Deepcentral lansează single-ul “Lacrima mea”

Pentru că sunt DEPENDENTi de muzica, băietii de la Deepcentral au revenit cu single-ul “Lacrima mea”, după ce au cucerit topurile muzicale cu hitul “Dependent”.

Piesa este compusă de către George Călin şi Doru Todoruţ, membrii Deepcentral, iar proiectul video este realizat de Mihai Ciupitu şi evidenţiază creativ metafora timpului în iubire.

“Dragostea se şlefuiește precum un diamant pentru a străluci la nivelul de supremație în viața cuiva. Șlefuirea se face prin bucurii și lacrimi. Din acest motiv, lacrimile sunt extrem de importante, la fel ca în povestea de dragoste din această piesă. Să-i spui partenerului/partenerei ‘Lacrima mea’ înseamnă să conștientizezi cât de importantă este dragostea, cât de prețioase sunt lacrimile de fericire, experiențele de viață prin care treceţi împreună. Suntem extrem de emoționați datorită acestei piese, în care am pus multă dragoste și bucurie. So, lacrimi de bucurie, Like and share!”, declară Doru.

Băieţii de la Deepcentral au interpretat în avanpremieră single-ul “Lacrima mea”, în cadrul ediţiei de anul acesta a premiilor Media Music Awards.

Cu peste 9 ani de carieră, 2 albume de studio şi hituri cu versuri atât în limba engleză, cât şi în limba română, dar şi colaborări inedite, alături de Loredana, Delia, Xonia etc, Deepcentral este unul dintre cele mai de succes proiecte din muzica românească şi marchează prin fiecare piesa o poveste plină de substanţă şi cu mesaje foarte bine definite.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu multă plăcere să urmărim împreună lyric video-ul piesei “Lacrima mea”, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

Doru Todorut de la Deepcentral alearga in Team HOSPICE

Team HOSPICE, echipa de alergatori a fundatiei HOSPICE Casa Sperantei, participa si anul acesta la Semimaratonul Bucuresti ce va avea loc in data de 14 mai.

Doru Todorut de la Deepcentral va participa la cursa populara intr-o maniera inedita, deoarece va alearga alaturi de Ciprian, unul dintre beneficiarii HOSPICE Casa Sperantei. Doru va alerga cei 3,9 km impreuna cu Ciprian, impingand prin alergare caruciorul tanarului.

Ciprian are 21 de ani si este beneficiar al HOSPICE Casa Sperantei de aproape 2 ani. In ciuda dificultatilor cu care se confrunta (este diagnosticat cu sindrom extrapiramidal si tetrapareza spastica), Ciprian este un tanar pasionat de experiente noi, fascinat de oameni, dornic de prietenii si considera HOSPICE a doua sa familie (pe langa familia sa care il sprijina si il iubeste neconditionat). Este un tanar vesel, cu o prezenta aparte si foarte pasionat de calculatoare.

Ciprian alearga pentru a doua oara in #TeamHOSPICE, prima oara fiind exact acum un an, in cadrul aceluiasi eveniment al Semimaratonului Bucuresti, alaturi de Bogdan Racovita – kinetoterapeutul HOSPICE. La acel moment a declarat ca a fost cea mai frumoasa zi din viata lui.

L-am rugat pe Ciprian sa ne scrie gandurile lui inainte de competitie si ne-a trimis pe facebook acest mesaj pe care vi-l prezentam exact asa cum a fost scris:
“EU MA SIMT FOARTE FERICIT CA O SA ALERG DIN NOU PT A DOUA OARA IN TEAM HOSPICE PT CA IMI PLACE SA PARTICIP LA SEMIMARATOANE. ALERG CU UN NOU PRIETEN IL CHEAMA DORU TODORUT ESTE FOARTE DRAGUT SI MULTUMESC DIN TOATA INIMA MEA CELOR DE LA HOSPICE SI LUI DORU”.

Doru a cunoscut pentru prima oara copiii pacienti ai HOSPICE Casa Sperantei in decembrie anul trecut, cand a participat alaturi de acestia la petrecerea organizata de fundatie pentru ei, oferindu-le clipe frumoase si amintiri speciale. Doru a fost impresionat de cauza sustinuta de HOSPICE si a decis sa se implice in oferirea suportului acestor copii care se confrunta cu boli incurabile. Unul din acesti beneficiari este Ciprian, alaturi de care va alerga pe 14 mai ca un gest de sustinere fata de necesitatea oferirii serviciilor de ingrijire paliativa celor care se confrunta cu o boala incurabila.

“Am empatizat mereu cu cei din jur. Consider ca este una dintre caracteristicile de baza ale unei societati sanatoase, ale unei personalitati integre. Cu atat mai mult ma onoreaza aceasta propunere cu cat este vorba despre Ciprian, un baiat foarte plin de energie, pozitiv, comunicativ, asa cum ne place sa gasim zilnic oamenii din preajma noastra. Am ramas perplex cand mi s-a spus ca Ciprian imi scrie mesajele cu piciorul atunci cand nu are pe altcineva in preajma. Efortul meu la acest eveniment este unul simbolic, motivational, infim in comparatie cu demersurile HOSPICE Casa Sperantei pentru sustinerea semenilor care au nevoie de ajutorul nostru. Va invit cu mult drag sa descoperiti bucuria de a pune umarul la o cauza nobila, de a sprijini semenii care au nevoie de noi, de a zambi mai mult impreuna.” a declarat Doru Todorut.

Mult succes, Doru, in demersul tau de a sprijini cauza HOSPICE Casa Sperantei. Toti cei ce doresc sa fie alaturi cei doi pot contribui prin donatii aici: http://hospice.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=4023

Despre HOSPICE Casa Sperantei

HOSPICE Casa Sperantei, organizatie non-profit infiintata in 1992 la Brasov, a introdus conceptul de ingrijire paliativa in Romania. HOSPICE reprezinta cea mai mare fundatie din tara care ofera gratuit servicii specializate de acest tip si liderul ingrijirii paliative.

Organizatia dispune de doua centre cu servicii integrate, in Brasov si Bucuresti, si echipe mobile in Fagaras si Zarnesti, pentru ingrijirea persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. Fundatia intentioneaza sa deschida in 2017 cel de al treilea centru de tip hospice la Adunatii – Copaceni, langa Bucuresti, centru socio-medical dedicat exclusiv copiilor.

HOSPICE a dezvoltat servicii complete de ingrijire paliativa, care sunt oferite in centre de zi, ambulatorii si unitati proprii pentru internare, la domiciliul pacientilor si in spitalele partenere. In cei 25 de ani de existenta, HOSPICE a adus alinare si speranta pentru peste 22.000 de copii si adulti cu boli incurabile.
HOSPICE Casa Sperantei dezvolta ingrijirea paliativa la nivel national si international prin informare, prin programe educationale dedicate profesionistilor, pacientilor si comunitatii si prin imbunatatirea legislatiei in materie.

Facem si noi o fapta buna?

Vezi videoclipul noului single Deepcentral – “Dependent”

Dupa ce colaborarea cu Delia pentru piesa “Gura ta” a fost cea mai difuzata piesa a anului 2016 si dupa succesul piesei “Unde esti”, alaturi de Loredana Groza, baietii de la Deepcentral revin in atentia noastra cu piesa “Dependent” insotita de un de un videoclip de exceptie.

“Dependent” este o piesa cu un mesaj profund si o stare ce ne aduce in prim plan sentimente de dragoste si de regret. Baietii de la Deepcentral vin in atentia noastra cu un videoclip ce ne transmite stari diferite din viata, dependenta, dragoste, indoiala. Videoclipul, in care regasim un amalgam de trairi, a fost realizat cu ajutorul lui Spike si ne transpune intr-o lume plina de sentimente aflate in antiteza.

“Sunt extrem de emotionat cu ocazia lansarii acestui videoclip. E o poveste, pe cat de simpla (dar nu simplista), pe atat de intensa, combintie de stari ce o regasesc si in piesa “Dependent”. Eu am devenit dependent de piesa, iar clipul imi place maxim. Multumim, Spike!” declara Doru Todorut.

Povestea pe care baietii de la Deepcentral o prezinta in videoclip este una pe care fiecare dintre noi a trait-o la un moment dat. Sound-ul piesei este unul foarte cool si fresh, asa cum ne-au obisnuit baietii de fiecare data. Este o piesa in care multi dintre noi ne vom regasi, este o piesa ce transmite o stare puternica si aparte.

“Nu cred sa fi asteptat cu mai multa nerabdare lansarea unui videoclip nou Deepcentral. Dependent este o piesa speciala in evolutia trupei, are o stare aparte si sunt mandru ca va putem prezenta si videoclipul, incepand de astazi “, spune George Calin.

Piesa “Dependent” este compusa si produsa de cei doi artisti, in studioul HitCentral si este inspirata din propriile trairi. Fiecare dintre cei doi componenti ai trupei Deepcentral au contribuit cu idei, sentimente si experiente personale pentru a ne putea bucura de aceasta piesa si pentru ca mesajul ei sensibil sa ajunga in inimile tuturor.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna clipul piesei “Dependent”, apoi va astept cu parerile voastre. Enjoy!

Loredana Groza si Deepcentral lanseaza videoclipul piesei “Unde esti?”

Colaborarea neasteptata dintre Deepcentral si Loredana Groza vine in atentia noastra cu un clip de stare, prin intermediul caruia artistii ne transmit mesajul piesei #UndeEsti?

Piesa “Unde esti?” este produsa in studioul HitCentral de catre Doru Todorut si George Calin, iar versurile sunt compuse de catre baietii de la Deepcentral, alaturi de Loredana Groza. Colaborarea neasteptata care a surprins industria muzicala romaneasca le daruieste ascultatorilor o piesa cu un mesaj sensibil, ce atinge un subiect in jurul caruia s-au scris multe versuri- iubirea.

“Loredana este o personalitate, o artista de tip curcubeu, care are exceptionala capacitate de a te inunda prin piesele ei cu stari de toate felurile. Ascultand-o, te simti extravagant, vagabond, boem, plin de pasiune. Este o mare onoare sa compunem pentru ea, sa fim pe scena alaturi de ea. Piesa “Unde esti?” este acea gura de aer a sufletului si a mintii în care, timp de 3 minute si ceva, uiti de cotidian, visezi, speri, simti, traiesti pentru tine si pentru povestea ta de dragoste. O traiesti intens ca în adolescenta. Am mare incredere in aceasta melodie.” declara Doru Todorut.

Juratul emisiunii-concurs Vocea Romaniei, este una dintre cele mai iubite si apreciate cantarete de la noi din tara, este o artista care a reusit sa cucereasca publicul lansand hit dupa hit, dar si prin show-rile nonconformiste pe le sustine an de an la Sala Palatului. Diva industriei muzicale romanesti reuseste sa ne inspire si sa ne surprinda de fiecare data cu muzica de calitate pe care o aduce in atentia ascultatorilor.

“Colaborarea cu Loredana a fost o experienta aparte. Am lucrat mult la aceasta piesa si imi doresc sa ajunga mesajul la cat mai multi dintre voi”, spune George Calin

La clipul piesei ”Unde esti?” au lucrat alaturi de artisti si de echipa MediaPro Music, Spike si Mihai Vasilache. Clipul piesei este inspirat din povestea de dragoste dintre cei doi indragostiti, in care personajele principale sunt Doru Todorut si Loredana Groza. Cei doi ne conduc pentru cateva minute in acele locuri in care multi dintre noi vor sa evadeze in acele momente in care vrem sa ne traim povestea de dragoste.

“Ingerasi, sunt foarte bucuroasa sa impartasesc cu voi videoclipul piesei “Unde esti?”. Sper sa ajunga la inimile voastre!”, declara Loredana Groza

Doru Todorut si George Calin, formeaza una dintre cele mai longevive trupe din Romania. Deepcentral, o trupa ce s-a facut remarcata pe scena muzicii romanesti prin calitatea pieselor lansate, piese precum “Sus pana la cer”, “O stea”, “In love”, “Music makes me free”, “Ochi de copil”, “Dependent”. Dupa succesul inregistrat cu piesa “Gura ta”, colaborarea cu Delia ce a reusit sa stranga peste 26 de milioane de vizualizari pe youtube, baietii de la Deepcentral ne promit un nou succes alaturi de cea mai apreciata cantareata din Romania, Loredana Groza.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna clipul piesei “Unde esti?”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Delia feat. Deepcentral – „Gura ta”, no1 in Top MediaForest

Piesa „Gura ta” este cea mai difuzata piesa a anului 2016, conform topului MediaForest, compania care identifica și monitorizeaza in timp real aparitiile radio și TV. Inca de la lansare piesa s-a aflat in topuri si a reusit sa cucereasca publicul cu un sound aparte. Piesa a obtinut premiul Spring Hit la Media Music Awards 2016.

Delia si Deepcentral sunt indragiti si ascultati dovada fiind fanii care ii urmaresc pe retelele de socializare, iar piesa „Gura ta” este un super hit care a reusit sa stranga peste 26 de milioane de vizualizari pe Youtube.

Single-ul „Gura ta” este o piesa sensibila despre iubire si emotii, scrisa si compusa de baietii de la Deepcentral, George Calin si Doru Todorut.

Deepcentral este o trupa care s-a facut remarcata pe scena muzicii romanesti cu piese precum „Dependent”, „Unde esti” cu Loredana, „Ochi de copil”, „Sus pana la cer”, „O stea”, „Noapte alba”, „In love”, „Music makes me free”, „Hey girl”.

Ce parere aveti despre aceasta piesa, „Gura ta”? Sincer, eu si in acest moment ascult acest single cu aceeasi placere ca in prima zi, cand a fost lansat, in urma cu un an. 🙂

Deepcentral lanseaza un nou single, “Dependent”

Doru Todorut si George Calin ne surprind in aceasta iarna cu un nou single. Dupa ce au ocupat mai multe saptamani la rand prima pozittie in Top 10 cu piesa “Gura ta”, in colaborare cu Delia si dupa succesul piesei “Unde esti”, alaturi de Loredana Groza, baietii de la Deepcentral revin in atentia noastra cu o noua piesa – “Dependent”.

“Dependent” este o piesa cu un mesaj profund si o stare ce ne aduce in prim plan sentimente de dragoste si de regret. Povestea pe care cei de la Deepcentral o prezinta este una pe care fiecare dintre noi a trait-o la un moment dat. Sound-ul piesei este unul foarte cool si fresh, asa cum ne-au obisnuit baietii de fiecare data.

“Este o piesa la care tinem si in care credem foarte mult. Mai devreme sau mai tarziu toti ne lovim de momentul in care ne simtim dependenti de cineva. Este o piesa in care amandoi am pus suflet si ne dorim ca mesajul ei sa ajunga la cati mai multi ascultatori” , spune George Calin.

“Așa cum probabil v-ați dat seama din piesele anterioare, noi combinăm stări diferite din viață și le transpunem în melodii: energie cu sensibilitate, suferință cu optimism, dragoste cu îndoială, dor cu ură. Acum ne-am oprit la o altă stare: dependența. Și chiar vă invit să reflectați la următoarele întrebări: oare dragostea este o dependență? Dacă da, e bine sau nu? Dacă da, e mai puternică decât alte dependențe? . Dacă nu, care e granița dintre dragoste și dependența față de o persoană?”, declara Doru Todorut.

Piesa “Dependent” este compusa si produsa de cei doi artisti, in studioul HitCentral si este inspirata din propriile trairi. Fiecare dintre cei doi componenti ai trupei Deepcentral au contribuit cu idei, sentimente si experiente personale pentru a ne putea bucura de aceasta piesa si pentru ca mesajul ei sensibil sa ajunga in inimile tuturor.

“Dincolo de latura profundă a piesei, ne bucurăm imens de lansarea ei. Așteptam de ceva vreme momentul cel mai potrivit si sunt convins ca vă veți regăsi în această stare a piesei, atât de puternică și de aparte. Abia aștept reacția voastră. Enjoy! ” spune Doru.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag să ascultăm împreună noul single semnat Deepcentral, “Dependent”, apoi vă aștept cu impresii. Enjoy!

Deepcentral lanseaza noul single si videoclip „Ochi de copil“!

Doru Todorut si George Calin, adica Deepcentral, una dintre cele mai longevive trupe din Romania, revin cu un nou single numit sugestiv „Ochi de copil“. Dupa ce cel mai recent hit al lor „Gura Ta“, o colaborare cu Delia se bucura de peste 17 milioane de vizualizari pe YouTube, Deepcentral au vesti excelente pentru toti fanii lor!
Azi, 18 aprilie 2016, Deepcentral anunta lansarea celui mai recent single al lor – „Ochi de copil“, o piesa de stare, care abunda in emotii si care te duce cu gandul la copilarie, la locurile natale si la sentimentul de ocrotire pe care doar parintii sau familia ti-l pot oferi.

Ca toate piesele Deepcentral, „Ochi de copil“ este scrisa si compusa de cei doi componenti ai trupei, Doru si George, in studioul lor, HitCentral.

„Ne aflam intr-o dispozitie pozitiva, eu si George ne simteam inspirati si intai am compus piesa fara text si ne-a placut tare mult rezultatul final“, dezvaluie Doru entuziasmat despre cum s-a nascut single-ul „Ochi de copil“.
„Noua piesa inspira inocenta, face trimitere la anii copilariei si indeamna pe fiecare dintre noi sa isi aminteasca de clipele din copilaria pe care cu totii o lasam in urma pana la urma“, explica George mesajul transmis in noul lor single, „Ochi de copil“.

Asadar, dupa ce au finalizat linia melodica a piesei, baietii au schitat textul, intr-o noua zi, fiind motivati de o alta stare de inspiratie. Cu toate ca piesa a trecut prin mici modificari pana la forma finala, titlul ei a fost cel care i-a pus in dificultate, insa ulterior cei doi au gasit formula perfecta.

Videoclipul noului single „Ochi de copil“ se bucura de un concept original, putin diferit de stilul cu care trupa Deepcentral si-a obisnuit fanii pana acum. De data aceasta, au ales sa nu apara in videoclipul noii piese, ci scenariul acesteia sa fie compus dintr-un clip grafic care are scopul sa scoata in evidenta mesajul.

„Ochi de copil“ este o piesa de suflet, care atinge acea coarda sensibila a fiecaruia dintre noi si pe care, dupa ce o asculti cu atentie, realizezi ca te descoperi in ea la fel de mult cum ne regasim si noi“, declara Doru.

Asadar, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna clipul noului single al baietilor de la Deepcentral, „Ochi de copil“, dupa care va astept cu parerile voastre. Enjoy!

Evenimentul Muzica pe Transfagarasan reuneste unii din cei mai in voga producatori si artisti ai momentului! Fly Project, Deepcentral, Deepside Deejays si multi altii se intalnesc pentru a crea viitoarele hituri ale Romaniei!

In perioada 14 – 18 martie, Valea cu Pesti (Transfagarasan) va gazdui cea mai mare Tabara de Muzica organizata vreodata in Romania. Sub numele “Muzica pe Transfagarasan”, 22 de producatori muzicali si artisti de la cele mai cunoscute case de discuri, dar si manageri si oameni de radio se vor reuni pentru a produce viitoarele hituri ale industriei muzicale din Romania.

Pe langa productia muzicala, care reprezinta principalul motiv al intrunirii, invitatii vor avea parte si de momente recreative precum plimbari cu vaporasul, karaoke dar si un workshop – “Gatim pentru Transfagarasan” – aflat la cea de-a treia editie si care le va pune imaginatia culinara la contributie.

Printre producatorii si artistii care au confirmat prezenta se numara: Fly Project, Deepcentral, Deepside Deejays, Adina (Heaven), Glance, Raluka, Last Night si Dya, dar si unul din cei mai cunoscuti regizori de videoclipuri al momentului, Alex Ceausu.

“Sunt foarte bucuroasa ca am reusit sa organizez alaturi de Monica Gheorghiu si Mihaela Preda, cu sprijinul domnului Vlad Grecu (Valea cu Pesti) prima editie a acestei tabere si ne dorim foarte mult ca acest eveniment sa devina de acum incolo o traditie. Colegii mei din industrie au raspuns pozitiv invitatiei noastre si acest lucrru nu poate decat sa ne bucure. Sunt convinsa ca la finalul celor 5 zile de tabara vom avea pregatite viitoarele hituri ale industriei muzicale romanesti”, a declarat Adina Postelnicu.

Aflat la prima editie, evenimentul “Muzica pe Transfagarasan” de la Valea cu Pesti se anunta deja un mare succes, care doreste an de an sa creasca in anvergura si sa devina un trend-setter in crearea hiturilor muzicale din Romania.

Acestea fiind zise, va invit cu drag sa veniti la acest eveniment, dupa care va astept sa-mi spuneti parerile voastre. Enjoy!

Delia si Deepcentral lanseaza single-ul si videoclipul “Gura ta”

Pentru 2015 este clar: artistul anului a fost Delia! Artista a depasit record dupa record, atat in topurile muzicale, cat si pe YouTube (peste 70 de milioane de vizualizari).

2016 incepe fulminant! Delia lanseaza alaturi de Deepcentral, “Gura ta” – o piesa mult asteptata, de o sensibilitate iesita din comun, ce scoate in evidenta si o alta fata a Deliei, cea delicata.

“Gura ta” este doar un inceput, o prima parte din mega-concertul de pe 2 aprilie de la Sala Palatului, asa ca, Welcome to Deliria – chapter 1!

“Gura este interpreta spiritului si a inimii omului, iar buzele simbolul senzualitatii. Citeste-mi pe buze si atunci cand tac, caci ele tradeaza sentimente si stari. Mereu am considerat ca exista o legatura perfecta intre buze si felul de a fi al omului. ‘Gura ta’ e despre asta, o piesa sensibila, dar senzuala, care scoate la suprafata o parte din mine ce a stat ascunsa cativa ani”, declara Delia.

“Piesa ‘Gura ta’ a fost compusa cu cateva zile inainte ca Delia sa vina la studio. Ne cunoastem de atatia ani, dar am avut emotii. Emotii pentru ca, dupa piesele lansate in 2015, stacheta este extrem de ridicata. Cred ca, impreuna cu ‘Gura ta’, vom fi cel putin la nivelul pieselor precedente si, in plus, aducem fanilor o piesa sincera, sensibila si puternica, o combinatie inedita si un sound catchy”, spune Doru Todorut – Deepcentral.

“Colaborarea cu Delia a fost extraordinara. Tin minte ca am ramas surprins atunci cand m-a sunat exact cand a aterizat dupa un drum foarte lung cu avionul ca vrea sa vina direct la studio. Cati ar face asta? Si a fost exact cum ma asteptam: super profi! La filmari a fost o stare linistita, totul era sub control. Atat de linistita incat, obosit fiind, am adormit in masina cateva ore pana cand a fost randul meu sa trag”, spune George Calin – Deepcentral.

O co-productie Cat Music si Universal Romania, “Gura ta” este scrisa si compusa de catre cei de la Deepcentral, George Calin si Doru Todorut. Videoclipul, plin de mister, este regizat de catre Bogdan Daragiu, iar echipa de beauty a Deliei este formata din Andra Manea (make-up), Camelia Negrea (hairstyle) si Andra Moga (styling).

Pe 2 aprilie 2016, Delia sustine un concert de proportii neimaginate la Sala Palatului, “Welcome to Deliria”. Biletele se gasesc deja in vanzare online pe www.bilete.ro, www.eventim.ro (in curand si www.salapalatului.ro). Fizic, se gasesc in urmatoarele magazine si puncte de vanzare: Sala Palatului, Librariile Carturesti, Humanitas, retelele magazinelor Germanos, Orange, Vodafone, InMedio, benzinariile OMV, oficiile Postei Romane semnalizate cu bilete.ro.

Asadar, haideti sa urmarim impreuna clipul noului single al Deliei, “Gura ta”, o superba piesa in featuring cu cei de la Deepcentral, dupa care va astept cu pareri. Va place, nu?

Vedetele si-au facut de cap de 1 Mai! Afla ce au facut Claudia Pavel, Kaira, Deepcentral, Xonia sau Cosmina Pasarin!

Sunteţi curioşi cum au petrecut vedetele noastre Ziua Internaţională a Muncii? Noi vă dezvaluim ce au facut Claudia Pavel, Kaira, Deepcentral, şi alţii, însă până atunci vă invităm să ne spuneţi voi ce aţi făcut de 1 Mai!

ClaudiaPavel

De Claudia Pavel ne era tare dor, aşa că artista parcă ne-a auzit gândurile şi s-a mutat din Statele Unite ale Americii înapoi în Bucureşti şi are planuri profesionale importante! Claudia a dedicat week-end-ul care tocmai s-a încheiat băieţelului ei, Noa şi surorii ei, Paula şi i-a surprins cu un picnic savuros, într-o zonă liniştită din preajma capitalei, iar in weekend cei trei au mers impreuna la cinematograf.

Ela Craciun, prezentatoarea televiziunii Antena 3 îşi sacrifică fiecare week-end meseriei sale, însă pentru ziua de întâi mai Ela a avut un plan precis: să se distreze alături de soţ şi de cei doi copii ai lor minunaţi la un grătar de peşte. Desigur, n-au lipsit voia bună, dar nici micile şotii ale celor mici şi la care Ela a participat, pozându-se laolaltă în lanurile de rapiţă alături de copii şi de…o turmă de oi, care păştea nestingherită lângă ei.

Deepcentral

Începând cu 6 mai, super băieţii de la Deepcentral – George şi Doru -, pornesc într-un turneu de şase săptămâni alături de trupa Life On Mars, aşa că pregătirile pentru „Nopţi Albe“ – cea mai recentă piesă a lor şi care dă numele turneului sunt pe ultima sută de metri! Cei şapte talentaţi au decretat întâi mai zi de repetiţii şi au muncit cu spor în studio până noaptea târziu.

Xonia

Xonia a facut ravagii pe litoral si anul acesta, marea i-a şoptit Xoniei „Vino înapoi“ (doar ştii şi tu ultima ei piesă, nu?), aşa că blondina n-a rezistat „chemării“ şi s-a distrat pe cinste la Mamaia, împreună cu iubitul şi cu prietena ei, Anda Adam. Beat-uri tonice, muzică până dimineaţă şi porţii vesele de soare – Xonia a petrecut un întâi mai pe cinste!

Kaira, artista care este îndrăgostită de rap şi de hip-hop şi care cântă alături de Delia super hit-ul „Pe aripi de vânt“ iubeşte să fie spontană, aşa că a profitat de mini vacanţa de întâi mai pentru a vizita litoralul românesc, în căutarea unor clipe de relaş, dar şi a distracţiei.

Naguale

Ovidiu Baciu (Naguale). Pentru Ovidiu Baciu alias Naguale sărbătoarea de întâi mai a însemnat peisaje absolut fantastice, lecţii scurte şi eficiente de portugheză, cafea braziliană şi… multe ore de filmări pentru piesa pe care o va lansa foarte curând! Artistul a îmbinat ideal munca şi distracţia, iar dansatoarele über-hot din noul său clip vor sta mărturie. Fii pe fază!

Cosmina Pasrin a fugit la distractie, doar ca a dat Mamaia pe Vama Veche, iar MC-ul s-a distrat acolo pana dimineata. Frumoasa bruneta s-a pozat si pentru fanii de pe retelele sociale.