Regizorul Cristina Jacob începe filmările pentru “Stormy Nights”

Cristina Jacob, regizorul comediilor de succes “Oh, Ramona”, “Selfie 69”, “Love is a Story” și “Selfie”, anunță un nou film – “Stormy Nights”.

Distribuția este internațională, cuprinzând actori originari din Italia, Anglia, Franța, Canada, SUA, dar și din România.

Deși scenariul a fost gata la timp, pandemia a întârziat începerea filmărilor, fiind nevoie de multe luni de pregătiri și proceduri speciale de lucru pentru a avansa în condițiile sanitare actuale.

Cristina Jacob spune: “Cinematografia este unul dintre domeniile cele mai afectate în această perioadă. Fie că este vorba de Hollywood sau București. Însă publicul, deși este absent din cinematografe, așteaptă noi povești. Ele trebuie spuse, pentru toți oamenii care acum parcă duc viața prin intermediul televizoarelor. Este o situație nouă, grea și deseori absurdă. Costurile de producție ne-au crescut enorm și doar sprijinul și dedicația unei echipe de profesioniști responsabili ne-au permis să ajungem cu bine aici. Am reușit să fac casting-ul internațional prin platformele online, să organizez repetiții doar după respectarea carantinării actorilor sosiți din vreme din străinătate și după testarea zilnică a membrilor echipei. Evident, purtând cu toții în permanență măști de protecție. Însă ne-am adaptat la noua realitate. Astăzi avem bucuria să începem filmările pentru “Stormy Nights”. Este o comedie despre iubire, în toate manifestările ei și cu multe răsturnări de situație. Este genul de poveste de care publicul are nevoie în aceste vremuri dificile, fiindcă lupta cu virusul presupune și un moral sănătos. Masca nu ne poate împiedica să râdem și să ne emoționăm. Vom ști că am învins virusul când ne vom regăsi întregi. La trup, dar și la suflet”.

Filmările pentru “Stormy Nights” au loc în România, Transilvania, la Amfiteatrul Transilvaniei, precum și la studiourile Buftea.

Păreri?

Învață cum să perfecționezi un scenariu de film cu profesorul Roger Hyams la workshopul organizat de Cristina Jacob

După regizarea filmului “Oh, Ramona”, care a adus 260.531 spectatori la cinema, Cristina Jacob își îndreaptă atenția către formarea și descoperirea altor talente cu care va colabora la viitoarele ei proiecte cinematografice.
Dacă în iunie anul acesta a organizat un workshop de actorie, acum, regizorul Cristina Jacob a pus la cale un workshop de scenaristică, curs organizat prin Asociația Scenariștilor Români (ASCER).
Despre noul workshop organizat în limba engleză, Cristina Jacob spune: “Este un curs pentru profesioniști. Pentru cei care au deja cel puțin un scenariu scris. Vreau să cunosc scenariști buni despre care n-am auzit sau cu care n-am apucat încă să lucrez. Sunt interesată de poveștile lor în eventualitatea unor noi producții”.
Astfel, în weekendul din 8-10 noiembrie, la Hotel Susai din Predeal, are loc Script Writers Seminar, sub îndrumarea profesorului Roger Hyams de la London Film School.
Roger Hyams are o experiență de peste 25 de ani în scrierea scenariilor, cu un portofoliu complex, ce cuprinde materiale de succes pentru BBC, Amber Films, cursuri predate la London Film School și multe altele.
Subiectele discutate în timpul workshop-ului sunt:
• Poveste – cum să creezi o poveste puternică și cum să creezi un scenariu care să atragă atenția – idei, teme și concept;
• Personaje – cum să creezi personaje, cum să le conturezi personalitatea, atât pentru eroi, cât și pentru antagoniști;
• Dialog – ce funcționează în filme și ce nu.
Înscrierile se fac la adresa înscrieri@asociatiascenaristilor.ro până pe 28 octombrie printr-un synopsis sau un treatment la scenariul pe care îl aveți deja scris, în format PDF, atât în limba română, cât și în engleză, maximum 4 pagini.
Preț: 500 Lei, iar organizatorii oferă gratuit cazarea, urmând ca participanții să își achite transportul și mâncarea la locație.
Locuri disponibile: 10

Vă invit cu drag!

Casting, improvizație, dialog și secrete din lumea filmului la workshop-ul de actorie organizat de Cristina Jacob

Regizorul Cristina Jacob face echipă cu Mel Churcher pentru un workshop de actorie ce se desfășoară în București, între 10-14 iunie.
Timp de cinci zile, cursanții iau lecții de actorie prin metode de lucru nonformale, improvizează și descoperă cum e să fii în fața camerei și cum să te pregătești pentru un casting, sub atenta îndrumare a acting coach-ului Mel Churcher.
Mel Churcher a lucrat cu Angelina Jolie, Daniel Craig, Keira Knightley, Milla Jovovich și cu mulți alți actori de top, ținând cont că în portofoliul ei sunt mai mult de 60 de filme și proiecte tv.
Cursul este în limba engleză, costă 800 lei, iar înscrierile se fac la adresa studio@zazufilm.com până pe data de 3 iunie, printr-un self-tape de 30 secunde în care explici de ce ai vrea să participi la workshop; în plus, trebuie să adaugi și CV-ul în mail. La cursul de actorie intensiv pot participa doar 12 persoane care au împlinit deja vârsta de 18 ani.
Cristina Jacob, organizatoarea acestui workshop și regizorul care a deborat record după record în cinematografia românească prin filmul “Oh, Ramona”, face totodată și un casting prin acest curs, de unde va alege actori pentru viitoarele ei proiecte.

Vă invit cu drag!

Comedia „Oh, Ramona!” de Cristina Jacob, în cinematografe din 14 februarie

„Oh, Ramona!” este rescrierea cinematografică a cărții lui Andrei Ciobanu pe care regizorul și scenaristul Cristina Jacob a ales-o pentru noul ei proiect de comedie.

“Un film despre noua generație de tineri români, dar europeni, globali, care trăiesc – la bine și la rău – după modele și stiluri de comportament vestice, indiferent unde s-ar afla. Viața lor, a celor din jurul nostru, este pe zi ce trece tot mai occidentală. Produsele pe care le consumăm (inclusiv cele culturale), mentalitățile și comportamentele, totul se transformă în contextul globalizării. Până și vocabularul, tot mai romglez, ne arată forța acestui fenomen. Pot fi de acord sau nu, însă trebuie să depun mărturie prin film despre epoca în care trăim.”, declară Cristina Jacob.

„Oh, Ramona!” urmărește transformarea lui Andrei din adolescent într-un adult care-și trăiește candid și autoironic prima poveste de dragoste, inocentă și neîmpărtășită, în alternanță cu a doua poveste, intensă și nebunească, incapabil să facă o alegere.

Povestea românească din ficțiunea autobiografică „Suge-o, Ramona!” a lui Andrei Ciobanu, care semnează și scenariul alături de Alex Coteț și Cristina Jacob, a devenit în viziunea și execuția regizorului un film fără limitări culturale, fără granițe geografice și lingvistice, pentru o generație care trăiește planetar experiențele irepetabile ale adolescenței.

Regizorul a optat pentru o echipă internațională de actori talentați: Bogdan Iancu, Aggy K. Adams, Holly Horne, Basil Eidenbenz, Leonardo Boudreau, Andromeda Godfrey, Melanie Ebanks, alături de Smiley, Feli, Andrei Ciobanu, Cristina Ich, Laura Giurcanu, Gina Pistol, Gabriel Jugaru, Howard Dell și Alex Coteț.

Așteptată de fanii cărții lui Andrei Ciobanu și de cei ai filmelor “Selfie” și “Selfie 69” ale Cristinei Jacob, comedia “Oh, Ramona!” va fi lansată în cinematografele din toată țara pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților.

Pana atunci haideti sa urmarim trailerul, apoi va astept cu impresii. Enjoy!