Toate încasările American Independent Film Fest vor fi donate către Casa Share

În luna octombrie 2018, o știre despre Roxana, o elevă din Vaslui dintr-o familie cu cinci frați, stârnea un val de emoție în întreaga țară. Fetița de 9 ani își dorea să mănânce și ea ”biscuiți”, ”un piure cu carne, o salată” la fel ca ceilalți copii, ea fiind nevoită să meargă deseori flămândă la școală din cauza situației precare a familiei. Foarte mulți oameni au reacționat și i-au trimis alimente sau bani, iar Bogdan Tănasă, ieşeanul care coordonează proiectul umanitar Casa Share, a avut ideea să ofere familiei un ajutor mai durabil. În doar două săptămâni a construit o casă pentru familia Roxanei, cea de-a 19-a de când a pus bazele asociației Casa Share.
Continuând să susțină proiete umanitare, anul acesta, American Independent Film Festival donează toate încasările din bilete către CASA SHARE. Cumpăra un bilet la oricare dintre proiecțiile din festival și vei contribui la terminarea construcției Casa Share nr. 20 și la construcția unui Centru de Zi pentru educarea copiilor care provin din familii care trăiesc la limita subzistenței și cu posibilități financiare foarte reduse.
Unic în România, proiectul umanitar Casa Share a fost iniţiat în 2014. Sensibilizat de condițiile dificile în care trăiau mulți copii din satul său, și amintindu-și de copilăria grea pe care a avut-o în localitatea Popricani, ieșeanul și-a folosit propria pagină de Facebook pentru a-și mobiliza prietenii care i-au venit în ajutor cu bani sau cu un Share pe rețelele de socializare pentru ca mesajul să ajungă la cât mai mulți oameni. Share cu Share, până la mii se share-uri, Bogdan Tănasă a construit, până în prezent, 20 de case pentru familii nevoiașe. Casa Share adună astăzi o comunitate de peste 135.000 de mii de oameni care cred în cauza lui Bogdan, mii de voluntari din țară și din străinătate fiind implicați în proiect.

Bogdan Tănasă va fi prezent la proiecția filmului First Reformed de la Cinema Muzeul Țăranului, de sâmbătă, 13 aprilie, ora 20:00, pentru a vorbi publicului bucureștean despre proiectul său. Proiecția va fi urmată de un dialog live prin Skype cu regizorul Paul Schrader, un adevărat icon al cinemaului independent American.
Numele lui Paul Schrader, critic de film, scenarist si regizor american, va rămâne mereu legat în istoria cinematografului de Taxi Driver (1976), filmul cult regizat de Martin Scorsese, la care Schrader a fost scenarist. În această calitate a colaborat cu Martin Scorsese și pentru Raging Bull (1980), The Last Tempation of Christ (1988) şi Bringing Out the Dead (1999) dar și cu Brian De Palma pentru Obsession (1976) sau cu Peter Weir pentru The Mosquito Coast (1986). În domeniul criticii de film, Schrader s-a exprimat pe larg despre influențele sale în volumul Transcendental Style in Film. Ozu, Bresson, Dreyer (1972) – îmbogățind fiecare reeditare a cărții cu noi note despre curentele din cinematograful mondial actual. Ca regizor, a realizat filme precum American Gigolo (1980) sau Cat People (1982) însă co-producția cu Japonia Mishima: A Life in Four Chapters (1985) reprezintă, în viziunea multor critici, cel mai original film al său. După o perioadă în care a experimentat în diferite stiluri și a lucrat mai degrabă filme independente cu buget mic, Schrader s-a reîntors recent în atenția criticilor și a publicului cu puternicul First Reformed, un film pentru care a primit, spre finalul carierei, o primă nominalizate la premiile Oscar (pentru scenariu original). First Reformed este un film care explorează viața și moartea prin povestea reverendului Toller a cărui credință e pusă la încercare de un cuplu cu o problemă conjugală extremă.
Totodată, American Independent Film Festival continuă și seria proiecțiilor caritabile pentru copii din sistemul social sau care nu au ocazia să meargă la cinema. Duminică, pe 14 aprilie, va avea loc la Cinema PRO o proiecție dedicată acestora, organizată cu sprijinul asociațiilor Salvați Copiii, S.O.S. Satele Copiilor, Fundația Principesa Margareta, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie Sector 1, 4 și 6.

Biletele la proiecțiile din festival pot fi achiziționate prin Eventbook.ro. Programul complet al proiecțiilor este accesibil pe site-ul filmedefestival.ro. Informații despre bilete și achiziționarea lor sunt disponibile pe site: https://bit.ly/2FSuTS4

Personale care doresc să susţină proiectul Casa Share pot ajuta cumpărându-și bilete la festival sau prin donații la:

Trimite un SMS la numărul 8844 cu mesajul „CASA” sau fă o donație folosind datele de mai jos:
Tănasă Bogdan, Banca Raiffeisen, Iaşi, România, cod poştal 700049.
Cont IBAN în Lei: RO37 RZBR 0000 0600 0633 4312
Cont Iban în EURO: RO29 RZBR 0000 0600 0357 8104
Cod Swift: RZBR, COD Bic: ROBU la ambele conturi.
PayPal: bogdantanasa75@yahoo.com.
Mai multe informații despre proiectul Casa Share: facebook.com/casashareromania/

Vă invit cu drag!

CONCURS: Scrie un Scenariu pentru Sebastian Stan | American Independent Film Fest

Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe organizează cu ocazia ediției a treia a American Independent Film Festival, care va avea loc în București, în perioada 12-18 aprilie 2019, concursul de scenarii intitulat: WRITE A SCREENPLAY FOR.

 

Până pe 26 martie 2019, scenariști de limbă română, experimentați sau începători, sunt așteptați să-și trimită propunerile la adresa: info@cinemascop.eu

 

Concursul de scenarii presupune scrierea unui outline pentru actorul american de origine română, Sebastian Stan.

 

Outline-urile pot fi scrise fie pentru filme de lungmetraj ficțiune, fie pentru o miniserie TV de 6 episoade.

 

Un juriu format din specialiști va analiza toate aplicațiile și va alege proiectele finaliste, pe 8 Aprilie 2019.

 

Autorii proiectelor finaliste sunt invitați să participe la un workshop de dezvoltare în perioada 10 – 17 aprilie 2019, la București, în timpul căruia proiectele lor vor fi dezvoltate cu consilierea unor script doctors.

 

Proiectele finaliștilor vor fi analizate de un panel de specialiși împreună cu Sebastian Stan, iar aceștia vor alege proiectele pe care le-ar vedea dezvoltate ca scenarii. Pe data de 18 aprilie 2019, vor fi anunțate public proiectele câștigătoare.

 

HBO Europe și Asociația Cinemascop vor susține dezvoltarea proiectelor alese până la faza de scenariu.

 

Regulamentul concursului și detalii pe: http://filmedefestival.ro/wsf/

 

Inițiat în 2017, American Independent Film Festival revine în 2019 cu cea de-a treia ediție și prezintă o selecție de  producții independente americane recente, lansate în circuitul marilor festivaluri din lume precum Sundance, Cannes, New York, Tribeca, Telluride, Toronto, Veneția, alături de secțiuni retrospective, proiecții și evenimente speciale.

Succes!