UPSILAMBA, club de lectură pentru copii, pornește în caravană

UPSILAMBA – cuvântul bucuriilor intense, al emoțiilor curate, cuvântul magic ce deschide o altă lume, inventat de Nabokov – a pornit săptămâna aceasta prin România într-o caravană cu cluburi de lectură pentru copii organizate în școli din județele Dâmbovița (Fieni, Moroeni, Pucioasa și Glod) și Olt (Potcoava, Voineasa, Schitu și Slătioara).

 

În perioada martie – iunie, copii între 6 și 14 ani vor rosti “upsilamba” pentru a deschide universul literar al unor autori precum Astrid Lindgren, Antoine de Saint-Exupéry, William Shakespeare și universul unor amintiri de aur din cartea de benzi desenate a tânărului autor contemporan Daniel Horia.

 

Programul are ca principal obiectiv promovarea lecturii către copiii din zonele cu acces limitat la cultură. La nivel național industria cărții este una în suferință. Suntem pe ultimele locuri în Europa la achiziția de carte și la citit. Potrivit Eurostat, 93,5% dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an. Avem cele mai puține librării pe cap de locuitor și cele mai puține cinematografe din Europa. Analfabetismul funcțional este subiectul știrilor la fiecare început și sfârșit de an școlar. Realitatea este una neonorantă, iar proiectele care se adresează copiilor – cei mai vulnerabili, dar și singurii care pot face o schimbare – sunt puține. Încercăm, prin acest proiect, să îi facem să citească, sa înțeleagă de ce e important să citim, să înțeleagă ce citesc și să dialogheze, să pună întrebări.

 

UPSILAMBA își propune să ajungă în medii vitregite din punct de vedere cultural, dar nevoia de carte și de lectură este acută în toate zonele sociale. Citim din ce în ce mai puțin și asta nu înseamnă doar că vor fi din ce în ce mai puțini cei care înțeleg un text lecturat la prima vedere, dar vom fi din ce în ce mai puțin empatici, din ce în ce mai puțin atenți la ce se întâmplă în noi și în jurul nostru, din ce în ce mai blocați în stereotipii emoționale pe care, fără ajutorul lecturii, nu vom reuși să le înțelegem și să le depășim. Lipsa lecturii ne sărăcește emoțional, în primul rând și abia apoi cultural.” Asociația Enkidu

 

UPSILAMBA își propune să aducă bucuria lecturii în rândul celor mici care mai pot schimba ceva. Suntem viciați de tehnologie, de mediatizarea performanțelor pe care le obținem la științele exacte, de faptul că ni se spune că succesul înseamnă să stăpânești tehnologia, ignorând bogățiile emoționale și spirituale pe care ți le pot aduce lectura, visarea, imaginația, exprimarea a ceea ce simți, a ceea ce explorezi provocat de ficțiune.

 

UPSILAMBA este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și organizat de Asociația Enkidu, având ca partener de mobilitate Autonom și parteneri media Radio România Cultural, Liternet, Ziarul Metropolis, cinemaframe.ro și cinematour.ro

 

 

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Păreri?

Caravana Filmelor TIFF Unlimited a avut peste 5500 de spectatori

 

Cea de-a 13-a ediție a Caravanei Filmelor TIFF Unlimited și-a încheiat traseul prin țară după mai bine de 3 luni, reușind să aducă anul acesta în fața ecranului mobil peste 5500 de spectatori. Ecranul uriaș al Caravanei a fost amplasat în parcuri, piețe publice, amfiteatre și grădini de vară, de la mijlocul lunii iunie, până în septembrie. Cinefilii din 11 orașe au putut savura un program divers, cu intrare liberă, care a inclus comedii, drame, thrillere, documentare, cine-concerte, filme premiate în marile festivaluri și succese de casă.
Pe harta Caravanei TIFF 2022 s-au aflat orașe din toate regiunile țării: Târgu Lăpuș (Stadionul Târgu Lăpuș), Satu Mare (Pasajul Corneliu Coposu), Carei (Parcul Dendrologic), Breb (Casa din Vale), Timișoara (Parcarea Supraetajată Shopping City, Grădina de Vară Capitol și Cinema Victoria), Tășnad (Ștrandul Termal), Mediaș (La Perne), Zabola (Zabola Estate), Galați (Casa de Cultură a Sindicatelor), Deva (Centrul Cultural Drăgan Muntean), Șimleu Silvaniei (Cetatea Bathory).

Publicul s-a bucurat în program de filme apreciate în festivalurile internaționale sau care au fost adevărate succese de public în afară precum Casa noastră/Utama, câștigătorul marelui trofeu de anul acesta la TIFF, despre un cuplu de crescători de lame a cărui existență este grav afectată de secetă și relația lor cu pământul de care nu vor să se desprindă; Alcarràs, marele câștigător de anul acesta de la Berlinale,  inspirat chiar din viața regizoarei; Maigret, cel mai nou film al regizorului Patrice Leconte, cu legendarul actor Gérard Depardieu în rolul principal; Orice, Oriunde, Oricând comedia-fenomen care a făcut furori în SUA îmbinând umorul cu artele marțiale și multiversul.

Filmele românești au fost și ele foarte apreciate la cea de-a 13-a ediție a Caravanei TIFF, printre cele mai aclamate fiind multi-premiatele Metronom, distins la Cannes cu Un certain regard; Pentru mine tu ești Ceaușescu, laureat cu trofeul pentru Cel mai bun documentar la TIFF; Miracol, câștigătorul competiției Zilele Filmului Românesc la TIFF; România Sălbatică, laureat cu Premiul Publicului la TIFF 2021 și 3 premii GOPO; Neidentificat, care are în palmares 2 premii la Varșovia IFF, Premiul FIPRESCI la TIFF 2021 și 2 premii GOPO.

Selecția de anul acesta a fost completată de două cine-concerte. Unul dintre ele a avut loc la Timișoara – Malombra, un clasic al epocii filmelor mute, acompaniat LIVE pe muzica realizată special pentru el de talentata Simona Strungaru, iar cel de-al doilea s-a întâmplat la Galați – The Lodger, filmul mut regizat în 1927 de Alfred Hitchcock, bazat pe povestea lui Jack The Ripper, acompaniat muzical de artistul orădean Dubase.
Peste 30 de filme au fost aduse de Caravana Filmelor TIFF Unlimited în cele 11 orașe prin care a trecut, fiind organizate în total 55 de proiecții. Ediția a 14-a este planificată pentru vara lui 2023.

Acestea fiind spuse, aștept părerile voastre!

Caravana Filmelor TIFF Unlimited 2022 și-a început traseul prin țară

Cea de-a 13-a ediție a Caravanei Filmelor TIFF Unlimited își (re)începe traseul prin țară, după ce a oferit în iunie un debut de succes în Târgu Lăpuș, cu 2 seri de filme apreciate de public direct pe Stadion. Primul oraș care va găzdui în iulie serile de film în aer liber propuse de organizatorii celui mai mare festival de film din țară este Satu Mare (8 – 10 iulie), urmat de Carei și satul Breb din Maramureș (15 – 17 iulie), și Timișoara (21 – 24 iulie, 26 – 31 iulie). Traseul Caravanei va continua la  Tășnad (5 – 6 august), Mediaș (5 – 7 august), Zabola (9 – 10 august), Galați (12 – 14 august) și Deva (9 – 11 septembrie).
Printre titlurile care se numără în programul propus anul acesta se regăsesc filme multi-premiate, multe nelansate încă în cinema, precum Casa noastră/Utama, câștigătorul marelui trofeu de anul acesta la TIFF; Metronom, distins la Cannes cu Un certain regard; Pentru mine tu ești Ceaușescu, laureat cu trofeul pentru Cel mai bun documentar la TIFF; Miracol, câștigătorul competiției Zilele Filmului Românesc la TIFF; Alcarràs, premiat cu Ursul de Aur la Berlinale. Selecția e completată de pelicule deja lansate și aclamate de publicul din țară și nu numai – România Sălbatică (Premiul Publicului la TIFF 2021, 3 premii GOPO în 2022), Dineu cu vecinii de sus (5 nominalizări și un trofeu la Premiile Goya), Neidentificat (2 premii la Varșovia IFF, Premiul FIPRESCI la TIFF 2021, 2 premii GOPO în 2022).
Metronom, r. Alexandru Belc
Anul acesta Timișoara va fi gazda celor mai multe seri de film în aer liber. Între 21 – 24 iulie cinefilii pot degusta filme premiate în festivalurile internaționale direct din parcarea supraetajată a Shopping City Timișoara. Între 26 – 31 iulie o nouă selecție de filme, a căror proiecție este posibilă datorită finanțării Municipiului Timișoara, prin Centrul de Proiecte, va rula în Grădina de Vară Capitol a Filarmonicii Banatul, precum și la Cinema Victoria. Programul complet va fi anunțat curând și va include, pe lângă producții în premieră, un moment inedit pe care timișorenii îl pot savura anul acesta: cine-concertul Malombra – unul dintre filmele de început semnate de prolificul cineast italian Carmine Gallone, un clasic al epocii filmelor mute, în acompaniament LIVE pe muzica realizată special pentru el de talentata Simona Strungaru.
Simona Strungaru în Cine-concert Malombra @ TIFF 2021 – Foto Marius Mariș

Anul trecut Caravana Filmelor TIFF Unlimited a ajuns în 12 orașe, strângând peste 7500 spectatori la cele 40 proiecții de film în aer liber.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

A început cea de-a 13-a ediție Cinema Tour Kids ce are loc între 14 septembrie și 22 octombrie în Județul Brașov

Asociaţia ENKIDU anunță lansarea celei de-a 13-a ediții a Cinema Tour Kids – prima caravană de film națională dedicată exclusiv copiilor din zonele cu acces limitat la evenimente culturale. Caravana are loc între 14 septembrie și 22 octombrie când vor fi organizate 24 de proiecții-eveniment în 20 de localități din Județul Brașov. Astfel copiii din localitățile: Codlea, Comana, Crizbav, Crihalma, Dumbrăvița, Hărman, Holbav, Homorod, Jibert, Ormeniș, Părău, Poiana Mărului, Râșnov, Rupea, Șoarș, Ucea de Jos, Vama Buzăului, Victoria, Viștea și Zărnești se vor întâlni cu organizatorii caravanei și vor putea viziona gratuit filmele din programul acestei ediții.

În cele 12 ediții derulate între iunie 2015 și septembrie 2021, caravanele au adunat un număr de peste 30 000 de copii la cele peste 200 de proiecții din 120 de localități diferite – sate și orașe fără cinematografe din România.

Selecția cu care organizatorii îi așteaptă pe cei mici este compusă din filme de scurt și lung metraj, animație sau ficțiune din Danemarca, Norvegia, Suedia și, desigur, România. Copiii vor afla poveștile istețului Iqbal (din Iqbal Farooq și rețeta secretă) care descoperă un exploziv ce poate cauza mult rău sau pe cea a unui băieţel inteligent care, deşi certat cu sportul, reuşeşte să primească titlul de ‘Portar la Liverpool’ sau poate pe cea a lui Miriam care nu-și dorește, la rândul său, nimic altceva decât să joace fotbal deși este îndemnată de mama să învețe cum ‘să se poarte ca o fetiță’. Micii spectatori vor face cunoștință și cu Idunn care are șapte ani și îi este frică de întuneric sau cu Pottan care va ajunge să construiască o rachetă spațială și îi va lua pe toți Sus în cer dar nu înainte de a face o drumeție În Pădurea Hakke sau o plimbare plină de aventuri cu Ploddy, mașina de poliție, la datorie.

Programul de proiecții este disponibil pe http://cinematour.ro unde veți putea găsi informații complete despre toate filmele din selecție. Intrarea la toate evenimentele din caravană este liberă.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Cristian Mungiu, invitat special al Caravanei Zilele Filmului Românesc la Vaslui Caravana Les Films de Cannes a Vaslui se va desfășura în perioada 5-14 iulie

În cadrul Caravanei Zilele Filmului Românesc la Vaslui, proiecția reprogramată a filmului Amintiri din Epoca de Aur, Dragoste în timpul liber, regia: Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu, va avea loc sâmbata, 6 iulie, de la ora 21:00, în prezența regizorului și scenaristului Cristian Mungiu. Intrarea la proiecții este liberă.

La Vaslui, atmosfera cinematografică începe de pe 5 iulie cu proiecțiile Caravanei Les Films de Cannes à Vaslui, la Teatrul de vară.

Vineri, 5 iulie, de la ora 21:00 va avea loc proiecția filmului Apusul/Sunset, în regia lui László Nemes, film care încă rulează pe ecranele din Romania și care a fost prezentat în premieră la Veneția în 2018, unde a câștigat premiul criticilor FIPRESCI.
Păstrând predilecția pentru subiecte puternice, spații și timpuri istorice, regizorul maghiar pătrunde în universul unei civilizații la răscruce: Budapesta anului 1913. Actorii din rolurile principale sunt Juli Jakab și românul Vlad Ivanov – proaspăt întors de pe croazetă după premiera filmul La Gomera în regia lui Corneliu Porumboiu. Actorul român se află deja anul acesta la cel de-al doilea rol în limba maghiară (după Hier, de Balint Kenyeres). Filmul spune povestea tinerei Irisz Leiter (Juli Jakab), care ajunge în capitala Ungariei sperând să se angajeze croitoreasă în legendarul magazin de pălării care a aparținut răposaților ei părinți. Cu toate astea, este refuzată de Oszkár Brill (Vlad Ivanov), noul proprietar.

Duminică, 7 iulie, la ora 21:00, la Teatrul de vară va fi proiectat Paterson, un film-poezie al celebrului Jim Jarmusch. Paterson trăiește în Paterson, New Jersey, acest oraș al poeților – de la William Carlos Williams la Allan Ginsberg – azi în decădere. Șofer de autobuz, el duce o viață simplă, în rutină, alături de Laura, care-și înmulțește proiectele și experiențele cu entuziasm, și de buldogul lor englez. În fiecare zi, Paterson scrie poeme într-un carnețel de care nu se desparte niciodată. Filmul observă în tăcere victoriile și înfrângerile vieții cotidiene, precum și poezia care zace în cele mai mici detalii.

Vineri, 12 iulie, co-producția Franța – România – Spania – Belgia – Statele Unite, turnată parțial în România de către Mobra Films, primul film al autorului Jacques Audiard în limba engleză și avându-i în distribuție pe marii actori hollywoodieni John C. Reilly, Joaquin Phoenix, Jake Gyllenhaal, Riz Ahmed, The Sisters Brothers/ Frații Sisters va rula de la ora 21:00. Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Veneția 2018, unde a câștigat Leul de Argint pentru Cel mai bun regizor, apoi a fost laureatul Premiilor Cesar și Lumières. Western-ul spune povestea fraților Charlie (Joaquin Phoenix) și Eli (John C. Reilly) Sisters aflați într-o vânătoare continuă și, în același timp, o călătorie inițiatică ce pune la încercare legătura specială care îi unește. Într-o lume sălbatică și ostilă, atât Charlie, cât și Eli au mâinile murdare de sângele criminalilor și al nevinovaților. Charlie este cel mai tânăr și s-a născut pentru a ucide. Eli visează la o viață normală. Amândoi sunt angajați de Commodore să caute și să ucidă un om.
Sâmbătă, 13 iulie, The Florida Project/Proiectul Florida, în regia actorului Sean Baker va fi văzut pe ecranul Teatrului de vară din oraș. Filmul a avut premiera mondială la Cannes în 2017 în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs și a fost extrem de lăudat pentru regie și jocul actoricesc al lui Prince și William Dafoe. Tânăra mamă Halley (Bria Vinaite) și fiica ei (Brooklynn Prince) își petrec zilele în lumea colorată în nuanțe pastelate a motelurilor sărace din Orlando, bucurându-se de viață din plin. Protectorul lor iubitor este și managerul de motel Bobby (Willem Dafoe). Când norul întunecat al sărăciei amenință să le destrame viața de basm, soluția lui Halley le pune familia în pericol cu grave consecințe.

Caravana se va încheia duminică, pe 14 iulie, de la ora 21:00 cu proiecția filmului Cold War/Războiul Rece (Premiul pentru regie, Cannes). Filmul este plasat în perioada războiului rece, în Polonia, și spune pasionanta poveste de dragoste dintre doi oameni de condiții sociale diferite, cu temperamente la poluri opuse, aparent nepotriviți, dar incapabili să renunțe unul la celălalt. Iubit de critici și de public, Cold War are forța de odinioară a cinematografului polonez clasic, coloana sonoră, pe ritmuri de jazz și rock and roll, împletindu-se perfect cu povestea furtunoasă a cuplului în „una dintre cele mai colorate experiențe pe care le vei vedea vreodată alb-negru”, scrie revista Time Out.

Programul Caravanei Les Films de Cannes a Vaslui
Locație: Teatrul de vară

Vineri, 5 iulie
21:00 – Apusul/Sunset, r. László Nemes
Sâmbătă, 6 iulie
21:00 – Amintiri din Epoca de Aur, 2, Dragoste în timpul liber, regia: Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu. Proiecție în prezența regizorului Cristian Mungiu
Duminică, 7 iulie
21:00 – Paterson, r. Jim Jarmusch

Vineri, 12 iulie
21:00 – Frații Sisters/The Sisters Brothers, r. Jacques Audiard
Sâmbătă, 13 iulie
21:00 – Proiectul Florida/The Florida Project, r. Sean Baker
Duminică, 14 iulie
21:00 – Războiul Rece/Cold War, r. r. Paweł Pawlikowski

Din martie până în iunie, Caravana Les Films de Cannes dă șansa publicului din țară să vadă unele dintre cele mai recente filme, prezentate sau premiate la cel mai important festival de film din lume. Caravana duce mai departe demersul inițiat în 2016 de festivalul Les Films de Cannes à Bucarest de a se extinde cu ediții locale și de a reobișnui publicul din România cu un cinema de calitate.

Vă invit cu drag!

Caravana Les Films de Cannes ajunge la Bacău în weekendul 7-9 iunie

Sunset/Apusul, în regia câștigătorului de Oscar László Nemes, în avanpremieră la Bacău

Covorul roșu s-a strâns după cea de-a 72-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes însă Caravana Les Films de Cannes continuă în România cu o selecție de filme prezentate pe croazetă în 2018.

Cel de-al doilea weekend din iunie promite la Ateneul Bacău, de pe 7 până pe 9 iunie, proiecții cu filme de artă care în mod obișnuit nu ajung pe ecranele cinematografelor din oraș.

The Wild Pear Tree/Sub Umbra Părului Sălbatic, regizat de marele autor al cinematografiei contemporane turcești Nuri Bilge Ceylan, va deschide Caravana Les Films de Cannes à Bacău vineri, 7 iunie, de la ora 17:00. Prezentat în competiția oficială, Sub umbra părului sălbatic îl are în prim plan pe Sinan, pasionat de literatură, care și-a dorit dintotdeauna să fie scriitor. Întors în satul său natal din Anatolia, își adună toată energia ca să strângă banii necesari pentru a fi publicat, dar datoriile tatălui său, făcute la pariuri, îl ajung din urmă.

Tot vineri, de la 20:15 va rula Cold War/Războiul Rece (Premiul pentru regie, Cannes). Filmul este plasat în perioada războiului rece, în Polonia, și spune pasionanta poveste de dragoste dintre doi oameni de condiții sociale diferite, cu temperamente la poluri opuse, aparent nepotriviți, dar incapabili să renunțe unul la celălalt. Iubit de critici și de public, Cold War are forța de odinioară a cinematografului polonez clasic, coloana sonoră, pe ritmuri de jazz și rock and roll, împletindu-se perfect cu povestea furtunoasă a cuplului în „una dintre cele mai colorate experiențe pe care le vei vedea vreodată alb-negru”, scrie revista Time Out.

Sâmbătă, pe 8 iunie, de la ora 17:30 băcăuanii vor avea ocazia să vadă Sunset/Apusul (r. László Nemes) în avanpremieră, inaintea lansării sale în cinematografele românești pe 21 iunie. Filmul a avut o proiecție specială în închiderea ediției a 9-a a festivalului Les Films de Cannes a Bucarest.

În 2015, regizorul maghiar László Nemes lua pe sus lumea cinematografului cu primul său film, Son of Saul – cu care a câștigat premiul Grand Prix la Cannes, iar apoi Oscarul pentru cel mai bun film străin al anului. Presa l-a considerat noul copil minune al cinematografiei europene. Cel de-al doilea film al său Sunset/Apusul a avut premiera în toamna anului 2018, în competiția principală a Festivalului de la Veneția, unde a câștigat premiul criticii – FIPRESCI. Actorii din rolurile principale sunt Juli Jakab și românul Vlad Ivanov – proaspăt intors de pe croazetă dupa premiera filmul La Gomera în regia Corneliu Porumboiu – aflat la cel de-al doilea rol în limba maghiară (după Hier, de Balint Kenyeres). Acțiunea din Sunset are loc în Budapesta, înaintea începutului Primului Război Mondial iar anxietățile și premonițiile despre schimbarea violentă ce se pregătește sunt simțite din interiorul unui magazin șic de pălării și văzute prin ochii tinerei Irisz, o orfană care vine în oraș să lucreze la magazinul care odată fusese deținut de familia ei.

Autor al filmelor Gomora și Reality, ambele distinse cu Marele Premiu la Cannes, Matteo Garrone este unul dintre cei mai apreciați regizori contemporani, fiind considerat cineastul care a revigorat cinema-ul italian, alături de Paolo Sorrentino. Cel mai recent film al său, Dogman/Frizerul de câini se vede sâmbătă, de la ora 20:00, pe ecranul de la Ateneu, actorul Marcello Fonte primind Premiul pentru Cea mai bună interpretare masculine la Cannes. Într-o lume unde dreptatea aparține celor puternici, Marcello, un simpatic și caraghios frizer de patrupede, își completează veniturile de la salonul canin la care lucrează vânzând și ceva droguri– doar din când în când. Când Simoncino, client fidel de-al lui Marcello și fost boxer, e eliberat din pușcarie, cartierul ia foc – iar Marcello se vede nevoit să îi sară în ajutor.

În ziua de închidere, duminică, 9 iunie, Border/La graniță, de Ali Abbasi, câștigătorul premiului Un Certain Regard la Cannes 2018 va fi proiectat începând la 18:00. Filmul o are în prim plan pe Tina, un ofițer vamal, apreciată de colegi pentru nasul ei fin cu care poate mirosi sentimentele de vinovăţie sau ruşine la oameni. Variety scria că este „un melanj captivant de film romantic, noir nordic, realism social și horror fantastic, care sfidează și răstoarnă convențiile genului”. Regizorul iraniano-danez Ali Abbasi este la al doilea lungmetraj (după Shelley, 2016, în premieră mondială la Berlin, cu românca Cosmina Stratan în rol principal).

Tot duminică, de la 20:00, va rula Girl/Balerina, debutul belgianului Lukas Dhont, câștigătorul premiului Caméra d’Or – premiu pe care l-a câștigat și Corneliu Porumboiu în 2006, cu debutul A fost sau n-a fost? – și care a primit totodată și premiul pentru Cel mai bun actor și premiul FIPRESCI pentru Cel mai bun film din secțiunea Un Certain Regard. Filmul spune povestea Larei care visează să devină balerină profesionistă. Victor Polster, actorul din rolul principal, avea doar 15 ani la momentul filmării și a fost ales la finalul unui casting de jumătate de an, din peste 500 de candidați.

Programul Caravanei Les Films de Cannes à Bacău la Ateneu
Vineri, 7 iunie
17:00 – The wild pear tree, r. Nuri Bilge CEYLAN, durata: 188 min
20:15 – Cold War, r. Paweł Pawlikowski, durata: 88 min
Sâmbătă, 8 iunie
17:30 – Sunset, r. László Nemes, durata: 144 min
20:00 – Dogman, r. Matteo Garrone, durata: 120 min
Duminică, 9 iunie
18:00 – Border, r. Ali Abbasi, durata: 110 min
20:00 – Girl, r. Lukas Dhont, durata: 109 min
Intrarea este liberă. Rezervări la 0756456894.
Din martie până în iunie, Caravana Les Films de Cannes dă șansa publicului din țară să vadă unele dintre cele mai recente filme, prezentate sau premiate la cel mai important festival de film din lume. Caravana duce mai departe demersul inițiat în 2016 de festivalul Les Films de Cannes a Bucarest de a se extinde cu ediții locale și de a reobișnui publicul din România cu un cinema de calitate.

Vă invit cu drag!

Caravana Zilele Filmului Românesc străbate țara de la Iași la Arad

Ediției a VII-a a Caravanei Zilele Filmului Românesc intră în acest weekend într-o nouă fază, care începe la Iași cu proiecția peliculei „Fotbal infinit” (2018). Ieșenii vor putea vedea cel mai nou film al lui Corneliu Porumboiu la Casa Studenților duminică, 10 iunie, de la ora 12:00. Subiectul filmului pleacă de la povestea reală a unui funcționar local din Vaslui care are curajul să își pună întrebări despre raporturile dintre fotbal și viață, regulile celui mai popular sport din lume și modalități de a le revoluționa. Proiecția va avea loc în prezența protagonistului filmului, Laurențiu Ginghină, care va participa la o sesiune de întrebări și răspunsuri.
Caravana va ajunge apoi la Cinema Arta din Arad, unde joi, 14 iunie, ora 20:00, va fi proiectat filmul „Banditul Whisky” (2017), regia Nimród Antal. Filmul se bazează pe fapte reale și îl are în prim-plan pe Attila Ambrus, un maghiar din România născut în Miercurea Ciuc şi fugit din ţară în anii ’80. Ulterior, în anii ’90, a devenit jucător de hochei pe gheaţă, timp în care a comis jafuri asupra a 27 de bănci în Ungaria.
Alte destinații ale Caravanei Filmului Românesc sunt: Bacău (29, 30 iunie, 1 iulie), Buzău (în zilele de 14, 16, 21, 22, 28, 29 iunie, 5, 6 iulie) și Pucioasa, Dâmbovița (în perioada 22 – 24 iunie). Puteți vedea programul actualizat pe site-ul pe www.filmedefestival.ro/zfr.
Caravana Zilele Filmului Românesc continuă să promoveze producţia autohtonă de film şi să reînvie ideea spectacolului de cinema ca eveniment, prezentând proiecții cu cele mai recente producții românești premiate la festivaluri.
Selecția include filme precum: Fotbal Infinit (2018), regia Corneliu Porumboiu, Un pas în urma serafimilor (2017), regia Daniel Sandu, Marița (2017), regia Cristi Iftimie, Banditul Whisky (2017), regia: Nimród Antal, Scurtcircuit (2017), regia Cătălin Saizescu, Hawaii (2017), regia Jesús del Cerro, Pororoca (2017), regia Constantin Popescu, 6,9 pe scara Richter (2017), regia Nae Caranfil, Bacalaureat (2016), regia Cristian Mungiu.
Proiecțiile rulează cu precădere în orașe din țară în care nu mai există cinematografe și obiceiul de a merge la cinema este pe cale de dispariție.
Harta Caravanei Zilele Filmului Românesc 2018 a inclus până acum orașele Timișoara, Slobozia, Suceava, Brașov, Sibiu, Iași și Arad.

Program Caravana Zilele Filmului Românesc
Buzău – Amfiteatrul Parcul Tineretului, 14 iunie – 6 iulie
Joi, 14 iunie – „Fotbal Infinit”, r. Corneliu Porumboiu
Sâmbătă, 16 iunie – „Un pas în urma serafimilor”, r. Daniel Sandu
Joi, 21 iunie – „Marița” r. Cristi Iftime
Vineri, 22 iunie – „Banditul Whisky”, r. Nimród Antal
Joi, 28 iunie – „Pororoca”, r. Constantin Popescu
Vineri, 29 iunie – „Hawaii”, r. Jesús del Cerro
Joi, 05 iulie – „Bacalaureat”, r. Cristian Mungiu
Vineri, 06 iulie – „6.9 pe scara Richter”, r. Nae Caranfil
Programul va fi actualizat pe site-ul pe www.filmedefestival.ro

Vă invit cu drag!

Caravana Les films de Cannes ajunge în județele Dâmbovița și Arad

Prima ediție a Caravanei Les films de Cannes continuă în acest weekend la Cinema Arta din Arad. Cinefilii arădeni vor putea vedea vineri, 25 mai, de la ora 20:00, filmul Cea mai fericită zi din viața lui Olli Maki, regia Juho Kuosmanen, câștigător al premiului „Un Certain Regard” la Festivalul de la Cannes din 2016 și propunere a Finlandei la Oscarul din 2017. În luna iunie, arădenii vor avea ocazia să vadă și filmele A man of integrity în regia iranianului Mohammad Rasoulof și 120BPM/bătăi pe minut al autorului francez Robin Campillo.
Tot astăzi, Caravana Les films de Cannes ajunge și la Centrul Cultural European din Pucioasa, județul Dâmbovița, unde va fi proiectat, începând cu ora 17:30, filmul Good Time / Pe bune o să-ți placă, regia Ben și Josh Safdie. Prezentată în competiția oficială de la Cannes, în 2017, producția Good Time îl aduce pe marile ecrane pe Robert Pattinson alături de Jennifer Jason Leigh.
Seara va continua, de la ora 19:30, cu proiecția filmului You were never really here/ N-ai fost niciodată aici, regia Lynne Ramsay. Filmul a obținut două premii la Cannes 2017,  și anume premiul pentru cel mai bun scenariu, Lynne Ramsay, și pentru interpretare masculină, Joaquin Pheonix. La Pucioasa vor mai rula în acest weekend filmele Sicilian Ghost Story (r. Antonio Piazza, Fabio Grassedonia), Paterson (r. Jim Jarmusch), Cea mai fericită zi din viața lui Olli Maki (r. Juho Kuosmanen) și A man of integrity (r. Mohammad Rasoulof).
Programul proiecțiilor poate fi consultat pe siteul Caravanei: filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/caravana-les-films-de-cannes/
Până în iunie 2018, caravana Les films de Cannes dă șansa publicului din țară să vadă unele dintre cele mai bune filme de artă recente, prezentate sau premiate la cel mai important festival de film din lume. Caravana duce mai departe demersul inițiat în 2016 de festivalul Les films de Cannes à Bucarest de a se extinde cu ediții locale și de a reobișnui publicul din România cu un cinema de calitate. Selecția include 120 BPM/Bătăi pe minut (regia Robin Campillo), Paterson (regia Jim Jarmusch), N-ai fost niciodată aici (regia Lynne Ramsay), Sicilian Ghost Story (regia Antonio Piazza Fabio Grassedonia), Good Time (regia Benny Safdie, Josh Safdie), Leviathan (regia Andrey Zvyagintsev), A Man of Integrity (regia Mohammad Rasoulof), Cea mai fericită zi din viața lui Olli Maki (regia Juho Kuosmanen). Proiecțiile rulează cu precădere în orașe din țară în care nu mai există cinematografe, unde obiceiul de a merge la cinema este pe cale de dispariție.
Pe harta Caravanei Les Films de Cannes din anul acesta se mai află orașele Brașov, Sibiu, Bacău și Baia Mare.
Programul Caravanei Les films de Cannes:
ARAD – CINEMA ARTA
Vineri, 25 mai, ora 20:00, „Cea mai fericită zi din viața lui Olli Maki” r. Juho Kuosmanen
Joi, 21 iunie, ora 20:00, „ A man of integrity” r. Mohammad Rasoulof
Vineri, 29 iunie, ora 20:00, „120BPM/bătăi pe minut” r. Robin Campillo

PUCIOASA – CENTRUL CULTURAL EUROPEAN
Vineri, 25 mai, ora 17:30 – „Good Time – Pe bune o să-ți placă”, r. Ben Safide, Josh Safdie, ora 19:30 – „N-ai fost niciodată aici” r. Lynne Ramsay.
Sâmbătă, 26 mai, ora 17:30 – „Sicilian Ghost Story” r. Antonio Piazza, Fabio Grassedonia, ora 19:30 – „Paterson” r. Jim Jarmusch.
Duminică, 27 mai, ora 17:30 – „Cea mai fericită zi din viața lui Olli Maki” r. Juho Kuosmanen, ora 19:30 – „A man of integrity” r. Mohammad Rasoulof
Programul va fi actualizat pe siteul filmedefestival.ro
Caravana Les films de Cannes este un proiect organizat de Asociația Cinemascop și finanțat de Centrul Național al Cinematografiei. Colaboratori locali: Teatrului Municipal Baia Mare și Centrului Cultural European al orașului Pucioasa.

Va invit cu drag!

Caravana Les films de Cannes la Brașov, Sibiu, Bacău și alte orașe din țară

Prima ediție a Caravanei Les films de Cannes a adus ieri seară la Cinemateca Patria din Brașov cea mai recentă producție a regizorului american Jim Jarmusch, Paterson, un film care redă atmosfera aparte din „orașul poeților”, Paterson, New Jersey, cu Adam Driver în rolul principal.
Până în iunie 2018, caravana Les films de Cannes dă șansa publicului din țară să vadă unele dintre cele mai bune filme de artă recente, prezentate sau premiate la cel mai important festival de film din lume. Caravana duce mai departe demersul inițiat în 2016 de festivalul Les films de Cannes à Bucarest de a se extinde cu ediții locale și de a reobișnui publicul din România cu un cinema de calitate.
Prima ediție a Caravanei include o selecție de filme prezentate sau premiate la Festivalul de la Cannes printre care: 120 BPM/Bătăi pe minut (regia Robin Campillo), Paterson (regia Jim Jarmusch), N-ai fost niciodată aici (regia Lynne Ramsay), Sicilian Ghost Story (regia Antonio Piazza Fabio Grassedonia), Good Time (regia Benny Safdie, Josh Safdie), Leviathan (regia Andrey Zvyagintsev), A Man of Integrity (regia Mohammad Rasoulof), Cea mai fericită zi din viața lui Olli Maki (regia Juho Kuosmanen). Proiecțiile vor rula cu precădere în orașe din țară în care nu mai există cinematografe, unde obiceiul de a merge la cinema este pe cale de dispariție.
Caravana va ajunge la:
Brașov – Cinemateca Patria (Paterson, 4 aprilie, ora 19:00; Cea mai fericită zi din viața lui Olli Maki, 11 aprilie, ora 19:00; 120BPM/bătăi pe minut, 18 aprilie, ora 19:00), Arad – Cinema Arta (Leviathan, 6 aprilie, ora 20:00, Cea mai fericită zi din viața lui Olli Maki, 25 mai, ora 20:00; 120 BPM/Bătăi pe minut, 8 iunie, ora 20:00; A Man of Integrity, 22 iunie, ora 20:00), Sibiu în perioada 2- 6 mai, Bacău – Teatrul Municipal „George Bacovia” între 4 și 6 mai și alte orașe din țară. Programul va fi actualizat pe siteul filmedefestival.ro
Caravana Les films de Cannes este un proiect organizat de Asociația Cinemascop și finanțat de Centrul Național al Cinematografiei.

Păreri?

Caravana „Breaking News” continuă la Târgu Mureș, Brașov și Constanța

Filmul Breaking News, în regia Iuliei Rugină, cu Andi Vasluianu și Voica Oltean în rolurile principale a intrat în cinematografe pe 29 septembrie. Filmul poate fi văzut săptămâna aceasta în orașele: București, Arad, Baia Mare, Bârlad, Bistrița, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caransebeș, Cluj, Constanța, Craiova, Deva, Focșani, Galați, Gura Humorului, Lugoj, Iași, Odobești, Oravița, Piatra Neamț, Ploiești, Pitești, Râmnicu Sărat, Reșița, Sibiu, Slobozia, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara, Tulcea, Vaslui, Vulcan.
În zilele următoare, echipa formată din regizoarea Iulia Rugină și actrița Voica Oltean va poposi la Târgu Mureș, orașul natal al tinerei actrițe. Joi, 5 octombrie, vor avea loc două proiecții la Cinema Arta 3D, una de la ora 19.00 și una de la ora 20.00. Echipa va pleca apoi spre Brașov, unde proiecția va avea loc vineri, 6 octombrie, la Cinema One, de la ora 19.00. Orașul care va închide caravana va fi Constanța: proiecția va avea loc sâmbătă, 7 octombrie, la Cityplex Constanța, de la ora 19.00. De altfel, filmările au avut loc pe litoral, la Mangalia, Eforie Sud și Saturn.
Echipa filmului Breaking News s-a întâlnit deja cu spectatorii din 11 orașe. La Cluj, discuția cu publicul de după film a durat peste o oră și jumătate. La Botoșani, la cinematograful Unirea, sala a fost plină cu tineri, care au stat apoi la o lungă sesiune de autografe și discuții cu Andi Vasluianu, Voica Oltean și Iulia Rugină.
Reacțiile publicului au avut un numitor comun: povestea filmului Breaking News a emoționat, iar jocul tinerei Voica Oltean a impresionat, de la Ploiești, la Caransebeș, Reșița, Timișoara, Arad, Cluj, Iași, Sibiu, Suceava, Botoșani, la Gura Humorului. „A fost primul film pe care l-am făcut, e nouă pentru mine ideea de caravană şi de oameni în sală, este frumos ce se întâmplă, contează enorm că aţi venit”, a spus actrița Voica Oltean.
„Orice spectator este important. Chiar dacă este doar un singur spectator în sală, este de ajuns pentru mine”, a spus Andi Vasluianu, și el prezent la proiecțiile din unele orașe.

După moartea tragică a cameramanului său, în timpul unei filmări, Alex Mazilu este trimis să facă un reportaj in memoriam despre viața acestuia. Cu trei zile înainte de Crăciun, într-un orășel de pe litoralul Mării Negre, reporterul încearcă să reconstituie viața colegului său, prin ochii celor care i-au supraviețuit. Ce alegi să redai din viața unui om? Cum își vede fiica lăsată în urmă tatăl dispărut? Cât de departe merită să mergi pentru a-ți face meseria?

Autoarele scenariului sunt Ana Agopian, Oana Răsuceanu și Iulia Rugină, imaginea este semnată de Vivi Drăgan Vasile, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, iar scenografia, de Andreea Popa. Alături de Andi Vasluianu și Voica Oltean, joacă Ioana Flora, Oxana Moravec, Floriela Grapini, Maria Rotaru, Constantin Cojocaru.
Filmul este o coproducție Hai-Hui Entertainment, în co-producție cu Libra Film Productions. Producătorii sunt Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu și Bogdan Crăciun.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag să urmărim împreună proiecția filmului, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!