Claudiu Stănășel: Vrem recunoașterea Minorității Naționale a românilor din Italia – Comunitatea Românilor din Italia ar putea avea acces direct la fondurile de Stat Italiene

O informație recent lansată s-ar putea transforma într-o extraordinară veste pentru românii care trăiesc și muncesc pe pământ italian. Unul dintre dezideratele de căpătâi ale numeroasei noastre comunități, cel de a deveni minoritate națională în Italia, poate deveni în sfârșit realitate.

Concret, este vorba despre un demers politic în vederea modificării unui act normativ din 1999 – legea 482 – care conține „Regulamentul privind protecția minorităților lingvistico-istorice”. Prin modificarea acestei legi, românii ar putea deveni minoritate lingvistică recunoscută și protejată de Constituția Republicii Italiene, precum alte minorități între care: albaneză, catalană, greacă, slovenă, croată și franceză. Limba română este în ziua de azi a doua limba vorbită pe teritoriul peninsulei după cea italiană.

Această inițiativă, care nu este totuși nouă, a fost repusă pe agenda publică datorită lui Claudiu Stănășel, românul care ocupă cea mai importantă funcție în administrația locală italiană. Ales la numai 24 de ani Vicepreședinte al Consiliului Local din orașul Prato, Stănășel a inițiat și susținut numeroase proiecte în beneficiul românilor care trăiesc în Toscana. A fost promotor a unuia din proiectele de interes național pentru a dezvolta relațiile economice dintre Italia și România.

Potrivit Vicepreședintelui Consiliului din Prato, reglementarea legală ca minoritate națională a românilor din Peninsulă este astăzi mai aproape de realitate. Pentru aceasta, în acest an va fi demarată pe tot teritoriul Italiei o campanie politică puternică care va fi promovată activ pe rețelele de socializare, prin care vor fi explicate opiniei publice avantajele dobândirii acestui statut de către cea mai numeroasă comunitate de străini care locuiește în Italia.

În fiecare an, din 1999, Statul Italian pune la dispoziție intre 5 si 10 milioane
de Euro pentru proiecte dedicate minorităților lingvistico-istorice recunoscute. În cadrul bugetului din anul 2022, de exemplu, Guvernul Italian a alocat 6.054.693,00 de Euro.

”Dacă vom realiza ceea ce ne-am propus, aceasta va însemna drepturi și beneficii extinse pentru cetățenii români din Italia și promovarea susținută a limbii și a culturii noastre naționale prin intermediul fondurilor puse la dispoziție

de către statul Italian, după cum se întâmplă azi în ceea ce privește minoritățile

lingvistice recunoscute. Asociațiile de români de pe teritoriul peninsulei ar putea avea acces direct la fondurile alocate de către Guvernul Italiei pentru a demara proiecte în folosul comunităților de români. Este esențial pentru noi ca români, să nu mai depindem doar de bugetul și de programele ale Departamentului pentru Românii de Pretutindeni!”, a transmis Claudiu Stănășel.

O asemenea reglementare ar însemna deschiderea unor importante oportunități pentru rezidenții români și împlinirea unei aspirații mai vechi. Peste 1,2 milioane de români trăiesc astăzi în Italia, aceștia reprezentând aproape un sfert din totalul rezidenților străini din această țară.

Păreri?

Succes incredibil pentru baietii de la Jonas Brothers! „Sucker” este primul lor single care debuteaza direct pe locul 1!

Jumatatea lunii martie vine cu o mare surpriza pentru Jonas Brothers, care, imediat dupa ce a revenit in peisajul muzical cu piesa „Sucker”, debuteaza pe prima pozitie in clasamnetul Billboard Hot 100.

In completarea acestei performante, Jonas Brothers (Joe, Nick si Kevin) devine primul grup muzical ce a ajuns #1 in ultimii 20 de ani in topul Hot 100 si prima formatie din istorie compusa din membrii unei familii care a reusit sa domine acest clasament.

De asemenea, „Sucker” este cel de-al 34-lea single care debuteaza direct pe prima pozitie in Billboard Hot 100 in cei 60 de ani de existenta ai acestuia, reusind sa fie #1 si in Billboard’s Streaming Songs si in clasamentele de vanzari digitale. In doar o saptamana, „Sucker” a fost descarcata de aproape 90 de mii de ori, ascultata de pe Spotify de 50 de milioane de ori, pe cand videoclipul piesei a fost vazut de peste 20 de milioane de ori in ziua lansarii, acum apropiindu-se de 65 de milioane de vizualizari.

In Statele Unite, „Sucker” este #1 pe Apple Music, iTunes si Spotify, iar in Romania cel mai nou single Jonas Brothers este cea mai ascultata piesa atat pe Spotify, cat si pe Apple Music.

Piesa „Sucker” a fost lansata dupa 6 ani in care fanii Jonas Brothers au sperat la reunirea grupului. Asteptata veste a venit odata cu un teaser din cadrul emisiunii „The Late Late Show with James Corden”, in care trupa a cantat si un mic fragment extras din piesa „Sucker”.

Jonas Brothers este, cu certitudine, una dintre cele mai cunoscute trupe ale secolului 21 – trei albume ce au fost consecutiv #1, spectacole cu casa inchisa pe trei continente, 17 milioane de album vandute, peste 1 miliard de ascultari in toata lumea, nenumarate certificari cu disc de platina si aur si o nominalizare la Premiile Grammy, categoria „Best New Artist”.

Pareri?

Un mesaj ferm si direct de la trupa CARGO – „Romanie, te strig!”

Romanie, cu mandrie, steagul in mana il ridici. In picioare, cu voce tare, Romanie, pe tine, te strig! Este mesajul lansat de catre formatia Cargo la 100 de ani de Romania.

Melodia a fost prezentata publicului la inceputul anului 2018, chiar pe 24 ianuarie, pentru a reitera metaforic si temporal etapele prin care s-a format Romania. De la celebrarea Micii Uniri, primul pas important pe calea infaptuirii statului national unitar roman, si pana acum, la Marea Unire, 1 decembrie, data sinonima cu desavarsirea statului national roman.

„La ceas aniversar si nu numai, ramanem drepti si solemni. Romanie, la 100 de ani, in ziua in care s-a scris pagina sublima a istoriei romanesti, sa ramai unita si sa cauti intotdeauna binele!”, declara Cargo.

„Romanie, te strig!” este singura melodie lansata de catre Cargo in 2018 si singurul mesaj al formatiei pentru anul Centenarului. Anul 2018 marcheaza si implinirea a 33 de ani de activitate pentru Cargo.
Piesa, compusa de catre Cargo, aduce in prim plan exact povestea trecutului, prezentului si viitorului, in care ramanem drepti si mandri – “Romanie, cu mandrie, steagul in mana il ridici!”

De 1 decembrie, Cargo va sarbatori Romania in Arad, iar pe tot parcursul lunii, va ajunge din Bucuresti, Pitesti, in Constanta, Cluj sau Satu Mare etc.

Pareri?

De pe scenele internationale direct la Forza ZU!

Peste o suta de mii de oameni au cantat alaturi de Fly Project cele doua hituri internationale Toca Toca si Like A Star, la Forza ZU, cel mai mare concert din Romania.

“Este un eveniment la care suntem onorati sa participam, este cel mai mare concert din Romania. Ne-am intors din turneu la timp cat sa putem urca pe scena Forza ZU, a fost exceptional si abia asteptam anul viitor” spune Tudor.

Hiturile Toca Toca si Like A Star au cucerit foarte multe tari, fiind in topuri in America Latina, Asia si Europa.

“Este senzational sa vezi o mare de oameni care iti canta piesele vers cu vers, oriunde ai fi. Nu exista ceva mai important. Le multumim si datorita lor mergem mai departe” declara Dan.

Tudor si Dan raman in tara pana la jumatatea saptamanii pentru a promova Jolie, noul single feat Misha, urmand ca apoi sa isi continue turneul international #MostWanted in Rusia.

Acestea fiind spuse, va invit sa mai dam play celui mai recent single, apoi va astept cu impresii. Enjoy!