AMNA colaborează din nou cu Dorian pentru o piesă fresh, cu iz de vară: „Pare rău, pare bine”

Nu este un secret faptul că AMNA și Dorian fac o echipă foarte bună când vine vorba de feat-uri, așa că cei doi artiști colaborează din nou și lansează cel de-al patrulea single împreună: „Pare rău, pare bine”. Compusă de către Robert Toma alături de Alex Parker, AMNA și Marius Dia, „Pare rău, pare bine” este o piesă ce te va cuceri încă de la primele acorduri, iar clipul regizat de către Silviu Mîndroc transpune prin imagini pline de culoare povestea muzicală. „Pare rău pentru că n-ai găsit pe una ca mine/ Cuminte și frumoasă și devreme acasă” sunt versurile prin care artista transmite că a trecut peste și cu o ușoară ironie îi arată că indiferent de ce va căuta, ea ar fi fost cea mai bună alegere.

„Ne bucurăm foarte mult că am ajuns deja la a patra piesă împreună și cu ocazia aceasta, vă anunț că deja ne-am propus să scoatem un album împreună. Sperăm ca această piesă să ajungă la voi, să pătrundă în inimile voastre și să vă aducă o stare super bună. Avem câteva idei foarte tari și fresh pe care abia așteptăm să vi le arătăm, vocile noastre se îmbină perfect, iar Dorian este omul care mă inspiră și mă ajută de fiecare dată. Avem o relație de prietenie foarte strânsă de mulți ani și toată chimia necesară pentru a face o mulțime de proiecte împreună și sunt nerăbdătoare să le împărtășim cu voi”, povestește AMNA.

„Deși suntem la a patra colaborare în această formulă, atât AMNA, cât și eu am decis să lansăm o piesă împreună, pentru că până acum toate colaborările noastre au fost reale succese. Se pare că vocile noastre se armonizează foarte bine împreună și chestia asta place foarte mult și oamenilor și iată-ne la o a patra piesă, care sperăm să aibă succes cel puțin la fel ca și celelalte trei. Sperăm să le placă piesa noastră, e tot ce ne putem dori. Dacă oamenilor le place, de acolo totul va fi ca la carte. Cu Dumnezeu înainte și către sufletele oamenilor!”, adaugă Dorian.

AMNA a cucerit publicul cu piese precum „Tell me why”, „În oglindă” (feat. Robert Toma), „Banii”, „Nu poți să mă uiți” și „Arme” (feat. What’s UP), care au reușit să strângă milioane de vizualizări pe YouTube și să ajungă în topurile radiourilor din România. Au urmat piese precum „De Câte X Vrei Tu”, „Aproape cel mai departe” (în colaborare cu Robert Toma), „14 februarie” și „Ce rămâne de făcut”, feat. KEED de la Șatra B.E.N.Z. În luna mai a anului trecut, artista a colaborat pentru a treia oară cu Dorian Popa și au lansat „Cealaltă ea”, single ce a adunat peste 11 milioane de vizualizări pe YouTube, apoi a lansat „Cine pe cine”, alături de Robert Toma, „Fix așa cum ești” și „Adorm cu amintirea ta”, alături de Robert Toma. În martie, AMNA a colaborat pentru prima dată cu Liviu Teodorescu și lansează „Sper s-o iubești”, o poveste emoționantă pusă pe note muzicale despre iubirea pe care cândva doi oameni au trăit-o, dar și despre karma.

Dorian Popa a lansat numeroase hituri de-a lungul timpului, dintre care amintim „Hâtz” (feat Shift), „Când lumea e rea” (feat Ioana Ignat), „Buze” (feat What’s UP), „Bună, ce mai zici?”, „Sare pe rană” (feat RUBY), „Banii” și „Nu poți să mă uiți” (alături de AMNA). Dorian Popa are peste un milion de abonați pe canalul lui de YouTube, iar vlogurile zilnice pe care le postează adună câteva sute de mii de vizualizări.

Păreri?

Dorian lanseaza single-ul „La mine in tara”

Dupa ce a dus „Aprinde scanteia” in topurile muzicale alaturi de Smiley, Dorian lanseaza „La mine in tara”, o doina moderna ancorata in realitatea sociala din Romania, dar si un grup de Facebook pentru toti romanii, indiferent de tara in care se afla, un spatiu in care acestia pot continua in scris, video sau foto povestea „La mine in tara” inceputa de Dorian.

Artistul a fost inspirat de intalnirile cu romanii care au plecat din tara in ultimii ani: “In concertele in care am participat alaturi de Smiley, in afara tarii, am cunoscut oameni care m-au inspirat sa scriu aceasta piesa. Am observat efectul pe care o societate moderna il poate avea asupra celor care au plecat din Romania; tineri care vin din mediul rural si ale caror sanse de reusita in tara sunt limitate, reusesc sa se integreze in alte medii care au rigori si standarde ridicate. Cred ca puterea exemplului si dorinta de mai bine pot educa, eleva si transforma oameni si destine. Simt ca e de datoria fiecarui roman sa puna «osul» la schimbare in bine, la civilizatie si la a fi un exemplu pentru cei din jurul lui, indiferent unde se afla. Principala mea unealta este muzica si sper ca prin manifestul meu sa pot uni oameni care-si doresc «mai bine»”.

Artistul HaHaHa Production a ales sa-si spuna povestea in imagini alaturi de oamenii care ii sustin mesajul. Smiley, Adda, Micutzu, Krem, Toma Cuzin (cunoscut publicului pentru rolul lui Firicel din Las Fierbinti) au fost protagonistii videoclipului care descrie cinci povesti de viata ale unor romani care au lasat fizic in urma tara pentru traiul in strainatate, insa emotional au ramas tot aici.

#Lamineintara devine de azi comunitatea online a romanilor aflati in tara sau in afara tarii, prin indemnul artistului ca fiecare dintre acestia sa completeze puzzle-ul cu propria poveste. “Continua povestea La mine in tara!” este indemnul lui Dorian in cadrul comunitatii #lamineintara, prin care orice roman isi face publica povestea de viata (https://www.facebook.com/groups/340437713469475 ). “Pentru mine este foarte important ca mesajul si insemnatatea acestei melodii sa depaseasca radioul sau ecranul. Am creat aceasta pagina pentru cei care au de impartasit o poveste. Indiferent de unde esti sau unde ai ajuns, ca o duci sau nu bine acum, ca te bucuri de succes sau inca il cauti, intra pe acest grup, scrie un gand, fa un video, lasa un mesaj. Continua povestea #lamineintara!”

#Lamineintara este o coproductie HaHaHa Production si Cat Music.

Pareri?

Smiley face prima declaratie despre single-ul abia lansat, “Aprinde scanteia”

Dupa sute de mesaje primite de la fani, Smiley face prima declaratie despre single-ul abia lansat, “Aprinde scanteia”, o piesa-manifest pentru generatiile de tineri!

La o saptamana dupa lansarea primului single din acest an, “Aprinde scanteia”, piesa-manifest a generatiilor de tineri, Smiley a primit sute de mesaje de la oameni care s-au regasit in versurile cantecului: “Cu totii avem nevoie de incurajari, in conditiile in care totul in jurul nostru pare construit dupa reguli pe care nu le intelegem. Noi credem ca nimic nu este imposibil. Am lucrat cu Dorian la aceasta piesa si am facut-o pentru noi insine, gandindu-ne la lupta pe care o ducem zi de zi ca sa facem ceea ce ne place. Traim niste ani in care totul se schimba, tehnologia ne-a acaparat vietile, nu stim exact care e drumul pe care sa o luam, in jurul nostru se intampla lucruri a caror valoare nu o intelegem exact”, povesteste Smiley.

Smiley lanseaza prima piesa din acest an, un featuring cu Dorian, si el artist HaHaHa Production, despre care Smiley spune ca e un “scriitor foarte talentat, alaturi de care am scris multe piese”. Pentru “Aprinde scanteia”, Smiley si Dorian au lucrat cu producatorii Serban Cazan si Roland Kiss.

“Aprinde scanteia” este o declaratie pentru iesirea din tipare, un indemn pentru generatiile de tineri sa lupte pentru idealurile lor, pentru pastrarea libertatii de a fi si de a alege. Piesa a fost gata in trei zile, iar artistul a hotarat sa o si lanseze, fara sa stea pe ganduri: “Cred ca este piesa pe care am scris-o cu cea mai mare usurinta pentru ca simteam de mult timp sa spun aceste lucruri. I-am dat drumul pe YouTube si imediat au urmat reactii de la oameni care s-au regasit in versuri. Fara niciun efort sau artificiu de promovare, piesa a ajuns la cine trebuia sa ajunga. Eu cred in puterea muzicii si stiu ca aceasta piesa va merge mai departe”, completeaza Smiley.

Cu o luna inainte de a incepe primul turneu national #Confesiune, Smiley face acest statement muzical actual: “Romania trece de ceva timp printr-o perioada tulbure, iar eu imi doresc sa cant despre ceea ce traim astazi. Dorian si cu mine am simtit ca trebuie sa spunem ca exista speranta, ca trebuie sa ne ascultam vocea interioara, ca unii romani au reusit pentru ca au crezut in ei insisi si pentru ca au luptat pentru visurile lor”.

Piesa este produsa in studiourile HaHaHa Production si lansata alaturi de Cat Music.

Dupa concertul de pe 2 iunie, de la Arenele Romane, Smiley incepe un turneu national care va aduna peste 20.000 de oameni in toata tara. Turneul #Confesiune va incepe pe 29 octombrie, la Galati si va continua pe 30 octombrie 2018 la Iasi la Sala Sporturilor, 31 octombrie 2018 la Bacau, la Teatrul de vara “Radu Beligan”, 5 noiembrie 2018 la Brasov, la Sala Sporturilor, 7 noiembrie 2018, la Cluj Napoca la Sala Polivalenta, 12 noiembrie 2018, la Pitesti la Casa de Cultura a Sindicatelor, 13 noiembrie 2018 la Craiova la Sala Polivalenta, 14 noiembrie 2018 la Targu Jiu in Sala Sporturilor, 15 noiembrie 2018 la Timisoara, in Sala Sporturilor “Olimpia” si se incheie pe 18 noiembrie 2018, la Constanta, la Casa de Cultura a Sindicatelor.

Biletele pot fi achizitionate pe https://www.iabilet.ro/tag/Turneu-Smiley-Confesiune si www.bilete.smiley.ro.
Organizatorii turneului national Confesiune sunt HaHaHa Production si Sublime Romania, una dintre cele mai mari agentii de profil din industria muzicala din Romania, care are in portofoliu organizarea unor importante turnee nationale pentru cele mai mari trupe rock autohtone, dar si a unor show-uri concept precum Stand Up Olympics sau Ca Pe Vremuri.

Pareri?

Alexandra Stan cucereste si Romania cu un nou single, alaturi de Dorian

Alexandra Stan - Festivalul Castanelor 1 - Cisti Gub - photo credits

Dupa ce in ultima perioada Alexandra Stan a continuat sa aiba un succes impresionant in tari precum Japonia, Italia, Spania, Turcia, Grecia etc artista si-a propus sa-si orienteze atentia si catre publicul romanesc lansand, de curand, alaturi de Dorian, single-ul “Motive”.

“Cand am ascultat piesa, mi-a plăcut din prima. A fost, pur și simplu, dragoste la prima ascultare. Mi-a placut partea pe care mi s-a propus să o cant și chiar mi-am intrat foarte bine in rol la filmări. M-am gandit ca fanii mei din Romania s-ar bucura sa le pregatesc ceva in limba noastra”, declara artista.

De asemenea “The Saxobeat Girl” isi reia si seria de concerte in Romania, cantand weekendul trecut la Festivalul Castanelor de la Baia Mare, urmand ca duminica, 4 octombrie, sa fie prezenta la “Simfonii de Toamna” – Festivalul Vinului de la Targu Mures.

Haideti sa urmarim impreuna clipul noului single al frunoasei Alexandra Stan in colaborare cu Dorian, “Motive”, dupa care va astept cu pareri. Enjoy!

Loredana, Connect-R, Kamara, Alina Eremia si Dorian canta in prima zi de United Artists Festival

00000003293-85bb-800x800-n-c5cfd748

Pe 20 septembrie, la Arenele Romane din Bucuresti, Uniunea de Creatie Intepretativa a Muzicienilor din Romania (UCIMR), in parteneriat cu Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti (CREDIDAM), va invita la prima zi a festivalului United Artists, zi dedicata muzicii pop. Primele 200 de bilete costa doar 25 de lei !
Loredana, Connect-R, Kamara, Alina Eremia si Dorian Popa vor concerta in debutul festivalului, pe scena Arenelor Romane, in cadrul unui show open-air de peste 5 ore! Evenimentul va fi prezentat de Aurelian Temisan, iar accesul in Arenele Romane se va face incepand cu ora 17:00, concertele urmand sa inceapa la ora 18:00.

United Artists Festival pentru un INTERNET ECHITABIL

UCIMR și CREDIDAM ofera pasionatilor de muzica live, în perioada 20 Septembrie – 11 Octombrie 2015, o serie de concerte reunite sub conceptul United Artists Festival. Evenimentul de anul acesta isi propune sa mobilizeze publicul pentru sustinearea campaniei FAIR INTERNET si semnarea petitiei pentru un INTERNET ECHITABIL, de pe pagina www.fair-internet.eu, precum si sa sarbatoreasca cei 20 de ani de activitate UCIMR si CREDIDAM.

Timp de patru week-enduri, scena Arenelor Romane va gazdui artisti renumiti de muzica pop, rock, folclorica si clasica pentru prima editie a United Artists Festival. Pe durata celor patru concerte, publicul va putea sa semneze online petitia pentru un INTERNET ECHITABIL PENTRU ARTISTI, pe calculatoare amplasate in spatele scenei.

FAIR INTERNET (INTERTNET ECHITABIL PENTRU ARTIȘTI) este o campanie inițiată de organizațiile artiștilor din Europa, cu scopul de a schimba legislația europeană, astfel încât artiștii să fie plătiți pentru muzica vizualizată sau ascultată pe internet.

Mai multe informatii despre campania FAIR INTERNET gasiti pe www.fair-internet.eusau www.credidam.ro

Biletele pot fi achizitionate in format electronic pe www.iabilet.ro, în reţeaua fizica iabilet.ro (www.iabilet.ro/retea – Magazinul Muzica, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si VGeneration, IQ BOX, reteaua de magazine Say – partener Orange si pe terminalele self-service ZebraPay din toata tara) la urmatoarele preturi:

– Primele 200 de bilete au pret special de doar 25 de lei;

– Dupa epuizarea acestora, in presale biletele costa 30 de lei;

– La intrare, biletele costa 35 de lei.

United Artist Festival este un proiect al UCIMR, in parteneriat cu CREDIDAM, sustinut de BestMusic Live Concerts si BestMusic Digital Distro, Maguay ca partener IT.

Nu trebuie sa lipsiti! Sunteti de acord cu mine?

Dorian feat. Jazzy Jo – Work (lyric video)

După colaborarea cu Smiley pentru piesa „Sexual”, Dorian continuă luna #maimusic cu „Work” – o combinație curajoasă de hip-hop și pop, într-o explozie de sound și energie. Pe refrenul piesei recunoaștem vocea lui Jazzy Jo, alături de care artistul a mai colaborat pentru single-ul „Mi–ai intrat în cap”.

„<> este o piesă produsă de Andrei ‘RURD’ Mihai. Instrumentalul m-a dus cu gândul la un party de vineri seara, într-un club superaglomerat. Vocea lui Jazzy Jo s-a lipit perfect de piesă și mă bucur mult că am ajuns la a doua colaborare.”, spune Dorian.

HaHaHa Production sărbătorește luna mai cu muzică și pasiune. Au trecut deja 15 zile din maratonul muzical început la 1 mai. Mai rămân 16 piese noi pe care le vom lansa pe canalul nostru de YouTube [www.youtube.com/HaHaHaProduction].

După cum v-am spus, la sfârșitul lunii, toate cele 31 de producții muzicale vor fi disponibile pe compilația #maimusic, dar până atunci vă las să ascultați „Work”.

Dorian – Ce ne facem? (videoclip nou)

După ce ne-a încântat cu single-ul de debut „Mare albastră”, Dorian revine în forță cu o piesă nouă despre iubire, „Ce ne facem?”, un single sensibil, dar cu un mesaj puternic, fiind o coproducție HaHaHa Production și Cat Music.

<< „Ce ne facem?" transmite un mesaj simplu: nu se poate construi nimic durabil cu indiferență. Aceasta face lipsit de sens tot ce atinge și impune limite care dor. Iubirea este, de fapt, cea care ne transformă viața și pentru iubire merită să luptăm. >>, spune Dorian.

Piesa este produsă în studiourile HaHaHa Production, muzica fiind compusă de Andrei Mihai, Diana Moraru şi Şerban Cazan, iar versurile sunt scrise de Dorian. Clipul este o producție HaHaHa Video Production, în regia lui Catrinel Dănăiață.

Artist și, în același timp, compozitor HaHaHa Production, Dorian și-a făcut debutul pe scena muzicală românească alături de Jazzy Jo, în aprilie 2013, cu piesa „Mi-ai intrat în cap”. Pe 10 iunie 2014, artistul a lansat primul său single intitulat „Mare albastră”, care s-a aflat cinci săptămâni consecutiv pe primul loc în topul difuzărilor TV, potrivit Media Forest.

Ioana Anuta, aka Jo, traieste o “Dragoste nebuna”, alaturi de Dorian Popa

Jo colaboreaza cu Dorian Popa pentru single-ul “Dragoste nebuna”, compus de catre artista, alaturi de Boier Bibescu, Alex Cotoi, Nonis G si Adrian Tutu, pentru care cei doi artisti au filmat un videoclip in regia lui Alex Ceausu.

Energie si culoare, pasiunea nascuta din inocenta primilor fiori si o dragoste nebuna care ne face sa uitam de tot si sa nu ascultam de nimeni sunt ii cuprinde pe cei doi artisti care joaca rolurile principale. Vulnerabili si zapaciti, cei doi indragostiti traiesc intens fiecare moment al povestii de iubire si trec peste toate piedicile din jurul lor.

“Dragoste nebuna” este prima piesa la care am lucrat impreuna cu frumoasa trupa boiereasca a lui Boier Bibescu, o piesa pozitiva, vesela si in care noi credem. Cand am terminat piesa ne-am dat seama ca avem nevoie si de un baiat pe ea. Ne-am gandit la Dorian, pentru ca il cunosteam de mult timp, stiam ca vom lucra frumos impreuna, i-am propus, iar el a acceptat. Clipul este facut de catre Alex Ceausu, ne-am distrat rau de tot la filmari si am lucrat foarte bine impreuna. Chiar sunt mandra tare de echipa frumoasa pe care am reusit sa o strang in jurul meu pentru “Dragoste nebuna”, declara Jo.

Single-ul “Dragoste nebuna” cu beaturi urbane evidentiaza o iubire plina de fantezie, in care primeaza emotiile si naturaletea indragostitilor. Este primul videoclip filmat si lansat de catre frumoasa si talentata artista, dupa ce in urma cu cateva luni a colaborat cu Uddi pentru single-ul “Lasa-ma pe mine”. De curand, Jo a organizat o petrecere aniversara pentru implinirea frumoasei varste de 20 de ani, iar videoclipul este un cadou din partea ei pentru cei ce ii indragesc stilul muzical. In plus, Jo a aflat ca este nominalizata la categoria “Best New Act” in cadrul premiilor muzicale .