DONBASS – Propunerea Ucrainei la Oscar 2019, acum în Cinematografele din România

Donbass – cel mai recent lungmetraj al regizorului Sergei Loznitsa, a intrat vineri, pe 1 februarie, în programul cinematografelor din România. În următoarele zile, pelicula premiată la Cannes în 2018 va putea fi următită pe marile ecrane din București și în sălile de cinema din Arad, Bârlad, Botoșani, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Pitești, Sfântu Gheorghe și Timișoara.

,,Am prezentat acest film în cea mai mare parte a Europei și am descoperit că oamenii știu foarte puține lucruri despre acest război. Chiar dacă au auzit câte ceva, nu sunt conștienți de amploarea evenimentelor din estul Ucrainei.”, le-a spus regizorul Sergei Loznitsa cinefililor prezenți vineri seară la premieră, prin intermediul unei transmisiuni live.

Șapte videoclipuri postate pe YouTube de martori ai evenimentelor din estul Ucrainei l-au inspirat pe Sergei Loznitsa în realizarea scenariului Donbass. O parte dintre cele 13 capitole din film sunt reconstituiri ale situațiilor surprinse de aceste materiale video, altele fiind povești pe care cineastul le-a cules de la locuitorii din regiune. Toate ating subiecte sensibile, urmărind efectele războiului asupra diferitelor tipologii umane și ilustrând realitățile unei națiuni dezbinate. Tema principală este propaganda, filmul reprezentând un manual de combatere a Fake News în 12 lecții.

“Pentru noi, Donbass este un prilej de reflecție. Asupra contextului geo-politic, asupra modului în care se scrie istoria, chiar realitatea zilnică, asupra responsabilității individuale de a discerne, pe cât posibil, între adevăr și fals, realitate și propagandă. Donbass tratează în ultimă instanță un fenomen universal și ne-ar placea să reprezinte un real prilej de dezbatere. Credem că rolul artei este sa pună întrebări și nu să ofere neapărat răspunsuri. Răspunsurile, ca și responsabilitatea, sunt individuale, altminteri arta tinde să devină propagandă.”, Cristian Nicolescu, co-producator al filmului.

Păreri?

Donbass, filmul semnat de Sergei Loznitsa și premiat la Cannes – în cinematografe din 1 februarie

Donbass, cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Sergei Loznitsa, ajunge pe marile ecrane din România începând cu 1 februarie, distribuit de Digital Cube Production Studio. Filmul a avut premiera internațională la cea de-a 71-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, unde cineastul ucrainian Sergei Loznitsa a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun regizor în cadrul secțiunii ,,Un Certain Regard’’. Criticii l-au primit cu la fel de mult entuziasm și la Karlovy Vary și Toronto, festivaluri internaționale din selecția cărora a făcut parte.
,,Un film de război care ilustrează absurdul într-o manieră comică, halucinantă pe alocuri’’ (Figaro Scope), Donbass este un portret în 13 capitole al celei mai tulburate zone din Europa zilelor noastre. ,,Prin estetica sa remarcabilă, filmul se prezintă ca o dramă de război deghizată într-o comedie neagră’’ (Le Figaro), oferind o viziune imersivă asupra conflictelor din teritoriu.
Donbass este numele unei regiuni din estul Ucrainei, în care se desfășoară un război hibrid ce implică un conflict armat deschis, însoțit de crime și jafuri comise de bande separatiste. Aici, războiul este numit pace, propaganda este rostită ca adevăr și ura este declarată a fi iubire. O călătorie prin Donbass se desfășoară ca un lanț de aventuri incredibile, în care grotescul și tragicul se amestecă precum viața și moartea. Mai mult decât povestea unei regiuni, a unei țări sau a unui sistem politic, filmul surprinde realitatea unei lumi pierdute în identități post-adevăr, false. Este o poveste care ne privește pe toți.
,,Subiectul pe care îl urmăresc și ceea ce mă preocupă în mod special se concentrează asupra tipologiilor umane produse de o societate condusă de agresivitate, degradare și dezbinare. Oamenii – prin relațiile dintre ei și mentalitățile lor – sunt cei care pregătesc terenul pentru evenimente istorice catastrofale.’’ – Sergei Loznitsa, regizorul și scenaristul filmului.
Donbass este o coproducție Germania –Ucraina – Franța – România – Olanda și l-a avut ca director de imagine pe Oleg Mutu, laureat al Premiilor Gopo și recunoscut pentru pentru filme de referință ale noului val românesc precum 4 luni, 3 săptămâni și două zile (2007), După dealuri (2012), semnate de Cristian Mungiu, sau Moartea Domnului Lăzărescu (2005), în regia lui Cristi Puiu. Distribuția îl include pe actorul Valeriu Andriuță, aflat la cea de-a doua colaborare cu regizorul Sergei Loznitsa, după O creatură delicată (A Centle Creature, 2017), inclus de asemenea în selecția oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Efectele speciale sunt semnate de Adriana Ionică și Sergiu Negulici, iar postproducția a fost realizată în București, la Digital Cube.
Din 1 februarie, Donbass va putea fi urmărit pe marile ecrane din București, Brașov, Cluj-Napoca, Pitești, Sfântul Gheorghe, Constanța, Bârlad și Arad.
Cineastul ucrainian Sergei Loznitsa s-a născut pe 5 septembrie 1964 la Baranovichi, fosta URSS (localitate aflată în prezent în Republica Belarus). A crescut la Kiev, iar în anul 1987 a absolvit Universitatea Politehnică, devenind apoi om de știință la Institutul de Cibernetică din Kiev, specializat în cercetarea inteligenței artificiale. În 1997 a absolvit Institutul de Stat pentru Cinematografie (VGIK) din Moscova, unde a studiat în cadrul secției Film de lungmetraj.

De-a lungul carierei sale cinematografice, a realizat în principal documentare, având nouăsprezece astfel de producții în portofoliu, însă a regizat și patru filme de ficțiune. În 2013, Sergei Loznitsa a lansat o companie de producție și distribuție de film, numită ATOMS & VOID. Anul 2018 a fost unul foarte prolific pentru el: în februarie a avut loc premiera documentarului Victory Day, la Berlinale, în luna mai a fost prezentat lungmetrajul Donbass în cadrul secțiunii Un Certain Regard a Festivalului de film de la Cannes, unde i-a fost acordat premiul pentru Cea mai bună regie, iar în septembrie a fost lansat documentarul The Trial, în cadrul Festivalului de film de la Veneția, în afara competiției oficiale.

Păreri?