Maximillian lanseaza albumul sau de debut – “Too Young”

O colecție fluidă de cântece despre necazurile tinereții, ale 05prieteniei și ale iubirii. 

„M-am întrebat întotdeauna de ce unii adulți susțin că „Ești prea tânăr ca să înțelegi”. Mai ales că am fost întâmpinat de aceste cuvinte exacte în situații cruciale, în care aveam nevoie de răspunsuri reale pentru a înțelege. Sentimentele vor fi sentimente, indiferent dacă ai 50 de ani sau cinci. Ele dor, indiferent cine ești și trebuie să vorbim despre ei.

„Too Young” este albumul de debut mult așteptat al cântărețului și compozitorului Maximillian, în vârstă de 22 de ani. Starul pop din Copenhaga este aici pentru a spune adevărul tinerilor!
Prin 11 cântece, Maximillian dezvăluie emoții și sentimente care vin din propria sa viață, când a crescut ca un copil inocent pentru a deveni un adolescent cu probleme și acum se îndreaptă către o viață viitoare ca ființă umană independentă.

Maximillian a debutat la vârsta de doar 17 ani, cu un sunet care a îmbinat trip-hop-ul și sufletul electronic cu melodii pop în fața ta. Și odată cu lansarea imnului pop de chitară, „Beautiful Scars”, care a adunat aproape 100 de milioane de streamuri numai pe Spotify, un #1 hit în Filipine și o certificare tripla de Platina, Maximillian a făcut în sfârșit un progres și a deschis calea pentru lansarea „Too Young”.

Majoritatea melodiilor sunt înregistrate în colaborare cu producătorul Marco Twellmann. Prietenia și munca lor împreună a fost un proces creativ care fuzionează mai multe genuri. „Happier” zâmbește deasupra unui ritm reggae groovy, în timp ce „Purple Trees (We Can Just Dance)” inspirat de R&B este 808-minimalism. „Losing You” amintește de senzația trupelor de băieți de la sfârșitul anilor 90 și a hip hop-ului întunecat din anii 00.

Maximillian spune:
„Acest album reflectă cine sunt și unde este viața mea acum. A fi tânăr înseamnă atât de multe lucruri diferite. „With You” înseamnă să fii îndrăgostit fără speranță – când ești un iepure prins de faruri și nu ai idee ce urmează! Dragostea poate fi cel mai bun prieten al tău sau cel mai rău dintre dușmani.”

Aici puteți asculta materialul: https://umusic.lnk.to/TooYoungPR, apoi vă aștept cu păreri. Enjoy!

La Civil, debutul premiat al Teodorei Ana Mihai, în deschiderea Les Films de Cannes à Bucarest. Belgia, țară în focus la ediția a 12-a

Odată cu așa numitul nou val, cinematografia română a generat cel mai mare interes internațional din istoria ei pentru filmele realizate de regizori români, consacrarea venind în special din selecții și premii la Cannes, cel mai important festival de filme în premieră mondială din lume. Anul acesta, tradiția a fost dusă mai departe de LA CIVIL, de Teodora Ana Mihai, singurul film românesc reținut în selecția oficială, aplaudat în picioare timp de opt minute după proiecție și recompensat în palmaresul final al secțiunii Un Certain Regard cu Prix de l’Audace.

La Civil va fi proiectat în premieră absolută în România vineri, 22 octombrie, în deschiderea celei de a douasprezecea ediții a Les Films de Cannesà Bucarest în prezența regizoarei, care va introduce fimul și va rămâne pentru o discuție cu publicul bucureștean după proiecție. Totodată, Teodora Ana Mihai va fi prezentă duminică, 24 octombrie și la Iași unde va prezenta filmul publicului local.

Teodora Ana Mihai este o regizoare belgiană de origine română care a atras atenția lumii cinematografice prin documentarul de lungmetraj Waiting for August care spune povestea copiilor români rămași să se descurce singuri după plecarea părinților la muncă în străinătate. Waiting for August a fost selecționat și prezentat în peste 40 de festivaluri, primind nu mai puțin de 11 premii printre care și prestigiosul glob de cristal al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary pentru Cel mai bun documentar.

La Civil este o coproducție belgiano-româno-mexicană, filmul fiind girat de casele de producție ale unor autori consacrați la Cannes: Les Films du Fleuve a Fraților Dardenne, Mobra Films lui Cristian Mungiu  și Teorema lui Michel Franco. Filmul a fost disputat pentru competiție de festivalurile de la Cannes și Veneția, în urma premierei din august fiind invitat la alte 15 festivaluri internaționale.

Producția s-a derulat în condiții extrem de dificile, fiind turnată în 2020, în plină pandemie, în Durango, Mexic, relizatoarea având tăria să gestioneze deopotrivă filmul, condițiile sanitare și maternitatea din viața reală.

Conform Screen Daily, La Civil „creionează o imagine convingătoare a unei societăți în care nimeni nu poate avea încredere în nimic și toată lumea este complice într-un ciclu nesfârșit de violență – povestea fiind rezultatul mai multor ani de cercetări ample întreprinse de regizoare în colaborare cu scriitorul mexican Habacuc Antonio de Rosario.

Filmul este inspirat de o sfâșietoare poveste adevarată, o răscumpărare într-o societate mexicană în care clanurile sunt mai presus de lege și autorități. Pornind de la cazul real, în La Civil regizoarea spune povestea lui Cielo, o mamă care își caută fiica răpită de membrii unui cartel de droguri. Cum autoritățile nu reușesc să o ajute, Cielo ia lucrurile în propriile mâini și se transformă treptat din gospodină în activistă răzbunătoare.

“Acum mai bine de zece ani, l-am cunoscut pe Habacuc Antonio De Rosario, co-scenaristul filmului, care este din nordul Mexicului. Am început să-i citesc lucrarea care dezbătea modul în care violența se strecoară în rutina de zi cu zi a mexicanilor, subiect care a generat multe discuții ulterioare. În același timp lucram la filmul meu documentar, Waiting For August, despre copiii care cresc în România în circumstanțe dificile și asta m-a făcut să mă gândesc din nou la Mexic, la cum ar fi să fii adolescent sau părinte într-o țară în care oamenii pot pleca de acasă fără să se mai întoarcă verodată, fără ca nimeni să știe ce s-a întâmplat.

În 2015, am plecat în Mexic pentru a investiga subiectul. Am vorbit cu mulți oameni și am auzit multe mărturii până am întâlnit-o pe Miriam Rodríguez care a schimbat cursul acestui proiect. Unul dintre primele lucruri pe care mi le-a spus a fost: «când mă trezesc dimineața vreau să ucid sau să mor». Prin ce a trecut această persoană ca să ajungă să vorbească așa? Asta m-a făcut să decid că trebuie să spun povestea din La Civil. Și în acel moment mi-am dat seama că ar trebui să relatăm totul din perspectiva mamei care își caută copilul, în loc de cea a copilului care crește în acest mediu” mărturisea regizoarea.

După premiera mondială, cei de la Screen Daily concluzionau despre La Civil că este „un thriller captivant care echilibrează tensiunea printr-un portret nuanțat al culturii violenței care a ajuns să definească Mexicul modern”.

Ca în fiecare an, Les Films de Cannes à Bucarest prezintă o selecție de filme ale unei cinematografii care s-a făcut remarcată recent pe plan modial prin prospețime, inventivitate, diversitate. După ce la edițiile anterioare au fost organizate focusuri de țară pentru Mexic, introdus de Carlos Reygadas, pentru Spania

în prezența lui Albert Serra sau pentru Japonia – prezentată de Naomi Kawase, anul acesta spectatorii bucureșteni sunt invitați să descopere Belgia prin filmele proiectate în premieră pe marile ecrane românești:

LES INTRANQUILLES, regia Joachim Lafosse, selecționat în competiție la Cannes anul acesta, ni-i prezintă pe Damien și soția sa Leila, între care există o conexiune profundă și o poveste de dragoste greu încercată. Damien este un artist bipolar predispus la episoade maniacale, iar Leila își dedică viața lui și fiului lor de 8 ani. Cei doi se regăsesc adesea în mijlocul unor conflicte în care niciunul dintre ei nu dorește să se afle, provocate de boala lui Damien și rezolvate de înțelegerea Leilei.

„Misiunea regizorului e să se concentreze pe personaje”, declara cineastul belgian. O figură importantă a cinematografiei contemporane, Joachim Lafosse are o reputație care crește de la un film la altul (cum ar fi À Perdre la Raison, selectat la Un Certain Regard, secțiune în cadrul căreia Emilie Dequenne a câștigat premiul pentru Cea mai bună actriță). Filmografia sa e marcată de personaje monstruoase ale căror motivații încearcă să le înțeleagă în pelicule cu subiecte dure și complexe, dacă nu chiar tabu. În miezul operelor sale găsim deseori personaje psihotice care, dorind să facă bine, seamănă semințele răului. Totule o chestiune de limite în À Perdre La Raison, Folie Privée sau Nue Propriété.

Deadline Hollywood Daily scria despre Les Intranquilles | Neliniștiți că este „un film cu clasă care explorează provocările acceptării și conviețuirii cu o boală psihică și o face aducând o rază de speranță în relațiile umane.”

Comedia RIEN À FOUTRE, co-regizată de Emmanuel Marre și Julie Lecoustre, „un debut straniu și fermecător”(The Hollywood Reporter), „o completă nebunie ce te face să râzi în hohote, în timp ce livrează mantre corporatiste existențialiste de un umor sec” (Film of the Week), o are în rolul principal pe Adèle Exarchopoulos care a devenit în 2013 cea mai tânără câștigătoare a unui Palme d’Or (și a premiului pentru Cea mai bună actriță) pentru rolul său din Blue is the Warmest Color.

Cassandre, de 26 de ani, este însoțitoare de zbor pentru o companie aeriană low-cost ce își îndeplinește sarcinile cu o eficiență robotică. În viața personală se lasă însă purtată de moment, fidelă pseudonimului său de pe Tinder, «Carpe Diem». Pe măsură ce presiunile din partea companiei cresc, Cassandre începe să sufere consecințele comportamentului său nesăbuit.

La fel ca în anii trecuți, Les Films de Cannes à Bucarest va prezenta publicului o selecție de peste 80 de filme, majoritatea în premieră, grupate în secțiunile Sélection Officielle, unde vor putea fi vizionate cele mai interesante și premiate filme din selecția ediției 2021 a festivalului, Ziua de Aur care proiectează în succesiune filmele premiate cu marile trofee în cele mai importante festivaluri de autor din lume și Avanpremierele Toamnei care dă posibilitatea spectatorilor să descopere premierele româneşti ale sfârșitului de an în prezența echipelor filmelor înainte ca acestea să fie lansate în cinematografe.

Vizitând website-ul www.filmedefestival.ro puteți afla mai multe despre filmele anunțate și, în curând, detalii despre programul festivalului și punerea în vânzare a biletelor

Păreri?

Filmul „Between Two Dawns”, co-produs de Libra Films, are premiera mondială la San Sebastian

 

Debutul Between Two Dawns, scris și regizat de cineastul turc Selman Nacar, filmat de Tudor Panduru și co-produs de Libra Films, va avea premiera zilele acestea în secțiunea New Directors a Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian (17-25 septembrie). La proiecțiile de gală de pe 18 și 19 septembrie va lua parte și co-producătoarea filmului, Oana Giurgiu.
 
O co-producție Turcia – Franța – România, Between Two Dawns este o dramă cu accente de thriller a cărei acțiune se petrece timp de 24 de ore. După ce un muncitor este rănit grav în fabrica de textile a familiei sale, tânărul Kadir este forțat să ia decizii morale care vor avea un impact major asupra visurilor sale, a familiei sale și a soției muncitorului accidentat. Filmul este un portret tulburător al Turciei contemporane, în care onoarea familiei este, în continuare, mai presus de orice.
 
Ca absolvent al Facultății de Drept, regizorul Selman Necar, care semnează și scenariul, se declară interesat de conflictul pe care îl generează conceptele de justiție, infracțiune, moralitate: „Voiam să surprind acele momente în care un personaj se zbate să ia o decizie morală, prins fiind între conștiință, familie și propriile aspirații”, a declarat acesta, citat de Variety.
 
 
Trailer Between Two Dawns
În stadiul de proiect, debutul său a fost premiat în cadrul Transilvania Pitch Stop la TIFF 2019, obținând servicii de post-producție oferite de Chainsaw Europe, în valoare de 25.000 de euro. În 2020, în faza de post-producție, a câștigat și premiul WIP Europa Industry Award la San Sebastian, precum și Anadolu Efes Award în cadrul pieței de coproducții a Festivalului de Film de la Istanbul, Meetings on the Bridge.
 
Filmările au avut loc în Turcia, iar director de imagine este Tudor Panduru, recunoscut pentru filme precum MalmkrogÎntregalde sau Tata mută munții.
 
Between Two Dawns este produs de Kuyu Film (Turcia), Fol Film și Karma Films (Franța) și co-produs de Arizona Productions (Franța), Libra Films (România) și Nephilim Producciones (Spania). Luxbox gestionează vânzările internaționale.
 
Selman Nacar are studii de regie la Columbia University în New York. A absolvit anterior studii de drept (2015) și de regie (2016) la Istanbul. A fost selectat la Berlinale Talent 2019, precum și în programul First Films First 2020. A fondat compania de producție Kuyu Film și a produs, printre altele, The Pillar of Salt (2018) și Belonging (2019), ambele proiectate în premieră în secțiunea Forum a Festivalului de la Berlin. Lucrează deja la cel de-al doilea film al său, Hesitation Wound.

Participarea Libra Films la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian este susținută de Centrul Național al Cinematografiei (CNC).

Păreri?

Kanye West scrie istorie cu noul album – cel mai mare debut al anului, cu peste 750 milioane de ascultari

“Donda” a cucerit topurile muzicale din 11 tari, incluzand si SUA, UK, Australia si, pentru prima oara, debuteaza pe primul loc si in Franta, Italia si Suedia.
In acelasi timp, “Donda” a stabilit un nou record de streamuri pe Apple Music, unde a ocupat primul loc in 152 teritorii.

Lansat pe 29 august 2021, “Donda” este cel mai mare debut al anului, cu 520.000 de unitati in prima saptamana de cand a fost lansat.
Albumul a adunat peste 775 milioane de streamuri la nivel mondial – peste 442 milioane pe Spotify si peste 242 de milioane pe Apple Music.

DONDA a fost ascultat la trei evenimente istorice transmise live – pe stadionul Mercedes Benz din Atlanta și Soldier Field din Chicago – fiecare dintre acestea doborând recordurile globale ale Apple Music pentru transmisiuni live.

Seria numeroaselor recorduri doborate de catre “Donda” include si cel mai mare numar de ascultari pe Spotify in primele 24 ore, dar si pe Apple Music.

Tracklist “Donda”:

  1. Donda Chant
  2. Jail
  3. God Breathed
  4. Off The Grid
  5. Hurricane
  6. Praise God
  7. Jonah
  8. Ok Ok
  9. Junya
  10. Believe What I Say
  11. 24
  12. Remote Control
  13. Moon
  14. Heaven and Hell
  15. Donda
  16. Keep My Spirit Alive
  17. Jesus Lord
  18. New Again
  19. Tell The Vision
  20. Lord I Need You
  21. Pure Souls
  22. Come to Life
  23. No Child Left Behind
  24. Jail pt 2
  25. Ok Ok pt 2
  26. Junya pt 2
  27. Jesus Lord pt 2

Păreri?

NukFly lansează primul său single: „Nothing Breaks Me Down”

NukFly lansează primul său single: „Nothing Breaks Me Down”, o piesă cu versuri în limba engleză, cu beat-uri nostalgice și un refren ce rămâne întipărit în minte, despre o poveste de iubire ajunsă la final, dar în care amintirile sunt mai vii ca niciodată. Compus de către Alexandra Dinu, Robi Velisar, Enri Demi și Sergiu Ene, „Nothing Breaks Me Down” surprinde prin imagini povestea din spatele versurilor.

„Este o poveste de iubire, iar titlul piesei «Nothing breaks me down» cred că spune totul. În relațiile mele sunt un romantic și mă super implic, iar în viață pentru mine e totul sau nimic. Atunci când se rupe orice, indiferent de motiv, sunt destul de puternic și ambițios să mă ridic și mă vindec destul de repede”, povestește NukFly.

NukFly are 25 de ani, este din Buzău și plănuiește să se stabilească în București pentru următoarele proiecte din cariera muzicală. „Am planuri mari, încerc să fiu optimist și să reușesc să câștig oamenii prin munca mea. Am o voce puternică, îmi place ceea ce fac și îmi doresc să excelez, să fiu cea mai bună variantă a mea”, adaugă artistul.

Videoclipul piesei a fost filmat de Alex Marica (Călătorie Magică) la Cheile Dobrogei, regizat și editat împreună cu Alexandra Dinu.

NukFly (Ionuț Danil) est pasionat de muzică încă de mic, a participat la diverse festivaluri naționale, iar a doua lui pasiune este Kickboxing-ul.

Păreri?

Nume nou în muzică! Trix lansează piesa de debut ,,Shadows”

Artista în vârstă de 18 ani cu origini din Republica Democrată Congo ne impresionează cu prima ei piesă. O combinație între muzica pop și techno, ,,Shadows” este un single compus chiar de Trix, în urma unui vis cu o fantomă.

Beatrice Duță este artistă la Sonus Records și dorește să devină un nume în industrie, în special pentru că a avut dintotdeauna o legătură strânsă cu muzica.

,,Încercând să găsesc o poveste în jurul căreia să scriu versurile, am ales să mă concentrez pe un vis pe care l-am avut despre o fantomă. Și deși era o fantomă, nu era ceva înfricoșător sau deranjant. Era o fantomă plăcută care apărea doar atunci când nu te așteptai și pleca în momentul în care curiozitatea ajungea la nivel maxim. Un fel de înger păzitor, dar cu o alură misterioasă și întunecată. Așa că m-am hotărât să nu mai stau pe gânduri și să scriu piesa cu gândul la această fantomă. Și așa a ieșit Shadows.” –  a declarat Trix despre procesul de creare al versurilor noului single 

Shadows este un single cu un sound actual, timbrul artstei ne duce cu gandul la muzica internațională, iar vibe-ul este energic și ne dă chef de dans. De muzica piesei s-a ocupat Beatrice Duță (Trix) alături de Andreea Avarvari (AVA), versurile au fost compuse de Beatrice Duță (Trix), iar Mix&Masterul a fost realizat de Dumitrescu Alexandru Ionut (Acxel).

Tu ce părere ai despre noua piesă?

Vă aștept cu impresii!

Un nou nume în muzică. Mayira lansează Our Weakness

Debutul în industria muzicală al artistei Mayira se întrevede promițător. Artista are 18 ani și lansează deja prima piesă din carieră.

Our Weakness este o piesă cu un sound foarte actual, ce ne duce cu gândul la muzica pop internațională, iar versurile au un mesaj puternic, în care cu siguranță mulți se vor regăsi.

,,Când am compus strofele acestei piese îmi plăcea foarte tare de cineva, dar cred că sentimentele lui nu erau atât de puternice precum ale mele. Mi-am dat frâu liber imaginației și m-am gândit cum ar fi fost să fim împreună.” – a declarant artista despre noul single.

Mayira, pe numele ei real Maria Petre, studiază muzica de la 11 ani, în paralel studiază și pianul, dar niciun instrument nu a pasionat-o la fel de mult precum vocea.

,,Mă regăsesc în majoritatea pieselor pe care le interpretez, este singurul mod în care mă pot exprima liber.”

Muzica și versurile celui mai nou single au fost create de AVA (Andreea Avarvari) și Mayira (Maria Petre), iar orchestrația a fost realizată de Mihai Grecan.

Păreri?

SERA debuteză cu piesa „Only Us”

Miracolele există. Imagineză-ți, ești un cântăreț / o cântăreață necunoscut/ă care încearcă să se afirme. În 2020, te hotărăști să postezi live covers pe YouTube, TikTok și Instagram. Faci asta din zona de comfort pe care ți-o oferă mașina ta. Apoi, în timpul unei sesiuni, idolul tău îți cere să te acompanieze la una dintre piese. Asta s-a întâmplat pentru cântăreața olandeză de 27 de ani, SERA. Versiunile ei de la „IDGAF”, interpretată original de Dua Lipa, și „No”, a lui Megan Trainer, au devenit virale peste noapte aducându-i artistei mii de vizualizări și followeri.

Unul dintre acei follower a fost chiar Justin Bieber. Când acesta a dat peste live-ul SEREI de pe Instagram în care aceasta interpreta una dintre piesele lui, artistul s-a hotărât să i se alăture. Acel moment s-a dovedit a fi un moment definitoriu pentru cariera SEREI. La puțin timp după, managerul Georgianei Rodriguez, soția fotbalistului Christiano Ronaldo, a contactat-o. Înainte să se dezmeticească, SERA era într-un avion în drum spre a cânta la o petrecere surpriză organizată pentru Ronaldo. Acela a fost primul ei „concert” live, cântând la doar câțiva metri de senzația globală a fotbalului. Plină de emoții, cu siguranță, dar a fost o experiență incredibilă: „Am știut instant. Asta este ceea ce îmi doresc să fac pentru tot restul vieții mele”.

Dar SERA, o fată calculată, crescută în spiritul olandez caracteristic, și-a ținut picioarele pe pământ, chiar dacă numărul ei de fani a început să crească cu viteza luminii. Unul dintre cover-urile ei cele mai populare, „Dance Monkey” de la Tones and I, a acumulat peste 30 de milioane de vizualizări. În urma tuturor încurajărilor pe care le-a primit, SERA s-a hotărât să apeleze la profesioniști. Artista l-a contactat pe producătorul și compozitorul, Bas van Daalen, care a lucrat cu Major Lazer, David Guetta și J Balvin, și s-a dus la studioul lui să-și scrie propria muzică. De asemenea, artista și-a găsit un manager și a semnat un contract cu Universal Music, cea mai mare casă de discuri la nivel global.

Single-ul ei de debut „Only Us” s-a lansat vineri, pe 16 iulie, însoțit și de un videoclip oficial. „Only Us” este o piesă ritmată de vară, ce conține toate elementele ce caracterizează personalitatea SEREI: sinceră, plină de viață și debordând de energie. „Only Us” vorbește despre dragostea SEREI pentru partenera ei, Tess, ancora ei în viață.

Cine este SERA?

SERA, în vârstă de 27 de ani, a crescut iubind muzica. Tatăl ei de origine turcă și mama ei de origine olandeză ascultau toate genurile de muzică acasă, de la superstaruri precum Whitney Houston și Céline Dion până la artiști arabi și turci precum Alabina și Ahmet Kay. SERA: „Sora mea asculta muzică R&B din anii 90, iar fratele meu iubea muzica de la Eminem și Tupac. Mie îmi plăcea orice”. Când familia i-a cumpărat un set de karaoke, SERA cânta adeseori „Fallin'”, interpretată original de Alicia Keys, dovedind că are în sânge arta cântatului. Ea visa să devină o căntăreață internațională, dar i s-a părut un vis greu de îndeplinit. În 2020, aceasta a avut în sfârșit curajul de a posta câteva cover-uri pe social media. Restul este istorie.

Cu vocea ei incredibilă și atitudinea de „no nonsense”, SERA este un star în devenire. Aceasta a spus: „Pentru mine, nu este nicio diferență dacă am în față un public de o persoană sau de un milion de persoane: am găsit unde îmi este inima”.

Păreri?

Evelina Dumitru debutează cu “Piesa Mea”

La doar 4 ani și 6 luni, Evelina Dumitru, originară din municipiul Ploiești, debutează în lumea muzicală cu o melodie și un videoclip foarte colorat și estival.

“Piesa Mea” – așa se numește primul pas muzical al micuței artiste, care face parte din familia muzicală #ELRaduProject. Din spusele producătorului acestui proiect muzical, interpretul din Republica Moldova, EL Radu, cel care alături de echipa sa din Spania a realizat această piesă, din start a înțeles că “Evelina Dumitru va ajunge foarte departe, iar timpul va confirma acest lucru. Fetița asta talentată și carismatică îmi aduce aminte de Iuliana Beregoi, pe care am descoperit-o pe la 8 ani.”

Videoclipul a fost filmat de către Dan Mihai Lupescu, au durat 8-9 ore și s-au desfășurat la Constanța. Săptămâna trecută videoclipul și piesa au fost lansate / promovate la o serie de emisiuni Tv și Radio de la București și Constanța, iar în august, tânăra artistă este așteptată și la Chișinău, pentru a promova proiectul muzical la Radio și TV, ulterior Campania de promovare se va extinde și în alte orașe din România.

Evelina Dumitru are un orar destul de încărcat, după ce vine de la grădiniță face canto cu profesoara Adela Ancuța, plus, mai are ore de dans și actorie.

Păreri?

Rian Cult lansează piesa „ABCD”, primul single de pe albumul de debut

Rian Cult lansează piesa „ABCD”, primul single de pe albumul de debut, „EXhibition of a heartbreak”, pregătit de lansare în această toamnă.

„ABCD” este o piesă catchy despre momentul în care persoana pe care ai iubit-o încearcă să se întoarcă în viața ta, după ce realizează că a greșit. Este prima fază după momentul despărțirii, atunci când resentimentele sunt încă prezente.

Noua melodie deschide EP-ul de debut al artistului, „EXhibition of a heartbreak”, o călătorie muzicală despre procesul de vindecare al unei inimi frânte, transpusă în artă. Artistul a făcut pace cu trecutul, însă nu înainte de a împărtăși cu restul lumii o parte din emoțiile resimțite.

Single-ul este un mix pop cu elemente surpriză, iar stilul compoziției poate fi comparat cu piese celebre ale artiștilor care l-au influențat pe Rian de-a lungul carierei, precum LAUV, Ed Sheeran sau blackbear.

„ABCD” este piesa care deschide seria lansărilor pregătite de Rian Cult în această vară. Fiecare single de pe EP-ul „EXhibition of a heartbreak” reprezintă un vernisaj al emoțiilor și trăirilor tânărului artist din ultima perioadă, reprezentat vizual printr-un editorial realizat de fotograful Valentin Bercea, la Centrul de Terapie prin Artă @atelieropendoors, și o colecție capsulă lansată în colaborare cu Ana Maria Mircea, creatoarea @im.not.an.artist.

„ABCD este piesa aia care apare la o petrecere și îi face pe toți să se ridice și să vibreze. Este o dedicație pentru foști și foste, care te va face să strigi ca și cum ei ar fi în cameră. V-ați dorit vreodată să postați o melodie pe InstaStory prin care să fie evident că ați trecut într-un final peste ceea ce a fost și tot ce vă doriți este să vă lase în pace? Ei bine, asta e piesa aia. În plus, nu o lăsa pe mama ta să o asculte, s-ar putea să o trimită și ea fostului.”, spune Rian Cult.

Rian Cult (Adrian Culețu) este unul dintre cei mai promițători tineri artiști din industria muzicală românească, baterist, producător, vocalist și compozitor de muzică pop.

De origine din Constanța, Rian Cult a crescut ascultând multe influențe rock și hip-hop. Absolvent al Facultății Berklee College of Music din Statele Unite, licențiat în Writing și Producție Contemporană, cu accent pe Compoziție, Rian Cult s-a întors în România pentru a-și împărtăși viziunea pentru o vreme în țara sa natală. A cântat la tobe pentru și cu nume mari în România precum Nicu Patoi, Adrian Ciuplea („Vița de vie”), Mihai Ardelean, Florin Giuglea, Simona Nae etc.

Cu un fundal muzical format în ani de studii și sute de ore de repetiții, cariera sa muzicală este în continuă creștere atât la nivel național, cât și internațional. A început ca toboșar, apoi a început să cânte la chitară și voce. În 2018, a început să urmeze o carieră solo de cântăreț, compozitor și producător. Rian a scris muzică pentru artiști de pretutindeni. A început să înregistreze melodii cu artiști din zona Bostonului, precum Tristan Simone, Abram, Kastelo, melodiile reușind să adune aproape 1 milion de ascultări pe platformele de streaming.

Rian Cult are mult succes pe platformele de streaming, în special Spotify. Piesa „Sundays In New York” are peste un milion de stream-uri, fiind ascultată din țări precum Brazilia, Mexic, Australia și Statele Unite.

Anul trecut, Rian a lansat piesa „RIGHT MIND”, care a marcat întoarcerea acasă după o călătorie creativă în Statele Unite și piesa „Can’t Change Wanting You” feat. Katarina, care a fost difuzată pe cele mai populare posturi de radio din România. Rian Cult scrie acum piese pentru el, se pregătește de lansarea primului EP și produce și înregistrează pentru artiști locali și internaționali de renume.

Păreri?