TÓTEM, Între Revoluții și Castelul Crăiței – lansările toamnei de la August Film. Zăpadă de August – acum în cinematografe

August Film, noua casă de distribuție românească, fondată de Matei Truța și Andrei Agudaru, anunță lansarea în această toamnă a 3 titluri noi – TOTEM (r. Lila Avilés, 13 octombrie), Între revoluții (r. Vlad Petri, 3 noiembrie) și Castelul Crăiței (r. Liviu Marghidan, 24 noiembrie).

Prima lansare a casei de distribuție, Zăpadă de August (r. Chirs Raiber), este în cinematografele din țară din 1 septembrie. Filmul, un basm austriac underground autentic este descris de critici ca fiind „de neratat, fiindcă își poartă privitorii printr-un carusel de trăiri și sentimente, fără ca ei să-i poată rezista, cum puține filme din programul cinematografelor noastre reușesc să o facă.” (Adevărul). Programul pentru săptămâna 8 – 14 septembrie este disponibil pe site, unde va fi actualizat în permanență.

Următoarea lansare marca August Film este TÓTEM – o dramă sensibilă, regizată de Lila Avilés (The Chambermaid / La Camerista – propunerea Mexicului la Oscar în 2020), a cărei premieră internațională a avut loc la Berlinale, unde a făcut parte din Competiția oficială și a obținut Premiul juriului ecumenic. Sol, în vârstă de șapte ani, își petrece ziua în casa bunicului ei, ajutând cu pregătirile pentru petrecerea surpriză organizată pentru tatăl ei. O petrecere care stă sub semnul haosului, renunțării și resemnării. Filmul a făcut parte din selecția EducaTIFF și se regăsește în Competiția oficială a Bucharest International Film Festival (BIFF). TOTEM se va lansa în cinematografe pe 13 octombrie.
Toamna continuă cu una dintre cele mai apreciate producții autohtone ale anului, semnată de regizorul Vlad Petri, docu-ficțiunea Între Revoluții. După premiera mondială de la Berlin, în secțiunea Forum, unde a obținut și premiul FIPRESCI, filmul a continuat să se facă remarcat în numeroase alte festivaluri din selecția cărora a făcut parte: ZagrebDox (Mențiunea specială a juriului în Competiția Regională) Transilvania Film Festival – TIFF (Cel mai bun film în cadrul „Zilele Filmului Românesc” și Premiul FIPRESCI), DocAviv – Israel, Sydney FF – Australia, Sarajevo IFF – Bosnia, Vilnius Documentary FF – Lituania. Două femei separate de revoluții, își unesc destinele prin scrisorile pe care și le trimit, înfruntând societățile în care trăiesc. Este un film construit exclusiv din arhive, povestea fiind susținută de firul narativ al scrisorilor ficționale scrise Lavinia Braniște, pornind de la documente reale. Filmul va fi lansat în cinema pe 3 noiembrie.
Oferta cinematografică propusă de August Film încheie anul cu drama plină de aventuri regizată de Liviu Marghidan, Castelul Crăiței, cu Adela Marghidan, Dragoș Olaru și Judith State în distribuție. Doi frați, separați de divorțul părinților, își doresc să petreacă mai mult timp împreună, astfel că decid să fugă împreună în munți și declanșează o situație de criză cu numeroase momente tensionate și cu un deznodământ intens. Castelul Crăiței este programat pentru lansarea în cinematografe pe 24 noiembrie.
„Să lansezi 4 filme în 3 luni, imediat după ce te-ai lansat ca distribuitor pe piața din România poate fi văzut ca un act imprudent. Cu siguranță ne-ar fi fost mai ușor să avem un început mai precaut pentru August Film, dar nu suntem genul acela de oameni. Suntem asumați în ceea ce privește proiectele în care credem și, împreună cu echipa noastră, mai mult decât capabilă, avem curajul de a da totul și de a muta munții din loc.”, a declarat Matei Truța, co-fondator August Film. „Am hotărât să începem în forță și să nu lăsăm filmele românești deoparte. Știm că există potențial aici și ne propunem să îl promovăm ca atare. Până atunci, însă, nu uitați că Zăpadă de August e în continuare în cinematografe și ne-am bucura tare să vă vedem în sălile de cinema. Credem că e o poveste care merită votul vostru de încredere.”, a completat Andrei Agudaru.
Mai multe detalii despre fiecare lansare și evenimentele speciale care le vor însoți vor fi anunțate în curând.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Zăpadă de August este de azi în cinematografe! 25 de ecrane, 12 orașe, o poveste pe care o vei ține minte

„Ușor de savurat și impecabil în estetica sa.” (Cinema Austriaco); „Un film despre frici, promisiuni, candoare, asumare de riscuri, frumusețe sufletească, speranță și fulgi de păpădii.” (Liternet); „Unul dintre cele mai impresionante roluri ale Verenei Altenberger de până acum.” (Filmgenuss), „…filmul în care eroii sunt niște teribili visători, iar atunci când ei visează, o sală întreagă visează alături de ei”. (Ziarul Metropolis) – sunt doar câteva dintre cuvintele cu care criticii de film descriu pelicula austriacă Zăpadă de August, debutul în lungmetraj al regizorului Chris Raiber. De mâine intră în cinema, distribuit de August Film.
Filmul spune povestea dintre neconvenționalul Alexander (Thomas Prenn) și frumoasa Caro (Verena Altenberger), a căror întâlnire întâmplătoare la metroul din Viena le schimbă complet traseul imaginat al propriilor vieți. Alexander renunță la jurământul lui autoimpus de a nu se îndrăgosti, iar Caro își înfruntă cele mai mari frici. Împreună pornesc într-o călătorie dulce-amăruie în timpul căreia Caro îl împușcă de patru ori, iar Alexander transformă vara în iarnă.
„Îmi ador meseria, îmi oferă oportunitatea să cunosc atât de mulți oameni mișto, să ajung în atâtea locuri pe care altfel nu le-aș vedea, să dezbat subiecte incredibile și să aflu detalii inedite despre locurile unde filmele în care joc se lansează, așa cum aflu acum despre România. Dar dincolo de orice, ador să fiu actriță pentru că am șansa de a spune povești care să trezească emoții, care să facă oamenii să fie un pic mai buni, poate chiar să le schimbe viața. Cinematografia și iubirea sunt două din cele mai importante lucruri pentru mine. Așa că dacă vreți să-mi faceți o favoare, faceți două chestii: mergeți la cinema și uitați-vă la filme, și, mai presus de toate… dați iubirii o șansă. Riscați. Merită!”, a declarat Verena Altenberger special pentru publicul din România.
Două proiecții speciale, organizate pe 28 și 29 august, la Cinema City AFI Cotroceni, respectiv J’ai Bistrot,  au deschis drumul acestui basm austriac underground către publicul din România. Mesaje speciale înregistrate de echipa filmului, activări cu tâlc, invitație către dialog, asumare și vulnerabilitate, precum și zăpadă în mijloc de noapte de vară au fost o parte din acțiunile cu care casa de distribuție August Film a ales să marcheze la final de vară atât debutul ei, cât și al filmului.
„Așa cum Matei a spus deja, intenția noastră este să aducem în România doar acele filme în care credem, acele filme pe care le-am recomanda noi înșine oamenilor pe care-i iubim. Ce aș adăuga este că fiecare dintre acestea va veni către public cu o invitație la dialog despre subiecte cărora credem că li se acordă prea puțină atenție azi, deși rămân mai importante ca oricând. Ne dorim ca fiecare lansare pe care o vom avea să fie o experiență în sine, așa cum obișnuia să însemne la un moment dat simpla ideea de a merge la film.”, a declarat Andrei Agudaru, Co-Fondator August Film, la unul dintre aceste evenimente.
Campania #GiveLoveAShot, prin care cinefilii sunt invitați să participe direct la Universul creat de Alexander și Caro, continuă pe paginile oficiale de Instagram și Facebook August Film. În plus, pe 30 august, filmul s-a văzut în avanpremieră, în rețeaua Cinema City, în 21 de orașe din țară.

De mâine, 1 septembrieZăpadă de August ajunge în cinematografele din București, Alba Iulia, Bistrița, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Sfântu Gheorghe, Sibiu și Timișoara. Programul va fi actualizat în permanență pe pagina filmului, pe site-ul oficial.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

După Premiul Publicului la TIFF, filmul CARBON ajunge în cinematografele din România

Transilvania Film anunță din 5 iulie avanpremiera în cinematografele din întreaga țară a celui mai de succes film moldovenesc, CARBON, în regia lui Ion Borș. După succesul obținut la ediția din 2023 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), comedia cu gust amar își propune să cucerească publicul român prin povestea sa captivantă și personajele memorabile.

Acțiunea filmului CARBON are loc în Moldova anului 1992, în timpul războiului de pe Nistru, și urmărește povestea unui tânăr tractorist care, din dorința sa naivă de a-și construi un viitor alături de iubita sa, pornește într-o călătorie plină de peripeții în căutarea împlinirii visurilor. Însă o descoperire sinistră transformă călătoria într-o aventură plină de situații absurde, în care eroul se confruntă cu indiferență, lăcomie și prostie din partea celor din jur.

Echipa filmului va fi prezentă în București (5 iulie, Elvira Popescu) și Timișoara (6 iulie, Cinema Victoria) pentru proiecții speciale și sesiuni de Q&A.

CARBON marchează debutul regizoral al lui Ion Borș și se bucură de recunoaștere internațională. Filmul a devenit cel mai de succes film moldovenesc din ultima perioadă, obținând un record de încasări la box office în Moldova și fiind primul film moldovenesc proiectat în cinematografele din România. De asemenea, CARBON a fost selectat ca propunere oficială a Republicii Moldova pentru Premiile Oscar, iar succesul său l-a dus în peste 25 de orașe din întreaga lume.

Ion Borș s-a născut pe data de 21 mai 1990. În anul 2013 a absolvit studiile de actorie la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, Moldova. Din 2017 este fondatorul “Kantora Film Production”. A regizat și produs primul său scurtmetraj, intitulat “Plus minus unu / One Less One More”, care a avut premiera și a câștigat 3 premii importante la RAVAC IFF și a fost proiectat la Festivalul de Film Cottbus. “One Less One More” a obținut premiul pentru cel mai bun debut internațional la “Huesca Film Festival” din Spania.

Păreri?

APROPIEREA / TOO CLOSE, documentarul care vorbește despre problema abuzului sexual asupra minorilor, din 19 mai în cinematografele selectate

București, 19 mai 2023 – Recent nominalizat la Premiile GOPO 2023 pentru categoria „Cel mai bun film documentar”, APROPIEREA / TOO CLOSE va ajunge într-o selecție de săli de cinema, începând cu data de 19 mai 2023.  După ce a beneficiat de proiecții simultane în cinematografele din toată rețeaua Cinema City din România, ca parte principala a campaniei de conștientizare împotriva abuzului sexual asupra minorilor, documentarul regizat de de Botond Püsök urmează să intre și în programarea unor cinematografe de artă din București și țară. De asemenea, filmul poate fi văzut și în selecția Festivalului de Film European care se desfășoară luna aceasta.


Filmul spune povestea Andreei, o mamă singură, care luptă cu disperare pentru a-și proteja fiica de trauma cauzată de un abuz sexual. Filmul reușește să capteze emoțiile devastatoare ale izolării și obligă privitorul să examineze rolul comunității.

Obiectivul echipei creative a filmului documentar APROPIEREA/TOO CLOSE a fost acela de a porni o discuție la nivel național care să implice și să ajungă în cât mai multe medii și la cât mai mulți oameni, ceea ce a  atras după sine campania de conștientizare la nivel național împotriva abuzului asupra minorilor.

În București, filmul APROPIEREA / TOO CLOSE poate fi regăsit în programul de proiecții al cinematografelor Elvire Popescu, Union și al Muzeului Țăranului Român, în Timișoara la Cinema Victoria, iar în Miercurea Ciuc la Cinematograful Csíki Mozi.

Festivalul Filmului European, ajuns la ediția cu numărul 27, aduce unele dintre cele mai bune titluri ale cinematografiei europene ale momentului în șase orașe din țară. Așa se face că publicul din București, Timișoara, Oravița, Curtea de Argeș, Gura Humorului și Botoșani va avea ocazia să vadă în premieră națională filme premiate la Berlin, Veneția, Sundance sau Locarno, multe din ele lansate chiar anul acesta. În data de 19 mai, APROPIEREA / TO CLOSE va putea fi urmărit de spectatorii festivalului din Curtea de Argeș, Botoșani și Gura Humorului.

Documentarul ne aduce aproape de o mamă care construiește de una singură o viață mai sigură pentru cei doi copii ai ei, după ce fostul ei partener a fost închis pentru abuzul sexual comis asupra fiicei sale minore. Cu toate acestea, eforturile ei sunt constant puse la încercare de mica și conservatoarea comunitate din Transilvania, în care trăiește. Majoritatea sătenilor îi susțin deschis pe fostul ei partener și pe familia sa prestigioasă și nu cred că bărbatul a comis fapta pentru care a fost condamnat, acuzându-le pe Andrea și pe fiica ei că au lansat acuzații false împotriva lui. Când află vestea că bărbatul va fi eliberat înainte de termen, Andrea este nevoită să lupte împotriva mentalității comunității în care trăiește, pentru a-și proteja copiii și pentru a se vindeca de traumele trecutului.

Filmul reușește să facă vizibile, chiar palpabile, disperarea și furia Andreei, deruta care o cuprinde în fața microcosmosului ostil al satului și a unui sistem de justiție indulgent față de abuzurile sexuale și lipsit de empatie față de victime. Totodată ne arată și resursele nebănuite pe care Andrea le găsește în ea însăși pentru a-și apăra familia.

“Andrea ar putea să fie mama oricărui copil, fiica ei ar putea să fie prietena, colega de clasă a oricărui copil. Dacă relaționăm cu ele prin sentimente de bază, cum ar fi iubirea și empatia, le putem fi alături în lupta lor pentru o nouă viață. Mă simt norocos că și personajele mele au simțit această dorință, de a-și spune povestea în acest fel și că, astfel, camera de filmat a devenit o parte a procesului lor de vindecare. – “, a mărturisit regizorul Botond Püsök.

Statisticile arată că unul din cinci copii cade pradă violului sau agresiunilor sexuale, iar adesea agresorul este o persoană din anturajul apropiat (59% cunoscuți, 34% membri ai familiei, doar 7% necunoscuți, sursa: https://www.rainn.org/statistics/perpetrators-sexual-violence). Din acest motiv, multe cazuri tind să nu fie niciodată raportate, pentru că victimele se tem și le este rușine. Din nefericire, sistemul judiciar întârzie să facă dreptate celor abuzați, fapt care îngreunează ca trauma să fie vindecată.

Producătorul și distribuitorul filmului în cinematografele din România este Luna Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și  Uniunii Producătorilor de Film și Audiovizual din România – Asociația Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual.

Câteva informații cu privire la tema abuzului asupra minorilor:

  • 1 din 5 copii din Europa e victima unei forme de abuz sexual sau a violenței
  • Copii abuzați evită să spună cuiva de rușine și din teama de consecințe
  • Adulții au datoria să rupă tăcerea în privința abuzurilor asupra minorilor
  • În aproximativ 85% dintre cazuri, abuzatorul e o persoană din certul de cunoscuți și de încredere al victimei
  • 1 din 3 copii abuzați nu spune niciodată cuiva ce a pățit
  • Unii copii nu conștientizează că au fost abuzați
  • Aveți bănuiala că un copil e abuzat? Aveți nevoie de ajutor? Sunați la 119 – Numărul unic național pentru copii

Păreri?

 

COLDPLAY – MUSIC OF THE SPHERES: LIVE AT RIVER PLATE ÎN CINEMATOGRAFE 19 & 23 APRILIE

Pe 18 și 23 aprilie 2023, în cinematografele din intreaga lume este difuzat spectaculosul concert din turneul Music Of The Spheres World Tour al trupei Coldplay, filmat pe parcursul celor zece show-uri sold-out, susținute pe stadionul River Plate din Buenos Aires, la sfârșitul anului trecut.

Proiecția va oferi fanilor din întreaga lume șansa de a trăi experiența Music Of The Spheres, care a vândut peste 6 milioane de bilete și a atras recenzii extraordinare atât de la fani, cât și de la critici. The Guardian îl numește „cu adevărat uluitor”, New York Post îl descrie drept „o noapte pentru cărțile de istorie”, iar Glasgow Evening Times îl anunță drept „cel mai mare spectacol de pe Pământ”.

Coldplay – Music Of The Spheres: Live At River Plate este versiunea finală de montaj a regizorului câștigător al premiului BAFTA și nominalizat la Grammy, Paul Dugdale. Conținutul cinematografic are sunet remixat/remasterizat și imagini uimitoare, surprinse cu 30 de camere, drone și tehnici de filmare 360°.

Filmul-concert include o serie de imagini care nu au fost difuzate în timpul transmisiunii în direct a concertului, în noiembrie 2022, când a fost proiectat într-un număr record de 81 de țări (în fruntea topurilor de box office din întreaga lume). Va include, de asemenea, un scurtmetraj exclusiv din culise și noi interviuri cu trupa.

Concertul aduce în fața publicului interpretări ale hiturilor clasice din întreaga carieră a trupei Coldplay, inclusiv Yellow, The Scientist, Fix You, Viva La Vida, A Sky Full Of Stars și My Universe, pe un stadion plin de lumini, lasere, artificii și brățări LED. Include, de asemenea, apariții ale invitaților trupei: câștigătorului premiilor Grammy – H.E.R. și Jin de la BTS, care cântă alături de Coldplay, la debutul live al single-ului său, The Astronaut.

Pe lângă formatul standard de proiecție 2D, Coldplay – Music Of The Spheres: Live At River Plate este disponibil și în formatul multi-senzorial 4DX. Publicul va experimenta o mișcare a scaunelor sincronizată cu melodiile de succes ale trupei Coldplay și efecte care reproduc atmosfera unui concert live.

Filmul-concert va fi difuzat în mii de cinematografe de pe tot globul, pe 19 și 23 aprilie.

Biletele pentru evenimentul cinematografic Coldplay – Music Of The Spheres: Live At River Plate sunt disponibile pe https://www.coldplaycinema.live/, cât și pe website-urile și la casele de bilete ale cinematografelor:

Happy Cinema București, Bacău, Bistrița, Botoșani: http://bit.ly/3JB48U8

Rețeaua Cinema City | disponibil și format 4DX: http://bit.ly/3JeLGzb

Cineplexx București Băneasa: https://bit.ly/3JCV9BK

Cine Gold Sibiu: https://bit.ly/3yBMPvQ

Cinemax București: https://bit.ly/401TlbA

Cinema One Brașov: http://bit.ly/3G0dGpv

Inspire Cinema Craiova, Alba-Iulia: http://bit.ly/3JPM8UT

Cinema Victoria Cluj: http://bit.ly/3LXk0lq

Evenimentul este susținut de DHL, cu care trupa a colaborat pentru a reduce emisiile de carbon din turneul mondial.

O DIMINEAȚĂ MINUNATĂ, o poveste despre speranță, cu Léa Seydoux, din 31 martie în cinematografe

O poveste despre familie, dragoste și speranță, cuLéa SeydouxșiMelvil Poupaudîn rolurile principale, Un beau matin (O dimineață minunată) vine din 31 martie pe ecranele din România. Regizat deMia Hansen- Løve, filmul a avut premiera laFestivalul de Film de la Cannes 2022, unde a câștigat PremiulEuropa Cinemas Labelpentru Cel mai bun film european.
O dimineață minunatăpoate fi vizionat în avanpremieră, la București, pe28 martie, laCinema Elvire Popesco, de la ora 20.00, evenimentul fiind urmat de odiscuție onlinecu regizoareaMia Hansen- Løve. Filmul își va continua călătoria pe ecranele din România începând cu 31 martie.
Mia Hansen- Løve este o regizoare franceză care a primit numeroase distincții pentru opera sa. Primul său lungmetraj,All Is Forgiven, a câștigatPremiul Louis Dellucpentru cel mai bun film de debut, iarFather of My Childrena câștigat Premiul Special al Juriului în secțiuneaUn Certain Regardla Festivalul de Film de la Cannes din 2009. În 2016, a câștigatUrsul de Argintpentru cel mai bun regizor pentru filmul săuThings to Come.

Păreri?

Cina perfectă, în regia lui Davide Minnella, o comedie italiană cu toate ingredientele de succes, din 17 martie în cinematografe

Acțiune, comedie, suspans și romantism, pe aceste ingrediente mizează rețeta filmului “Cina perfectă” pentru a încânta publicul de cinema. O poveste italiană în care pasiunea este cuvântul cheie: pentru gastronomie, pentru o femeie temperamentală, pentru un bărbat amestecat în afaceri dubioase, pentru prieteni și familie.

“Cina perfectă” este o poveste de dragoste care aparent nu se poate întâmpla. Carmine este un mafiot bun la suflet, în timp ce Consuelo este iute de mânie și o profesionistă talentată în domeniul gastronomiei. La prima vedere, tot ce au în comun este o copilărie dificilă. Cu toate acestea, ei împărtășesc o pasiune care îi aduce împreună, și mai mult decât atât, îi face să se îndrăgostească. Pasiunea lor pentru arta culinară și aspirația comună de a construi ceva cu adevărat frumos le vor oferi șansa de a se reinventa. Nu este doar un film despre gastronomie. Așteptați-vă la o comedie polițistă!

Actorii din rolurile principale, Salvatore Esposito (Carmine) și Greta Scarano (Consuelo) sunt cunoscuți publicului român din serialele de succes Gomorrah și Fargo. La indicațiile regizorului Davide Minnella, cei doi construiesc o poveste plină de culoare, arome și emoții care vă va captiva pe de-a întregul.

Le-am cerut lui Salvatore și Gretei să aibă o atenție deosebită stării emoționale a personajelor pentru că am vrut sa redau o imagine viu colorată a acestor două lumi. Și-au pus abilitățile actoricești în slujba poveștii așa cum numai marii actori o fac. S-au îndrăgostit de personajele Carmine și Consuelo și le-au făcut să le aparțină.” – Davide Minnella

Davide Minnella este regizor și scenarist. În 2014 și-a făcut debutul ca regizor cu documentarul parodic “Ci Vorrebbe un Miracolo”, o comedie pe jumătate în glumă despre problemele din mediul marin italian. Filmul a primit numeroase premii atât în ​​Italia, cât și în străinătate. A scris și regizat multe reclame, documentare și scurtmetraje. Multe dintre titlurile sale au primit premii la festivaluri naționale și internaționale: „Bar”, “La Porta”, “Mai dove dovremmo essere” cu Sergio Rubini, “As It Should Be” cu Piera Degli Esposti și Diane Fleri, care a avut premiera la cea de-a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin și a obținut o Mențiune specială pentru scenariu la Nastri D’Argento 2011, și, nu în ultimul rând “Il Potere dell’Oro Rosso” cu Paolo Sassanelli, în cadrul unui eveniment la Rome Film Fest 2015 și câștigător a peste 100 de premii. “Cina perfectă/„An Italian Gourmet Crime Story” este primul său lungmetraj.

Filmul a câștigat marele premiu Bucharest Best Comedy Film și face parte dintr-o campanie de promovare a filmului european, susținută de Institutul Cultural Italian.

În România, “Cina perfectă” este distribuită de Empire Video Production. Filmul se va vedea pe 20 de ecrane în toată țara.

Păreri?

TOPOGRAFIA HAZARDULUI vine în cinematografe din 24 martie

Filmul documentar despre artistul elvețian de origine română, Daniel Spoerri – Topografia Hazardului, în regia Evei Pervolovici, va avea premiera în cinematografe pe 24 martie, cu doar câteva zile înainte ca acesta să împlinească 93 de ani. Spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea la avanpremierele ce vor avea loc în București pe 6 martie la Cinema Elvire Popesco și 20 martie la Cinema Union și Cluj-Napoca, pe 15 martie la Cinema Victoria.

Cel de-al treilea documentar al Evei Pervolovici, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013) și Delta Bucureștiului (lansat anul trecut în cinematografe), Topografia Hazardului încearcă să explice actul artistic al lui Daniel Spoerri desi nu este un portret de artist, ci un eseu despre o practică artistică ce chestionează însăși funcția operei de artă.

„Totul a început cu interesul meu pentru artiștii care-și îngroapă operele, chestionând vizibilul și invizibilul, parcursul personal dar și locul lor în societate. Plecând pe pista artei îngropate, am ajuns la artistul Daniel Spoerri, al căruit parcurs mă impresionează în mod special, cu atât mai mult cu cât s-a născut în Galați – orașul bunicilor și părinților mei, orașul unde am copilărit.” mărturisește Eva Pervolovici.

 

„Daniel Spoerri folosește ca materie primă viața, lucrurile, realul, făcându-ne să medităm asupra realității însăși – nu acesta este rolul gândirii artistice?” – Alain Jouffroy

 

În anul 1983, Daniel Spoerri îngroapă undeva în suburbiile Parisului resturile unui festin la care au participat 80 de persoane. În 2016, odată cu redescoperirea acestora de către arheologi, începe și călătoria filmului care urmează amintirile artistului înspre locurile unde și-a petrecut copilăria. Un festin asemănător unei încercări de a învinge moartea.

Spoerri este o figură cheie a Noului Realism, curent definit de Alain Jouffroy – poet, scriitor și critic de artă, ca fiind „o nouă abordare perceptivă a realității”. Artiști ca Spoerri, Yves Klein, Jean Tiguely, Niki de Saint-Phale, Cesar, Arman, „au contribuit la schimbarea lumii contemporane, relația noastră cu lumea, cu obiectele care ne înconjoară, s-a schimbat. Arta devine o acțiune spectacol, o demonstrație al cărei scop este de a provoca participarea publicului”.

Daniel Spoerri este cunoscut pentru actul artistic de a lipi pe pânză obiecte din viața de toate zilele, în special compoziții de prânzuri pe care le ridică pe verticală și pe care le numește „tablouri capcană”. Această deturnare a realului, acest alt fel de a privi un act banal, cel de a mânca, i-au adus notorietatea internațională. Ca în cazul unui cineast, ce contează este punctul de vedere, unghiul din care privim, doar că nu e vorba de a schimba perspectiva mutând aparatul de filmat, ci de a deplasa subiectul: să vezi un prânz pe verticală, lipit de perete, îți schimbă total perceptia despre tine, despre locul tău în jurul unei mese. Pentru Alain Jouffroy, Spoerri este cineva care descoperă realul ca pe o civilizație necunoscută: „M-am gândit imediat la un soi de arheologie a prezentului. Ca și cum Daniel ar face săpături și ar extrage din cotidian lucruri care nu sunt făcute pentru asta”.

Topografia Hazardului este o producţie Midralgar și Strada Film Internațional în co-producţie cu BIP TV, realizată cu sprijinul Centre National du Cinéma et de l’Image Animée, Centrului Național al Cinematografiei, La Région Nouvelle-Aquitaine et La Région Ile-de-France în parteneriat cu CNC, Societatea Română de Televiziune, Friesland Câmpina, La PROCIREP Société des Producteurs, L’ANGOA, cu participarea TV7 Bordeaux.

Filmul a avut premiera mondială la Le FIFA – Festival International du Film sur L’Art Montréal și este scris și regizat de Eva Pervolovici, directori de imagine sunt: Dominique Colin, Galatee Politis și Ana Draghici, montajul este semnat de Eugen Kelemen și Benjamin Helius iar muzica originală îi aparține lui Benoît Maerens. Producători: Martine Vidalenc, Emmanuel Quillet, Cătălin Mitulescu, Ruxandra Slotea.

Topografia Hazardului este distribuit de Strada Film Internațional și va putea fi văzut din 24 martie în cinematografe și în alte câteva spații alternative.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Controversata poveste a trupei Phoenix, spusă chiar de membrii săi, va putea fi văzută de vineri în cinematografe în PHOENIX. HAR/JAR

Începând de vineri spectatorii din București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Cluj, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș vor putea vedea pe marile ecrane controversata poveste a trupei Phoenix, spusă chiar de membrii acesteia, în filmul documentar Phoenix. Har/Jar produs de Televiziunea Română prin Casa de Producție TVR și regizat de Cornel Mihalache. Filmul este distribuit de Cineplexx Romania și urmează să fie programat în săptămânile ce urmează și în alte orașe din țară.

Premiera de gală a filmului a avut loc la Cineplexx Băneasa unde peste 500 de spectatori au văzut luni seară filmul, în premieră, în prezența echipei și a unor personalități din media, muzică și film.

Phoenix. Har/Jar reunește membrii formației din perioada de dinaintea plecării din 1977 și punctează momentele importante din cronologia tumultuoasă a trupei, de la primele apariții din 1962 sub numele de „Sfinții”, până în prezent, povestind, în premieră, întâmplările prin care au trecut în țară, relația cu Securitatea, momentele în care au hotărât să fugă din România și cum au reușit s-o facă, dar și viața pe care au dus-o peste hotare înainte și după Revoluția din ’89.

Înainte de premiera filmului în cinematografe a fost lansat și volumul Phoenix. Har/Jar a cărui tiraj a fost epuizat în primele zile de la punerea în vânzare. O nouă ediție revizuită, de data acesta cu o copertă cartonată, este acum disponibilă tot la Editura Integral. În ea se regăsesc transcrierile complete ale interviurilor realizate de Cornel Mihalache și Claudia Nedelcu Duca (producătorul filmului) în pregătirea documentarului, alături de inserturi grafice din Arhivele Securității, deținute de C.N.S.A.S..

Phoenix. Har/Jar este un documentar al Casei de Producţie TVR după un scenariu semnat de Cornel Mihalache și Claudia Nedelcu Duca. Montajul filmului îi aparține Roxanei Elekes, regia lui Cornel Mihalache, iar Claudia Nedelcu Duca este producător.

Filmul este primul proiect al Televiziunii Naționale care beneficiază de o distribuție în cinematografe la nivel național. În februarie documentarul își va începe traseul internațional cu o proiecție specială ce va avea loc în Italia, la Veneția.

Păreri?

Povestea legendarei trupe, spusă chiar de membrii săi: PHOENIX. HAR/JAR vine în cinematografe din 20 ianuarie – biletele pentru primele proiecții s-au pus deja în vânzare –

La 60 de ani de la înființare, membrii legendarei trupe Phoenix se reunesc, în premieră, în filmul documentar „Phoenix. Har/Jar” ce va putea fi văzut pe marile ecrane din 20 ianuarie, când toți fanii fenomenului muzical vor descoperi secrete și mărturii emoționante despre membrii formației care a schimbat destine, devenind un reper cultural important pentru generații întregi. Filmul regizat de Cornel Mihalache este un proiect realizat în 2022 de Televiziunea Română prin Casa de Producție TVR.

„Este un film despre oameni, nu despre muzică. Oameni frumoși cu orgolii mari, bătrâni cu suflet de copil. Stăpânii României, la un moment dat.” – Cornel Mihalache

Phoenix. Har/Jar reunește membrii formației din perioada de dinaintea plecării din 1977 și punctează momentele importante din cronologia tumultuoasă a trupei, de la primele apariții din 1962 sub numele de „Sfinții”, până în prezent, povestind, în premieră, întâmplările prin care au trecut în țară, relația cu Securitatea, momentele în care au hotărât să fugă din România și cum au reușit s-o facă, dar și viața pe care au dus-o peste hotare înainte și după Revoluția din ’89.

Trailerul filmului poate fi vizionat pe: https://youtu.be/vqqAyvYtQ1Q

„Iată în sfârșit un documentar realizat de o echipă absolut profesionistă, care reușește să transmită istoria unei Legende, văzută prin prisma acelora care au creat-o și trăit-o!” – Josef Kappl

În volumul omonim apărut la finalul anului trecut la Editura Integral se regăsesc transcrierile complete ale interviurilor realizate de Cornel Mihalache și Claudia Nedelcu Duca (producătorul filmului) în pregătirea documentarului, alături de inserturi grafice din Arhivele Securității, deținute de C.N.S.A.S..

„Dacă ar fi s-o înscriem în seria titlurilor legate de Phoenix la Editura Integral, atunci această carte s-ar fi putut chema: <Însă noi…>, ea fiind prima în care sunt adunate vocile tuturor membrilor formației etalon. Asta îi dă întâi de toate o valoare documentară.” – Andrei Ujică

Filmul va putea fi văzut în cinematografele din București și din țară din 20 ianuarie și este distribuit de Cineplexx România. Primele proiecții pe marele ecran vor avea loc, în avanpremieră, la Cineplexx Băneasa iar biletele s-au pus deja în vânzare și pot fi achiziționate de pe: https://bit.ly/BILETE-PhoenixHarJar.

„Proiectul a intrat în portofoliul Casei de Producție TVR în luna iunie 2022 la inițiativa lui Mișu Predescu, directorul departamentului. Filmul Phoenix. Har/Jar e construit cu multă măiestrie de Cornel ca un dialog, ca o poveste spusă de o singură voce. Tare mult îmi doresc ca și membrii formației și presa și spectatorii obișnuiți să treacă dincolo de vorbele lor, de gândurile lor și să vadă emoțiile – singurele a căror sinceritate și veridicitate nu poate fi negată.” – Claudia Nedelcu Duca

Phoenix. Har/Jar este un film documentar al Casei de Producţie TVR după un scenariu semnat de Cornel Mihalache și Claudia Nedelcu Duca. Montajul filmului îi aparține Roxanei Elekes, regia lui Cornel Mihalache, iar Claudia Nedelcu Duca este producător.

„Am întrebat: <Ce nu ați vrea să vedeți în filmul ăsta, domnule Nicu Covaci?>. Răspunsul a fost: <Realitatea!> Nu l-am ascultat. Am încercat să ajung dincolo de legendă.” – Cornel Mihalache

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!