginară a acesteia din faimosul său Jurnal, este convinsă că, dacă ea este în viață, atunci trebuie să fie și prietena ei. Astfel filmul spune povestea călătoriei lui Kitty prin Europa zilelor noastre pentru a o găsi pe Anne. Înarmată cu prețiosul Jurnal și cu ajutorul prietenului ei Peter, care se află în fruntea unui adăpost secret pentru refugiați, Kitty merge pe urmele lui Anne și îî spune povestea. Dezorientată de lumea noastră defectuoasă și de nedreptățile pe care le suportă copiii refugiați, Kitty vrea să ducă la bun sfârșit cauza lui Anne Frank. Prin onestitatea ei, Kitty adresează generațiilor viitoare un mesaj plin de speranță și generozitate.

Fondul Anne Frank este inițiatorul proiectului filmului, astfel că împreună cu urmașii lui Anne Frank, fundația a hotărât ca această poveste să ajungă în casele și în inimile noilor generații, pelicula reprezentând o introducere în lecțiile de istorie a Holocaustului, a discriminării și a antisemitismului.

Cine a fost Anne Frank?

Anne Frank a câștigat faimă postum odată cu publicarea din 1947 a cărții Jurnalul unei tinere fete, în care își documentează viața ascunsă din 1942 până în 1944, în timpul ocupației germane a Țărilor de Jos în al Doilea Război Mondial. Este una dintre cele mai cunoscute cărți din lume și a stat la baza mai multor piese de teatru și filme.

Anne Frank s-a născut pe 12 iunie 1929, la Frankfurt în Germania. În 1934, când avea patru ani și jumătate, familia ei s-a mutat la Amsterdam, Olanda, după ce Adolf Hitler și Partidul Nazist au câștigat controlul asupra Germaniei. Și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în sau în jurul orașului Amsterdam. Anne și-a pierdut cetățenia germană în 1941 și a devenit apatridă. Pe măsură ce persecuțiile asupra populației evreiești au crescut, în iulie 1942, familia ei s-a ascuns în camerele secrete din spatele unei biblioteci din clădirea în care lucra tatăl Annei, Otto Frank. Până la arestarea familiei de către Gestapo la 4 august 1944, Anne a ținut un jurnal pe care l-a primit cadou de ziua de naștere și a scris în el în mod regulat.

După arestarea lor, familia lui Anne Frank a fost transportață în lagăre de concentrare. La 1 noiembrie 1944, Anne și sora ei, Margot, au fost transferate de la Auschwitz în lagărul de concentrare Bergen-Belsen, unde au murit câteva luni mai târziu.

Otto, tatăl lui Anne, singurul supraviețuitor al familiei Frank, s-a întors la Amsterdam după război pentru a descoperi că jurnalul Annei a fost salvat de secretarul său, Miep Gies. El a decis să îndeplinească cea mai mare dorință a Annei de a deveni scriitoare și să-i publice jurnalul în 1947. A fost tradus din versiunea sa originală olandeză și publicat pentru prima dată în engleză în 1952 ca Jurnalul unei fete tinere și de atunci a fost tradus în peste 70 de limbi.

Oglindind scenariul filmului omonim, romanul grafic Unde este Anne Frank semnat de Ari Folman și Lena Guberman, care va apărea la sfârșitul lunii mai la Humanitas Junior, celebrează talentul literar al Annei Frank și ne încurajează să continuăm să-i ascultăm vocea incomparabilă, mai relevantă ca oricând acum, la 75 de ani de la prima publicare a jurnalului.

Unde este Anne Frank? este distribuit în România de Independența Film si va avea premiera în cinematografele din toată țara pe data de 20 mai 2022. Filmul este recomandat copiilor de peste 9 ani, are o durata de 99 minute și este prezentat în cinematografe cu subtitrare în limba română.

Păreri?

Arando Marquez și Julian lansează „Mai stai”, o piesă sensibilă cu o poveste emoționantă

După ce au lansat împreună „Departe de noi”, Arando Marquez colaborează din nou cu Julian pentru „Mai stai”, o piesă de suflet, cu un mesaj emoționant. „Te rog, baby, mai stai, de la tine să-mi dai un bilet spre rai” sunt versurile sensibile prin care cei doi artiști cântă despre iubirea necondiționată, dar și despre durerea insuportabilă pe care doi îndrăgostiți o simt atunci când destinul îi pune la încercare. Compusă de către Arando Marquez alături de Adi Istrate, Iulian Selea și Edward Sanda, „Mai stai” este o piesă personală în care artiștii își deschid sufletul și își arată sentimentele prin muzică.

„«Mai stai» este de fapt prima parte a poveștii pe care am început-o alături de Julian, continuarea sa fiind de fapt «Departe de noi». Totul a pornit anul trecut, când eu și soția mea, femeia careia îi datorez totul și care a fost alături de mine în fiecare clipă, am fost diagnosticați cu virusul COVID-19. La scurt timp după, ea și-a făcut un CT și a descoperit alte probleme. În acel moment, am simțim că lumea ne fuge de sub picioare. Am simțit că sunt singur, cu ea și cu credință față de Dumnezeu. Julian a reușit să pună în versuri această experiență cruntă și nu cred că ar fi fost cineva mai bun și mai potrivit ca el care să cânte această piesă, iar pe această cale vreau să îi mulțumesc pentru tot. Single-ul este pentru cei care simt că iubirea lor e mai puternică decât orice, pentru cei care ar face orice să rămână alături de sufletul lor pereche”, povestește Arando.

Arando Marquez a cucerit topurile muzicale în 2011 cu piesa de debut „Shambala”, iar de atunci au urmat „Need Ya”, „No Me Digas” (feat. Hevito), „Pina Colada” ( feat. Oana Radu), single-uri de succes care au adunat milioane de vizualizări pe YouTube, dar și „Dai Duma”, alături de MRB și What’s UP, prima trap manea din România care a cucerit Trending-ul, „În tandem”, alături de Edward Sanda și „Departe de noi”, alături de Julian.

Păreri?

Colaborare emoționantă: Andreea Bănică și fiica sa, Sofia, cântă pentru prima oară împreună „Colinde de Crăciun”

Magia sărbătorilor se apropie cu pași repezi, iar perioada în care lumea începe să forfote de bucurie și entuziasm a început. Presărate cu tradiții, cozonaci calzi, brazi împodobiți, miros de portocale și cântece de bucurie, aceste sărbatori ne reamintesc fericirea de a ne avea unul pe celălalt. Astfel, Andreea Bănică lansează pentru prima oară alături de fiica sa, Sofia, un colaj sensibil ce conține cele mai frumoase colinde de Crăciun. Acest moment marchează și primul pas al Sofiei spre muzică, care de când avea doar câțiva anișori, visa să cânte alături de mama sa pe marile scene.

Andreea împreună cu Sofia arată publicului că cel mai frumos Crăciun și cele mai frumoase colinde sunt alături de cei dragi, acolo unde dragostea este întotdeauna cea mai pură. Clipul surprinde relația specială pe care artista o are cu fiica sa, Sofia și scoate în evidență legătura puternică și atât de frumoasă pe care un părinte o are cu copilul său.

„Și eu și Sofia ne-am dorit să lansăm împreună o piesă de mult timp. Eu aș fi vrut cu mai mulți ani în urmă, însă era micuță și nu credeam că este pregătită. Anul acesta am simțit că este momentul, Sofia îmi spunea deja de ceva timp că își dorește să avem o piesă a noastră și probabil că în viitor ne vom gândi și la acest lucru. Am început cu acest colaj de colinde pe care sperăm foarte mult ca lumea să îl asculte acasă, alături de cei dragi, cu sufletele pline de iubire”, povestește Andreea.

De-a lungul timpului, diva pop a lansat single-uri precum „De nebună”, „Ce vrei de la mine” (feat. Balkan), „Linda”, „Departamentul de relații” (feat. UDDI) și „Rain in July” ( feat. Jorge), ce au cucerit publicul. De asemenea, Andreea Bănică și-a surprins fanii cu piese și în limbă spaniolă sau engleză, printre care „Samba” și „Love in Brasil”, hituri care au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube și care au fost difuzate în Turcia, Franța, Israel, Africa de Sud, Republica Ceha, Croația, Canada și nu numai. Printre piesele de succes pe care Andreea le-a lansat se numără și „Fiesta”, „Sexy”, „În lipsa ta” (feat. What’s UP), „Rupem boxele” (feat. Shift), „Același iubit” și „Ale, Ale” (feat. Narcotic Sound). De asemenea, artista știe cum să îmbine perfect muzica și meseria full time de mamă prin vloggurile pe care le face pe propriul canal de YouTube.

Păreri?

JO lansează „Iubirea mea”, unul dintre cele mai emoționante single-uri din cariera artistei

JO este recunoscută pentru emoția, stările și sentimentele profunde pe care le transpune perfect prin muzica sa și piesele pe care le cântă. „Iubirea mea” este cel mai nou single pe care JO îl lansează și are la bază tot o poveste de dragoste, însă nu una cu final fericit. Iubirea vine când te aștepți mai puțin și pleacă fără să anunțe, iar durerea este cea care rămâne și îți transformă zilele într-o suferință continuă. „Iubirea mea, de ce mă lași tu să mă înec în lacrimi” este versul ce dezvăluie agonia trăită când pierzi pe cel iubit și realizezi că rămâi singur într-o lume în care nimeni nu îți poate înțelege durerea și nici nu iți poate vindeca inima.

Artista mărturisește că „«Iubirea mea» este o piesa despre… Iubirea mea, de fapt, despre marea iubire a vieții mele, despre o experiență care va trăi veșnic în sufletul meu, cu bune și rele. Mă bucur să pot cânta lumii bucăți din sufletul meu, sper că oamenii să se regăsească și, dacă simt, să plângă și să se vindece cu această piesă.”

Pentru single, artista a lucrat cu echipa HaHaHa Production, alături de care a mai colaborat în trecut pentru hituri precum „Lacrimile”, „Noapte polară” și „Caută-mă”, ce au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube. „«Iubirea mea» am scris-o în studiourile HaHaHa Production, a doua mea familie, alături de Vladimir, Juno, Liviu Teodorescu și Iova. Este o piesă scrisă în maxim o oră. A venit pur și simplu de undeva de sus și ne-a umplut inimile de bucurie și ochii de lacrimi”, povestește JO.

Single-ul este însoțit de un videoclip cinematografic, ce redă în imagini povestea sensibilă a versurilor. Artista nu e la prima colaborare cu San, regizorul din spatele unor videoclipuri precum „Adio” și „Caută-mă”. „Pentru clip am lucrat cu San, regizorul care îmi înțelege ideile și care mă simte cel mai tare. Uneori am impresia că trăiește undeva în sufletul meu și pur și simplu știe tot ce îmi doresc, iar cu mintea lui sclipitoare a proiectat unul dintre cele mai frumoase clipuri ever. Am alături de mine oameni minunați cărora li se datorează tot ceea ce sunt ca artist, oameni care au încredere în mine și mă lasă și mă susțin să mă exprim așa cum simt. Mulțumesc mult Cat Music și HaHaHa Production și tuturor celor implicați în acest proiect de suflet”, adaugă artista.

JO este una dintre cele mai apreciate voci din România, ce ajunge de fiecare dată la inimile fanilor prin piesele pe care le lansează. În ultimul an artista a cucerit publicul și topurile de specialitate cu hituri precum „Lacrimile”, „Noapte polară”, „126″ și „Adio”, single lansat chiar de ziua sa de naștere.

Păreri?

Direcția 5 lansează „Vine o vreme”, o piesă sensibilă cu un mesaj emoționant

Direcția 5 lansează „Vine o vreme”, un single ce te poartă printr-o călătorie plină de nostalgie spre copilărie, cea mai pură perioadă din viața unui om. Compusă de către Marian Ionescu și Paul Cătușanu, „Vine o vreme” este o piesă sensibilă, cu un mesaj aparte, iar videoclipul transpune în imagini povestea emoționantă a versurilor.

La începutul acestei veri, Direcția 5 a lansat balada „Tu ești”, cel de-al treilea single ce se va regăsi pe următorul album al trupei, alături de piese precum „Fii cum ești tu” și „Vreau acasă”. Albumul va fi disponibil din noiembrie 2020.

Anul trecut, Direcția 5 a lansat materialul discografic „Muzică, flori și poezie”, ce conține melodii ca „Lumea de mai multe ori”, „Din prima până în ultima zi”, „Paradis”, „Amor”, „Pur și simplu” și „Hipnotizat”, iar în urmă cu aproape trei ani, a lansat albumul „Happy Days”, din care fac parte single-uri de succes precum „Când sunt cu tine”, „Să-i iert păcate” (alături de Adi Sînă), „Pulbere de stele”, „Te cunosc de undeva”, „Rogvaiv” și „Tu m-ai cucerit”.

Direcția 5 a lansat primul album din carieră în 1991, iar de atunci, în fiecare an trupa a lansat câte un material discografic ce îi poartă amprenta. Istoria muzicală lungă face ca trupa să fie recunoscută și apreciată chiar și peste hotare, lansând peste 20 de albume și peste 400 de piese, printre care și colaborări cu nume de referință din muzica românească – Lidia Buble, Delia, Andra, Nicoleta Nuca, Loredana Groza și Paula Seling.

Păreri?

Andreea Bălan lansează o piesă emoționantă: „Am crezut în basme”

După „Inimă de fier”, un single cu un mesaj puternic adresat oamenilor care trec sau au trecut prin încercări ale vieții, Andreea Bălan lansează „Am crezut în basme”, o piesă ce dezvăluie etapele emoționale prin care un om trece atunci când suferința, neinvitată, își face loc în viața sa. Indiferent de motiv, pierderea iubirii este copleșitoare, iar experiența unei despărțiri este un carusel emoțional și nu există nicio modalitate de a ocoli acest adevăr.

Atunci când oamenii se îndrăgostesc, lumea prinde culoare și iubirea îi face să prindă aripi, însă atunci când basmul ajunge la final și aceștia se confruntă cu realitatea, realizează că finalul nu este cel cu care s-au obișnuit, și anume, cel fericit.

„Întotdeauna am cântat piesele care m-au reprezentat, inspirate din experiențele mele. Această piesă este o poveste pe care am trăit-o și o trăiesc în continuare, dar care în final, mă va face mai puternică. Sunt convinsă că foarte mulți oameni se vor regăsi. De aceea, este foarte important să ne dăm seama că până la urmă, durerea face parte din procesul vindecării. Și, mai ales, din viață!”, declară Andreea Bălan.

Compusă de către Ionuț (Popu) Bacula și Vlad Manolache, cu un videoclip în regia lui Vlad Roșca și Roxana Paulica, „Am crezut în basme” este o poveste sensibilă, ce o arată pe Andreea într-o serie de ipostaze emoționante, încărcate de metafore care prezintă fiecare pas al sufletului către vindecare: negarea, furia, speranța, regretul și acceptarea.

„Mi-a făcut plăcere să putem recrea în videoclip tabloul lui Picasso, Garçon à la Pipe. Momentul reprezintă înțelegerea mea și faptul că m-am pus și în locul celuilalt și am înțeles viziunea și sentimentele sale. Un cadru destul de dificil a fost acela în care am purtat rochia de mireasă din nou pentru a exprima acea etapă când începi o relație și te implici trup și suflet. Însă, din păcate, sunt momente în care ajungem la final, plini de «urme», iar inima este făcută bucăți. În acele clipe, devii mai puternic”, adaugă artista.

Andreea Bălan este artista cunoscută pentru show-urile sale inedite precum „Lecția de dans”, „Bunny Show” și „Fantezia Show”, unde îmbină cu succes muzica și dansul și oferă publicului o experiență vizuală coregrafică cu un maraton de emoții, pasiune și distracție, prezentate în diferite povești conceptuale. Odată cu apariția single-ului „Paradis”, artista alături de Petrișor, dansatoarele și band-ul ei, au lucrat la un concept inedit de show, magic, plin de culoare, emoții și iubire. Spectacolele susținute de Andreea Bălan transpune publicul într-o lume plină de visare, cu majorete colorate, îngeri, iepurași sexy și balerine grațioase. De-a lungul timpului, artista a lansat zeci de piese, printre care „Uită-mă”, single care a adunat aproape 50.000.000 de vizualizări pe YouTube.

Păreri?

Colaborare emoționantă: Betty Blue și tatăl ei, Florin Salam, cântă împreună pentru prima oară și lansează „Tăticul meu, fetița mea”

Betty Blue și tatăl său, Florin Salam, lansează pentru prima oară împreună o piesă sensibilă, cu un mesaj emoționant, despre legătura unică, puternică și pură dintre un părinte și copilul său. După un repaus muzical de aproape doi ani în care artista s-a dedicat băiețelului ei, Betty și-a îndeplinit visul de a colabora cu tatăl ei și de a-și cânta povestea vieții sale pe ritmuri orientale.

Muzica este scrisă de către Florin Salam și Costi Ioniță, iar versurile sunt compuse de Florin Salam și Alina Manolache. Videoclipul, regizat de către Alex Ceașu și filmat într-un decor idilic din Sâmbăta de Sus, dezvăluie prin imagini conexiunea specială pe care un părinte și un copil o au, dar și importanța nemărginită a unei mângâieri sau a unei îmbrățișări calde din partea unui tată. Protagoniștii clipului sunt cei doi artiști, Betty Blue și Florin Salam, care și în viața reală au o relație deosebită bazată pe iubire, apreciere, recunoaștere, respect și reciprocitate.

„Să cânt alături de tatăl meu a fost dintotdeauna cea mai mare dorință a mea, să am șansa să-i fiu alături pe scenă. Oamenii ne-au judecat aspru mereu datorită etniei, dar și a genului de muzică pe care el îl cântă, mai ales după moartea mamei mele. Ceea ce oamenii nu știu este că Florin Salam mi-a fost și mamă și tată, că în nopțile în care mie și fratelui meu ne era greu și nu înțelegeam ce s-a întâmplat cu mama noastră, el a făcut orice ca noi să fim bine. Au fost multe momente în care nu știam în cine să cred, am fost dezamăgită și de mai multe ori de oamenii din jurul meu, dar tatăl meu a fost întotdeauna cel mai sincer om, cel mai bun suflet care mi-a oferit iubire necondiționată. Sper ca prin această melodie să inspirăm mai mulți copii să spună mai des părinților că îi iubesc, pentru că deși uneori simțim că nu ne înțeleg, părinții sunt singurii care ne vor binele întotdeauna. Sunt mândră că sunt fata tatălui meu și știu că și mama mea ar fi mândră de noi doi și această piesă, că ne privește cu bucurie de acolo de Sus”, povestește Betty.

„Sunt foarte mândru de Betty, mai ales pentru că a vrut să-și facă drumul ei, să cânte alt gen de muzică! Eu cel mai bine mă exprim prin muzică și melodia aceasta este cel mai bun mod de a-i spune cât de mult o iubesc și cât de mândru sunt de ea! Sper ca melodia noastră să ajungă la inimile tuturor părinților și copiilor și să simtă dragostea noastră”, adaugă Florin Salam.

Artista pop Betty Blue și-a început cariera muzicală în anul 2015, când a lansat single-ul „Într-o secundă”, a urmat apoi „La anii mei”, piesă ce a adunat peste 17 milioane de vizualizări pe YouTube, „Amândoi”, „Inima (alături de Kalif), și „Bine pentru tine” (alături de Matteo). În noiembrie 2019, frumoasa artistă a colaborat cu Adi Sîna pentru „Dulce împăcare”.

Florin Salam și-a început cariera muzicală în 2002 și este unul dintre cei mai îndrăgiți manelisti din România. De-a lungul timpului, Florin Salam a lansat piese ce au generat milioane de vizualizări pe YouTube. În anul 2011 colaborează cu Goran Bregović și lansează „Hopa Cupa”, piesă ce se regăsește pe albumul „Champagne for the Gypsies” al cântărețului bosniac.

Păreri?

VIDEO. Celia își strigă durerea: “Aveți grijă de țară, de codri, de cât a mai rămas din noi!” Mesajul artistei te va emoționa până la lacrimi

Celia și-a surprins fanii cu o piesă extrem de emoționată și profundă, de data aceasta de folclor, în care vorbește despre România și pădurile din țara noastră, intitulată sugestiv “Țara mea, pe mâinile altora”. Versurile piesei te vor cutremura și te vor emoționa până la lacrimi!

“Voi striga cât pot de tare! Țara nu e de vânzare!”, strigă cu durere Celia în noua piesă “Țara mea, pe mâinile altora”, scrisă chiar de îndrăgita cântăreață, prin care trage un semnal de alarmă cu privire la defrișările în masă a pădurilor din țara noastră. România pierde trei hectare de pădure pe oră. DIN PĂDURILE ROMÂNIEI SE EXTRAG APROXIMATIV 38,6 milioane metri cubi de lemn. Hoții care taie ilegal pădurile câștigă milioane de euro pe an.

Celia și-a pus tot sufletul în piesa “Țara mea, pe mâinile altora”, pe care a simțit să o facă de folclor, și a ținut să transmită un mesaj dureros celor care se află la Guvernarea României.

“Cum aș fi putut să îmi cânt durerea mai bine decât “în grai”? Așa cum o făceau strămoșii noștri iubitori de Patrie! Nu o fac cu gândul de a începe o carieră în folclor, deși iubesc folclorul și Tradițiile țării noastre. Am compus această piesă cu mult suflet să trag un semnal de alarmă… Îi rog pe cei care ne conduc să ne audă strigătul și să nu mai accepte ca țara noastră să fie furată! În fiecare om există lumină Divină, căutați să fiți demni când vine vorba de țară! Poate nu vă veți îmbogăți peste noapte cum au făcut-o alții, însă bogăția sufletească e cea mai mare comoară, doar cu aceea pleci la finalul vieții. Ți s-a dat în mâini viitorul neamului Românesc, dacă ai ajuns la cârma țării, te rog să protejezi Patria Mamă! Nu e ușor, dar rostul fiecăruia în viață este să lase în urmă amprenta prin faptele sale! Ce amprentă vrei să lași tu?! Avem nevoie de oameni drepți! TREZIȚI CONȘTIINȚA DIN VOI! Aș vrea să o simțiți, aș vrea să vă ridicați și să simțiți că rostul vostru este de a ne proteja pe noi și țara! Nu mai acceptați, nu mai Închideți ochii, oamenii au pus baza în voi! Vă rugăm cu suflet! Aveți grijă de țară, de codri, de CÂT A MAI RĂMAS DIN NOI! ❤🙏💚O spun în numele fiecărui român, pentru că știu ce simt cei plecați, am fost departe și eu de țară! Știu ce simt și cei de aici, m-am lovit de ziduri reci și de sistem! Sunt încă aici! Pentru toți romanii!!! Cu speranța zdruncinată la fel ca ei, dar încă aici!!! Mulțumim Agent Green pentru imaginile cu pădurile noastre defrișate, și pentru că luptați pentru țara noastră, Mari mulțumiri Președintelui Agent Green, Gabriel Păun, aveți tot respectul nostru. Luptați de atâția ani și sper să reușim împreună să ne facem auziți și să putem schimba ceva.”, este mesajul profund și emoționant până la lacrimi transmis de Celia.

Celia este una dintre cele mai frumoase și îndrăgite artiste din România. După o pauza, timp în care a fost în Australia, Celia a revenit în țară și în muzică acum 2 ani cu piesa “La două capete” (feat. Karym). La sfârșitul aceluiași an, artista a lansat un nou single: “Apus amar”. “Sufet de Hârtie” este single-ul lansat de Celia în 2018. În 2019 artista a lansat videoclip “Flama”, o piesă cu versuri în engleză și spaniola, însoțită de un videoclip filmat în America.

Păreri?