Caravana „Breaking News” continuă la Târgu Mureș, Brașov și Constanța

Filmul Breaking News, în regia Iuliei Rugină, cu Andi Vasluianu și Voica Oltean în rolurile principale a intrat în cinematografe pe 29 septembrie. Filmul poate fi văzut săptămâna aceasta în orașele: București, Arad, Baia Mare, Bârlad, Bistrița, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caransebeș, Cluj, Constanța, Craiova, Deva, Focșani, Galați, Gura Humorului, Lugoj, Iași, Odobești, Oravița, Piatra Neamț, Ploiești, Pitești, Râmnicu Sărat, Reșița, Sibiu, Slobozia, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara, Tulcea, Vaslui, Vulcan.
În zilele următoare, echipa formată din regizoarea Iulia Rugină și actrița Voica Oltean va poposi la Târgu Mureș, orașul natal al tinerei actrițe. Joi, 5 octombrie, vor avea loc două proiecții la Cinema Arta 3D, una de la ora 19.00 și una de la ora 20.00. Echipa va pleca apoi spre Brașov, unde proiecția va avea loc vineri, 6 octombrie, la Cinema One, de la ora 19.00. Orașul care va închide caravana va fi Constanța: proiecția va avea loc sâmbătă, 7 octombrie, la Cityplex Constanța, de la ora 19.00. De altfel, filmările au avut loc pe litoral, la Mangalia, Eforie Sud și Saturn.
Echipa filmului Breaking News s-a întâlnit deja cu spectatorii din 11 orașe. La Cluj, discuția cu publicul de după film a durat peste o oră și jumătate. La Botoșani, la cinematograful Unirea, sala a fost plină cu tineri, care au stat apoi la o lungă sesiune de autografe și discuții cu Andi Vasluianu, Voica Oltean și Iulia Rugină.
Reacțiile publicului au avut un numitor comun: povestea filmului Breaking News a emoționat, iar jocul tinerei Voica Oltean a impresionat, de la Ploiești, la Caransebeș, Reșița, Timișoara, Arad, Cluj, Iași, Sibiu, Suceava, Botoșani, la Gura Humorului. „A fost primul film pe care l-am făcut, e nouă pentru mine ideea de caravană şi de oameni în sală, este frumos ce se întâmplă, contează enorm că aţi venit”, a spus actrița Voica Oltean.
„Orice spectator este important. Chiar dacă este doar un singur spectator în sală, este de ajuns pentru mine”, a spus Andi Vasluianu, și el prezent la proiecțiile din unele orașe.

După moartea tragică a cameramanului său, în timpul unei filmări, Alex Mazilu este trimis să facă un reportaj in memoriam despre viața acestuia. Cu trei zile înainte de Crăciun, într-un orășel de pe litoralul Mării Negre, reporterul încearcă să reconstituie viața colegului său, prin ochii celor care i-au supraviețuit. Ce alegi să redai din viața unui om? Cum își vede fiica lăsată în urmă tatăl dispărut? Cât de departe merită să mergi pentru a-ți face meseria?

Autoarele scenariului sunt Ana Agopian, Oana Răsuceanu și Iulia Rugină, imaginea este semnată de Vivi Drăgan Vasile, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, iar scenografia, de Andreea Popa. Alături de Andi Vasluianu și Voica Oltean, joacă Ioana Flora, Oxana Moravec, Floriela Grapini, Maria Rotaru, Constantin Cojocaru.
Filmul este o coproducție Hai-Hui Entertainment, în co-producție cu Libra Film Productions. Producătorii sunt Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu și Bogdan Crăciun.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag să urmărim împreună proiecția filmului, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

„Breaking News”, de mâine în peste 50 de cinematografe din țară

Filmul Breaking News, în regia Iuliei Rugină, intră de vineri, 29 septembrie, în peste 50 de cinematografe, în 35 de orașe din țară. Filmul cu Andi Vasluianu și Voica Oltean în rolurile principale poate fi văzut în prima săptămână în orașele: București, Arad, Baia Mare, Bârlad, Bistrița, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caransebeș, Cluj, Constanța, Craiova, Deva, Focșani, Galați, Gura Humorului, Lugoj, Iași, Odobești, Oravița, Piatra Neamț, Ploiești, Pitești, Râmnicu Sărat, Reșița, Sibiu, Slobozia, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara, Tulcea, Vaslui, Vulcan.

Filmul a avut premiera de gală miercuri seară, în București, la Cinema PRO, în prezența câtorva sute de invitați. O sală plină cu actorii, membrii echipei, familiile lor, prieteni, dar și vedete și critici de film a aplaudat minute în șir la final. „Aștept momentul ăsta de când eram mică”, a declarat la final, pe scenă, Voica Oltean, actrița de doar 17 ani, care a luat premiu pentru interpretarea rolului Simonei Paraschiv la Festivalul de la Karlovy Vary. „Premiul stă frumos înrămat pe perete la mine acasă. Din când în când mă uit la el și zic: OK, următorul?”.

În paralel, echipa filmului continuă turul orașelor din țară și întâlnirile cu publicul. În această seară, 28 septembrie, caravana ajunge în Cluj, la Cinema Victoria, de la ora 19:30, împreună cu regizoarea Iulia Rugină, actrița Voica Oltean și actorul Dorin Andone, cel care îl interpretează pe tatăl Simonei, cameramanul de la care pornește povestea filmului. Vineri, 29 septembrie, actorul Andi Vasluianu pornește spre Iași, unde se va întâlni cu regizoarea Iulia Rugină și actrița Voica Oltean pentru discuția cu publicul de după proiecția de la Ateneul Tătărași, la ora 19:00. Sâmbătă, 30 septembrie, cei trei vor merge la proiecțiile speciale din Botoșani, la Cinema Unirea, ora 19.00, și Suceava, la Cinema City Suceava, ora 19.00, iar duminică, 1 octombrie, vor poposi în Gura Humorului, la Casa de Cultură. „N-am fost niciodată în Gura Humorului, mă bucur că ajungem și acolo”, a spus Andi Vasluianu.

Caravana va ajunge și la Sibiu, sâmbătă, 30 octombrie, la Teatrul Gong, de la ora 19.00. Acolo publicul se va întâlni și va discuta cu producătorul Bogdan Crăciun și actrița Floriela Grapini, care interpretează rolul producătoarei de televiziune din film.

După moartea tragică a cameramanului său, în timpul unei filmări, Alex Mazilu este trimis să facă un reportaj in memoriam despre viața acestuia. Cu trei zile înainte de Crăciun, într-un orășel de pe litoralul Mării Negre, reporterul încearcă să reconstituie viața colegului său, prin ochii celor care i-au supraviețuit. Ce alegi să redai din viața unui om? Cum își vede fiica lăsată în urmă tatăl dispărut? Cât de departe merită să mergi pentru a-ți face meseria?

Autoarele scenariului sunt Ana Agopian, Oana Răsuceanu și Iulia Rugină, imaginea este semnată de Vivi Drăgan Vasile, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, iar scenografia, de Andreea Popa. Alături de Andi Vasluianu și Voica Oltean, joacă Ioana Flora, Oxana Moravec, Floriela Grapini, Maria Rotaru, Constantin Cojocaru.
Filmul este o coproducție Hai-Hui Entertainment, în co-producție cu Libra Film Productions. Producătorii sunt Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu și Bogdan Crăciun.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag să urmăriți trailerul, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

Echipa Breaking News pleacă în caravană

Filmul Breaking News, în regia Iuliei Rugină, ajunge pe marile ecrane din România din 29 septembrie. Cu o săptămână mai devreme, echipa filmului, regizoarea Iulia Rugină, scenarista Oana Răsuceanu, actorii Andi Vasluianu și Voica Oltean, va pleca într-o caravană prin țară. Filmul va ajunge la Ploiești (24 septembrie), la Caransebeș și Reșița (25 septembrie), la Timișoara și Arad (26 septembrie), la Cluj (28 septembrie), la Iași (29 septembrie), la Botoșani și Suceava (30 septembrie), la Vatra Dornei și Gura Humorului (1 octombrie).

După moartea tragică a cameramanului său, în timpul unei filmări, Alex Mazilu este trimis să facă un reportaj in memoriam despre viața acestuia. Cu trei zile înainte de Crăciun, într-un orășel de pe litoralul Mării Negre, reporterul încearcă să reconstituie viața colegului său, prin ochii celor care i-au supraviețuit. Ce alegi să redai din viața unui om? Cum își vede fiica lăsată în urmă tatăl dispărut? Cât de departe merită să mergi pentru a-ți face meseria?

„A fost primul film la care nu am ieșit din sală. De obicei ziceam că mă duc la toaletă și nu mai intram. Nu suportam să mă văd. La Breaking News am stat până la final.”, povestește Andi Vasluianu.

„Povestea nu este atât de mult despre jurnalism cât despre ce se întâmplă într-un om când trăiește un accident de genul ăsta.”, spune actorul, care a apărut în mintea scenaristelor abia la ultimele rescrieri ale acenariului la care au lucrat mai bine de 10 ani. „Sună așa romantic și frumos: cum ai stat 10 ani alături de scenariul ăsta, dar n-a fost tot timpul o iubire între mine și scenariul ăsta, au fost momente în care m-a chinuit destul de tare. Dar odată ce am găsit varianta asta, ultima, lucrurile au luat-o într-o direcție clară.”, povestește Iulia într-un interviu pentru AARC. “Am simțit că povestea s-a maturizat odată cu noi, am crescut împreună.”, mai spune Iulia.
Autoarele scenariului, rescris de-a lungul timpului, sunt Ana Agopian, Oana Răsuceanu și Iulia Rugină, imaginea este semnată de Vivi Drăgan Vasile, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, iar scenografia, de Andreea Popa. Alături de Andi Vasluianu și Voica Oltean, aceasta din urmă recompensată pentru primul ei rol cu Mențiunea specială a Juriului la Karlovy Vary, joacă Ioana Flora, Oxana Moravec, Floriela Grapini, Maria Rotaru, Constantin Cojocaru.

Filmul este o coproducție Hai-Hui Entertainment, în co-producție cu Libra Film Productions. Producătorii sunt Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu și Bogdan Crăciun.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag să urmărim împreună trailerul filmului, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

Andi Vasluianu în „Breaking News” “Jurnalismul e adrenalină. E ca la actori, nu te lasă în pace, altfel nu funcționezi”

Filmul Breaking News, în regia Iuliei Rugină, ajunge pe marile ecrane din România din 29 septembrie. O primă avanpremieră a filmului în București va avea loc joi, 21 septembrie, la Cinema Elvira Popescu. Scenariul filmului a împlinit deja 10 ani, el ar fi trebuit să fie debutul regizoarei Iulia Rugină. Unul dintre puținele lucruri care s-au păstrat din varianta inițială a poveștii e faptul că personajul principal este jurnalist. Protagoniștii filmului sunt Andi Vasluianu și Voica Oltean, o actriță care, la doar 15 ani, a impresionat juriul unuia dintre cele mai mari festivaluri, cel de la Karlovy Vary:
După moartea tragică a cameramanului său, în timpul unei filmări, Alex Mazilu este trimis să facă un reportaj in memoriam despre viața acestuia. Cu trei zile înainte de Crăciun, într-un orășel de pe litoralul Mării Negre, reporterul încearcă să reconstituie viața colegului său, prin ochii celor care i-au supraviețuit. Ce alegi să redai din viața unui om? Cum își vede fiica lăsată în urmă tatăl dispărut? Cât de departe merită să mergi pentru a-ți face meseria?

Actorul Andi Vasluianu, protagonistul poveștii, își amintește că a fost inițial chemat la casting pentru un rol de cameraman, „un cameraman care trăiește. Apoi au trecut anii și n-am mai știut nimic.” În cele din urmă, l-a sunat Iulia Rugină și i-a spus că povestea din Breaking News, în noul format, este acum scrisă pentru el. „De la un punct încolo, am scris cu Vasluianu în cap, ne-am dat seama că el este Alex Mazilu”, povestesc cele trei co-scenariste, Iulia Rugină, Oana Răsuceanu și Ana Agopian. „Balaurul cu trei capete”, așa le numește Andi Vasluianu pe cele trei prietene și colege de lucru care, încă de pe băncile facultății, au colaborat la o lungă serie de scurt și lung metraje.

Faptul că se cunoșteau și colaboraseră foarte bine înainte a ajutat mult procesul de lucru. „Pentru mine, ca actor, e foarte important să am relaxarea că pot să vorbesc cinstit cu regizorul, să îi spun cinstit ce cred, ce simt. Iar Iulia e deschisă la prezent, la ce se întâmplă acum, aici. Face parte din familia căutătorilor”, spune Vasluianu.
Voica Oltean, tânăra parteneră de joc a lui Andi Vasluianu, îl numește mentorul ei. El recunoaște că a ajutat-o în timpul filmării, dar spune că asta face parte dintr-un proces natural al meseriei de actor. „Explicând cuiva, îmi explic mie, de fapt. E o căutare tot a mea, iar Voica este al dracului de inteligentă. Dacă nu era așa, nu ar fi putut să joace în filmul ăsta. A avut mare noroc că a întâlnit niște oameni extrem de deschiși și de generoși, e foarte important să ai prima experiență așa”, adaugă el.

Pentru personajul Alex Mazilu, actorul Andi Vasluianu s-a întâlnit cu jurnalistul Adelin Petrișor. A vrut să înțeleagă mai bine cum funcționează un jurnalist de TV, au vorbit despre delimitarea dintre viața profesională și cea personală. „Și mai voiam să înțeleg modalitatea de a prezenta, cum vorbește la microfon, dacă are un text gata pregătit sau doar niște guideline-uri, apoi improvizează. M-am bucurat foarte mult că l-am văzut, eram atent și curios să văd cum e, care-i drive-ul lui, și mi-am dat seama că e o nebunie, e ca noi cu scena, ai nevoie de adrenalina asta, nu te lasă în pace, altfel nu funcționezi.”

Adrenalina din spatele meseriei de jurnalist de teren, povestea filmului și omul din centrul ei au generat o serie de întrebări la care echipa din spatele casei de distribuție Transilvania Film a căutat răspunsuri, generând o serie de interviuri cu operatori de imagine și jurnaliști TV, profesioniști care fac de zeci de ani aceeași meserie, o meserie care îi duce departe de casă și de familie și le testează limitele. Primul interviu este aici: http://bit.ly/BreakingNewsMihaiDina

Alături de Andi Vasluianu și Voica Oltean, în film joacă Ioana Flora, Oxana Moravec, Floriela Grapini, Maria Rotaru, Constantin Cojocaru.
Filmul este o coproducție Hai-Hui Entertainment, în co-producție cu Libra Film Productions. Producătorii sunt Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu și Bogdan Crăciun.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag să urmărim împreună trailerul, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

„Breaking News”, din 29 septembrie în cinematografe

Proaspăt premiat la Festivalul de la Karlovy Vary, unde a avut premiera internațională, filmul Breaking News, în regia Iuliei Rugină, ajunge în cinematografele din România din 29 septembrie. Andi Vasluianu este cap de afiș în drama unui jurnalist forțat să facă un reportaj in memoriam după moartea tragică a operatorului său, alături de adolescenta Voica Oltean, distinsă cu Mențiunea specială a Juriului la Karlovy Vary pentru primul ei rol pe marele ecran, la doar 15 ani, prestație descrisă drept „impresionantă” de publicația americană Variety.

„Breaking News poartă multe dintre mărcile impresionante ale Noului Val din țara sa: maturitate emoțională, un stil de filmare și interpretări naturale, reținute, precum și un ochi pentru complicațiile morale personale care reflectă un spectru mai larg de experiențe”, scrie Variety. Filmul este cel de-al treilea lungmetraj al Iuliei Rugină, după succesul de public Love Building (2013) și continuarea Alt Love Building (2014).
După moartea tragică a cameramanului său, în timpul unei filmări, Alex Mazilu este trimis să facă un reportaj in memoriam despre viața acestuia. Cu trei zile înainte de Crăciun, într-un orășel de pe litoralul Mării Negre, reporterul încearcă să reconstituie viața colegului său, prin ochii celor care i-au supraviețuit. Ce alegi să redai din viața unui om? Cum își vede fiica lăsată în urmă tatăl dispărut? Cât de departe merită să mergi pentru a-ți face meseria?
Filmul invită, printre altele, la o discuție despre ce înseamnă viața unui om și despre modul în care presa încearcă să redea un subiect atât de delicat cum e moartea cuiva, notează Cineuropa.org.
„Prima variantă de scenariu a fost scrisă în 2007, imediat după ce am terminat facultatea. Au urmat foarte multe rescrieri. În filmare am intrat în 2014, cu varianta numărul 14, când povestea era deja foarte diferită. E un scenariu care s-a schimbat mult pentru că a trecut foarte mult timp şi a crescut cumva odată cu noi”, povestește regizoarea Iulia Rugină, care a conturat povestea împreună cu Oana Răsuceanu și Ana Agopian. Filmul ar fi trebuit să fie debutul ei în lungmetraj.
Pentru documentare, cele trei scenariste au petrecut o perioadă în redacția de știri a unei televiziuni, au discutat cu reporteri, producători de știri și prieteni jurnaliști. Andi Vasluianu, la rândul său, s-a consultat cu un jurnalist pentru rolul său. Filmările au avut loc în Bucureşti şi pe litoral, la Mangalia și Eforie Sud, din decembrie 2014, până în februarie 2015. „Am terminat filmările pe 14 februarie, de ziua de naştere a Voicăi Oltean. A făcut 16 ani în ultima zi de filmare”, spune Iulia.
Voica Oltean avea 15 ani când a ajuns pe lista scurtă pentru rolul din film, în urma unui casting amplu în rândul trupelor de teatru de liceu. Tânăra a fost descoperită la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din București. În distribuție mai apar Ioana Flora, Oxana Moravec, Floriela Grapini, Maria Rotaru, Angela Ioana, Constantin Cojocaru. Director de imagine este Vivi Drăgan Vasile, monteur – Cătălin Cristuțiu, iar scenograf – Andreea Popa.
Filmul este o coproducție Hai-Hui Entertainment, în co-producție cu Libra Film Productions. Producătorii sunt Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu și Bogdan Crăciun.

Iulia Rugină a absolvit secția de regie de film și televiziune din cadrul UNATC și a finalizat un masterat în regie de film în cadrul aceleiași facultăți. Scurtmetrajele regizate în anii studenției (Bună Cristina! Pa Cristina!, Vineri în jur de 11, Captivi de Crăciun) au fost prezentate la festivaluri de film din Oberhausen, Ludwigsburg, Munchen, Trieste, Bruxelles, Poitiers, Sofia, Valencia, Cracovia, Bristol și altele. În colaborare cu Actoriedefilm.ro, a realizat trei scurtmetraje și a debutat în lungmetraj cu Love Building (2013), recompensat cu Mențiunea specială a juriului FIPRESCI la Festivalul de la Varșovia. Ulterior, a regizat și continuarea filmului, Alt Love Building (2014). Iulia s-a implicat și organizarea unor evenimente cinematografice, iar între 2009 și 2011 a fost preparator universitar la catedra de scenaristică din cadrul UNATC.
Breaking News a avut premiera mondială la TIFF 2017 și este distribuit în România de Transilvania Film.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag să urmărim împreună trailerul, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

„Breaking News” primește mențiunea specială a juriului la Karlovy Vary

Filmul Breaking News, în regia Iuliei Rugină, pleacă acasă de la Karlovy Vary cu mențiunea specială a juriului pentru actrița Voica Oltean, aflată la primul rol într-un lung-metraj. Ajuns la finalul celei de-a 52-a ediție, Karlovy Vary este unul dintre cele mai vechi și mai importante festivaluri de film europene iar festivitatea de premiere a avut loc în seara de 8 iulie. Breaking News este cel de-al treilea lungmetraj al Iuliei Rugină, după Love Building (2013) și Alt Love Building (2014). Filmul a fost proiectat în premieră internațională la Karlovy Vary, în competiția oficială, pe 5, 6 și 8 iulie.

În drama despre un jurnalist forțat să facă un reportaj in memoriam după moartea tragică a operatorului său, Andi Vasluianu interpretează rolul principal, alături de adolescenta în vârstă de 16 ani, Voica Oltean. Tânăra avea 15 ani când a ajuns pe lista scurtă pentru rolul din film. Castingul s-a făcut prin mai multe trupe de teatru de liceu, iar Voica a fost descoperită la liceul de muzică Dinu Lipatti, din București. „A fost prima ei experiență în film, dar ea a fost extrem de deschisă și entuziastă pe tot parcursul filmării”, povestește regizoarea Iulia Rugină. Acum, la 17 ani, tânăra se întoarce acasă cu un prim premiu extrem de important și chiar mai mult entuziasm pentru ce va urma: “Andi, Iulia, sunteți cei mai tari! Ați crezut în mine atunci când aveam nevoie de asta cel mai tare! Vă mulțumesc tuturor! Ne vedem în cinema din 29 septembrie”, declară ea pe rețeaua de socializare Facebook.

Din echipa prezentă la festival au făcut parte regizoarea Iulia Rugină, scenarista Ana Agopian, producătorii Tudor Giurgiu și Bogdan Crăciun, actorii principali, Andi Vasluianu și Voica Oltean, editorul Cătălin Cristuțiu, directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile, scenografa Andreea Popa și sunetistul Alex Dumitru. Deplasarea echipei la festivalul de film Karlovy Vary a fost posibilă cu sprijinul CNC, UCIN și ICR.

Scenariul filmului este semnat de Ana Agopian, Oana Răsuceanu și Iulia Rugină, director de imagine este Vivi Drăgan Vasile, monteur – Cătălin Cristuțiu, iar scenograf – Andreea Popa. Filmul este o coproducție Hai-Hui Entertainment, în co-producție cu Libra Film Productions. Producătorii sunt Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu și Bogdan Crăciun

Iulia Rugină a absolvit secția de regie de film și televiziune din cadrul UNATC și a finalizat un masterat în regie de film în cadrul aceleiași facultăți. Scurtmetrajele regizate în anii studenției (Bună Cristina! Pa Cristina!, Vineri în jur de 11, Captivi de Crăciun) au fost prezentate la festivaluri de film din Oberhausen, Ludwigsburg, Munchen, Trieste, Bruxelles, Poitiers, Sofia, Valencia, Cracovia, Bristol și altele. În colaborare cu Actoriedefilm.ro, a realizat trei scurtmetraje și a debutat în lungmetraj cu Love Building (2013), recompensat cu Mențiunea specială a juriului FIPRESCI la Festivalul de la Varșovia. Ulterior, a regizat și continuarea filmului, Alt Love Building (2014). Iulia s-a implicat și organizarea unor evenimente cinematografice, iar între 2009 și 2011 a fost preparator universitar la catedra de scenaristică din cadrul UNATC.

Breaking News va intra în cinematografele din România pe 29 septembrie, distribuit de Transilvania Film.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu drag să-mi spuneți impresiile voastre. Enjoy!

BREAKING NEWS: ”Vara asta” Levent Sali solicita pompierii!

Cine ar fi crezut ca o fata poate izbucni atatea flacari in jurul ei? Levent Sali a fost la fata locului si ne povesteste:
”Eram in club cu prietenii mei, radeam, ne distram… Si totusi, de unde vine fumul asta? ne intrebam toti.
Cand ma uit, la masa alaturata, ce sa vezi frate… era o tipa sexy, cool, mai fierbinte ca vara. Atat de fierbinte, incat totul a izbucnit in flacari! Iar inima mea a inceput sa bata foarte, foarte tare.”

Pompierii au ajuns imediat la fata locului si au reusit sa stinga focul, insa inima lui Levent a ramas cu o rana grava: tanjeste dupa inima fetei care a izbucnit incendiul!
Da un click aici si contribuie si tu cu un pahar de apa. Poate ”Vara Asta”, reusim sa vindecam rana!

Mai multe informatii despre aceasta isprava, aflati chiar de la victima: https://www.facebook.com/LeventSaliOfficial/?fref=ts

Levent Sali este un tanar si foarte talentat actor, un cantaret pasional, de origine turca.
Cunoscut din serialele fenomen Pariu cu viata si O noua viața, dar si din prestatiile faimoasei trupe Lala Band, Levent a dat lovitura din nou in 2014 cu rolul principal pe care l-a jucat in filmul Selfie o comedie cu si despre tineri, o productie MediaPro Pictures si ZAZU Film, in regia Cristinei Iacob.
Protagonist va fi si in Selfie 69, continuarea peliculei Selfie, a carei premiera va avea loc anul acesta.

Levent Sali a avut mare grija si de cariera muzicala. Anul 2015 a insemnat momentul in care el a inceput sa se concentreze pe cariera muzicala solo. A debutat cu primul lui single, Copacabana, compus de Catalin Dascalu si Alexandra Stanciu si tot în 2015, a lansat si piesa Unde pleci, alaturi de Claudiu Zamfira, o productie Under Clover.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit sa ascultam ”Vara asta”, single-ul ce poarta de asemenea amprenta Under Clover, fiind insotit de un video lyric realizat de Ionescu Alin, apoi va astept cu impresii. Enjoy!