ARIA, protejata ADDEI, cântă despre iubiri uitate în piesa de debut: „Dimineți și nopți”

ARIA debutează în muzică cu „Dimineți și nopți”, o piesă despre regăsire și demoni, așa cum declară tânăra artistă. ARIA, pe numele real Ana-Maria Ștefan, știe că doar muzica îi aduce satisfacție, iar după mulți ani în care aceasta a compus piese pentru artiști mari din România, ea își dorește să ajungă la inimile oamenilor chiar cu melodiile sale.

Tânăra artistă născută în București, a început să meargă pe drumul muzicii încă de la o vârstă fragedă, participând la diverse concursuri și competiții de voce. După terminarea liceului, ARIA a avut un singur gând în minte: trebuie să facă muzică. Iar acum visul ei s-a materializat în realitate, totul cu ajutorul ADDEI, care i-a fost un mentor.

„Nu m-am gândit niciun moment că drumul meu în muzică va începe cu o piesă atât de fragilă, una atât de sinceră, însă mă bucur. Mă bucur în primul rând de toată susținerea și ajutorul din partea echipei Baladda Records din care fac și eu parte, dar îi mulțumesc în special ADDEI. «Dimineți și nopți» este despre demonii iubirii care stau la pândă încontinuu pentru a-ți reaminti că trebuie să uiți tot ce a durut în timpul unei relații. Sper ca această melodie să ajungă exact acolo unde trebuie, să străpungă inimi și apoi să le vindece. Eu sunt ARIA și aceasta e povestea mea, îmi doresc să o ascultați și dimineața și noaptea”, declară artista în vârstă de doar 23 de ani.

Piesa „Dimineți și nopți” a fost produsă la Baladda Records și lansată în colaborare cu Cat Music. Versurile au fost compuse de ARIA, iar la muzică a fost ajutată de ADDA și Theo. Producția muzicală a fost realizată de Theo și de ProducăDoru, piesa fiind în final armonizată de chitara înregistrată de Costin Dănăilă. Clipul a fost realizat de Alex Nita, iar de concept și scenariu s-au ocupat Flavius Simion, ADDA și ARIA.

Păreri?

ADDA și marea câștigătoare a emisiunii X Factor 2020, Andrada Precup, te colindă „De Crăciun”

ADDA încheie anul cu o piesă sensibilă „De Crăciun”, alături de Andrada Precup, marea câștigătoare X Factor. Cele două artiste colaborează pentru prima oară, la scurt timp după finala concursului, chiar în prag de Sărbători.

În perioada lui Crăciun, magia ne cuprinde și ne aminteşte cu precădere de anii copilăriei, de emoţia aşteptării împodobirii bradului, de clipa la care visăm să-l întâlnim pe Moş Crăciun. Și cum poți să descrii cel mai bine ce simți, dacă nu printr-o piesă ce atinge inima? Compusă de către ADDA alături de Mihai Mititescu, ProducaDoru și Andrada Precup, „De Crăciun” este o declarație pură de iubire pusă pe note muzicale pentru părinți, bunici, iubiți, dar și pentru toate persoanele care au avut și au un rol important în viața noastră. „Când doar iubirea va conta să ne oferim tot ce e bun” sunt versurile ce îndeamnă oamenii să își deschidă sufletul și să primească iubirea în viața lor.

În septembrie 2019, ADDA a lansat intro-ul ce anunța primul album din carieră: „Artă, Viață și Iubire”. Au urmat apoi „Ce am cu tine”, „Cum doare o inimă”, „A fost odată ca-n povești”, „Răsărit”, „Plâng în hohote”, „Grădina”, „Dacă”, „Lacrimi”, „Femei”, „Fals”, „Stelele” și „Prieteni buni”. În iunie, ADDA a lansat alături de Smiley „Sâmbătă Seara”, un single fresh, cu parfum de vară, iz de distracție și multă pasiune ce a ocupat primele poziții în Trending-ul de pe YouTube, iar recent a lansat piesa „Nu mi-e frică”, un manifest muzical dedicat tuturor celor care aleg să se piardă pe ei pentru a putea fi acceptați de societate. Albumul „Artă, Viață și Iubire” este disponibil atât în librăriile Cărturesti și magazinul Muzica, cât și online pe www.emag.ro și www.carturesti.ro.

La doar 16 ani, Andrada Precup a adus pe scena de la X Factor emoție, bucurie și lacrimi. Tânăra artistă a reușit să cucerească o țară întreagă cu timbul ei special, dar și cu pasiunea sa pentru muzică, iar aceste lucruri i-au adus premiul, fiind marea câștigătoare a sezonului 9. Andrada Precup a făcut parte din echipa lui Ștefan Bănică Jr., iar în cadrul finalei a surprins publicul alături de celebrul compozitor român Adrian Daminescu. În urmă cu cinci ani, ea participa la concursul „Românii au talent”, unde a interpretat piesa „Memories” a lui Nicole Cherry.

Păreri?

ADDA este pregătită să mărturisească: „Nu mi-e frică”

Povestea a început în munți, în tabăra de creație Baladda Records, alături de echipa sa și oameni dragi. Acolo a prins viață „Nu mi-e frică”, cea mai nouă piesă pe care ADDA o lansează, un manifest muzical dedicat tuturor celor care aleg să se piardă pe ei pentru a putea fi acceptați de societate. „Piesa asta a fost scrisă în tabăra de creație Baladda Records, în vârful muntelui. Eram gașcă mare în studio și am avut mare vibe. M-a luat valul și am început să scriu fară oprire ceea ce am simțit. Mi-am cântat oful”, povestește artista.

„Nu mi-e frică” reprezintă un statement al ADDEI, despre puterea fiecăruia de a fi așa cum își dorește, indiferent de principiile și valorile sociale impuse. Prin acest single ADDA vrea să dărâme barierele formate și să arate lumii că autenticitatea este ceea ce te definește ca om. Într-o lume în care eticheta în societate îți este pusă prin felul în care arăți sau te comporți, artista cântă despre curaj și asumare.

„Este o piesă foarte sinceră și asumată, despre lupta pe care o duci cu părerile celorlalți despre tine. Este despre toate vocile care atacă indiferent de situație. Despre oamenii care se cred superiori și fară greșeli. Despre «icoane și sfinți» – așa cum îmi place mie să le spun. De multe ori întoarcem celălalt obraz, dar uneori trebuie să ripostăm și să ne apărăm dreptul la libertate! Să fim noi înșine fără să ne pese de judecata celorlalți, care nu sunt cu nimic mai buni. Sunt, poate, chiar mai răi, dar știu să o joace foarte bine. E o piesă pentru cei care au curaj să fie autentici, sinceri și reali! Haters gonna hate! Fakers gonna fake! Hai să fim reali și DIFERIȚI! Asta este de fapt frumusețea!”, mărturisește ADDA, artista care recent a lansat primul album din carieră.

O coproducție Cat Music și Baladda Records, „Nu mi-e frică” este compusă de către artistă alături de Robert Toma, ProducăDoru și Theo Costache și este însoțită de un videoclip bold, în regia lui Sega.

În septembrie 2019, ADDA a lansat intro-ul ce anunța primul album din carieră: „Artă, Viață și Iubire”. Au urmat apoi „Ce am cu tine”, „Cum doare o inimă”, „A fost odată ca-n povești”, „Răsărit”, „Plâng în hohote”, „Grădina”, „Dacă”, „Lacrimi”,  „Femei”,  „Fals”, „Stelele” și „Prieteni buni”. În iunie, ADDA a lansat alături de Smiley „Sâmbătă Seara”, un single fresh, cu parfum de vară, iz de distracție și multă pasiune ce a ocupat primele poziții în Trending-ul de pe YouTube.

Păreri?

ADDA începe cursa „Te Cunosc De Undeva”

ADDA a acceptat provocarea transformărilor și a decis să participe în cadrul celui de-al 15-lea sezon „Te Cunosc De Undeva”.
Premiera noului sezon „Te Cunosc De Undeva” are loc sâmbătă, 12 septembrie de la ora 20:00, iar ADDA va cunoaște și va interpreta personajele pe care ruleta le alege și care de multe ori i-a pus pe concurenți în ipostaze mai puțin confortabile.

„«Te Cunosc De Undeva» e o provocare frumoasă în care o să renunț la tot ce înseamnă ADDA Baladda și o să intru în pielea altor artiști. O să mă distrez copios, dar cu siguranță o să mă și stresez un pic când o să am personaje grele. E încă o experiență de bifat! Abia aștept să vedeți”, declară artista.

Alături de ADDA îi vom vedea în cel de-al 15 lea sezon pe Monica Anghel alături de Marcel Pavel, pe Romică Ţociu alături de Adriana Trandafir, pe Liviu Vârciu alături de Andrei Ștefănescu, dar și pe Cătălina Grama (Jojo), Ami, Tavi Clonda şi Toto Dumitrescu.
În toamna anului trecut, ADDA a lansat intro-ul ce anunța primul album din carieră: „Artă, Viață și Iubire”. Au urmat apoi „Ce am cu tine”, „Cum doare o inimă”, „A fost odată ca-n povești”, „Răsărit”, „Plâng în hohote”, „Grădina”, „Dacă”, „Lacrimi”, o piesă inspirată din povestea nebună de dragoste pe care ADDA o trăiește alături de soțul ei, „Femei”, un statement muzical dedicat femeilor, „Fals”, o piesă despre „granița fină” dintre prietenie și minciună, „Stelele”, o piesă pentru cei cu inimi frânte și „Prieteni buni”, un single despre un alt fel de prieteni. În iunie ADDA încheie albumul cu cel de-al 12 lea single, o colaborare de succes cu Smiley pentru „Sâmbătă seara”, un single fresh, cu parfum de vară, iz de distracție și multă pasiune ce a adunat peste opt milioane de vizualizări pe canalul de YouTube al artistei.

Păreri?

ADDA colaborează pentru prima oară cu Smiley și lansează „Sâmbătă Seara”

ADDA dă startul la distracție și colaborează pentru prima oară cu Smiley. Cei doi artiști lansează „Sâmbătă Seara”, un single fresh, cu parfum de vară, iz de distracție și multă pasiune. Pentru că „Sâmbătă Seara” este cel mai bun moment să te destinzi, să faci toate lucrurile pe care ți le dorești și să îți petreci timpul cu persoana iubită, fără nicio presiune.

„«Sâmbătă Seara» e o piesă perfectă care se lansează acum după carantină. Pentru că este despre apropiere. E o piesă senzuală despre dragoste… Intensă și împărtășită… Foarte împărtășită. Îmi dă o stare de bine și sper să rezoneze cu oamenii care o vor asculta. Iar clipul este senzațional! Mă bucur că este o colaborare cu Smiley. Se potrivește perfect cu piesa și vibe-ul. Am lucrat foarte frumos împreună. Este un artist pe care îl apreciez și respect mult”, declară ADDA.

„«Sâmbătă Seara» este o piesă cu vibe de vară și de dans, o doză de optimism de care avem nevoie în acest moment, de weekenduri petrecute așa cum vrem noi sau de escapade la mare. Mă bucur că am colaborat cu ADDA și că am compus această piesă împreună, mai ales că este un artist talentat”, adaugă Smiley.

Compusă de către cei doi artiști alături de Șerban Cazan și Lucian Nagy, „Sâmbătă Seara” face parte din cele doisprezece piese ce formează albumul „Artă, Viață și Iubire”. Videoclipul regizat de către Alex Ceaușu te poartă într-o lume unde dragostea are rolul principal și surprinde relația tumultoasă între activitățile cotidiene și dorința de a transforma toate zilele în acea „Sâmbătă Seara”, ce nu are nevoie de prea multe cuvinte, ci doar de o privire.

În septembrie, ADDA a lansat intro-ul ce anunța primul album din carieră: „Artă, Viață și Iubire”. Au urmat apoi „Ce am cu tine”, „Cum doare o inimă”, „A fost odată ca-n povești”, „Răsărit”, „Plâng în hohote”, „Grădina”, „Dacă”, „Lacrimi”, o piesă inspirată din povestea nebună de dragoste pe care ADDA o trăiește alături de soțul ei, „Femei”, un statement muzical dedicat femeilor, „Fals”, o piesă despre „granița fină” dintre prietenie și minciună, „Stelele”, o piesă pentru cei cu inimi frânte și „Prieteni buni”, un single despre un alt fel de prieteni.

Păreri?

ADDA lansează „Stelele”

ADDA lansează „Stelele”, o piesă dedicată celor care au suferit sau suferă din dragoste. Scrisă și interpretată în stilul unic al ADDEI, „Stelele” este un single sincer și emoționant, ce împărtășește povestea unui îndrăgostit care simte atunci când iubirea se risipește, iar dintr-o lume colorată totul devine gri.

„Am compus piesa «Stelele» de când suntem în autoizolare. Mă bucur că am avut inspirație. Am făcut o filmare la pian și am postat-o. În scurt timp am primit foarte multe mesaje să o lansez. Așa că de la distanță, m-am organizat cu gașca de la Baladda Records și am terminat piesa. Este o piesă sensibilă care sper să atingă oamenii și să le transmită energie frumoasă în perioada asta dificilă”, povestește artista.

Pentru linia melodică, ADDA a colaborat din nou cu ProducaDoru și Bogdan Marinescu.

În septembrie, artista a lansat intro-ul ce anunța primul album din carieră: „Artă, Viață și Iubire”. Au urmat apoi „Ce am cu tine”, „Cum doare o inimă”, „A fost odată ca-n povești”, „Răsărit”, „Plâng în hohote”, „Grădina”, „Dacă”, „Lacrimi”, o piesă inspirată din povestea nebună de dragoste pe care ADDA o trăiește alături de soțul ei, „Femei”, un statement muzical dedicat femeilor și „Fals”, o piesă despre „granița fină” dintre prietenie și minciună.

Păreri?

ADDA lansează „Fals”, o piesă despre „granița fină” dintre prietenie și minciună

ADDA lansează „Fals”, un single despre prietenie, onoare și falsitate. Piesa se va regăsi pe „Artă, viață și iubire”, album ce urmează să fie lansat în curând de către artistă. Textul și muzica sunt compuse de către ADDA, împreună cu ProducaDoru și Theo Costache, iar videoclipul este regizat de SAN.

„Piesa ‘Fals’ este a zecea de pe album. Este o piesă personală despre cei care credeam că îmi sunt prieteni, dar de fapt jucau un rol foarte bine”, mărturisește ADDA.

În septembrie, ADDA a lansat intro-ul ce anunța primul album din carieră: „Artă, Viață și Iubire”. Au urmat apoi „Ce am cu tine”, „Cum doare o inimă”, „A fost odată ca-n povești”, „Răsărit”, „Plâng în hohote”, „Grădina”, „Dacă”, „Lacrimi”, o piesă inspirată din povestea nebună de dragoste pe care artista o trăiește alături de soțul ei și „Suntem femei”, un statement muzical cu un mesaj sensibil, dar puternic, în care reciprocitatea și curajul sunt subiectul principal. Toate aceste piese sunt disponibile pe platformele digitale de streaming.

Păreri?

ADDA lansează „Suntem femei”, un statement muzical dedicat femeilor

ADDA lansează de ziua ei „Suntem femei”, un statement muzical cu un mesaj sensibil, dar puternic, în care reciprocitatea și curajul sunt subiectul principal. „Suntem femei” se va regăsi pe „Artă, viață și iubire”, album ce urmează să fie lansat în curând de către artistă.

„Piesa asta este despre și pentru femeile puternice. Care au voce! Care nu acceptă să fie considerate niște făpturi gingașe fără apărare și atât. E despre și pentru femeile cu atitudine care luptă pentru ele și care deși au răni adânci, pot iubi din nou. Este despre și pentru femeile care au nevoie de dragoste, nu de cadouri scumpe. E despre și pentru femeile care au căzut de 10 ori și s-au ridicat de 11″, declară ADDA.

Linia melodică și versurile sunt compuse de către ADDA, muzica este creată de către ea împreună cu Georgian Idriceanu, iar single-ul este produs de către Georgian Idriceanu.

În septembrie, ADDA a lansat intro-ul ce anunța primul album din carieră: „Artă, Viață și Iubire”. Au urmat apoi „Ce am cu tine”, „Cum doare o inimă”, „A fost odată ca-n povești”, „Răsărit”, „Plâng în hohote”, „Grădina”, „Dacă” și “Lacrimi”, o piesă inspirată din povestea nebună de dragoste pe care artista o trăiește alături de soțul ei.

Păreri?

ADDA lansează „Lacrimi”, a opta piesă de pe albumul „Artă, Viață și Iubire”

ADDA lansează „Lacrimi”, a opta piesă de pe „Artă, Viață și Iubire”, album ce urmează să fie disponibil pe platformele digitale primăvara aceasta. Cu o poveste sensibilă, în care emoțiile și muzica împart același glas, single-ul pune în versuri o luptă plină de orgolii, din care dragostea iese mereu câștigătoare.

„Când am scris piesa “Lacrimi” m-am inspirat din povestea nebună de dragoste pe care o am cu Cătălin. În piesă am exagerat puțin situația. Este vorba despre un cuplu care se tachinează, se ceartă, se împacă doar ca să se certe din nou. Dar cei doi se iubesc nebunește și orice ar fi rămân împreună”, povestește ADDA.

Textul piesei este scris de către ADDA, iar muzica este compusă de către artistă și Alex Cotoi în studiourile Baladda Records. Regia videoclipului a fost realizată de SAN, conceptul clipului a fost gândit de ADDA împreună cu SAN, iar producția video a fost asigurată de Cătălin Rizea și Radu Șelaru.

În septembrie, ADDA a lansat intro-ul ce anunța primul album din carieră: „Artă, Viață și Iubire”. Au urmat apoi „Ce am cu tine”, „Cum doare o inimă”, „A fost odată ca-n povești”, „Răsărit” și „Plâng în hohote”, „Grădina” și „Dacă”, o piesă scrisă pentru soțul ei la scurt timp după ce acesta a cerut-o în căsătorie.

Păreri?

Finaliștii de la „Magic In 5″ au filmat primele lor videoclipuri alături de ADDA, Alex Velea și Vanotek

După aproape o săptămână de foc, apar și rezultatele de la „Magic In 5″, primul show de creație muzicală din România, care se desfășoară în online.

ADDA, Alex Velea și Vanotek, cei trei lideri de echipă din cadrul proiectului, au lucrat intens alături de concurenții lor pentru realizarea primelor piese pentru aceștia.

Pentru Maria, ADDA a compus „Pe ascuns”, pentru Denis, Alex Velea a compus single-ul „Vibe diferit”, iar pentru Stephen, Vanotek a lucrat la „Is This Love”. Pentru filmările clipului, cele trei echipe au avut timp o singură zi. Câștigătorul primei ediții „Magic In 5″ pleacă artist complet: cu piesă proprie și videoclip, plus un premiu în valoare de 5000 euro și posibilitatea încheierii unui contract cu Cat Music.

Deși aflat abia la prima ediție, „Magic In 5″ se diferențiază de celelalte talent show-uri de pe TV prin faptul că nu e doar un concurs de voci.

Show-ul este rezultatul unei idei dezvoltate de Andrei Șovan și ADDA, care, împreună cu Cătălin Rizea, soțul și managerul ADDEI, au pus la cale acest talent show muzical în parteneriat cu Cat Music.

Încântați de proiect, Vanotek și Alex Velea au spus imediat „DA” la propunerea de a deveni lideri de echipă alături de ADDA.

Piesa câștigătoare va fi aleasă prin votul publicului. Cei care vor să-și susțină favoritul, o pot face prin like, share și comment la piesă pe canalul de YouTube Cat Music.

Păreri?

https://www.youtube.com/watch?v=ISjO4occiAA&feature=youtu.be

https://www.youtube.com/watch?v=pKoioMRUAgs&feature=youtu.be