Asher lansează piesa „Over You”

Asher este de partea îndrăgostiților… care sunt conștienți că și-au ales greșit persoana pe care să o adore. El lansează piesa „Over You”, în care surprinde sentimentele contradictorii pe care le trăiește oricine aflat în această ipostază.

„Mesajul piesei reprezintă antiteza sentimentelor prin care trecem toți atunci când nu mai vrem să continuăm să iubim, dar avem nevoie de persoana aceea specială. Ne frământăm și vrem să trecem peste, exact așa pățim. Din acest gen de situație a reieșit și piesa Over You, care sper să vă placă”, a declarat Asher.

Stanciu Aser, cunoscut cu numele de scenă Asher, este un DJ și compozitor din România. La 7 ani a început să studieze pianul la Liceul de Arte din Brașov, acolo unde și-a dat seama de înclinația pe care o avea către compoziție muzicală. Inițial, Asher a câștigat recunoastere internațională și zeci de milioane de vizualizări cu remixurile pentru piese precum Carla’s Dreams – „Aripile (Asher Remix)”, Ed Sheeran – „Shape Of You (Asher Remix)”, Luis Fonsi ft. Justin Bieber – „Despacito (Asher Remix)” și multe altele, consolidându-și comunitatea creată pe canalul lui de YouTube.
Asher iubește să mixeze piese și sounduri vechi sau linii vocale noi cu stilul său de producție Deep House, Tropical House. Până acum, Asher a mai lansat trei piese originale, „Last Night”, împreună cu Pascal Junior, „Tell Me Why” și „Forever”.

Păreri?

Asher lansează piesa „Beautiful Lies”: o poveste despre vraja iubirii

Asher lansează piesa „Beautiful Lies”, o melodie care are un vibe de reverie, căruia i se alătură o voce pătrunzătoare.

„Beautiful Lies” vorbește despre amintirile care devin apăsătoare, vraja iubirii și obsesii. Devine din ce în ce mai greu să rupi vraja care învăluie melodia. E ca un vis din care nu e clar dacă personajul vrea să se trezească sau nu.

Până la urmă, totul se încadrează într-un pattern: poveștile, minciunile și amintirile unei iubiri pe cale să se încheie, iar melodia scoate în evidență procesele prin care mintea încearcă să elibereze de trecut.

Asher (Așer Stanciu) s-a născut la Brașov în 1988. A fost dintotdeauna pasionat de muzică, a început cursurile de pian la 7 ani la Școala de Muzică din Brașov – unde a și compus propriile creații muzicale. În ultimii ani, a făcut muzică și a lucrat ca DJ în mai multe cluburi din Predeal, Brașov, București. Anul 2011 a reprezentat o evoluție majoră în cariera lui Asher – e reușit să își facă un nume atât în industria muzicală românească cât și peste hotare. A colaborat cu mai mulți artiști, printre care George Hora, Kameloa, Raluka, Liviu Hodor, Mihai Trăistariu, Radio Killer, Nick Kamarera și mulți alții. Aparițiile lui sunt extrem de energice, iar remixurile lui au fost lăudate și apreciate de posturile de radio locale și internaționale.

Păreri?

Asher revine cu o nouă piesă și videoclip – “Forever”

Asher lansează un nou videoclip cu un mesaj pentru inimi: „Forever” este noua sa piesă care spune că a crede în dragoste este tot ceea ce contează. Indiferent că este împărtășită, așteptată, mult visată sau pierdută, indiferent de etapele prin care trece, dragostea poate însemna eternitate („forever”).

Piesa a fost compusă și produsă de către Asher (mix, master, versuri și linie Stanciu Aser, cu voce de studio).

„Mesajul piesei este că a crede în dragoste este tot ceea ce contează”, subliniază Asher. „Dragostea așteptată, dragostea pierdută și dragostea regăsită, toate sunt etape ce nu ne lasă indiferenți, ce ne fac pe noi toți să trăim intens. Dragostea poate însemna eternitate atunci când este trăită și simțită pe deplin, de aceea și numele piesei face o sinteza a acestei idei… pentru totdeauna (Forever)”, mai spune acesta.

Asher și-a dorit să sublinieze acest mesaj cât mai puternic și la nivel vizual, printr-un videoclip care să dubleze acest concept: „De multe ori se spune că există o parte în fiecare dintre noi ce ne împinge mereu spre adevăratele valori ale vieții. Din păcate, nu reușim mereu să urmăm această cale.

În videoclip, spiritul unei fete se trezește în timp ce corpul ei este în comă și devine martor al trecutului și prezentului ei, cu lucrurile rele și bune din viața sa. Acest spirit este prezent peste tot rugându-se pentru ca dragostea ei adevărată să se întoarcă pentru a continua o viață fizică ce merită trăită, deoarece dragostea este ceea ce ține spiritul în viață pentru totdeauna”, explică Asher.
Videoclipul pentru piesa „Forever” a fost filmat în colaborare cu Zoran Zonde, film maker din Macedonia, cel care a și conceput scenariul pentru această poveste.

Stanciu Aser, cunoscut sub numele de artistic Asher, este un DJ și compozitor din România. La 7 ani începe să studieze pianul la Liceul De Arte din Brașov, acolo unde și-a dat seama de înclinația pe care o avea către compoziție muzicală. Inițial, Asher a câștigat recunoaștere internațională și zeci de milioane de vizualizări cu remixurile pentru piese precum Carla’s Dreams – „Aripile (Asher Remix)”, Ed Sheeran – “Shape Of You (Asher Remix)”, Luis Fonsi ft. Justin Bieber – Despacito (Asher Remix)” și multe altele, consolidându-și comunitatea creată pe canalul lui de YouTube. Asher iubește să includă piese și sound-uri vechi sau linii vocale noi cu stilul său de producție Deep House, Tropical House.

Până acum, Asher a mai lansat două piese originale, “Last Night” împreună cu Pascal Junior, dar și “Tell Me Why”. Asher continuă să compună remixuri și pregătește piese originale noi ce vor fi lansate curând.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu multă plăcere să urmărim împreună videoclipul piesei “Forever”, după care vă aștept cu părerile voastre. Enjoy!