Sean Paul a lansat “Dynamite” in colaborare cu Sia

“Dynamite” este produsa de Banx & Ranx si Greg Kurstin si combina stilul excentric de dancehall al lui Sean cu vocea cutremuratoare a artistei australiene. Cei doi au mai colaborat si pentru hit-ul “Cheap Thrills”, care a acumulat 1,6 miliarde de vizualizari pe YouTube, fiind produs tot de Greg Kurstin.

“Noua piesa iti induce o stare de bine”, a declarat Sean Paul, adaugand ca, dupa “Cheap Thrills” acesta a stiut, ca va mai lansa si alt single impreuna cu Sia. Noua melodie a fost laudata de publicatiile The Fader si Billboard.

Sean Paul este unul dintre cei mai importanti pionieri ai muzicii dancehall. Piesele “Get Busy/Like Glue,” “Temperature”, “Baby Boy” impreuna cu Beyonce, “Rockabye” cu Clean Bandit sau “Cheap Thrills” cu Sia sunt hit-uri de neuitat. In 2004 a castigat premiul Grammy pentru “Best Reggae Album”, in 2005 la American Music Award a castigat “Best Pop/Rock Male Artist”, iar in 2009 a castigat “Best Reggae Artist” la Soul Train Award. Sean a avut si alte nominalizari la cele mai prestigiose decernari de premii in muzica, fiind unul dintre cei mai influenti artisti din acest secol.

Sia este o cantareata australiana de muzica downtempo, pop si jazz. Ea a lansat sapte albume de studio si a castigat notorietate internationala la inceputul anilor 2010 mulțumita unor colaborari cu Christina Aguilera, Flo Rida sau David Guetta.

Păreri?

Westlife lansează single-ul „Dynamite”

După succesul înregistrat de piesele „Hello My Love” și „Better Man”, Westlife, renumita trupă originară din UK, lansează single-ul „Dynamite”, cel de-al treilea single extras de pe următorul ei album, „Spectrum”.

Piesa este una foarte actuală, un material special, care integrează un sunet aerat și o linie melodică perfecta pentru această vară. „Dynamite” este scrisă de către Ed Sheeran și Steve Mac și reprezintă întoarcerea glorioasă a trupei în peisajul muzical actual.
„Dynamite” este o piesă ce reflectă spiritul dinamic ce a consacrat trupa și i-a oferit resorturile necesare pentru a continua faimosul turneu, „Twenty Tour”, care a doborât recorduri și care va continua și vara aceasta, în Asia.
Noul single semnat Westlife este de-a dreptul încântător, un material ce începe subtil și crește treptat în intensitate, terminându-se într-o notă plină de euforie.
„Acesta este cel de-al treilea single al nostru scris în colaborare cu Ed Sheeran. Este incredibil să lucrez cu el și să îl las să își pună amprenta asupra albumului “, declară trupa.
Videoclipul piesei „Dynamite” va fi filmat în fața a 160.000 de fani, pe stadionul Croke Park, din Dublin.

Păreri?

NICKY BLITZ a lansat videoclipul piesei „DYNAMITE” (VICE & DJ SPIDER REMIX)

Artistul și compozitorul Nicky Blitz de la Partner Group/Atlantic Records au lansat în colaborare cu producătorii VICE & DJ Spider din Los Angeles videoclipul oficial realizat special pentru remix-ul piesei „Dynamite”, considerat deja de platforma „Pop On and On” ca fiind „una dintre cele mai explozive piese dance-house ale anului”.

Nicky Blitz a lansat piesa „Dynamite”, care a fost folosită în promo-urile postului NBC pentru emisiunea „The Voice”. Cu un beat puternic și partea vocală susținută de inflexiuni baritonale și sunete electrizante, Blitz a creat un sound inspirat din stilul surf punk al anilor ’60. Acesta ar putea fi exact muzica ambientală dintr-un bar cu lumină difuză, în care s-ar întâlni constant Nick Cave, The B-52 și ceva personaje pitorești din filmele lui Tarantino.

Pe numele său Nick Scapa, Nicky Blitz este și compozitor și producător. El a crescut în San Fernando Valley, LA și încă din adolescență s-a „jucat” cu beat-urile, dorindu-și ca într-o zi să colaboreze cu 50 Cent și cu The Neptunes. După ce producătorul Aqua, colaborator al lui Jay Z, l-a sfătuit să cumpere o instalație MPC drum, Blitz a început să compună pentru diverși artiști foarte cunoscuți, ca Miley Cyrus („Liberty Walk”) și Icona Pop („Light Me Up”). Împreună cu echipa sa el a fondat casa de producție „10K Islands” a cărei activitate a fost caracterizată de New York Times ca „o combinație între Brill Building și Sub Pop”, din punct de vedere al stilului.

Anul 2017 a reprezentat un nou început pentru Blitz, odată cu lansarea piese „Dynamite”, care a devenit hit.

Pareri?

Stiati ca Nause a lansat single-ul si videoclipul “Dynamite”?

Pentru prietenii din copilarie Jacob Criborn si Leonard Scheja, motivatia suprema ramane progresul. Cunoscuti ca duo-ul suedez Nause, aventura lor muzicala a inceput in momentul in care au decis sa produca muzica progressive house, decizie care le-a adus pana in prezent peste 100 milioane de stream-uri si fani de pe toate continentele.

Creatiile lor sunt o combinatie rara din energia muzicii dance cu momente in care versurile sunt cantate la unison de public, acesta fiind si trademark-ul duo-ului suedez. Uniti de viziunea lor diferita asupra muzicii, cei doi au lansat piesele “Made Of” si “Hungry Hearts”, care i-au dus in turnee internationale si in fata publicului din toata lumea.

Anul 2016 a adus cu el surprize si schimbari pozitive pentru cei doi artisti. Dorinta lor de a face muzica electronica cu un puternic mesaj emotional i-a adus in familia Warner Music, un vis devenit realitate pentru suedezi.

Single-ul “Dynamite” a captat in el dinamica pop dar si energia caracteristica festivalurilor, un tribut subtil catre inspiratia care le-a influentat stilul muzical.

In acelasi timp, prezenta de peste vara la un numar mare de festivaluri internationale le-a oferit posibilitatea de a se afirma la un nou nivel.

Nause a lucrat la single-ul “Dynamite” mai mult de un an, colaborand cu vocalistul Zac Walters (trupa Pretty Sister).

Despre acest single, baietii declara: “Suntem absolut nerabdatori si incantati sa prezentam rodul muncii noastre publicului din intreaga lume”.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa (re)urmarim impreuna clipul piesei, apoi va astept cu impresii. Enjoy!