PRIMII ARTIȘTI CONFIRMAȚI PENTRU UNTOLD DUBAI

UNTOLD, primul mega festival de muzică din Dubai, anunță primul val de artiști care vor ajunge în orașul viitorului, în perioada 15-18 februarie 2024. La cel mai mare eveniment muzical al anului, UNTOLD Dubai, pe cele cinci scene ale festivalului vor urca peste 100 de artiști, cele mai mari nume din industria muzicală internațională.

 

Ellie Goulding, Bebe Rexha, Major Lazer Soundsystem, G-Eazy și cei mai apreciați DJ ai lumii: Armin van Buuren, Hardwell, Don Diablo, Paul Kalkbrenner și Timmy Trumpet fac parte din primul anunț de artiști pentru UNTOLD Dubai.

 

Când spui Ellie Goulding, primul lucru care îți vine în minte e acea voce, cu un timbru special, cu care și-a cucerit fanii încă de la debutul său din 2009, când lansa single-ul „Under The Sheets”.  Cel mai recent album, „Higher Than Heaven”, lansat la finalul lunii martie, a fost inclus de publicația Rolling Stone în lista celor mai bune albume din acest an. Ellie Goulding este implicată activ în campanii sociale, în promovarea conștientizării schimbărilor climatice și sprijină comunitatea LGBTQ+. Artista a fost premiată în cadrul Attitude Awards, a luat premiul Global Leadership, iar în 2022 a fost numită „Omul Anului” de către Fundația Națiunilor Unite.

 

Bebe Rexha este una dintre cele mai apreciate voci din industria muzicală. Colaborarea cu David Guetta pentru ,,I’m Good (Blue)” i-a adus o nominalizare la Grammy și un trofeu la categoria ,,Best Collaboration”. Artista din Statele Unite a avut colaborări de succes cu Nicki Minaj, G-Eazy sau Martin Garrix. Colaborarea cu Doja Cat pentru ,,Baby I’m Jealous” a fost recompensată cu Discul de Aur. Noul album ,,BeBe” include piese dance și colaborări cu Snoop Dogg, David Guetta și o colaborare cu Dolly Parton.

 

Major Lazer este un proiect de muzică electronică format din Diplo, Jillionaire și Walshy Fire. Bazele acestei colaborări unice au fost puse de  DJ-ul şi producătorul american Diplo, iar ca stil, muzica trupei este o fuziune de genuri între reggae și dancehall, cu elemente din dance și electro house. Publicația americană Billboard a inclus proiectul Major Lazer în clasamentul celor mai buni 100 de artiști din spectrul dance.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

G-Eazy își descrie stilul muzical ca fiind o combinație între cultura anilor 50 și sound-ul rap-ului contemporan. Pentru a atinge succesul de care se bucură, G-Eazy și-a vândut tot și s-a apucat de muzică. Single-ul ,,Me, Myself & I”, un featuring cu Bebe Rexha, a ajuns în Top 10 în Billboard Hot 100, clasamentul oficial al Statelor Unite, iar pe Spotify single-ul a depășit 1,8 miliarde de ascultări.

 

Liga DJ-ilor profesioniști completează lineup-ul primei ediții UNTOLD Dubai, Armin van Buuren, Hardwell, Don Diablo, Paul Kalkbrenner și Timmy Trumpet sunt primele nume confirmate de creatorii UNTOLD.

 

Dubai, un oraș cosmopolit și extravagant, va fi gazda ideală pentru UNTOLD, un festival care continuă să captiveze fanii din întreaga lume. Cu un lineup stelar, în care sunt incluși peste 100 dintre cei mai mari artiști și DJ ai lumii, UNTOLD Dubai este pregătit să scrie un prim capitol memorabil în universul muzicii, plin de experiențe uimitoare. UNTOLD, festival recunoscut la nivel mondial pentru show-urile uluitoare și producțiile vizuale impresionante, își va face debutul în Orientul Mijlociu, în faimoasa locație EXPO CITY DUBAI.

 

ABONAMENTE LA PREȚ SPECIAL PÂNĂ PE DATA DE 15 NOIEMBRIE

De astăzi până pe data de 15 noiembrie,fanii vor putea să-și achiziționeze abonamente pentru prima ediție UNTOLD Dubai la prețul special de 184.17 Euro, pentru cele de tip Acces General și 526,2 Euro, pentru abonamentele tip VIP. Din data de 15 noiembrie prețul abonamentelor va crește.

 

La prima ediție UNTOLD Dubai sunt așteptați peste 70.000 de fani pe zi și, în toate cele 4 zile, peste 280.000 de participanți din toate colțurile lumii. Cei care vor sa achiziționeze abonamente pot afla mai multe informatii pe untold.ae. UNTOLD Dubai va avea loc în perioada 15-18 februarie 2024.

Păreri?

 

ERIC PRYDZ, BEBE REXHA, AVA MAX, FERG, FRENCH MONTANA, WIZTHEMC VIN ÎN PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA LA UNTOLD

YEARS & YEARS, ALOK, TOPIC, ZHU, STEVE AOKI, TUJAMO SI THIEVERY CORPORATION, ÎN NOUL VAL DE ARTIȘTI

 

Cea mai intensă ediție UNTOLD de până acum vine cu un line-up pe măsură. Bebe Rexha, French Montana, Ava Max și Eric Prydz sunt doar câteva dintre numele care vin pentru prima dată în România, la UNTOLD. În line-up-ul ediției din acest an mai urcă: FERG, WizTheMc, Years & Years, Alok, Topic, Zhu, Steve Aoki, Fedde Le Grand, Tujamo și Thievery Corporation. Hiturile momentului se vor auzi în această vară, între 3 și 6 august, la Cluj-Napoca.

BLETA ,,BEBE” REXHA este una dintre cele mai apreciate voci din industria muzicală la nivel global. Colaborarea cu David Guetta pentru uriașul succes ,,I’m Good (Blue)” i-a adus o nominalizare Grammy și un trofeu la MTV EMA la categoria ,,Best Collaboration”. Bebe Rexha este una dintre premierele pregătite de creatorii experienței UNTOLD pentru cea de-a 8-a ediție a festivalului.

Rexha a avut colaborări de succes cu Nicki Minaj, Afrojack și David Guetta, a lucrat cu G-Eazy pentru ,,Me, Myself & I” (1,158 miliarde accesări), cu Martin Garrix pentru ,,In the Name of Love” (1,263 miliarde de ascultări) sau ,,Meant To Be” (feat. Florida Georgia Line), o altă producție care a trecut de 1,244 miliarde de accesări. Single-ul ,,I’m a Mess” i-a adus două nominalizări la Grammy la categoriile ,,Best New Artist” și ,,Best Country Duo/Group Performance”.

AVA MAX este o altă premieră pentru România. Single-ul ,,Sweet but Psycho” a fost primul mare succes de chart al artistei, No. 1 în 22 de țări, a debutat direct pe locul 10 în Billboard Hot 100, iar pe platforma Spotify a ajuns la peste 1,43 miliarde de accesări. Cu albumul de debut ,,Heaven & Hell” a ajuns în clasamentul vânzărilor din Statele Unite și Marea Britanie. În 2023 a lansat albumul ,,Diamonds & Dancefloors”.

După două materiale discografice de mare succes, ,,Communion” și ,,Palo Santo”, Olly Alexander a revenit în 2022 cu proiectul solo YEARS & YEARS și cu un nou album. Intitulat ,,Night Call”, albumul a debutat pe locul 1 în UK Albums Chart. La cea de-a 8-a ediție a festivalului UNTOLD, artistul cu cel mai bine vândut album de debut din Marea Britanie, Years & Years, ajunge pe Cluj-Arena.

Rapper-ul FRENCH MONTANA este cunoscut în întreaga lume pentru succesele de chart și pentru implicarea în acțiuni filantropice. Artistul din spatele succesului ,,Unforgettable”, single cu peste 1,657 miliarde de ascultări pe Spotify va ajunge în 2023 în premieră pe mainstage-ul UNTOLD.

Secțiunea de apariții live este completată de rapper-ul american FERG. Cu un single inclus în lista celor mai bune 50 de piese din 2012, FERG a fost considerat ,,Rookie of the Year” la gala BET Hip Hop Awards. Cu o carieră impresionantă, artistul american și-a prezentat ultimul album Floor Seats II” cu o serie de colaborări neașteptate cu Marilyn Manson, Dennis Rodman sau Mulatto (Latto).

Duo-ul american Thievery Corporation, câștigător al unui premiu Grammy la categoria ,,Best Compilation Soundtrack Album for a Motion Picture” pentru coloana sonoră din Garden State, ajunge în premieră la festivalul din Cluj-Napoca.

Rapper-ul canadian WizTheMc este o altă premieră pregătită de organizatorii UNTOLD pentru ediția din acest an. A debutat în 2018, a lansat trei albume, opt EP-uri și a fost în turnee prin Europa și Statele Unite cu artiști precum Asap Rocky, Half Alive, Billie Eilish, Burna Boy, Future, Miley Cyrus sau Skip Marley. Single-ul ,,For A Minute” a fost un succes de chart, iar pe Spotify are peste 63 de milioane de ascultări.

Cei mai cunoscuți DJ-I ai lumii vor ajunge în această vară la UNTOLD

ERIC PRYDZ vine în premieră în România în această vară la festivalul UNTOLD. În lumea în care genurile, stilurile, sound-urile, trend-urile evoluează permanent, cuvântul ,,fenomenal” este valabil în cazul lui Eric Prydz. A resetat noțiunea de live show cu o serie de concepte creative în care a integrat noile tehnologii, a dezvoltat altele pentru apariții considerate interstelare. Totul a început cu EPIC 1.0, un proiect prezentat în premieră la Brixton Academy, și a ajuns până la EPIC 6.0 HOLOSPHERE, proiect cu un rezultat spectaculos pentru fanii artistului.  E un artist sofisticat, cu apariții monumentale, iar fiecare eveniment marca Eric Prydz este sold out.

ALOK, unul dintre artiștii care a reușit să-și construiască o carieră impresionantă, ocupă locul 4 în clasamentul realizat de publicația DJ Mag și are o comunitate uriașă de fani pe platformele de social media. Piesele lansate de Alok au peste 3,4 miliarde de stream-uri pe platforma Spotify.

Muzica electronică și DJ-ingul au fost singurele pasiuni ale lui TOPIC. În 2016 a venit și prima nominalizare la MTV Europe Music Awards pentru ,,Best German Act”. 2019 a fost anul ,,Breaking Me”, piesă la care a colaborat cu suedezul A7S. Pe Spotify ,,Breaking Me” a fost un succes absolut, a ajuns la 5 miliarde de stream-uri. Remix-ul pentru ,,Your Love (9PM)” a fost nominalizat la BRIT Awards în 2022 la categoria ,,International Song Of The Year”.

Topic a lansat colaborări cu Bebe Rexha, cu band-ul electro-pop britanic Clean Bandit, Becky Hill și FAST BOY. Anul trecut a debutat și în clasamentul oficial Top 100 DJ Mag.

ZHU, unul dintre cei mai cool artiști din muzica electronica, ajunge în premieră pe Cluj-Arena. Single-ul ,,Faded”, inclus în EP-ul ,,The Nightday”, s-a ascultat peste tot și a debutat în topurile dance. A fost nominalizat și la Grammy la categoria ,,Best Dance Recording”.

STEVE AOKI este unul dintre cei mai interesanți artiști ai lumii. Un producător nominalizat la Grammy, DJ, fashion designer, antreprenor, vizionar NFT, omul care a intrat în Guiness World Book of Records în 2014, a fost artistul cu cele mai multe apariții live – 250 de show-uri. Are peste 77 de milioane de ascultări lunare pe Spotify, trei Discuri de Platină, șase Discuri de Aur și 10 producții în Top 10 la marile rețele radio. În 2022, Aoki a lansat A0K1VERSE, o comunitate NFT în care oferă membrilor experiențe reale și virtuale.

Toate aceste nume completează valurile de artiști anunțati pentru mainstage-ul UNTOLD 2023: Imagine Dragons, Armin van Buuren, Martin Garrix, David Guetta, Alesso, KSHMR și Salvatore Ganacci.

Scena Galaxy, casa techno a festivalului UNTOLD, este pregătită pentru cele mai cunoscute nume din cultura underground: Mathame, Amber Broos, Ann Clue, Kasia, Sublee, Charlie, Priku, Sit, Persic și mulți alții.

Scena Daydreaming va fi locul în care decorul luxuriant, desprins parcă dintr-un basm plin de culoare, se îmbină perfect cu muzica deep house, ambiental, tech, slow house, dar și cu apariții live de la Dubfire, Sebastien Leger (Modular LIVE Show), Acid Pauli, Daydreamers (Marwan, Dub FX & Woodnote), Oliver Koletzki, PAAX (Tulum), Parra For Cuva (LIVE) și mulți alți artiști.

Stilul trance este celebrat la fiecare ediție a festivalului UNTOLD, iar anul acesta scena Fortune va fi gazdă pentru artiști precum Markus Schulz, Andrew Rayel, Ben Gold, Ruben de Ronde, John O’Callaghan & Bryan Kearney pres. KEY4050 și mulți alții.

Scena Alchemy este la fiecare ediție UNTOLD distracția centrală pentru iubitorii de rap, trap, breakbeat și dubstep. Grasu XXL x Guess Who, Șatra B.E.N.Z, Killa Fonic, Paraziții, Borgore, Deliric & Silent Strike, Puya, Spike, Macanache, Oscar, YNY Sebi, The Hollygood Gang sunt câțiva dintre artiștii care vor urca pe scena Alchemy.

Festivalul UNTOLD 2023 are loc între 3 și 6 august în Cluj-Napoca.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

DJ-ul si producatorul Topic a lansat, impreuna cu Bebe Rexha, piesa “Chain My Heart”

In timp ce hitul “Your Love (9PM) ocupa primele locuri in topurile muzicale din intreaga Europa, Topic lanseaza alaturi de Bebe Rexha piesa “Chain My Heart”. Doi artisti cu milioane de piese vandute la nivel mondial si cu un stil muzical diferit fata de ceilalti artisti coloabreaza pentru a crea hit-ul verii.

Piesa este produsa in stilul autentic al lui Topic, sub-genul muzical “melancholic dance music”, oferind ascultatorului atat momente emotionale, cat si impulsul de a dansa. Bebe Rexha a declarat, ca piesa este despre a gasi ceva, ce iti captiveaza cu adevarat inima si nu mai vrei sa mai renunti la acel lucru. Ea a mai relatat, faptul ca i-a facut mare placere sa lucreze cu Topic si ca abia asteapta ca toti fanii sa asculte noua piesa.

Albumul de debut al lui Bebe Rexha, “Expectations”, a fost lansat in anul 2018 si este certificate cu discul de platina in SUA. Piesele “I’m a Mess” si “Meant to Be” au fost hit-uri globale, “Meant to Be” ramanand pe primul loc in Billboard Hot Country Songs pentru 50 de saptamani, record absolut pentru o cantareata. Bebe Rexha a fost nominalizata pentru Grammy la categoria Best Country Duo/Group Performance in 2019, dar si pentru Best New Artist. Pana acum, ea a acumulat peste 4 miliarde de vizualizari pe YouTube si peste 12 miliarde stream-uri pe platformele de streaming.

Topic a ajuns pe primul loc pe iTunes, Shazam, dar si in alte topuri. Doar piesa “Breaking Me”, impreuna cu A7S, a acumulat peste 1 miliard de stream-uri pe toate platformele. Producatorul a primit 28 de certificari cu discuri de aur si de platina in mai multe tari din lume, iar la Billboard Music Award 2021 a fost finalist cu “Breaking Me” la categoria top dance/electronic song. Inainte, a mai fost nominalizat si la the MTV Europe Music Awards 2016, Teen Choice Awards 2018, cat si la galele radio-urilor din Europa, Los40 din Spania, 1 Live Krone din Germania si Fun Radio din Franta.

Topic a declarat ca a ales-o pe Bebe Rexha, pentru ca piesa avea nevoie de o femeie cu o voce puternica, iar Bebe a fost primul artist care i-a venit in minte.

Cu ritmul dansant și vocea catchy, piesa are un build-up continuu, iar punctul culminant este in timpul refrenului. “Boom boom boom” va ramane, cu siguranta, o perioada de timp in mintea ascultatorului, fiind o piesa ce va fi cu siguranta pe repeat.

Păreri?

Jax Jones X Bebe Rexha lansează videoclipul piesei „Harder”

După ce ne-au oferit o nouă perspectivă asupra relațiilor prin lansarea single-ului „Harder”, Jax Jones și Bebe Rexha aduc piesa la viață printr-un material video produs de Sophie Muller (Beyonce, Kylie Minogue, Coldplay, Pink).

Videoclipul piesei „Harder” evocă un aer comic, jucăuș, dar și nostalgic, care ne duce cu gândul la secvențe desprinse din filmele vechi. Povestea miresei rebele se conturează perfect urmând profilul lui Bebe, iar chimia dintre personaje este mai mult decât evidentă.

„Harder” promovează un mesaj puternic, care, printr-un limbaj ludic, dar onest, reușește să activeze orice mecanism interior, ce asigură buna funcționare a sistemului nostru afectiv, generând simultan și creșterea vădită a stimei de sine.

„Eu și Camille avem o relație incredibilă și fiecare ne-am bucurat mult de succes. și – așa că, să îmi unesc forțele cu ea și cu Steve Mac (alături de care îmi doream enorm să lucrez) a fost o mare oportunitate de a încerca ceva diferit, de a-mi flexa toți mușchii pentru a crea muzică pop. Colaborarea cu Bebe Rexha a fost cireașa de pe tort. Este atât de cunoscută și se află abia la începutul carierei. este o piesă pentru nopțile petrecute în club, pe când este o piesă care îți va oferi un vibe bun pe întreaga durată a zilei”, declară Jax Jones.

Vara lui 2019 a fost și se anunță a fi în continuare un moment destul de aglomerat pentru Jax Jones, care, după ce a terminat cu show-urile în Ibiza, începe deja să presteze în cadrul celor mai mari festivaluri muzicale din lume.

Păreri?

Jax Jones X Bebe Rexha lansează single-ul „Harder”

La puțin timp după lansarea single-ului „One Touch” feat. Jess Glynne, Jax Jones, renumitul DJ & producător, nominalizat de două ori la premiile BRIT, lansează „Harder”, o colaborare incendiară cu Bebe Rexha.
Versurile ce însoțesc piesa aduc cu sine o notă jucăușă, dar și puțin acidă, fiind expresia clară a semnăturii lui Bebe Rexha. Împreună cu ritmul molipsitor și producția impecabilă susținute de Jax Jones, „Harder” are toate datele necesare pentru a deveni una dintre cele mai ascultate piese ale acestei veri.
„Harder” promovează un mesaj puternic, care, printr-un limbaj ludic, dar onest, reușește să activeze orice mecanism interior, ce asigură buna funcționare a sistemului nostru afectiv, generând simultan și creșterea vădită a stimei de sine.
„Eu și Camille avem o relație incredibilă și fiecare ne-am bucurat mult de succes. și – așa că, să îmi unesc forțele cu ea și cu Steve Mac (alături de care îmi doream enorm să lucrez) a fost o mare oportunitate de a încerca ceva diferit, de a-mi flexa toți mușchii pentru a crea muzică pop. Colaborarea cu Bebe Rexha a fost cireașa de pe tort. Este atât de cunoscută și se află abia la începutul carierei. este o piesă pentru nopțile petrecute în club, pe când este o piesă care îți va oferi un vibe bun pe întreaga durată a zilei”, declară Jax Jones.
Vara lui 2019 a fost și se anunță a fi în continuare un moment destul de aglomerat pentru Jax Jones, care, după ce a terminat cu show-urile în Ibiza, începe deja să presteze în cadrul celor mai mari festivaluri muzicale din lume.

Păreri?

Milan lanseaza un super cover dupa “Bebe Rexha – I Got You”

Milan, artista care l-a demascat pe “Regele minciunilor”, lanseaza astazi o reinterpretare proprie a uneia dintre cele mai cunoscute piese ale momentului, “I Got You” de la Bebe Rexha .

La doar 16 ani, Milan este detinatoarea unei voci inconfundabile care, alaturi de o prezenta scenica aparte, au ajutat-o sa castige trofeul Mamaia Copiilor in 2012. Artista este prima absolventa a scolii “Stage Academy”, fiind incurajata de cantareata Lora.

Totodata, Milan face parte din proiectul “Generation Y”, ce pune in valoare tinerele talente si aduce o directie noua in industria muzicala.

“I Got You” este o piesa scrisa de Ben Berger, Lauren Christy, Jacob Kasher, Ryan McMahon, Ryan Rabin si Bleta Rexha, in timp ce de productie s-au ocupat Captain Cuts (cunoscuti si pentru colaborari cu The Chainsmokers, Tove Lo si Grouplove ). Lansata in luna octombrie a anului trecut de catre Bebe Rexha si Warner Music Group, piesa a reusit sa devina unul dintre hiturile inceputului de an, intrand in topurile din intreaga lume.

Legat de cover, Milan declara “Am ales o melodie de la Bebe Rexha pentru ca este una dintre artistele mele favorite. Imi inspira de fiecare data un aer fresh, un stil unic foarte fain, de care am ramas impresionata. Fiecare piesa lansata de ea este wow, dar este preferata mea”

Versiunea interpretata de Milan prezinta o abordare slow si indrazneata, ce pune timbrul tinerei in evidenta.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa ascultam impreuna coverul “I Got You”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!