„Servants”, premiat pentru coloana sonoră la Film Fest Gent. Cristian Lolea, unul dintre compozitori

Servants/ Servitorii, în regia lui Ivan Ostrochovský, un film noir despre colaborarea preoților cu regimul totalitar, cu Vlad Ivanov pe afiș, continuă să adune premii importante în traseul său prin festivaluri. Premiera filmului în România, programată de Transilvania Film pe 16 octombrie, a fost amânată până la redeschiderea cinematografelor.

În weekend, pe 23 octombrie, Servitorii a câștigat Georges Delerue Award for Best Soundtrack/Sound Design în competiția Film Fest Gent, unul dintre cele mai mari festivaluri de film europene, ajuns la a 47-a ediție, eveniment care celebrează compozitorii de muzică de film și premiază cele mai bune coloane sonore. Premiul le-a revenit compozitorilor Cristian Lolea și Miroslav Tóth și sound designer-ului Michal Novinski.

Cristian Lolea a compus muzică originală pentru 20 de filme, abordările sale acoperind o paletă diversă, de la teme minimaliste, până la fusion între muzică simfonică, industrială și electronică. Compozitorul a obținut Premiul Gopo pentru muzica filmului Îngerul necesar (2008) și Premiul Uniunii Cineaștilor din România pentru Carmen (2016) și Orizont (2017).

„Sunetul, imaginea și povestea sunt foarte atent construite și fiecare element cinematic funcționează la cel mai înalt nivel. Muzica rău prevestitoare de pe coloana sonoră și sunetul încărcat susțin imaginile într-un mod unic, modern și adeseori distorsionat, ducând întreaga creație dincolo de excelență”, a transmis juriul.

În același weekend, Servitorii a obținut și Marele Premiu al CinEast Festival din Luxemburg, ajuns la 13-a ediție. Evenimentul reunește, într-o selecție amplă, cele mai bune producții anuale din Europa Centrală și de Est.

Coprodusă în România de Oana Giurgiu și Tudor Giurgiu, drama inspirată de evenimente reale a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin, în competiția Encounters.

Anul 1980. Michal (Samuel Polakovič) și Juraj (Samuel Skyva) sunt elevi la un seminar teologic, în Cehoslovacia comunistă. Temându-se ca școala lor să nu fie închisă, profesorii își modelează elevii în așa fel încât să fie pe placul Partidului Comunist. Fiecare seminarist trebuie să decidă ce cale alege: cea ușoară, a colaborării cu regimul, sau cea în care devine el ținta regimului.

Vlad Ivanov este dr. Ivan, ofițer al poliției politice, cel însărcinat să-i urmărească, să-i convertească și, în final, să-i înlăture pe cei care refuză să colaboreze. Actorul a învățat limba slovacă pentru film, după roluri în maghiară, spaniolă, germană sau ucraineană, consolidându-și astfel cariera internațională și reputația de actor versatil.

Regizorul Ivan Ostrochovský este autorul unor filme multi-premiate, toate lansate la Berlin, precum Velvet Terrorists (2013) și Koza (2015). Scenariul este semnat de Rebecca Lenkiewicz (Ida, Disobedience), Marek Leščák și Ivan Ostrochovský.

 

Servants este o producție Punkchart films (Slovacia), în co-producție cu Point Film (România), Radio și Televiziunea din Slovacia, Negativ (Cehia), Film and Music Entertainment (Irlanda), Libra Film Productions și Hai Hui Entertainment (România), sentimentalfilm (Slovacia).

Producția este finanțată de Slovak Audiovisual Fund, Eurimages, Centrul Național al Cinematografiei din România (CNC), Czech Film Fund, Slovak Film Commission, Bratislava Municipality Fund și Televiziunea Română.

Păreri?