INNA, Irina Rimes și Nicoleta Nucă au cântat la Sala Palatului pentru cauza copiilor în dificultate

Spectatorii, aproape în totalitate adolescenți, au trimis câteva sute de SMS-uri la 8844 cu mesajul ZILE în sprijinul Fundației Copii în Dificultate

 

Aproape 4.000 de spectatori, majoritatea adolescenți, au umplut Sala Palatului marți seară, până spre miezul nopții, cu ocazia spectacolului-eveniment Stars4Dreams, dedicat celor 30 de ani de fapte bune ale Fundației Copii în Dificultate. În timpul show-ului au fost trimise câteva sute de mesaje prin SMS (text ZILE la 8844) pentru a dona câte 2 Euro copiilor îngrijiți de Fundația CID. Pe scenă au urcat îndrăgitele artiste INNA, Irina Rimes și Nicoleta Nucă. Evenimentul a fost onorat de prezențele Alteței Sale Regale Principesa Maria a României, a Excelenței Sale Andrew Noble, Ambasadorul Marii Britanii la București și a reprezentanților Fundației Children in Distress – UK.

Primul moment emoționant a fost trăit încă de la intrarea în Sala Palatului. Organizatorii au amenajat Aleea Blugilor Celebri, unde au fost expuși blugii donați de Simona Halep, Marcel Iureș, Ivan Patzaichin, Dumitru Prunariu, Cosmin Contra, Marius Manole, Maria Obretin, INNA, Irina Rimes, Nicoleta Nucă, personalități care de-a lungul timpului au susținut cauza copiilor cu boli incurabile. Blugii expuși vor fi vânduți la licitație în luna septembrie, iar sumele astfel obținute vor fi donate Fundației CID.

În deschiderea spectacolului a urcat pe scenă Valentina Zaharia, directorul executiv al Fundației Copii în Dificultate. Valentina Zaharia a rememorat cei 30 de ani de activitate ai Fundației Copii în Dificultate, care a îngrijit în această perioadă un număr de peste 18.000 de copii cu boli incurabile.

Este minunat să vedem că în lupta asta nu suntem singuri”, a spus Valentina Zaharia, care a anunțat numărul 8844 la care poate fi trimis mesajul ZILE pentru donații de 2 Euro.

A fost un show total, cu muzică, teatru și balet, la care au contribuit, alături de INNA, Irina Rimes și Nicoleta Nucă, tinerii artiști AVA, Alessia Tofan, Tony Weissbuch, balerina Măriuca Iordache, trupa de teatru adolescentin Victory of Art și percuționiștii de la Bălașa.

Nicoleta Nucă a ținut să își înceapă recitalul transmițând un gând bun pentru copiii îngrijiți de Fundația CID. Apoi și-a încântat fanii cu câteva din hiturile ei bine cunoscute și îndelung fredonate.

Irina Rimes a demonstrat de ce este una dintre cele mai iubite artiste ale momentului. Apariția sa pe scenă a fost întâmpinată cu foarte mult entuziasm. În câteva secunde, locul din fața scenei s-a umplut de fani.

La intrarea pe scenă, INNA a fost primită în aplauze de publicul de la Sala Palatului. Momente de maximă emoție au fost atunci când vedeta a cântat o melodie a Laurei Stoica sau atunci când s-a așezat pe marginea scenei, lângă sutele de fani care au cântat alături de ea.

 

30 de ani de fapte bune, peste 18.000 de copii îngrijiți de Fundația CID

Fondată în anul 1989 de către Children in Distress Marea Britanie, Fundația CID a derulat încă de la început programe pentru copii cu dizabilități, construind și operând centre rezidențiale tip hospice pentru copii infectați HIV/SIDA, cu boli cronice neurologice severe și copii ai străzii.

Timp de 30 de ani, Fundația Copii în Dificultate a îngrijit peste 18.000 de copii cărora le-a oferit 518.400 de ședințe de terapie ABA, 155.520 de ședințe de kinetoterapie și 54.000 de sesiuni de terapie cognitiv comportamentală destinate copiilor cu tulburări neurologice severe, 2.450 de evaluări psihologice complexe și 1440 de ședințe de hipoterapie pentru copiii cu TSA, 750 de ședințe de consiliere psihologică pentru 150 de copii cu anxietate și tulburări de învățare și de comportament.

În prezent, sunt îngrijiți la Fundație cu boli incurabile sau în fază terminală, infectați cu HIV/SIDA, cu tulburări din spectrul autist sau abandonați. Acești copii au nevoie de îngrijiri speciale, articole de hrană și de igienă personală (inclusiv scutece), servicii medicale, de recuperare, de asistență socială etc. Pentru fiecare copil, costul lunar al acestor servicii și consumabile este de 7.819 lei. Cei care doresc să îi ajute pe acești copii pot să doneze 2 Euro prin SMS, trimițând mesajul ZILE la 8844 sau pot face donații direct în contul  RO60BRDE426SV39194474260, deschis la BRD București.

Păreri?

Show caritabil la Sala Palatului dedicat copiilor în dificultate. INNA: „Voi cânta pe 16 aprilie pentru visurile unor copii care au nevoie de noi”

INNA, Irina Rimes și Nicoleta Nucă, împreună pe aceeași scenă, marți, 16 aprilie, de la ora 20:00, la Sala Palatului, într-un spectacol-eveniment dedicat împlinirii a 30 de ani de fapte bune a Fundației Copii în Dificultate, cea mai veche organizație caritabilă din România. Show-ul caritabil Stars4Dreams este un nou episod al campaniei Jeans4Dreams, în care personalități din muzică, sport, teatru și televiziune, dar și mii de oameni simpli, se implică, donează și participă la acțiuni menite să atragă atenția asupra nevoilor pe care le au copiii în dificultate. Ultimele bilete la spectacolul-eveniment Stars4Dreams mai pot fi achiziționate prin Eventim (http://tiny.cc/edul4y) și Eventbook (http://bit.ly/bileteEventbook). Toate veniturile rezultate din biletele vândute pentru acest spectacol vor reveni Fundației CID.
Stars4Dreams este momentul de maximă bucurie care celebrează 30 de ani de activitate a Fundației Copii în Dificultate. Este un eveniment care marchează succesul absolut al optimismului și al speranței, spun organizatorii show-ului, care au reușit să aducă pe scena Sălii Palatului, în numele celor 100 de copii îngrijiți de Fundația CID, unele dintre cele mai îndrăgite artiste ale momentului.
INNA, Irina Rimes și Nicoleta Nucă vor fi secondate pe scena Sălii Palatului de AVA și Tommy Weissbuch (vedete ale emisiunii Vocea României), Alessia Tofan, balerina Măriuca Iordache și trupa de teatru adolescentin Victory of Art. Prezentatorii show-ului vor fi Andreea Remețan (vocea mereu veselă și plină de energie a Virgin Radio) și Daddy Cool (fondatorul proiectului „Amintiri din copilărie”, singurul vlog 100% caritabil din România).

„Orice copil trebuie să aibă acces la educație, la servicii de sănătate, să fie iubit și fericit”
„Orice copil trebuie să aibă acces la educație, la servicii de sănătate, să fie iubit și fericit. Voi cânta pe 16 aprilie alături de colegele mele Irina Rimes și Nicoleta Nucă pentru visurile unor copii care au nevoie de noi”, a declarat, cu emoție, INNA.
„Susțin campania Jeans4Dreams și m-am alăturat pentru că pot și vreau să fiu în continuare alături de acești copii, să fac pentru ei ceea ce-mi este cu putință. Dacă și tu poți, atunci fă un pas către ei! Te așteptăm pe 16 aprilie la Sala Palatului”, a adăugat Irina Rimes.
„Am decis sa iau parte la spectacolul Stars4Dreams pentru că îmi doresc sa fiu alături de acești copii și consider că, prin ajutorul nostru, putem să le facem viața mai frumoasă”, a spus, plină de încredere, Nicoleta Nucă.
Cele trei artiste au donat câte o pereche de blugi pentru Fundația Copii în Dificultate. Blugii vor fi expuși pe „Aleea Blugilor Celebri”, organizată la Sala Palatului, iar imediat după spectacol, se va organiza o licitație cu blugii donați, toate fondurile astfel obținute fiind alocate îngrijirii copiilor cu boli grave. Pe „Aleea Blugilor Celebri” vor fi expuși de asemenea blugi donați de celelalte personalități care s-au alăturat Campaniei Jeans4Dreams. Este vorba de vedete și personalități din muzică, sport, teatru și televiziune, precum Simona Halep, Marcel Iureș, Ivan Patzaichin, Cristi Chivu, Marius Manole, Virgil Ianțu, Dumitru Prunariu, Cosmin Contra, Gică Craioveanu, Maria Obretin, Ștefan Bănică, Zoe Alecu, Nana Falemi, Cristina Vărzaru, Loreta Popa, Cătălin Scărlătescu, Alice Năstase, Ducu Bertzi și mulți alții. Pe Aleea Blugilor Celebri vor fi expuse de asemenea geaca Laurei Stoica și casca de înotătoare a campioanei Carmen Bunaciu.
Alături de Fundația Copii în Dificultate au venit în ultimul an numeroși oameni simpli, dar cu suflet mare. Aceștia au participat la curse de semimaraton, competiții de alergare în oraș sau la munte, turnee de volei. În această săptămână, s-a întors din Himalaya și va fi prezent la spectacolul de la Sala Palatului, Alexandru Tudose, cel care a urcat pe vârful Lobuche East (6.119 m), de unde a transmis un mesaj emoționant pentru cauza copiilor îngrijiți de Fundația CID.

30 de ani de fapte bune, peste 18.000 de copii îngrijiți de Fundația CID
Fondată în anul 1989 de către Children in Distress Marea Britanie, Fundația CID a derulat încă de la început programe pentru copii cu dizabilități, construind și operând centre rezidențiale tip hospice pentru copii infectați HIV/SIDA, cu boli cronice neurologice severe și copii ai străzii.
Timp de 30 de ani, Fundația Copii în Dificultate a îngrijit peste 18.000 de copii cărora le-a oferit 518.400 de ședințe de terapie ABA, 155.520 de ședințe de kinetoterapie și 54.000 de sesiuni de terapie cognitiv comportamentală destinate copiilor cu tulburări neurologice severe, 2.450 de evaluări psihologice complexe și 1440 de ședințe de hipoterapie pentru copiii cu TSA, 750 de ședințe de consiliere psihologică pentru 150 de copii cu anxietate și tulburări de învățare și de comportament.
În prezent, sunt îngrijiți la Fundație cu boli incurabile sau în fază terminală, infectați cu HIV/SIDA, cu tulburări din spectrul autist sau abandonați. Acești copii au nevoie de îngrijiri speciale, articole de hrană și de igienă personală (inclusiv scutece), servicii medicale, de recuperare, de asistență socială etc. Pentru fiecare copil, costul lunar al acestor servicii și consumabile este de 7.819 lei.
Show-ul Stars4Dreams care va avea loc în data de 16 aprilie, la Sala Palatului, își propune să contribuie la sensibilizarea publicului pentru cauza acestor copii și la strângerea de fonduri pentru îngrijirea lor, pentru a le oferi, la propriu, ZILE. Cei care doresc să îi ajute pe acești copii, dar nu pot ajunge la concertul de la Sala Palatului, pot să doneze 2 Euro prin SMS, trimițând mesajul ZILE la 8844 sau pot face donații direct în contul RO60BRDE426SV39194474260, deschis la BRD București.

Vă invit cu drag!

Primăvara continuă cu o nouă reprezentaţie marca “Secretul Pălăriei Fermecate” – un musical de excepţie pentru copii

După o reprezentaţie de succes, având casa plină de copii fericiţi, Secretul Pălăriei Fermecate se întoarce cu şi mai multă voie bună şi energie.
Personajele vesele din celebrele cântecele Cutiuţa Muzicală prind din nou viaţă, într-un spectacol de neuitat! Liliana Stefan, iniţiatoarea unuia dintre cele mai de succes proiecte muzicale dedicate copiilor, şi casele de discuri MediaPro Music şi Universal Music România pregătesc un nou spectacol „Secretul Palariei Fermecate”, un musical pentru copii, ce va avea loc pe 21 aprilie, ora 11:00, la Grand Cinema & More – Mall Băneasa.

Spectacolul Secretul Pălăriei Fermecate a reuşit să aducă în faţa celor mici şi mari o poveste de tip teatru muzical, în care personajele s-au confruntat cu situaţii, uneori comice, alteori incitante, unde spectatorii au făcut parte din poveste alături de personajele de pe scenă datorită modului interactiv în care s-a desfăşurat acţiunea. Scenariul 100% românesc se împleteşte armonios cu o selecţie de 14 melodii din seria Cutiuţa Muzicală, precum şi cu momente coregrafice moderne. Mai mult, toate personajele poartă costume spectaculoase, gândite şi create la standarde internaţionale, special pentru acest spectacol.

Scenariul musicalului pentru copii include 8 personaje efervescente, printre care Graţiela – o morăriţă graţioasă, Tomi – un băieţel inocent şi curios, Cocuţa – o gainuşă cochetă sau Rufus – un cocos impunător, care se află sub protecţia marelui magician Albertino. Copiii vor fi din nou în centrul atenţiei pentru că sunt invitaţi să cânte, să danseze şi să salveze veselia alături de personajele preferate.

Cutiuţa Muzicală este unul dintre cele mai de succes proiecte muzicale pentru copii, din România, cu o notorietate de peste 15 ani pe piaţa muzicală şi vânzări de peste un milion de unităţi. Povestea Cutiuţa Muzicală a început în anul 2001, când Liliana Ştefan, în rolul de proaspătă mămică, a lansat, alături de MediaPro Music, primul album de cântecele pentru copii. De-a lungul timpului, Cutiuţa Muzicală a devenit un brand recunoscut în lumea mămicilor şi a copiilor, dar şi în industria muzicală românească şi, nu de puţine ori, a reprezentat un instrument de educaţie prin care copiii au învăţat cele mai iubite cântecele.
Biletele sunt disponibile accesând link-ul următor: https://www.grandentertainment.ro/grand-cinema-more/show/secretul-palariei-fermecate

Vă invit cu drag!

INNA, Irina Rimes și Nicoleta Nucă au acceptat invitația la un concert caritabil pentru copiii cu boli incurabile

Sunt frumoase, talentate și se implică adesea în cauze sociale. INNA, Irina Rimes și Nicoleta Nucă au acceptat invitația de a urca pe scena Sălii Palatului și de a cânta pentru a-i susține pe copiii cu boli incurabile îngrijiți de Fundația Copii în Dificultate. Evenimentul are loc pe 16 aprilie, de la ora 19.00 și este dedicat împlinirii a 30 de ani de la înființarea fundației.
Bilete aici: https://eventbook.ro/other/bilete-30-fundatia-copii-in-dificultate?fbclid=IwAR2kGn4VdTz9XT9FwJHm49Ilu0DuvxU_1f08DXl-UnwKO7GH4e1d6NdtHYQ
Toți banii din donații vor ajunge la Fundația Copii în Dificultate. Cei care doresc să îi ajute pe acești copii pot să doneze 2 Euro prin SMS, trimițând mesajul ZILE la 8844 sau pot face donații direct în contul RO60BRDE426SV39194474260.
Fundația Copii în Dificultate îngrijește peste 100 de copii care suferă de boli incurabile sau în fază terminală, sunt infectați cu HIV/SIDA, au tulburări din spectrul autist sau sunt abandonați. Acești copii au nevoie de îngrijiri speciale, articole de hrană și de igienă personală (inclusiv scutece), servicii medicale, de recuperare, de asistență socială etc. Pentru fiecare copil, costul lunar al acestor servicii și consumabile este de 7.819 lei. Evenimentul care va avea loc în data de 16 aprilie, la Sala Palatului, își propune să contribuie la sensibilizarea publicului pentru cauza acestor copii și la strângerea de fonduri pentru îngrijirea lor, pentru a le oferi, la propriu, ZILE. În sprijinul copiilor de la Fundația CID și-au anunțat până acum susținerea personalități importante precum Simona Halep, Cristina Vărzaru, Cristian Chivu, Ivan Patzaichin, Marcel Iureș, Ștefan Bănică Jr. sau Dumitru Prunariu. Ei s-au alăturat campaniei caritabile Jeans4Dreams, care susține eforturile Fundației CID și contribuie la împlinirea visurilor pe care le au micuții îngrijiți de angajații și voluntarii fundației. Vedetele au donat câte o pereche de blugi pentru susținerea cauzei, iar în cadrul evenimentului de la Sala Palatului va fi organizată o Alee a Blugilor Celebri, unde aceștia vor fi expuși.

Totodată, alături de eforturile Fundației CID au venit în ultimul an numeroși oameni pe care îi numim simpli, dar cu suflet mare. Aceștia au participat la curse de semimaraton, competiții de alergare în oraș sau la munte, turnee de volei. În această primăvară, este organizată expediția Himalaya Climb4Dreams, care vizează atingerea vârfului Lobuche (6.119 m) și are ca scop sensibilizarea publicului pentru cauza copiilor îngrijiți de Fundația Copii în Dificultate.

Fondată în anul 1989 de către Children in Distress Marea Britanie, Fundația CID a derulat încă de la început programe pentru 18.000 de copii în dificultate, construind și operând centre rezidențiale tip hospice pentru copii infectați HIV/SIDA, cu boli cronice neurologice severe și copii ai străzii.

În cei 28 de ani de activitate în România, Fundația CID a efectuat 518.400 de ședințe de terapie ABA, 155.520 de ședințe de kinetoterapie și 54.000 de sesiuni de terapie cognitiv comportamentală destinate copiilor cu tulburări neurologice severe, 2.450 de evaluări psihologice complexe și 1440 de ședințe de hipoterapie pentru copiii cu TSA, 750 de ședințe de consiliere psihologică pentru 150 de copii cu anxietate și tulburări de învățare și de comportament.

Vă invit cu drag!

ȚINEȚI CONT DE SFATURILE CELUI MAI MARE PEDAGOG PENTRU A VĂ CREȘTE CORECT COPIII!

Medic Italian de excepție, Maria Montessori a fost considerată unul dintre cei mai mari pedagogi din istoria omenirii, întrucât a elaborat o metodă de educație a copiilor, bazată pe dezvoltarea independenței acestora dar și a intervenției minime din partea părinților.

Marele pedagog a lucrat de-a lungul vieții cu nenumărați copii cu deficiențe mintale și familii vulnerabile și a avut un succes răsunător.

IATĂ CARE SUNT PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE MARIEI MONTESSORI…
”Copiii învaţă totul din mediul înconjurător.”

”Respectă copilul în toate manifestările lui.”

”Oferă-i libertate de mişcare în siguranţă.”

”Oferă-i libertatea de a alege.”

„Dă-i şansa să câştige tot mai multă independenţă.”

”Învaţă-l prin prezentarea activităţii, nu prin corectare.”

”Împlineşte-i nevoile şi, în acelaşi timp, ajută-l să vadă care sunt şi nevoile celorlalţi.”

”Ai răbdare. Dacă un copil are nevoie de mai mult timp pentru a învăţa ceva, acordă-i-l. Un copil care este criticat frecvent învaţă să-i judece pe alţii.”

”Dacă un copil se simte acceptat, învaţă să aibă încredere în el.”

”Respectă-ţi copilul atunci când a greşit şi îşi poate repara greşeala.”

”Opreşte-l atunci când acţiunile pe care vrea să le facă sunt potenţial periculoase.”

Publicitate

”Nu-ţi vorbi de rău copilul, indiferent dacă acesta este sau nu de faţă. Concentrează-te mai degrabă pe ceea ce vrei să educi bun în el, nu pe răul pe care vrei să-l eviţi.”

”Întotdeauna fii pregătit să răspunzi când te solicită copilul, căci atunci are nevoie de ajutor.”

”Când nu are nevoie de ajutor, nu interveni.”

”Nu întrerupe un copil când este concentrat asupra unei activităţi: se odihneşte, lucrează sau doar îi observă pe alţii.”

”Un aspect foarte important este mediul în care locuieşte copilul şi în care nu trebuie să se regăsească obiecte inutile.”

”Întotdeauna vorbeşte şi comportă-te cu copilul folosind cele mai bune maniere şi oferă-i tot ce ai mai bun în tine.”

”Ajută-ţi copilul să-şi depăşească imperfecţiunile. Fă acest lucru cu grijă, reţinere şi în linişte, cu inţelegere şi dragoste”.”

Musical cu și despre adolescenții din România, dedicat copiilor cu boli incurabile susținuți de Simona Halep

Spectacol de excepție la care accesul se face pe bază de SMS. Trupa Victoria Art își cheamă spectatorii la Palatul National al Copiilor, Sala Mică, vineri, 20 iulie, ora 19, la spectacolul „Put Your Hands in the Air” dedicat copiilor îngrijiți de Fundația Copii în dificultate. Pentru a intra la spectacol este suficient să trimiteți mesajul DONEAZĂ la 8836, prin care veți dona 2 Euro copiilor în dificultate.
Trupa de teatru a adolescenților Victoria Art s-a făcut remarcată prin apariții scenice pline de dinamism, tinerețe și substanță, iar spectacolul „Put Your Hands in the Air” este regizat de Julieta Georoiu și Liviu Chițu, pe muzica lui Romeo Dediu (Holograf) și textul lui Rareș Fota, care semnează și coregrafia, alături de Toria Drăgulescu. Trupa Victoria Art, aparținând școlii de actorie cu același nume, a fost înființată de Julieta Georoiu
„Este primul musical 100% original cu și despre adolescenții din România și ne bucurăm să oferim acest spectacol copiilor de la Fundația Copii în dificultate. Am fost impresionați de poveștile acestor copii și de eroismul celor de la Fundație și ni s-a părut firesc să ne alăturăm campaniei „Jeans4Dreams”. Îi rugăm pe toți prietenii noștri să trimită prin SMS mesajul DONEAZĂ la 8836, pentru a adăuga zile bune la viața încercată a copiilor în dificultate. Vă mulțumim!”, a spus Julieta Geroiu.
Campania Jeans4Dreams, care se desfășoară în sprijinul copiilor în dificultate îngrijiți de Fundația CID, se bucură deja de sprijinul a numeroase personalități precum Simona Halep, Marcel Iureș, Cristi Chivu, Ivan Patzaichin, Dumitru Prunariu, Mirela Retegan și Gașca Zurli, Marius Manole, Maria Obretin, Ștefan Bănică, Cosmin Cotnra sau Ciprian Marica.
Fundația CID îngrijește 112 copii care au nevoie de îngrijiri speciale pentru că suferă de boli incurabile sau în fază terminală, sunt infestați cu HIV/SIDA, au tulburări din spectrul autist sau sunt abandonați. Ei au nevoie de îngrijiri speciale, articole de hrană și de igienă personală (inclusiv scutece), servicii medicale, de recuperare, de asistență socială și numeroase produse costisitoare. Costul lunar al serviciilor și consumabilelor este de 7.819 lei pentru fiecare copil.
Copiii de la Fundația CID pot fi ajutați cu donații în contul RO60BRDE426SV39194474260 trimițând prin SMS mesajul DONEAZĂ la 8836, pentru a dona 2 Euro.

Păreri?

Transferul lui Cristiano Ronaldo, o motivație în plus pentru copiii de la tabăra de fotbal Juventus Torino

Fanii Juventus Torino au un nou idol după ce Cristiano Ronaldo a semnat cu campioana Italiei. Transferul celui mai bun fotbalist din lume este o motivație în plus pentru copiii care participă la tabăra de fotbal Juvetus Torino Training Camp România, care începe duminică, 15 iulie, la București. Ei vor fi pregătiți pentru performanță de trei antrenori italieni, care implementează la București metodele de antrenament în stilul Juventus Torino. Programul de pregătire are loc în perioada 15-27 iulie 2018, la baza sportivă Regal Sport Coresi din București.

Tabăra de fotbal este adusă în premieră în România de Luigino Pellegrini, fostul agent al marelui fotbalist Roberto Baggio.

„Sunt mândru să aduc Juventus Torino în România pentru o tabără de fotbal de două săptămâni. Scopul este să susținem performanța și tinerele talente din România, iar pentru aceasta am apelat la unii dintre cei mai buni antrenori italieni pentru copii și juniori. Juventus este cea mai faimoasă echipă din Italia și este recunoscută pentru Academia de juniori. Este un plus pentru copiii români și pentru performanțele lor viitoare”, a declarat Luigino Pellegrini.

Unul dintre cei trei antrenori italieni este chiar Eugenio Astorino Tutoli, directorul tehnic al Școlii de Fotbal Sisport Juventus Torino, care deține licența UEFA B și a studiat la Juventus University. A pregătit copii și adolescenți în tabere de fotbal Juventus Torino desfășurate în Anglia, Slovacia (de două ori), Olanda, Belgia, Albania, Elveția și SUA, tabăra de fotbal din România fiind a noua astfel de experiență pentru el.

La rândul lui, Carlo Buonopane deține licența UEFA B, a studiat la Juventus University și a pregătit copii și adolescenți în 20 de tabere de fotbal Juventus Torino din Canada (Calgary, Montreal, Toronto), Chile, Tanzania, Olanda, Paraguay, Iordania, Macedonia, Belgia, Elveția și a participat la toate taberele de pregătire organizate la baza Juventus Torino în perioada 2009-2017.

De asemenea, Antonio este antrenor principal la Academia de fotbal Juventus din Dubai, deține licența UEFA B, are un masterat în Sport Business Strategy și studii de Drept. A absolvit și Academia Internațională de Antrenori Juventus Torino (2017) și a pregătit copii și adolescenți în tabere de fotbal din SUA (Chicago), Albania (Tirana) și din Italia. Alături de antrenorii italieni, vor participa la programul de pregătire, pentru suport, și antrenori din România.

Juventus Torino Training Camp le oferă tinerilor fotbaliști cu vârste între 7 și 16 ani șansa unei experiențe unice: aceea de a petrece o săptămână în echipamentul legendarei echipe italiene și de a afla din secretele celebrei școli de fotbal. Programul include 22 de antrenamente tehnico-tactice, unele dintre ele fiind deschise publicului. Juventus Torino Training Camp va avea loc, în două serii, la Baza Sportivă Regal Sport-Coresi din București în perioada 15-27 iulie 2018.

Păreri?

Maraton pentru copiii cu boli incurabile

Mobilizare impresionantă pentru copiii cu boli incurabile îngrijiți de Fundația Copii în Dificultate. După ce personalități precum Simona Halep, Marcel Iureș, Ivan Patzaichin, Ștefan Bănică Jr. sau Cristian Chivu au trimis mesaje de susținere, tot mai multe persoane s-au implicat în acțiuni de sprijin. Weekendul acesta, sportiva Maggie Chițoran, cunoscută pentru implicarea în cazuri caritabile, aleargă la DHL Carpathian Marathon pentru a strânge bani, care să le ofere micuților șansa la tratamentele de care au nevoie. Oricine poate să-i ajute cu 2 euro trimițând un sms cu textul DONEAZĂ la 8836.

În fiecare zi, cei 111 copiii îngrijiți de Fundația CID, care sunt infectați cu HIV/SIDA, au tulburări din spectrul autist sau sunt abandonați, au nevoie de îngrijiri speciale, articole de hrană și de igienă personală (inclusiv scutece), servicii medicale, de recuperare, de asistență socială etc. Pentru fiecare copil, costul lunar al acestor servicii și consumabile este de 7.819 lei.

“Cursa din acest an o dedic Fundației CID România, care găzduiește copii speciali. Suflete curate, prizoniere în corpuri care nu s-au ridicat niciodată din pat sau, în cazuri mai fericite, se ajută de scaune cu rotile. Tratamentul și îngrijirea lor înseamnă bani mulți”, spune Maggie Chițoran, o sportivă cunoscută deja pentru cursele în care aleargă pentru cauze caritabile.

Maggie Chițoran îi roagă pe toți susținătorii să participe financiar „așa cum câteva zeci de sportivi de performanță și câteva mii de români deja o fac”, prin intermediul galantomului deschis pe pagina: http://cid.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=6097

Se pot face donații și direct în contul RO60BRDE426SV39194474260, ori completând formularul de donație de pe site-ul Fundației Copii în Dificultate (http://www.cid.org.ro/doneaza/) șau donând 2 euro prin sms cu textul DONEAZĂ la 8836.

Fondată în anul 1990 de către Children in Distress Marea Britanie, Fundația CID a derulat încă de la început programe pentru copii cu dizabilități, construind și operând centre rezidențiale tip hospice pentru copii infectați HIV/SIDA, cu boli cronice neurologice severe și copii ai străzii.

DHL Carpathian Marathon este o cursă caritabilă, care strânge bani pentru sportivii paralimpici și pentru copiii care au nevoie de ajutor. Traseul este extrem de spectaculos, începe la Cheile Gărdiștei – Fundata și se întinde pe o distanță de 42.000 metri.

Păreri?

Feli lanseaza „Ratele si Vanatorii”, piesa copiilor de ieri, adultilor de azi

La scurt timp dupa ce a anuntat ca va fi mama, Feli lanseaza „Ratele si Vanatorii”, piesa copiilor de ieri, adultilor de azi. Jocul copiilor de altadata este transpus de Feli intr-o poveste despre iubire.
„„Ratele si Vanatorii” este una dintre piesele mele preferate de pe primul meu album, „Eu sunt Feli”. Atunci cand am scris aceasta melodie, am simtit nevoia sa descriu iubirea printr-un joc”, povesteste Feli.
Videoclipul piesei este centrat pe Feli, in trei ipostaze diferite: tocilara, razboinica si fashionista. Regizat de Ionut Trandafir, alaturi de care artista a colaborat si pentru „Timpul” (cel mai difuzat videoclip in 2017), clipul surprinde o Feli cameleonica: studiaza la microscop, se machiaza sau trage cu arma. Fiecare dintre cele trei Feli este evidentiata si cu peruci diferite, de la roz, la blond si negru. „Imi doream foarte tare sa ma joc. Cel mai mult mi-a placut rolul de tocilara, mi-a dat voie sa fiu cat de copil am vrut; sa ma stramb, sa ma alint…eu sunt copilul vesnic”, adauga razand Feli.
Piesa „Ratele si Vanatorii” face parte din albumul „Eu sunt Feli”, lansat anul trecut pe scena teatrului Metropolis, in cadrul unui eveniment impresionant si foarte emotionant. Versurile sunt scrise de Feli, iar muzica este compusa de catre artista impreuna cu Florin Boka si Serban Cazan.
Primul album al artistei care este disponibil pentru download pe Itunes (http://apple.co/2iVWXsl) contine piese noi, dar si piese cunoscute deja publicului, printre care „Buna de iubit”, „ACASA”, „Creioane colorate”, „Timpul” sau „Va urma”.
Feli a ajuns pe primele locuri in topurile muzicale din Romania chiar cu single-ul de debut: „Cine te crezi?”, piesa care i-a adus in 2015 si prima nominalizare pentru Best Romanian Act la MTV Europe Music Awards. In 2016, artista a fost nominalizata pentru a doua oara la MTV EMA, de data aceasta cu single-ul „Creioane colorate”. Vocea sa a fost remarcata chiar si de Charles Aznavour, dupa ce aceasta a inregistrat un cover in limba spaniola a celebrei piese „La Boheme”. „Timpul”, scris de Feli impreuna cu Vlad Popescu si Serban Cazan in studiourile HaHaHa Production, a fost jumatate de an in Top 10 pe radiourile din Romania.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa urmarim impreuna clipul piesei “Ratele si Vanatorii”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Zilele Municipiului Craiova se apropie! Iata programul!

Primăria Municipiului Craiova vă invită la deschiderea Zilelor Craiovei editia a XXII-a care vor avea loc în perioada 01 – 09.06.2018.
Centrul orașului, Parcul “Nicolae Romanescu”, Centrul Multifuncțional Craiova, Sala Polivalentă Craiova sau Craiova Water Park vor deveni principalele puncte de atracție.
Pe parcursul celor nouă zile de eveniment vor fi organizate manifestări dintre cele mai variate: spectacole și concursuri pentru copii, spectacole lirice, spectacole folclorice, manifestări sportive, spectacole de teatru, concerte, expoziţii, diverse concursuri, expoziție de flori, proiecte de educaţie non-formală, evenimente de artă alternativă etc.

Iar primii care vor simți că este sărbătoare în oraș vor fi copiii, cărora le sunt programate evenimente la:
– Teatrul Colibri – ateliere, desene pe asfalt, spectacole, Ziua porților deschise, care se desfășoară la sediul teatrului
– Centrul Multifuncțional (concurs de karturi), organizat de Palatul Copiilor
– În Parcul Romanescu (concurs muzică ușoară), organizat de Palatul Copiilor
– Piața Mihai Viteazul, unde Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj organizează CARAVANA BUCURIE ÎN MIȘCARE.
– În Piața William Shakespeare – teatre pentru copii și ateliere interactive în compania artiștilor de la Teatrul Arabela din București și Compania Passe-Partout Dan Puric (spectacolul de teatru “Fluturi si Oameni”)
– Casa de Cultură Traian Demetrescu, unde cei mici, dar și cei mari sunt invitați la jocurile copilăriei de-altădată… – Rațele și vânătorii, șotronul, lapte-gros etc.

În colaborare cu Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova, Primăria Craiova oferă posibilitatea iubitorilor de teatru de a viziona mai multe spectacole cu intrare liberă, în limita locurilor disponibile, după cum urmează:

Vineri – 01.06.2018: 19.00
Teatrul Național “Marin Sorescu”
Spectacol “Gaițele” de Al. Kirițescu, regia Alexandru Boureanu
(accesul publicului se va face gratuit în limita locurilor disponibile, pe bază de invitații care se ridică de la Agenția de Bilete a Teatrului)

Duminică 03.06.2018: 19.00
Teatrul Național “Marin Sorescu”
Spectacol “Dacă am gândi cu voce tare” de Adnan Lugonić, regia Radu Afrim
(accesul publicului se va face gratuit în limita locurilor disponibile, pe bază de invitații care se ridică de la Agenția de Bilete a Teatrului)

Sâmbătă 09.06.2018: 19.00
Teatrul Național “Marin Sorescu”
Spectacol “Nuntă însângerată” de Federico Garcia Lorca, regia Andrei Măjeri
(accesul publicului se va face gratuit în limita locurilor disponibile, pe bază de invitații care se ridică de la Agenția de Bilete a Teatrului)

Invitațiile se pot procura de la Agenția de Bilete a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, conform următorului program:
Luni-Vineri:  11:00-19:00
Sâmbătă-Duminică: 12:00-19:00

Ansamblul Folcloric “Maria Tănase” vine în cadrul evenimentului cu un proiect dedicat Centenarului Marii Uniri. Sub titlul “Se întâlnește român cu român” se va crea o punte de legătură între zonele folclorice românești – regiuni istorice ale României. Astfel, în fiecare zi, de luni 04 iunie și până vineri 08 iunie 2018, în Piața Mihai Viteazul, ansambluri renumite de profesioniști din țară vor concerta pentru craioveni: Ansamblul Folcloric “Timișul”, Ansamblul Artistic Profesionist “Crișana” Oradea, Ansamblul Folcloric “Busuiocul” Bacău, Ansamblul Folcloric “Cindrelul Junii Sibiului” și Ansamblul Folcloric “Maria Tănase” Craiova.

Într-un decor inedit – în Parcul “Nicolae Romanescu”, zona lacului, un proiect muzical de anvergură inițiat de Opera Română Craiova va fi prezentat publicului pe data de 06 iunie 2018. Este vorba despre opera “Tosca”, pusă în scenă de 150 de artiști ai Operei, sub bagheta dirijorului Walter Attanasi, cărora li se alătură nume mari din scena lirică mondială: Ramon Vargas (tenor) și Joanna Parisi (soprană).
Evenimentul organizat de Opera Română Craiova va transforma Cetatea Băniei în capitala operei, reprezentația având o amploare fără precedent. Regizat de Antoniu Zamfir, managerul Operei Române Craiova, cu o scenografie semnată de Răsvan Drăgănescu, spectacolul va oferi iubitorilor muzicii prilejul de a asculta o capodoperă interpretată de nume de rezonanță ale artei lirice internaționale, dar va fi și o reprezentație concepută sub semnul ineditului și spectaculosului.
Opera „Tosca” va fi prezentată pe trei scene amenajate în Parcul Nicolae Romanescu, cu un decor care încorporează Podul suspendat, dar care va conține și proiecții 3D / video-mapping create special pentru eveniment.
Protagoniști sunt trei soliști de talie internațională care cântă pe cele mai importante scene ale lumii: La Scala din Milano, Metropolitan Opera – New York, Covent Garden – Londra: tenorul Ramon Vargas (Mexic), soprana Joanna Parisi (America-Italia), baritonul Alberto Gazale (Italia), iar craiovenii vor avea ocazia de a viziona spectacolul de pe lac, din bărci și hidrobiciclete.

Un alt moment important al ediției din acest an este acordarea titlurilor de Cetățean de Onoare unor personalități marcante din viața urbei noastre, în cadrul Ședinței Solemne a Consiliului Local Municipal, ce va avea loc joi, 07 iunie 2018, la Teatrul Național Marin Sorescu. Astfel, cu această ocazie, vor fi celebrați: prof. univ. dr. Florea Firan – directorul Editurii Scrisul Românesc, actrița Georgeta Tudor, profesorul Apostolos Patelakis, plutonierul adjutant (Rz) Murărescu Florin – Ionel, maiorul (I) Olteanu George – Cristian, caporalul clasa a III-a Radu Marius – Bogdan, dar și handbalistele de la SCM Craiova, anul acesta fiind unul cu totul special prin prisma rezultatelor deosebite obținute de lotul echipei, atât în campionatul national cât și în cupele europene. Totodată, jucătoarelor, antrenorilor de la SCM Craiova, dar și elevilor olimpici și profesorilor îndrumătorilor care au obținut rezultate deosebite de-a lungul anului școlar, le vor fi acordate premii în bani în cadrul Ședinței Solemne.

În ultima seară de evenimente – sâmbătă, 09 iunie 2018, vor concerta pe scena din Piața “Mihai Viteazul” – Adda, Guess Who și Loredana. Seara se va încheia cu un spectacol de lasere și imagini 3D, conceput special pentru acest eveniment.

Partea comercială va fi organizată în zona centrală și va avea următoarele repere:
 Expoflora: vineri 01 – duminică 03 iunie 2018
 zona non-food: luni 04 – duminică 10 iunie 2018
 zona food: joi 07 – duminică 10 iunie 2018
 Salon Auto: joi 07 – duminică 10 iunie 2018.

Mai jos gasiti programul complet:

Vineri, 01 iunie 2018

07.00 – 19.00
Centrul Multifuncțional Craiova – parcare
Cupa Olteniei – concurs interjudețean de karturi
Co-organizator: Palatul Copiilor Craiova

08.00 – 20.00
Piața “Mihai Viteazul”
Caravana “Bucurie în mișcare”
Co-organizator: Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj, Asociația 11 Even, Palatul Copiilor Craiova, Liceul de Arte “Marin Sorescu”Craiova

09.00 – 11.00
Piața “William Shakespeare”
Ateliere de creație (papioane, fluturi, buburuze, amulete)
Co-organizator: Asociația Brio-Fest Satu Mare

09.00 – 16.00
Galeriile “Cromatic”
Expoziția “Interferențe artistice”
Co-organizator: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, Facultatea de Teologie – Secția Arte Vizuale – Universitatea din Craiova

09.00 – 17.00
Parcul “Nicolae Romanescu” – Teatrul de Vară
Start to the stars – concurs interjudețean de muzică ușoară
Co-organizator: Palatul Copiilor Craiova

10:00 – 13:00
Esplanada Teatrului pentru copii și Tineret “Colibri”
Regatul Copilăriei – desene pe asfalt
Co-organizator: Teatrul pentru Copii și Tineret “Colibri” Craiova

10:00 – 13:00
Teatrul pentru copii și Tineret “Colibri”
Ziua Porților Deschise – tur ghidat al teatrului
Co-organizator: Teatrul pentru Copii și Tineret “Colibri” Craiova

10.00 – 17.00
Muzeul de Artă Craiova
Expoziția 1918 – virtute, război, diplomație
Co-organizator: Muzeul de Artă Craiova

10.00 – 17.00
Muzeul de Artă Craiova
Expoziția 1918 în balade vesele și triste (accesul publicului va fi liber)
Co-organizator: Muzeul de Artă Craiova

10.00 – 17.00
Muzeul de Artă Craiova
Expoziție de pictură Cătălin Bălescu – Manierismul ca stare (accesul publicului gratuit)
Co-organizator: Muzeul de Artă Craiova

10.00 – 18.00
Piața “Frații Buzești”
“Satul Românesc în zi de sărbătoare” – târg meșteri populari
Co-organizator: Muzeul Olteniei Craiova

10.00 – 20.00
Water Park Craiova
Ziua porților deschise (intrare liberă pentru copiii cu vârsta de până la 14 ani, în limita locurilor disponibile)
Co-organizator: Water Park Craiova

10.00 – 20.00
Water Park Craiova
Tenis de picior
Co-organizator: Water Park Craiova

10.00 – 20.00
Str. Theodor Aman
Expo-flora
Organizator: Primăria Municipiului Craiova

10.00 – 20.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman”
Expoziția stradală de pictură “Cenaclul Constantin Brâncuși”
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

10.00 – 20.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman”
Portrete la minut realizate în aer liber– artist plastic Ghiță Bebică
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

11.00 – 11.45
Piața “William Shakespeare”
Spectacol de teatru -Muzicanții din Bremen – Teatrul “Arabela” București
Co-organizator: Asociația Brio-Fest Satu Mare

11.00 -15.00
Centrul Multifuncțional
Kickboxing Talents
Co-organizator: C.S. Power Gym

11.30 – 17.00
Secția de Etnografie – Casa “Băniei”
Expoziție “Costumul popular mehedințean între tradiție și modernitate” (intrare gratuită)
Co-organizator: Muzeul Olteniei Craiova și Muzeul Regiunii Porților de Fier Mehedinți

12.00
Muzeul de Artă Craiova
Proiectul 2¶ – pianiști și pictori – Muzica Centenarului
Co-organizator: Muzeul de Artă Craiova, Liceul de Arte “Marin Sorescu” Craiova

16:00 – 19:00
Esplanada Teatrului Colibri
Regatul Copilăriei – desene pe asfalt
Co-organizator: Teatrul pentru Copii și Tineret “Colibri” Craiova

16:00 – 19:00
Teatrul pentru copii și Tineret “Colibri”
Ziua Porților Deschise – tur ghidat al teatrului
Co-organizator: Teatrul pentru Copii și Tineret “Colibri” Craiova

17.00
Casa de Cultură “Traian Demetrescu”
Jocurile copilăriei
Co-organizator: Casa de Cultură “Traian Demetrescu” Craiova

19.00
Filarmonica “Oltenia”
Concert simfonic. Solistă: Cristina Tomescu (pian), Dirijor: Alexandru Iosub (intrarea gratuită)
Co-organizator: Filarmonica “Oltenia” Craiova

19.00
Teatrul Național “Marin Sorescu”
Spectacol “Gaițele” de Al. Kirițescu, regia Alexandru Boureanu
(accesul publicului se va face gratuit în limita a 200 de locuri pe bază de invitații care se ridică de la Agenția de Bilete a Teatrului)
Co-organizator: Teatrul Național “Marin Sorescu” Craiova

19.00 – 21.00
Parcul “Nicolae Romanescu” – Teatrul de Vară
Spectacol de dans – trupa Dance Beat
Co-organizator: Casa de Cultură “Traian Demetrescu” Craiova

Sâmbătă, 02 iunie 2018

08.00
Sala Polivalentă Craiova – Pădurea Bucovăț
Concurs Ciclism Mtb “Pedala în Bănie”
Co-organizator: Sala Polivalentă Craiova, Ride Racing Team Ciclism Craiova

08.00 – 13.00
Str. A.I. Cuza
Crosul “Ziua Olimpică”
Co-organizator: Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj, Palatul Copiilor Craiova, A.O.R. filiala Dolj

08.00 – 20.00
Piața “Mihai Viteazul”
Caravana “Bucurie în mișcare”
Co-organizator: Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj, Asociația 11 Even, Palatul Copiilor Craiova, Liceul de Arte “Marin Sorescu” Craiova

09.00 – 16.00
Galeriile “Cromatic”
Expoziția “Interferențe artistice”
Co-organizator: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, Facultatea de Teologie – Secția Arte Vizuale – Universitatea din Craiova

10.00 – 17.00
Muzeul de Artă Craiova
Expoziția 1918 – virtute, război, diplomație
Co-organizator: Muzeul de Artă Craiova

10.00 – 17.00
Muzeul de Artă Craiova
Expoziție de pictură Cătălin Bălescu – Manierismul ca stare
Co-organizator: Muzeul de Artă Craiova

10.00 – 18.00
Piața “Frații Buzești”
“Satul Românesc în zi de sărbătoare” – târg meșteri populari
Co-organizator: Muzeul Olteniei Craiova

10.00 – 20:00
Water Park Craiova
Tenis de picior
Co – organizator: Water Park Craiova

10.00 – 20.00
Str. Theodor Aman
Expo-flora
Organizator: Primăria Municipiului Craiova

10.00 – 20.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman”
Expoziția stradală de pictură “Cenaclul Constantin Brâncuși”
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

10.00 – 20.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman”
Portrete la minut realizate în aer liber– artist plastic Ghiță Bebică
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

14.00
Sala Polivalentă Craiova – esplanadă
Cupa Regională Enduro 2018
Co-organizator: Sala Polivalentă Craiova, Asociația Free Bike Time, Enduro Craiova

16.00 – 19.00
Piața “William Shakespeare”
Ateliere de creație (teatru, pantomime, arte marțiale, dans step)
Co-organizator: Asociația Brio-Fest Satu Mare

16.00 – 20.00
Water Park Craiova
Cursuri de dans
Co-organizator: Water Park Craiova, Salsa Dinamyk

17.00 -18.30
Casa de Cultură “Traian Demetrescu”
Concurs în aer liber cu premiu – confecționarea celui mai bun avion de hârtie
Co-organizator: Casa de Cultură “Traian Demetrescu” Craiova

18.30 -20.30
Casa de Cultură “Traian Demetrescu”
Jocuri în aer liber specifice copilăriei de odinioară (Rațele și vânătorii, Elastic, Țară, țară vrem ostași! Șotronul, Flori-filme-fete, Lapte gros, De-a v-ați ascunselea, Leapșa, Mațele încurcate)
Co-organizator: Casa de Cultură “Traian Demetrescu” Craiova

19.00
Piața “William Shakespeare”
Spectacol minorități
Co-organizator: Comunități etnice din Craiova

20.00 – 20.40
Piața “William Shakespeare”
Spectacol “Fluturi și Oameni” – Compania “Passe – Partout” Dan Puric
Co-organizator: Asociația Brio-Fest Satu Mare

Duminică, 03 iunie 2018

09.00 – 16.00
Galeriile “Cromatic”
Expoziția “Interferențe artistice”
Co-organizator: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, Facultatea de Teologie – Secția Arte Vizuale – Universitatea din Craiova

10.00
Piața “Frații Buzești”
Cupa Băniei – șah blitz (copii)
Co-organizator: Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj, C.S. Tinerii Maeștri, Casa de Cultură “Traian Demetrescu” Craiova

10.00
Sala Polivalentă ——> Podul Bucovăț
Cupa Regională Enduro 2018
Co-organizator: Sala Polivalentă Craiova, Asociația Free Bike Time, Enduro Craiova

10.00 – 17.00
Muzeul de Artă Craiova
Expoziție de pictură Cătălin Bălescu – Manierismul ca stare
Co-organizator: Muzeul de Artă Craiova

10.00 – 17.00
Muzeul de Artă Craiova
Expoziția 1918 – virtute, război, diplomație
Co-organizator: Muzeul de Artă Craiova

10.00 – 18.00
Piața “Frații Buzești”
“Satul Românesc în zi de sărbătoare” – târg meșteri populari
Co-organizator: Muzeul Olteniei Craiova

10.00 – 20:00
Water Park Craiova
Tenis de picior
Co – organizator: Water Park Craiova

10.00 – 20.00
Str. Theodor Aman
Expo-flora
Organizator: Primăria Municipiului Craiova

10.00 – 20.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman”
Expoziția stradală de pictură “Cenaclul Constantin Brâncuși”
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

10.00 – 20.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman”
Portrete la minut realizate în aer liber– artist plastic Ghiță Bebică
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

16.00 – 20.00
Water Park Craiova
Cursuri de dans
Co – organizator: Water Park Craiova, Dinamyk Salsa

19.00
Teatrul Național “Marin Sorescu”
Spectacol “Dacă am gândi cu voce tare” de Adnan Lugonić, regia Radu Afrim
(accesul publicului – gratuit în limita a 300 de locuri pe bază de invitații care se ridică de la Agenția de Bilete a Teatrului)
Co-organizator: Teatrul Național “Marin Sorescu” Craiova

20.30 -21.30
Casa de Cultură “Traian Demetrescu”
Proiecție de film de animație pentru copii în aer liber (Mihaela, Știe-tot, Bălănel și Miaunel)
Co-organizator: Casa de Cultură “Traian Demetrescu” Craiova

Luni, 04 iunie 2018

09.00 – 16.00
Galeriile “Cromatic”
Expoziția “Interferențe artistice”
Co-organizator: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, Facultatea de Teologie – Secția de Arte Vizuale – Universitatea din Craiova

10.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – Sala “Basarab Nicolescu”
Basarab Nicolescu – Cetățean de Onoare (expoziție de carte, fotografii, documente, vizionare film)
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman Craiova

10.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – Secția de împrumut pentru Copii și Tineret
Din tainele zborului (vizionare film)
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

10.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – Salonul Expozițional
Craiova de ieri – Craiova de azi (expoziție de carte, vizionare film)
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

10.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – Sala acad.” Dinu C. Giurescu”
Expoziție de carte “Documente ale Marii Uniri”
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

10.00 – 11.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – curte
Games Day – jocuri interactive
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

10.00 – 20:00
Water Park Craiova
Tenis de picior
Co – organizator: Water Park Craiova

10.00 – 20.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman”
Expoziția stradală de pictură “Cenaclul Constantin Brâncuși”
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

10.00 – 20.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman”
Portrete la minut realizate în aer liber– artist plastic Ghiță Bebică
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

11.00 -13.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – curte
Ateliere de împletituri din hârtie
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

14.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – curte
Vizionare filme documentare din Seria “Sahia Vintage”
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

14.00 -19.00
Colegiul Național “Carol I”
Concurs de baschet 3X3
Co-organizator: Inspectoratul Școlar Județean Dolj

14.00 -19.00
Școala Gimnazială “Traian”
Concurs de badminton
Co-organizator: Inspectoratul Școlar Județean Dolj

16.00 -19.00
Clubul Sportiv Școlar Craiova
Concurs de tenis de masă
Co-organizator: Inspectoratul Școlar Județean Dolj

17.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – curte
Vizionare filme istorice cu tematica “100 de ani de la Marea Unire”
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

18.30
Piața “Mihai Viteazul”
Spectacol “Hai la joc și voie bună”
Co-organizator: Liceul de Arte “Marin Sorescu” Craiova

19.30
Piața “Mihai Viteazul”
Spectacol Extraordinar – Ansamblul Folcloric “Timișul”
Co-organizator: Ansamblul Folcloric “Maria Tănase”

Marți, 05 iunie 2018

09.00 – 16.00
Galeriile “Cromatic”
Expoziția “Interferențe artistice”
Co-organizator: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, Facultatea de Teologie – Secția Arte Vizuale – Universitatea din Craiova

09.30 – 11.30
Piața “Mihai Viteazul”
Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – EcoBănia! Jos pălăria! -ateliere eco interactive
Co-organizator: Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Palatul Copiilor Craiova, Muzeul Olteniei Craiova, C.N. “Frații Buzești” Craiova, C.N. “Carol I” Craiova, Liceul “Matei Basarab” Craiova, Agenția pentru Protecția Mediului Dolj

10.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – Sala “Basarab Nicolescu”
Basarab Nicolescu – Cetățean de Onoare (expoziție de carte, fotografii, documente, vizionare film)
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman Craiova

10.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – Salonul Expozițional
Craiova de ieri – Craiova de azi (expoziție de carte, vizionare film)
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

10.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – Sala acad.” Dinu C. Giurescu”
Expoziție de carte “Documente ale Marii Uniri”
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

10.00 – 11.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – curte
Games Day – jocuri interactive
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

10.00 – 17.00
Muzeul de Artă Craiova
Expoziția 1918 – virtute, război, diplomație
Co-organizator: Muzeul de Artă Craiova

10.00 – 17.00
Muzeul de Artă Craiova
Expoziție de pictură Cătălin Bălescu – Manierismul ca stare
Co-organizator: Muzeul de Artă Craiova

10.00 – 18.00
Piața “Frații Buzești”
Fotoexpoziția “Marele Război în imagini din colecția Muzeului Olteniei”
Co-organizator: Muzeul Olteniei Craiova

10.00 – 20:00
Water Park Craiova
Tenis de picior
Co – organizator: Water Park Craiova

10.00 – 20.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman”
Expoziția stradală de pictură “Cenaclul Constantin Brâncuși”
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

10.00 – 20.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman”
Portrete la minut realizate în aer liber– artist plastic Ghiță Bebică
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

11.00
Secția Științele Naturii
Expoziție “Puterea seminței” (intrare gratuită)
Co-organizator: Muzeul Olteniei Craiova

11.00 -13.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – curte
Ateliere de împletituri din hârtie
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

13.00
Centrul Multifuncțional
Concurs de minihandbal – mixt
Co-organizator: Inspectoratul Școlar Județean Dolj

13.00
Centrul Multifuncțional
Concurs de minivolei – mixt
Co-organizator: Inspectoratul Școlar Județean Dolj

13.00
Centrul Multifuncțional
Concurs pentru elevi cu dizabilități
Co-organizator: Inspectoratul Școlar Județean Dolj

13.00
Centrul Multifuncțional
Concurs de șah
Co-organizator: Inspectoratul Școlar Județean Dolj

14.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – curte
Vizionare filme documentare din Seria “Sahia Vintage”
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

16.00 – 20.00
Water Park Craiova
Concurs de volei pe plajă
Co-organizator: Inspectoratul Școlar Județean Dolj

16.00 – 20.00
Water Park Craiova
Concurs de fotbal pe plajă
Co-organizator: Inspectoratul Școlar Județean Dolj

17.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – curte
Vizionare filme istorice cu tematica “100 de ani de la Marea Unire”
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

18.30
Piața “Mihai Viteazul”
Spectacol muzică populară
Co-organizator: Palatul Copiilor Craiova

19.00
Filarmonica “Oltenia”
Concert cameral: Mihai Ungureanu – pian, Luminitza Petre – vioară
Co-organizator: Filarmonica “Oltenia” Craiova

19.30
Piața “Mihai Viteazul”
Spectacol Extraordinar – Ansamblul Artistic Profesionist “Crișana” Oradea
Co-organizator: Ansamblul Folcloric “Maria Tănase” Craiova

Miercuri, 06 iunie 2018

09.00 – 16.00
Galeriile “Cromatic”
Expoziția “Interferențe artistice”
Co-organizator: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, Facultatea de Teologie – Secția Arte Vizuale – Universitatea din Craiova

10.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – Sala “Basarab Nicolescu”
Basarab Nicolescu – Cetățean de Onoare (expoziție de carte, fotografii, documente, vizionare film)
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman Craiova

10.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – Salonul Expozițional
Craiova de ieri – Craiova de azi (expoziție de carte, vizionare film)
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

10.00 – 11.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – curte
Games Day – jocuri interactive
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

10.00 – 17.00
Muzeul de Artă Craiova
Expoziția 1918 – virtute, război, diplomație
Co-organizator: Muzeul de Artă Craiova

10.00 – 17.00
Muzeul de Artă Craiova
Expoziție de pictură Cătălin Bălescu – Manierismul ca stare
Co-organizator: Muzeul de Artă Craiova

10.00 – 18.00
Piața “Frații Buzești”
Fotoexpoziția “Marele Război în imagini din colecția Muzeului Olteniei”
Co-organizator: Muzeul Olteniei Craiova

10.00 – 20.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman”
Expoziția stradală de pictură “Cenaclul Constantin Brâncuși”
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

10.00 – 20.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman”
Portrete la minut realizate în aer liber– artist plastic Ghiță Bebică
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

10.00 – 20:00
Water Park Craiova
Tenis de picior
Co – organizator: Water Park Craiova

11.00 -13.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – curte
Ateliere de împletituri din hârtie
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

14.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – curte
Vizionare filme documentare din Seria “Sahia Vintage”
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

16.00 – 20.00
Water Park Craiova
Concurs de volei pe plajă
Co-organizator: Inspectoratul Școlar Județean Dolj

16.00 – 20.00
Water Park Craiova
Concurs de fotbal pe plajă
Co-organizator: Inspectoratul Școlar Județean Dolj

17.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – curte
Vizionare filme istorice cu tematica “100 de ani de la Marea Unire”
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

18.30
Piața “Mihai Viteazul”
Spectacol Extraordinar – Ansamblul Folcloric “Busuiocul”, Bacău
Co-organizator: Ansamblul Folcloric “Maria Tănase” Craiova

21.00
Parcul “Nicolae Romanescu” – zona lacului
Spectacol – eveniment “Tosca” de Giacomo Puccini, cu Ramón Vargas și Joanna Parisi
Co-organizator: Opera Română Craiova

Joi, 07 iunie 2018

09.00 – 16.00
Galeriile “Cromatic”
Expoziția “Interferențe artistice”
Co-organizator: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, Facultatea de Teologie – Secția Arte Vizuale – Universitatea din Craiova

10.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – Sala “Basarab Nicolescu”
Basarab Nicolescu – Cetățean de Onoare (expoziție de carte, fotografii, documente, vizionare film)
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman Craiova

10.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – Salonul Expozițional
Craiova de ieri – Craiova de azi (expoziție de carte, vizionare film)
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

10.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – Sala acad.” Dinu C. Giurescu”
Expoziție de carte “Documente ale Marii Uniri”
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

10.00 – 11.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – curte
Games Day – jocuri interactive
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

10.00 – 17.00
Muzeul de Artă Craiova
Expoziția 1918 – virtute, război, diplomație
Co-organizator: Muzeul de Artă Craiova

10.00 – 17.00
Muzeul de Artă Craiova
Expoziție de pictură Cătălin Bălescu – Manierismul ca stare
Co-organizator: Muzeul de Artă Craiova

10.00 – 18.00
Piața “Frații Buzești”
Fotoexpoziția “Marele Război în imagini din colecția Muzeului Olteniei”
Co-organizator: Muzeul Olteniei Craiova

10.00 – 20:00
Water Park Craiova
Tenis de picior
Co -organizator: Water Park Craiova

10.00 – 20.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman”
Expoziția stradală de pictură “Cenaclul Constantin Brâncuși”
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

10.00 – 20.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman”
Portrete la minut realizate în aer liber– artist plastic Ghiță Bebică
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman”Craiova

11.00 -13.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – curte
Ateliere de împletituri din hârtie
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

14.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – curte
Vizionare filme documentare din Seria “Sahia Vintage”
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

17.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – curte
Vizionare filme istorice cu tematica “100 de ani de la Marea Unire”
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

18.00
Teatrul Național “Marin Sorescu”
Ceremonia festivă a Consiliului Local Municipal
Co-organizator: Teatrul Național “Marin Sorescu” Craiova – sala Amza Pellea

18.30
Piața “Mihai Viteazul”
Spectacol Teatru pentru Copii “De-a capra cu trei iezi”
Co-organizator: Teatrul pentru Copii și Tineret “Colibri” Craiova

19.30
Piața “Mihai Viteazul”
Spectacol Extraordinar – Ansamblul Folcloric “Junii Sibiului”
Co-organizator: Ansamblul Folcloric “Maria Tănase” Craiova

Vineri, 08 iunie 2018

09.00 – 16.00
Galeriile “Cromatic”
Expoziția “Interferențe artistice”
Co-organizator: Facultatea de Teologie – Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, Secția Arte Vizuale – Universitatea din Craiova

10.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – Sala “Basarab Nicolescu”
Basarab Nicolescu -Cetățean de Onoare (expoziție de carte, fotografii, documente, vizionare film)
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman Craiova

10.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – Salonul Expozițional
Craiova de ieri – Craiova de azi (expoziție de carte, vizionare film)
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

10.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – Sala acad.” Dinu C. Giurescu”
Expoziție de carte “Documente ale Marii Uniri”
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

10.00 – 11.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – curte
Games Day – jocuri interactive
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

10.00 – 16.00
Water Park Craiova
Aqua Gim și programe divertisment pentru copii-muzică și dans
Co-organizator: Palatul Copiilor Craiova

10.00 – 16.00
Plaja Water Park Craiova
Cupa Craiovei – Beach Handbal
Co-organizator: Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj, AJSPT Dolj

10.00 – 17.00
Muzeul de Artă Craiova
Expoziția 1918 – virtute, război, diplomație
Co-organizator: Muzeul de Artă Craiova

10.00 – 17.00
Muzeul de Artă Craiova
Expoziție de pictură Cătălin Bălescu – Manierismul ca stare
Co-organizator: Muzeul de Artă Craiova

10.00 – 18.00
Piața “Frații Buzești”
Fotoexpoziția “Marele Război în imagini din colecția Muzeului Olteniei”
Co-organizator: Muzeul Olteniei Craiova

10.00 – 20:00
Water Park Craiova
Tenis de picior
Co -organizator: Water Park Craiova

10.00 – 20.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman”
Expoziția stradală de pictură “Cenaclul Constantin Brâncuși”
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

10.00 – 20.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman”
Portrete la minut realizate în aer liber – artist plastic Ghiță Bebică
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

11.00 -13.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – curte
Ateliere de împletituri din hârtie
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

13.00 – 17.00
Parcul “Nicolae Romanescu” – Teatrul de Vară
Concurs de dans sportiv
Co-organizator: Inspectoratul Școlar Județean Dolj

14.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – curte
Vizionare filme documentare din Seria “Sahia Vintage”
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

17.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” – curte
Vizionare filme istorice cu tematica “100 de ani de la Marea Unire”
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

17.30
Piața “Mihai Viteazul”
Spectacol interactiv de magie pentru copii – Andrei Teașcă și Teatrul de Magie București
Co-organizator: Casa de Cultură “Traian Demetrescu” Craiova

18.00
Spațiul verde aflat între statuia Mihai Viteazul și Biserica “Sfânta Treime”
Pătura care citește
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman”

18.30
Filarmonica “Oltenia” Craiova
Concert simfonic. Dirijor: Walter Attanasi
Co-organizator: Filarmonica “Oltenia” Craiova

18.30
Piața “Mihai Viteazul”
Spectacol Extraordinar – Corul Liceului de Arte “Marin Sorescu” Craiova
Co-organizator: Liceul de Arte “Marin Sorescu” Craiova

19.30
Piața “Mihai Viteazul”
Spectacol Extraordinar – Ansamblul Folcloric “Maria Tănase” Craiova

Sâmbătă, 09 iunie 2018

09.00 – 13.00
Parcul “Nicolae Romanescu” – Velodrom
Crosul Copilăriei
Co-organizator: A.N.C.A.A.R.- filiala Craiova

09.00 – 16.00
Galeriile “Cromatic”
Expoziția “Interferențe artistice”
Co-organizator: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, Facultatea de Teologie -Secția Arte Vizuale -Universitatea din Craiova

10.00 – 14.00
Liceul Teoretic “Tudor Arghezi” Craiova
Concurs de gimnastică sportivă
Co-organizator: Inspectoratul Școlar Județean Dolj

10.00 – 16.00
Plaja Water Park Craiova
Cupa Craiovei -Beach Handbal
Co-organizator: Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj, AJSPT Dolj

10.00 – 16.00
Water Park Craiova
Aqua Gym și programe divertisment pentru copii-muzică și dans
Co-organizator: Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj, Palatul Copiilor Craiova

10.00 – 17.00
Muzeul de Artă Craiova
Expoziția 1918 – virtute, război, diplomație
Co-organizator: Muzeul de Artă Craiova

10.00 – 17.00
Muzeul de Artă Craiova
Expoziție de pictură Cătălin Bălescu – Manierismul ca stare
Co-organizator: Muzeul de Artă Craiova

10.00 – 18.00
Piața “Frații Buzești”
Fotoexpoziția “Marele Război în imagini din colecția Muzeului Olteniei”
Co-organizator: Muzeul Olteniei Craiova

10.00 – 20:00
Water Park Craiova
Tenis de picior
Co-organizator: Water Park Craiova

10.00 – 20.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman”
Expoziția stradală de pictură “Cenaclul Constantin Brâncuși”
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

10.00 – 20.00
Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman”
Portrete la minut realizate în aer liber– artist plastic Ghiță Bebică
Co-organizator: Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman” Craiova

16.00 – 20.00
Water Park Craiova
Cursuri de dans
Co-organizator: Water Park Craiova, Dinamyk Salsa Dance Studio

19.00
Teatrul Național “Marin Sorescu”
Spectacol “Nuntă însângerată” Federico Garcia Lorca, regia Andrei Măjeri
(accesul publicului gratuit în limita a 500 de locuri pe bază de invitații care se ridică de la Agenția de Bilete a Teatrului)
Co-organizator: Teatrul Național “Marin Sorescu” Craiova

19.00
Piața “Frații Buzești”
Da Da Dans – curs interactiv de dans în aer liber
Co-organizator: Casa de Cultură “Traian Demetrescu” Craiova

20.00 – 22.45
Piața “Mihai Viteazul”
Concert Extraordinar – Adda, Guess Who, Loredana

21.00
Casa de Cultură “Traian Demetrescu” Craiova
Dumbrava minunată – proiecție de film în aer liber
Co-organizator: Casa de Cultură “Traian Demetrescu” Craiova

22.45 -23.00
Piața “Mihai Viteazul”
Show închidere eveniment – videoproiecții cu lasere și videomapping

NOTĂ: Condiţiile meteorologice nefavorabile pot anula o parte dintre manifestările programate în aer liber!

Vă invit cu drag!