Ligia lansează single-ul „Ce uşor e să fii băiat”

Ligia, frumoasa roşcată care a adunat până în prezent milioane de vizualizări pe YouTube la piesele lansate, a revenit cu single-ul „Ce uşor e să fii băiat”, un mesaj sincer despre a căuta echilibrul dintre femei şi bărbaţi, raportat la complexitatea fiecărui gen, la diferenţe şi asemănări.

„Astăzi mă simt bine în pielea mea, în postura de femeie. Mă simt bine şi uşurata, pentru că, în sfârşit, lansez prima piesă, la care am muncit atât de mult, din ceea ce va fi primul meu album – “Yin si Yang”. Piesa se numeşte „Ce uşor e să fii băiat’ şi este o meditaţie, de fapt, asupra condiţiei femeii. De multe ori, noi femeile ne simţim copleşite de ceea ce sute de mii de ani de evoluţie ne-au făcut să fim. Noi suntem cele care dăm viaţă altor vieţi, noi suntem cele responsabile, noi suntem dedicate, grijulii, fidele, noi suntem atât de complexe, iar lucrurile acestea deseori se simt destul de greu. Bărbaţii sunt cei puternici, cei care îndură mai uşor greutăţile vieţii şi, de multe ori, noi, femeile, le învidiem poziţia lor. Despre această simplă şi nevinovată emoţie este şi această piesa şi vă îndemn şi pe voi să vă gândiţi la importanţa femeii, dar şi a bărbăţilor şi cum această dualitate produce echilibrul de care noi toţi avem nevoie în vieţile noastre. Concluzia mea este că ar trebui să ne cunoaştem pe noi înşine şi să lucrăm cu sufletele noastre pentru a deveni mai buni şi să contribuim la o lume mai bună”, declară Ligia.

Piesa a fost compusă de către Ligia, împreună cu soţul său, Constantin, şi a început de la câteva acorduri simple. Versurile au curs pur şi simplu pe foaie, din suflet. Mai târziu la producţie s-a alăturat şi Dinu Cretu. Piesa a căpătat uşor, uşor forma finală în multiplele şedinţe de producţie.
Videoclipul este regizat de către Croproject şi o aduce pe artistă în diferite cadre care evidenţiază diferenţa dintre fete şi băieţi, de la uşurinţa cu care se îmbracă bărbaţii, până la sport sau până la desfăcut o… bere. Personajul principal masculin din videoclip este chiar soţul ei, Constantin.

„Ţinutele din videoclip le-am gândit singură, exact aşa cum le doream şi am văzut că nu am făcut rău. 🙂 Acest lucru m-a inspirat să lansez o colecţie de haine şi accesorii unicat. Îi mulţumesc pe această cale şi croitoresei de excepţie, Tatiana Bălăşoiu, care m-a ajutat să finalizez fiecare ţinută minunată pentru acest videoclip. De asemenea, le mulţumesc şi fetelor care au contribuit la make-up, Maria Rosu şi Anna Provisage. Machiajul a fost atât de superb încât nu-mi venea să-l dau jos. Hairstylingul a fost realizat de Andreea Nicoară”, adaugă artista.

În clip apar şi membrii trupei Ligia & Band, alături de care artista participă la evenimente, apariţii TV sau concerte. Ligia a cucerit publicul şi topurile cu piese ca “Fraiero” (ft Vescan), “30 de grade” (alături de F Charm), “Al tău impiedicat” etc.

Păreri?