Actorii Alexandru Papadopol și Dorian Boguță, dar și regizorii Tudor Giurgiu, Iulia Rugină și Andrei Tănase vin la TIFF Oradea

Printre invitații celei de-a 6-a ediții TIFF Oradea se numără actori, regizori și protagoniști de film documentar care le propun orădenilor întâlniri la Teatrul de StatSala Transilvania, Filarmonica, Sinagoga Sion, dar și în Piața Unirii. Astfel, între 29 septembrie și 1 octombrie, spectatorii au ocazia să urmărească peste 30 de filme românești și internaționale și să îi întâlnească pe actorii Alexandru Papadopol, Dorian Boguță, pe regizorii Tudor Giurgiu, Iulia Rugină, Andrei Tănase, Carla Teaha și Cătălin Saizescu.

Sâmbătă, pe 30 septembrie, echipa unuia dintre cele mai așteptate filme românești ale anului – Libertate – va fi prezentă de la ora 19:00 la Teatrul de Stat Oradea pentru a urmări alături de spectatori producția inspirată de evenimentele petrecute la Sibiu în 1989. În sală vor fi regizorul Tudor Giurgiu, actorii Cătălin Herlo, Ionuț Caras, Ștefan Iancu, alături de actorii orădeni Răzvan Vicoveanu, Elvira Rîmbu și directorul de imagine Alex Sterian. Tot sâmbătă, după proiecția filmului Libertate, o parte din echipa filmului Încă două lozuri (r. Paul Negoescu) va sta de vorbă cu spectatorii, în cadrul proiecției în avanpremieră la Teatrul de Stat. Publicul îi va întâlni pe mult îndrăgiții actori, Alexandru Papadopol și Dorian Boguță.

De la ora 16.30, proiecția documentarului Cazul inginerului Ursu (r. Liviu Tofan, Șerban Georgescu) va fi urmată de o sesiune de Q&A în prezența fiului protagonistului, Andrei Ursu. Iar de la ora 20:00, în Piața Unirii, proiecția filmului Visul va fi urmată de o întâlnire cu regizorul Cătălin Saizescu, actorii Georgiana Saizescu și Gloria Găitan, cât și cu Serghei Mizil.

La Sala Transilvania echipa documentarului Playback, formată din regizoarea Iulia Rugină și legendarul DJ al anilor ’80, Sorin Lupașcu, vor întâmpina publicul după proiecția filmului despre paradisul pierdut al discotecii Ring din Costineşti. Noutatea din programul acestui an este petrecerea cu aceeași temă pe care o propun organizatorii, alături de DJ Sorin Lupașcu, pentru o seară retro-disco pe sunetul vinilurilor. Playback Party va redeschide, doar pentru o seară, o locație unică din Oradea, fostul restaurant Butoiul de Aur, din inima orașului. Biletele pot fi achiziționate pe oradea.tiff.ro și prin platforma Eventbook.

Duminică, programul de filme și întâlniri îl aduce pe regizorul Andrei Tănase la proiecția filmului Tigru, pentru care a obținut Premiul pentru Debut la TIFF 2023. Filmul va fi proiectat la Teatrul de Stat, de la ora 16:00, iar regizoarea documentarului De ce mă cheamă Nora când cerul meu e seninCarla Teaha, va fi prezentă începând cu ora 15, la Sala Transilvania.

Programul complet al celor 3  zile de festival poate fi descoperit pe oradea.tiff.ro si pe pagina de Facebook a Festivalului.

Proiecțiile din Piața Unirii au acces gratuit în limita locurilor disponibile.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Actorii Alexandru Papadopol și Paul Ipate, dar și sportivul Tibi Ușeriu vin la TIFF Sibiu

Printre invitații celei de-a 17-a ediții TIFF Sibiu se numără actori, regizori și protagoniști de film documentar care le propun sibienilor întâlniri în sălile de la CineGold, dar și în Piața Mare. Astfel, între 7 și 10 septembrie, spectatorii au ocazia să urmărească peste 20 de filme românești și internaționale și să îi întâlnească pe actorii Alexandru PapadopolPaul Ipate, pe regizorii Tudor Giurgiu și Andrei Tănase, dar și pe ultramaratonistul Tibi Ușeriu, protagonist al unui documentar pentru copii care va fi proiectat în festival.

În prima zi de festival, joi, 7 septembrie, echipa unuia dintre cele mai așteptate filme românești ale anului – Libertate – va fi prezentă de la ora 19:45 la CineGold pentru a urmări alături de spectatori producția inspirată de evenimentele petrecute la Sibiu în 1989. În sală vor fi regizorul Tudor Giurgiu, actorii Alex CalangiuCătălin Herlo, Ionuț Caras, Ștefan Iancu, alături de actorii sibieni Adrian Matioc, Horia Fedorca, Mihai Coman, Viorel Rață, Marius Trudeanu, Ali Deac.

Vineri, 8 septembrie, în Piața Mare, după proiecția comediei moldovenești Carbon de la ora 21:00, producătorul executiv Marin Cumatrenco va sta de vorbă cu spectatorii.

Sâmbătă programul de filme și întâlniri este plin: îndrăgitul actor Alexandru Papadopol va fi în Piața Mare pentru proiecția comediei Încă două lozuri (r. Paul Negoescu). La CineGold, sportivul Tibi Ușeriu îi așteaptă pe cei mici la proiecția documentarului educativ David (r. Radu Muntean) al cărui protagonist este, iar actorul Paul Ipate și regizorul Andrei Tănase dau întâlnire publicului la filmul Tigru.

În ultima zi de festival, duminică, 10 septembrie, melomanii îl pot cunoaște pe regizorul Cornel Mihalache, realizatorul documentarului Phoenix. Har / Jar, despre legendara formație românească. Alături de el vor fi jurnalista Claudia Duca și cercetătorul Andrei Galița.

Programul complet al celor patru zile de festival poate fi descoperit pe sibiu.tiff.ro si pe pagina de Facebook a Festivalului.

Proiecțiile din Piața Mare, dar și proiecțiile dedicate copiilor au acces gratuit.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol au cântat pe scenă la UNTOLD împreună cu Mario Fresh și RENVTO

Mario Fresh și RENVTO au cântat hit-ul “Ce seară minunată”, compus special pentru comedia Încă Două Lozuri care ajunge în cinematografe pe 27 octombrie

Scena a rămas în beznă timp de câteva secunde

Mario Fresh și RENVTO au interpretat în premieră, pe 5 august, pe scena Retro de la Untold piesa “Ce seară minunată”, compusă special pentru comedia Încă Două Lozuri. Alături de ei, pe scenă au urcat și actorii Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol, care au propria strofă înregistrată – o premieră în industrie. Sute de fani au savurat momentul de la Untold. Piesa “Ce seară minunată”, va fi lansată oficial în luna septembrie și va avea și un videoclip. Cea mai așteptată comedie a toamnei, regizată de Paul Negoescu, ajunge în cinematografele din toată țara pe 27 octombrie.

Dragoș Bucur și Dorian Boguta, cântă o strofă din piesa “Ce seară minunată”

Ideea colaborării cu Mario Fresh și RENVTO a venit natural, cei doi fiind unii dintre cei mai în vogă artiști ai momentului. Deși nu este prima dată când artiști români fac piese pentru filme românești, de data aceasta ineditul constă în faptul că, actorii principali din comedia Încă Două Lozuri, Dragoș Bucur și Dorian Boguta au intrat în studio și au înregistrat o strofă din piesă. A fost o experiență inedită atât pentru actori, cât și pentru artiști, să lucreze cot la cot în studio pentru crearea piesei.

“Relația mea cu cântatul este una foarte tensionată, dar într-un final Mario a reușit să scoată ceva din mine care să fie cât de cât ascultabil. Când am cântat odată la karaoke, lumea a ieșit brusc la fumat. Dar cu ajutorul lui Mario și RENVTO am reușit, zic, să-i fac pe oameni să nu plece iar”, a povestit Dorian Boguță.

“Propunerea a venit că o surpriză atât pentru mine, cât și pentru RENVTO. Am acceptat din start întreaga idee de a face parte din proiectul “Încă Două lozuri”. Piesa a fost o provocare pentru noi, pentru că vorbim despre un hit adevărat. Ne bucurăm că am reușit să creăm o piesă de actualitate, dar cu un refren atât de cunoscut. Sperăm că piesă să ajungă cât mai aproape de oameni și fiecare să se bucure de ea că și când ar asculta-o pentru prima dată”, a declarat Mario Fresh.

”Îmi plac provocările. Îmi place să îmi întrec mie așteptările. Ca artist, mereu îți dorești să evoluezi și să adaugi noi lucruri la portofoliu și clar unul din aceste lucruri a fost să îmi aud piesa într-un film. Am apreciat faptul că întreaga producție s-a gândit la noi pentru această colaborare. Nu poate decât să mă bucure faptul că muzică noastră este apreciată de oameni”, a adăugat RENVTO.

Momentul de pe scena Retro UNTOLD, introdus de Andreea Esca

Filmul Încă Două Lozuri a fost promovat intens în toate cele 4 zile de festival Untold. Acesta a avut un colț dedicat, unde fanii filmului și-au putut face poze. N-au lipsit nici celebrele Dacii, care au stârnit celebra discuție din primul film Două Lozuri “Ce culoare are mașina? Albă sau Neagră”. Așa că la standul Încă Două Lozuri au fost două Dacii, una albă, una neagră – din 1973, respectiv 1980 – oferite de asociația Young Famous. Tot acolo, fanii filmului au putut să îi întâlnească pe actori. Momentul culminant a fost pe 5 august, la scena Retro Untold, la lansarea piesei “Ce seară minunată”. Momentul intrării pe scenă a fost introdus de Andreea Esca. Mario a fost susținut din culise de iubita lui, Alexia Eram. Fanii i-au aplaudat minute în șir.

 

“Să fii pe scenă la Untold este ireal, mai ales pentru un actor care nu cântă! E ca și cum aș fi fost într-un univers paralel, în care există un Dragoș aburit, capabil să scoată câteva note muzicale corecte. Merci, Mario! Aș zice că este o piesă care unește generații, exact cum este filmul Încă Două Lozuri. Energia și vibe-ul tinereții cu care vine Mario Fresh, combinate cu balansul experimentat al vârstei 40+” a declarat Dragoș Bucur.

“Ca actor de teatru de multe ori auzi o indicație regizorală, “încearcă să ieși pe scenă că și cum ieși ultima dată”. Pe scenă de la Untold chiar asta am simțit și am înțeles perfect acea indicație de mai sus. A fost extrem de intens, vibrant, cu foarte multă energie și bineînțeles cu o legătură emoțională cu publicul, care cânta cu noi iar cei din față se întindeau spre noi ca înspre niște salvatori, chiar dacă noi eram niște profani ai cântatului. A fost tare mișto”, a declarat Dorian Boguță.

Scena Retro a rămas în beznă timp de câteva secunde

În timp ce Mario Fresh, RENVTO și cei trei actori cântau pe scena, au avut parte de un moment de suspans. Luminile scenei s-au oprit brusc, spre nedumerirea fanilor. Dar nu a fost o eroare tehnică, iar răspunsul îl vor putea afla în cadrul filmului Încă Două Lozuri.

Piesa “Ce seară minunată” a lui Mario Fresh și RENVTO, va fi lansată oficial în luna septembrie și se va auzi și pe radio. În acest moment se lucrează și la un videoclip care va conține imagini filmate la UNTOLD. Piesa se va auzi apoi și când comedia Încă Două Lozuri va ajunge în cinematografele din toată țara, pe 27 Octombrie.

Păreri?

Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol deschid porțile pentru înscrierile la cursurile Actoriedefilm.ro!

·                     Noii cursanți pot avea șansa să facă parte din distribuția continuării comediei „Două lozuri”

În perioada 15 noiembrie 2021 – 15 mai 2022, Actoriedefilm.ro susține în colaborare cu Studioul 2DB Film un nou atelier dedicat actoriei de film. Cursurile școlii Actoriedefilm.ro sunt pentru toți cei pasionați de actorie și care cred că au ceva de oferit marelui ecran, fie că sunt actori profesioniști, amatori sau începători, tineri sau bătrâni, slabi sau mai plinuți, frumoși sau mai puțin frumoși. Cursurile vor dura 6 luni, cu o frecvență de două ori pe săptămână, iar la final cei prezenți vor avea ocazia să ia parte la un casting realizat de regizorul Paul Negoescu. Și astfel să joace în continuarea filmului „Două lozuri”, care se va filma în toamna anului 2022.

Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol, cei trei actori care i-au interpretat pe Sile, Dinel și Pompiliu în căutarea frenetică și hilară a biletului de loterie pierdut, promit că umorul de situație, comicul dialogurilor și, desigur, o poveste la fel de captivantă vor fi din nou la ele acasă, pe marele ecran. „A durat 5 ani să ne urnim, dar acum am hotărât cu toții că este momentul potrivit pentru începerea acestui nou proiect. Știm că așteptările spectatorilor sunt foarte mari, având în vedere succesul primei părți, dar odată luată decizia nimic nu ne va mai opri să facem o nouă comedie de calitate“, declară Alexandru Papadopol. „În ultimii 5 ani mi s-au adresat aceleași două întrebări: <Ce culoare are mașina?> și <Când o să apară Două lozuri 2?> Acum pot răspunde: <Culoarea mașinii este albă, iar Două lozuri 2 se va filma anul viitor“, adaugă Dorian Boguță. La rândul său, Dragoș Bucur spune că „povestea celor trei personaje există, noi suntem pregătiți, mai lipsesc doar noii cursanți și un nume genial pentru film! Așteptăm propuneri din partea fanilor:)!“.

Mai multe informații despre înscrieri și cursuri sunt disponibile pe site-ul www.actoriedefilm.ro.

Filmul „Două lozuri” este unul dintre cele mai iubite filme românești din ultimii ani, a fost selecționat în festivaluri de film din toată lumea (Zurich, Shanghai, Salonic, Namur, Hong Kong, Beijing, Calcutta, Minneapolis, São Paolo, Monte Carlo etc) și a câștigat premiile „Best Comedy Feature” la Fort Lauderdale International Film Festival din Statele Unite ale Americii, „Premiul publicului” la Premiile Gopo, „Premiul juriului – Best Film” la Monte-Carlo Comedy Film Festival, Mențiune specială „International Feature Film” la Zurich Film Festival, împreună cu 10 nominalizări la Beijing International Film Festival, Premiile Gopo, Namur International Festival of French-Speaking Film, São Paulo International Film Festival, Transilvania International Film Festival (TIFF) și Zurich Film Festival.De asemenea, a beneficiat de cronici excelente în cele mai prestigioase ziare și reviste de film precum „Variety”, „Hollywood Reporter” sau „New York Times” unde a fost nominalizat la Critic’s Pick (alegerea săptămânii), iar revista Slant Magazine l-a adăugat în topul celor mai bune filme distribuite în S.U.A. în 2021.

Păreri?

Invitați speciali la Noaptea Albă a Filmului Românesc

Pe 16 septembrie, la Noaptea Albă a Filmului Românesc, spectatorii din București vor avea ocazia să-i întâlnească pe regizorii și actorii câtorva dintre filmele din program și să discute despre filmele lor. Printre invitații speciali ai evenimentului se numără actorii Dragoș Bucur, Alexandru Papadopol, Dorian Boguță, Bogdan Dumitrache, Alina Grigore, regizorii Andrei Cohn și Nicolae Constantin Tănase, criticul de film Irina Margareta Nistor.

Într-o singură noapte, în 10 locații din Capitală, vor fi proiectate nu mai puțin de 40 de filme de ficțiune și documentare de lung și scurt metraj, în proiecții speciale sau în avanpremieră. Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Centrul Cultural Casa Artelor, Parcul Titan – Parcul Artelor, Parcul Crângași, J’ai Bistrot, Deschis Gastrobar, Unteatru, Make a Point și Clubul de Educație Alternativă (Ferentari).

La prima proiecție cu public din Capitală a filmului Două lozuri (r. Paul Negoescu), Dragoș Bucur, Alexandru Papadopol, Dorian Boguță, alături de directorul de imagine Ana Drăghici, vor povesti despre aventura de-a filma comedia inspirată de o nuvelă a lui I.L. Caragiale. Actorii vor sta de vorbă cu publicul după proiecția de la 23.00, la Cinema Elvire Popesco. Două lozuri intră în cinematografele din România pe 7 octombrie.

La Cinema Muzeul Țăranului Român – Studio Horia Bernea, după proiecția de la 20.30, actorii Bogdan Dumitrache și Ana Ciontea vor vorbi despre lucrul la Sieranevada, în regia lui Cristi Puiu, propunerea României la Oscar. În aceeași sală, după miezul nopții, despre culisele filmărilor la provocatorul Ilegitim (r. Adrian Sitaru), care abordează o temă controversată, cea a incestului, vor povesti protagoniștii Alina Grigore și Robi Urs.

Criticul de film Irina Margareta Nistor va rememora epoca în care dubla videocasete cu filme americane, vizionate pe ascuns de milioane de români, după documentarul Chuck Norris vs. Communism (Centrul Cultural Casa Artelor, 21.00). În aceeași locație, un alt invitat special al serii va fi Andrei Cohn, regizorul filmului Acasă la tata.

Pentru prima dată, Noaptea Albă a Filmului Românesc ajunge în Ferentari, la Clubul de Educație Alternativă (CEA), un spațiu deschis pentru copiii din zonele de tip ghetou. Filmele se vor proiecta simultan la Școala 136 și Școala 147 din Ferentari, iar la Școala 147 publicul va avea ocazia de a discuta cu cineaștii invitați la proiecții.

Regizorii Mihai Dragolea și Radu Mocanu vor povesti despre personajul din documentarul Roboțelul de aur, Steluța Duță, o boxeriță de 32 de ani, multiplă campioană, care luptă pentru ceva ce n-a avut niciodată: o casă. Iar unul dintre cele mai bune debuturi din ultimul an, un film viu și strident despre lumea liceenilor de azi, Lumea e mea, va fi prezentat pentru spectatorii din Ferentari de regizorul Nicolae Constantin Tănase și de cele trei actrițe, Ana Maria Guran, Oana Rusu și Ana Vătămanu, după proiecția de la 21.30.

16 povești scurte din selecția TIFF se pot savura în J’ai Bistrot și Deschis Gastrobar. Teatrul Unteatru va găzdui un program de scurtmetraje de Ovidiu Bose Paștina, comemorat la 10 ani de la dispariție, și proiecțiile tribut in memoriam Radu Beligan, Marin Moraru și Mircea Albulescu: După-amiaza unui torționar (r. Lucian Pintilie, 2001), Operațiunea Monstrul (r. Manole Marcus, 1976) și La capătul liniei (r. Dinu Tănase, 1982).

Cei care vor să (re)vadă începuturile Noului Cinema Românesc au în program patru filme care împlinesc un deceniu de la lansare, în secțiunea 10 ani de la premieră, la Make a Point și Cinema Muzeul Țăranului: Hârtia va fi albastră (r. Radu Muntean), Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (r. Cătălin Mitulescu), A fost sau n-a fost? (r. Corneliu Porumboiu), Legături bolnăvicioase (r. Tudor Giurgiu).

Intrarea este liberă la toate proiecțiile.

Așadar, vă invit cu mare drag!

noaptea-alba-a-filmului-romanesc_program