Anitta, superstarul din Brazilia, lansează “Me Gusta” în colaborare cu Cardi B și Myke Towers

Anitta revine cu un nou single însoțit de videoclip oficial impresionant care se numește “Me Gusta”, o colaborare cu Cardi B și Myke Towers, un imn al ultimelor zile călduroase de vară.

Acest single va fi inclus pe cel de-al patrulea album al artistei care urmează să se lanseze, produs de Ryan Tedder (One Republic).

Pe 23 septembrie, Anitta a prezentat pentru prima dată “Me Gusta” în show-ul TV The Tonight Show Starring Jimmy Fallon și urmează și la iHeart Radio’s Fiesta Latina 2020

“Me Gusta” este o combinație de engleză și spaniolă între vocea suavă a Anittei care se contopește cu versurile puternice ale lui Cardi B și timbrul cald al lui Myke Towers, o piesă care te face să te gândești la petreceri în club sau pe plajă, dar deocamdată, nu ne rămâne decât să ne bucurăm din casele noastre.

Deși a fost carantină, Anitta a fost aproape de fanii ei și a intrat live zilnic pe social media de la ea de acasă din Rio de Janeiro, ținându-i la curent cu procesul de înregistrare de piese noi. S-a alăturat lui Miley Cyrus, J Balvin, Katy Perry, David Guetta, P. Diddy pentru discuții sau concerte online.

“Me Gusta” vine după single-ul anterior “Tócame”, featuring Arcangel și De La Ghetto, care a depășit 40 de milioane de streamuri. Începând cu această vară, Anitta a devenit artist Warner Records.

Cu 5 nominalizări la premiile Latin Grammy, 6 premii MTA EMA câștigate, 5 miliarde de vizualizări pe YouTube și peste 6.5 miliarde de streamuri pe Spotify, Anitta este un star cu adevărat, iar “Me Gusta” are puterea de a intensifica creșterea ei ca artist.

Păreri?

FOCUS BRAZILIA LA PELÍCULA 4

Ca în fiecare an, Película dorește să celebreze cinematografia și cultura Ibero-Americană și își îndreaptă reflectoarele spre una dintre țări în mod deosebit. Anul acesta țara în focus este Brazilia.

“Ambasada Braziliei în România are plăcerea de a se parteneria cu festivalul Película, ajuns la cea de-a 4-a ediție (București, 11-15 septembrie 2019). Focusul de anul acesta va dezvălui titluri remarcabile din cinematografia braziliană, artă, muzică și gastronomie, într-o perfectă combinație cu această sărbătoare a culturii din America Latină. Suntem nerăbdători să vă întâlnim în aceasta Festa de 5 zile!” – Tatiana Bustamante, Consilier Cultural al Ambasadei Braziliei în România.

Unul dintre filmele iconice ale Braziliei, CENTRAL DO BRASIL în regia lui Walter Salles, va deschide miercuri, 11 septembrie, ediția a patra a festivalului Película! Filmul vorbește despre călătoria plină de emoții a unei foste învățătoare și a unui băiat în vârstă de 9 ani. Filmul are peste 30 de premii și nominalizări în festivaluri internaționale, a fost nominalizat la Oscar pentru Cea mai bună actriță în rol principal (Fernanda Montenegro) și Cel mai bun film străin și a primit în 1999 Globul de Aur pentru Cel mai bun film străin.

Ca experiența să fie completă, în deschiderea festivalului Pelicula vă invită la un show de capoeira realizat de Alemar Capoeira Group, iar pe parcursul celor 5 zile puteți descoperi bunătățile culinare pregătite de Ambasada Braziliei la București, o degustare de sucuri naturale Rio Juice, precum și demonstrațiile de muzică oferite de Gabriela Costa & Alex Man, alături de un concert susținut de Mara Halunga & Caue de Marinis Project.

În plus, publicul va putea participa la atelierul culinar pregătit de Monica, o simpatică româncă braziliancă, ce ne va învăța cum să pregătim minunate gustări braziliene, atât de savuroase și ușor de preparat. Înscrieri se pot face pe eventbook.ro începând din data de 31 august.

Fără Poveștile din America Latină festivalul nu ar fi complet, așa că le-am invitat pe jurnalistele Amalia Enache și Oana Vasiliu să povestească despre călătoriile lor în America Latină cu focus pe Brazilia, într-o atmosferă relaxată – vineri, 13 septembrie, ora 19.00, la Vino Wines & More (Strada Mihai Eminescu nr. 71).
În cadrul festivalului vor fi prezentate 4 filme braziliene, producții remarcabile, care tratează subiecte sociale de actualitate.

BENZINHO/LOVELING – COMPETIȚIE/FOCUS BRAZILIA

La marginile orașului Rio de Janeiro, Irene are la dispoziție doar câteva zile pentru a-și învinge anxietatea și a-și recâștiga încrederea în sine, înainte de a-l trimite pe băiatul ei cel mare de-acasă.

Selecționat în competiție la Sundance și Rotterdam, Premiul Publicului la Festivalul Internațional de Film din Panama (2019), Premiul pentru Cel mai bun film ibero-american la Festivalul de Film Spaniol de la Malaga (2018),

CALIFORNIA – FOCUS BRAZILIA

Still de cena do longa metragem ‘ California ‘ , dirigido por Marina Person – Produ‹o Mira Filmes
Local: S‹o Paulo
Data: Maro de 2014
Foto: Aline Arruda

São Paulo, 1984. Estela trece prin delicata fază a adolescenței. Sex, dragoste, prietenie – totul pare prea complicat. Refugiul ei personal este unchiul ei, Carlos, și să meargă în California, unde locuiește, este visul ei. Dar totul se năruie când el se întoarce slăbit și bolnav. Estela trebuie să înfrunte o realitate care îi va schimba pentru totdeauna felul de a vedea lumea.

Premii:
Premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar – Caio Horowicz, Premiul pentru Tineret – Cel mai bun film brazilian, Festivalul Internațional de Film de la Rio de Janeiro (2015)

CENTRAL DO BRASIL/CENTRAL STATION – OPENING FILM/FOCUS BRAZILIA

Călătoria plină de emoții a unei foste învățătoare, care redactează scrisori pentru cei care nu știu să scrie, și a unui băiat a cărui mamă a murit recent, în căutarea tatălui pe care nu l-a cunoscut niciodată.

Premii:
Nominalizare la Oscar pentru Cea mai bună actriță în rol principal (1999) și Cel mai bun film străin (1999); Globul de Aur pentru Cel mai bun film străin (1999)

HOJE EU QUERO VOLTAR SOZINHO/THE WAY HE LOOKS – FOCUS BRAZILIA

Leonardo este un tânăr nevăzător, în căutarea independenței. Viața sa cotidiană, relația cu cea mai bună prietenă, Giovana, și felul în care vede lumea se schimbă complet odată cu sosirea lui Gabriel.

Premii:
Premiul FIPRESCI la Festivalul de Film de la Berlin (2014)

Toate cele 4 filme selecționate pentru a reprezenta cinematografia braziliană în ediția din acest an sunt producții cu un important traseu internațional, multipremiate și cu ecouri extraordinare în presă.

Întregul program al festivalului este disponbil pe site-ul festivalului www.peliculafiesta.ro, iar biletele sunt disponibile pe eventbook: https://eventbook.ro/program/pelicula.

Timp de 5 zile, la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes, Cinema Muzeul Țăranului Român și alte spații alternative din București, publicul va putea descoperi culturile altor țări, diferențele și similaritățile dintre România și zona Ibero-Americană. Festivalul se concentrează pe cultura acestei zone și combină armonios proiecțiile de filme cu demonstrațiile de dans, mâncarea, muzica, expozițiile, cu poveștile celor îndrăgostiți de această lume plină de pasiune și umanitate, pentru o experiență unică.

Festivalul Película este organizat de FREEALIZE și Asociația Culturală ARTICHITANA și este susținut onorific de o parte dintre ambasadele țărilor din America Latină la București: Argentina, Brazilia, Chile, Mexic și Peru, cărora li se alatură Ambasada Franței, Institutul Francez și Institutul Cervantes.

Película promite o experiență inedită și vă așteaptă să luați parte la cât mai multe evenimente!

„Profesorul de vioara” – un film necesar pentru Brazilia

Profesorul de vioara, o productie braziliana semnata de Sergio Machado, intra pe marile ecrane din Romania din 19 august. Povestea violonistului fortat de imprejurari sa predea muzica unor tineri din Heliopolis, cea mai mare si mai periculoasa favela din Sao Paolo, va rula in cinematografe din Bucuresti, Cluj, Constanta, Brasov, Oradea, Targu Mures si Focsani.
Filmul este inspirat de povestea reala a Institutului Baccarelli, unul dintre cele mai de success proiecte de incluziune sociala din Brazilia, initiat in anul 1996. „Cand am inceput sa lucram la scenariu, am facut tot posibilul sa intram cat mai adanc in istoria din spatele institutului. Co-scenarista Marta Nehring s-a mutat pentru un timp in Heliopolis pentru a intelege cum se traieste acolo. Iar eu m-am inscris la cursuri de violoncel in cadrul Institutului. Ne-a fost insa clar tuturor ca un singur film nu va putea arata imensitatea proiectului care a adus educatie muzicala pentru milioane de adolescenti cu pozitie sociala vulnerabila”, povesteste regizorul.
Profesorul de vioara pune in discutie problemele Braziliei, insa o face cu generozitate si speranta. „Problemele noastre sunt foarte serioase, dar nu insurmontabile. Mi-a placut ideea de a vorbi despre oamenii care, in loc sa isi faca vacanta la Miami, muncesc sa rezolve din greutatile tarii”, adauga Machado.
Senzatia de film necesar a fost simtita inclusiv de actori. Renumitul Lazaro Ramos, actor cu peste 40 de premii si nominalizari la activ pentru filme ca Madame Sata (2002), The Man Who Copied (2003) sau Lower City (2005), a fost initial chemat pentru un rol secundar, dar a insistat sa joace personajul principal dupa ce a citit scenariul. „Nu m-am rugat in viata mea pentru un rol”, i-a spus el regizorului. „Am nevoie sa joc asta, pentru ca este despre viata mea”, declara actorul, intr-un interviu pentru AFP. „Lazaro Ramos a avut o situatie foarte grava. Mama i-a murit cand era foarte mic, a fost flamand, a trait pe strazi si, cu toate astea, a devenit un star. Exact ca in film, un profesor bun i-a observat talentul si l-a salvat de pe strazi. El este tot ceea ce spera copiii astia sa ajunga”, spune regizorul, care mai povesteste ca, deloc suprinzator, marele actor s-a apropiat foarte mult de tinerii alaturi de care a jucat.
Multi dintre copiii din film au venit chiar de pe bancile Institutului Baccarelli, dar o parte din ei erau tineri obisnuiti, din favela, care nu pusesera in viata lor mana pe vreun instrument muzical. „Lucrul cu actori non-profesionisti a insemnat ca trebuie sa ii invatam cum sa imprumute din experientele proprii pentru reactiile personajelor pe care le interpreteaza, ceea ce s-a dovedit extrem de valoros datorita povestii atat de apropiate de realitatea in care traiau. Emotiile lor reale au umplut multe dintre secventele filmului”, mai povesteste regizorul.
Sergio Machado este autorul unor filme ca At the Edge of the Earth (2002), Lower City (2005) sau The Two Deaths of Quincas Wateryell (2010), toate selectionate si premiate in marile festivaluri.
Profesorul de vioara a castigat premiul publicului la Festivalul International de Film Sao Paolo si a fost filmul de inchidere la cea de-a 69-a editie a Festivalului International de Film Locarno. In Romania, va fi distribuit de Transilvania Film, din 19 august.

Acestea fiind spuse, va invit sa revedem trailerul. Enjoy!