BOOM! Cat Music stabileste o noua performanta pentru industria muzicala locala: 6 milioane de abonati pe YouTube

Cat Music stabileste un nou record si atinge pragul de 6 milioane de abonati si aproape 6 miliarde de vizualizari pe YouTube, lucru care confirma pozitia casei de discuri ca cel mai de succes label din industria muzicala din Romania.

Odata cu aceasta performanta, Cat Music implica activ fanii in procesul digital si cauta playlisterul momentului. Cei care iubesc muzica pot intra in marea tragere la sorti si pot castiga premii in valoare de 3500 euro. Playlister-ul ideal este abonat al canalului Cat Music, creeaza un playlist de minimum 20 de piese ce se regasesc pe canalul de YouTube Cat Music, pe care il denumeste #FollowTheCat, apoi il lasa intr-un comentariu la postarea concursului de pe pagina de Facebook Cat Music. Campania #FollowTheCat se desfasoara in perioada 25 noiembrie 2019 – 24 ianuarie 2020, iar cei care vor sa participe, pot gasi mai multe informatii pe https://tinyurl.com/v7z62wm.

Cu o filosofie creativa comerciala ce combina originalitatea artistilor cu implicarea directa a fanilor, Cat Music are o comunitate activa in mediul online: peste 374.000 de like-uri pe Facebook si peste 167.000 de urmaritori pe Instagram. In plus, sub reteaua Multichannel Cat Music se afla peste 25 de canale muzicale care au adunat milioane de fani. Printre acestea se numara: canalul de YouTube al lui Smiley care a adunat 713.000 de abonati, Noaptea Tarziu – 1.720.000 de abonati, Andreea Balan – 321.000, Bibi – 520.000 de abonati, Feli – 42.700 de abonati, Stefania – 208.000 de abonati, MIRA – 233.000 de abonati si Elena – 171.000 de abonati.

De asemenea, Cat Music s-a extins prin prima filiala internationala si a deschis primul birou extern din Europa de Vest – Cat Music Spain. Astfel, in doar un an, label-ul a reusit sa devina unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata locala din Spania, semnand artisti si proiecte care au ajuns virale in mediul online.

Cat Music este cel mai important label din Romania, cu peste 9.000 de piese publicate si detine cel mai puternic canal de YouTube din Europa Centrala, de Est si Rusia, cu 6 milioane de abonati si peste 5,8 miliarde de vizualizari. Cu zeci de artisti semnati, casa de discuri a lansat de-a lungul timpului hit-uri internationale precum „Claro Que Si” (Juan Magan x Mohombi x Yasiris x Hyenas), „Vita bella” (Havana), „The Violin Song” (Monoir & Osaka feat. Brianna), dar si piese care au ajuns virale: “Dragostea din Tei” (O-Zone), “Stereo Love”(Edward Maya) , „Mamma Mia” (He’s Italiano)” (Elena), „Zaleilah” (Mandinga) sau „Amor” (Kamelia).

Pareri?

Eva Parmakova – noua revelație a muzicii pop din Bulgaria, lansează clipul piesei „Drum”

La doar 18 ani, Eva Parmakova este noua revelație a muzicii pop din Bulgaria și lansează cel de-al treilea single „Drum” – o piesă compusă într-o tabără de songwriting de la Sofia.

„Melodia s-a născut din multă energie pozitivă. Imediat cum am finalizat piesa, toți cei care erau la studio au început să danseze. A fost foarte emoționant! Să faci muzică este, într-adevăr, ceva magic!”, a spus artista.

Pentru videoclipul piesei „Drum”, Eva a lucrat cu o echipă fresh extrem de apreciată 24/7 Video Production care a reușit să-i pună în valoare mișcările de dans și vibe-ul energic.

Cariera muzicală a Evei a fost influențată de participarea în finala X Factor Bulgaria și de semnarea unui contract cu casa de discuri Virginia Records.

Eva are în repertoriu piesele “Ti Gubish” și “Tell me right” – o colaborare cu DJ-ul și producătorul elvețian-italian Fabrizio Parisi. “Tell me right” a fost una dintre cele mai difuzate piese pe MTV Dance, precum și pe alte canale de muzică.

Artista și-a descoperit pasiunea pentru muzică pe când avea 6 ani și făcea parte din cor. Eva provine dintr-o familie de muzicieni: bunicul ei este renumitul tenor Lubomir Bodurov.

Păreri?

Jean Gavril lanseaza versiunea acustica a piesei “Rosu aprins”!

Roton da startul unei noi sesiuni live acustice, filmata la RTN Factory. RTN Factory este un nou concept original care ofera fanilor sansa de a-si asculta preferatii intr-un cadru intim si relaxant. Primul artist care da startul sesiunilor de la RTN Factory este Jean Gavril, ce lanseaza “Rosu Aprins”, un cover dupa! Luna Amara. Aceasta este prima piesa din set-ul lui Jean, inregistrata special pentru acest acustic. Live session-ul lui contine 3 piese: “Rosu aprins”, “Tu nu ai stiut” si “Fata bea cu mine”.
Piesa “Rosu aprins” este o declaratie de dragoste, interpretata cu patos de catre Jean Gavril, a carui voce inconfundabila este la inaltime. Aceasta versiune acustica ofera piesei o noua abordare pe acorduri de chitara, ce creeaza un cadru intim.

Jean Gavril este unul dintre putinii artisti ce reuseste sa atraga atentia atat ascultatorilor de muzica alternativa cat si comerciala, jucandu-se cu linia ce desparte cele doua lumi la fiecare lansare. Piese precum “Fata bea cu mine” si “Cutit la abdomen” au atras atentia radiourilor alternative, iar cel mai recent artistul a lansat single-ul “Oh, Ramona”, piesa principala de pe coloana sonora a filmului cu acelasi nume, urmat de colaborarea cu Feli pentru “Iti pare rau”, o noue versiune a slagarului clasic semnat de Dan Spataru. Cel mai recent, l-ati putut asculta alaturi de Feli, cu care a facut echipa pentru a lansa hit-ul “Ultimul Val.

Pareri?

3 Sud Est lanseaza „Epic”

3 Sud Est incheie anul „Epic” cu o noua piesa. Single-ul ce poarta si numele urmatorului album este compus de catre Laurentiu Duta si Viorel Sipos, iar de productie s-a ocupat Laurentiu Duta. „Epic” este o melodie despre cel mai puternic si frumos sentiment din lume: iubirea, care invinge indiferent de situatie.

„Anul 2019 a fost un an foarte bun, chiar #Epic, asa cum se numeste si cea mai noua piesa a noastra si nu puteam decat sa incheiem anul alaturi de voi. Impreuna suntem invingatori si vrem sa va multumim pentru ca datorita voua muzica noastra se aude si astazi in difuzoare”, declara Laurentiu Duta.

In urma cu doua luni, 3 Sud Est a marcat implinirea a 22 de ani de la infiintare cu un imn muzical despre cel mai important si mai de pret lucru: „Prietenia”.

La inceputul acestui an, trupa a lansat „Focul”, o poveste de dragoste sensibila spusa pe acorduri dulci de chitara. In mai 2018, 3 Sud Est a lansat „Dansam in ploaie”, o piesa fresh despre fericire si dragoste. La sfarsitul anului 2017, trupa a lansat „Stele”, hit ce a cucerit topurile muzicale radio si TV si a adunat peste 14 milioane de vizualizari pe YouTube. In vara aceluiasi an, trupa 3 Sud Est a lansat „Am dat tot”, o piesa romantica, inspirata de amintirile si povestile de dragoste traite de ei, iar in 2016 trupa a lansat single-ul de succes si clipul „Cine esti?”, o frumoasa piesa de dragoste ce a cucerit topurile muzicale TV si radio.

Tot in 2016, Laurentiu Duta, Viorel Sipos si Mihai Budeanu au lansat piesa „Adio”, iar in 2015 au colaborat cu Inna pentru hitul „Mai stai”, care a adunat peste 17 milioane de vizualizari pe YouTube. 3 Sud Est este una dintre cele mai de succes trupe de pe piata romaneasca, cei trei membri primind titlul de „Regii muzicii de dance”. Printre cele mai cunoscute melodii se numara „Ai plecat”, primul single al trupei care le-a definit caracteristicile muzicale si le-a adus succes, dar si „Amintirile”, cea mai indragita piesa a celor trei.

Pareri?

VIȚA DE VIE anunță lansarea noului album ÎN CORZI – Live @ Awake pe 6 decembrie!

După ELECTRIC şi ACUSTIC, Viţa de Vie îşi continuă călătoria în lumea sunetului şi a emoţiei printr-un nou proiect impresionant, Viţa de Vie ÎN CORZI – primul album live și simfonic din discografia formației!

ÎN CORZI este mega producția din cadrul Festivalului Awake 2018, când Vița de Vie a concertat alături de Filarmonica de Stat Târgu Mureș, condusă de Remus Grama.
Albumul se va lansa pe 6 decembrie și este disponibil acum pentru pre-comandă: https://VdV.lnk.to/InCorziPR

“Este next level pentru noi. Suntem trei conservatorişti în VdV, patru, dacă îl punem la socoteală şi pe Mandela Gajol, iar muzica cultă a stat la baza formării şi dezvoltării noastre ca artişti. Am ales rock-ul along the way, însă nimic nu poate înlocui intensitatea vibrantă a unei orchestre simfonice. Prin aportul acesteia, muzica noastră capătă noi valente.
Auzisem ca există momente magice pe scenă, am şi trăit câteva de-a lungul vieţii, însă nu am reuşit să prindem pe camera și pe bandă niciunul până acum. Vizionând și ascultând însă concertul nostru de la AWAKE din 2018, am realizat că tocmai am prins unul, integral! Nu suntem genul de artişti care se îmbată cu propriile creaţii, mai degrabă suntem cei mai drastici critici ai noştri, însă ce se întâmplă pe scenă atunci când suntem împreună cu o orchestră simfonică este absolut magic. Experienţa pe care am avut-o cu Filarmonica din Târgu Mureş rămâne pe veci în sufletele noastre, la fel ca şi prieteniile care s-au legat între noi. Am constatat cu plăcere că aveam fani printre instrumentişti, îşi cântau partiturile şi ştiau versurile şi le cântau în acelaşi timp şi am avut un noroc extraordinar cu Remus Grama, marele nostru dirijor. Atât la propriu cât şi la figurat.” – Adrian Despot

Așadar, cu puțin ajutor din partea prietenilor, Vița de Vie lansează, pe 6 decembrie, noul album ÎN CORZI, Live @ Awake. Albumul este disponibil pentru pre-comandă, în perioada 28 noiembrie – 5 decembrie, în format fizic* (Vinil ediție limitată deluxe) și digital**.

* Vinil ediție limitată deluxe: 300 de discuri vinil, 180gr, translucent marble red, numerotate manual, fiecare conținând câte un bilet la concertul simfonic Vița de Vie din cadrul Festivalului Awake 2020 și un voucher de reducere pentru biletele din celelalte zile de festival. Primele 30 de pre-comenzi de disc vinil vor primi una dintre corzile folosite în concertul live de la Awake 2018. Livrarile încep în data de 6 decembrie.
** Digital: pre-salvare pe Spotify, pre-adăugare pe Apple Music și Deezer, pre-comandă pe iTunes și Google Play. Trei (logic, nu?) melodii de teasing sunt deja disponibile la streaming pe Apple Music și Deezer: Luna și noi, Iamma și Haihui. Disponibil în întregime pentru streaming și download, pe toate platformele, din 6 decembrie.

Păreri?

Monștri., de Marius Olteanu – premiul pentru cel mai bun film de debut la cea de-a 50-a ediție a Festivalului Internațional de Film din Goa, India

Călătoria filmului Monștri. de-a lungul a patru continente culminează cu o nouă distincție importantă la cea de-a 50-a ediție a Festivalului Internațional de Film din Goa, India. Joi seară, în cadrul ceremoniei de premiere a celui mai longeviv eveniment cinematografic din Asia, producția regizată de Marius Olteanu a fost desemnată Cel mai bun film de debut .

Pelicula s-a bucurat de un parcurs festivalier de succes încă de la premiera mondială din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde a obținut Premiul publicului din partea publicației Tagesspiegel. În luna martie a acestui an a fost laureat cu Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film de la Sofia, iar în România a fost prezentat în avenpremieră la TIFF, unde a primit Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut.

Lista distincțiilor internaționale a fost completată în luna august de Trofeul Golden Mimosa pentru cel mai bun scenariu, obținut la cea de-a 33-a ediţie a Filmski Festival Herceg Novi, iar în octombrie, filmul s-a văzut în Mexic, la Black Canvas Contemporary Film Festival, unde a primit o Mențiune specială din partea juriului. Tot luna aceasta filmul a obținut și premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Slobodna Zona din Belgrad, Serbia.

Monștri. prezintă o zi, posibil ultima, din viaţa unui cuplu. Ea caută confirmări. El se caută pe sine. Împart același pat de ani buni, dar de ceva vreme nu par să mai meargă pe același drum. După o noapte petrecută separat, fiecare în compania altui străin, Dana (Judith State) şi Arthur (Cristian Popa) ajung în fața celei mai importante decizii. Povestea lor e o dovadă că lipsa de asumare și problemele de comunicare pot distruge căsnicii, dar iubirea nu naște monștri.

Filmul a avut premiera în România la finalul lunii septembrie, iar din 18 decembrie se pregătește să ajungă pe marile ecrane din Franța. Până atunci, următoarea destinație este Cuba, unde filmul va fi prezentat în cadrul secțiunii Panorama Contemporaneo Internacional, la Havana Film Festival.

Din distribuție mai fac parte actorii Șerban Pavlu, Dorina Lazăr și Alex Potocean. Imaginea filmului este semnată de Luchian Ciobanu, scenografia de Alexandra Alma Ungureanu Stroe, montajul de Ioachim Stroe și designul de sunet de Ioan Filip și Dan Ștefan Rucăreanu.

Monștri. este o producție Parada Film și Wearebasca, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și în colaborare cu Societatea Română de Televiziune.

Marius Olteanu, regizor, scenarist și producător, născut în 1979, este absolvent al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L Caragiale” (2004) și National Film and Television School, Marea Britanie (2008). Prin intermediul scurtmetrajelor sale, în calitate de scenarist și regizor, Marius Olteanu prezintă conflictul dintre viața privată și cea socială și limitările pe care acesta ni le impune. Cele mai recente filme ale sale: „Scor alb” (2015) – de la care a pornit ideea filmului „Monștri.” și „No Man’s Land”.

Păreri?

Ice Nine Kills deschid concertul Papa Roach si Hollywood Undead

Papa Roach si Hollywood Undead canta pe 3 martie la Bucuresti la Arenele Romane in cort incalzit. In deschidere vor canta Ice Nine Kills.

Ice Nine Kills vin din Statele Unite, mai exact din Boston si abordeaza un Metalcore cu influente de punk si chiar symphonic metal pe alocuri. Activeaza din 2002 timp in care au lansat 5 albume de studio, cel mai recent fiind The Silver Scream din 2018. Cel mai de succes material al lor, ‘Every Trick in the Book’ a ajuns pe locul 122 in US Billboard 200. Pana acum au urcat pe scena alaturi de nume mari precum As I Lay Dying, A Day To Remember, Suicide Silence sau Paramore.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Biletele au urmatoarele preturi:

– presale: 175 lei Acces General si 225 lei Golden Circle

– la acces: 200 lei Acces General si 250 lei Golden Circle

La pretul tuturor biletelor comandate in earlybird si presale se adauga comisionul de emitere bilet de 10 lei. Golden Circle este in fata scenei si este limitata la 500 de bilete.

Se pun in vanzare si Pachete Meet and Greet cu fiecare trupa in parte la urmatoarele preturi (la care se adauga comisionul de procesare de 10%)

‘Top of the World’ Meet and Greet Experience & Documentary Screening Package

Pret: 1.109 lei

Pachete disponibile: 30

Pachetul include:

• Bilet la Golden Circle

• Meet & Greet cu Papa Roach

• Fotografie individuala cu Papa Roach

• Te vei numara printre primii care vor vedea documentarul inca nelansat despre Papa Roach unde vor fi incluse filmari nepublicate pana in prezent si povesti nestiute de nimeni inca.

• Revista de promovare Papa Roach cu autograf

• Zona de merch VIP dedicata

• Badge oficial meet & greet

• Disponibiltate foarte limitata

‘Elevated’ Documentary Screening Package

Pret: 769 lei

Pachete disponibile: 100

Pachetul include:

• Bilet la Golden Circle

• Te vei numara printre primii care vor vedera documentarul inca nelansat despre Papa Roach unde vor fi incluse filmari nepublicate pana in prezent si povesti nestiute de nimeni inca.

• Revista de promovare Papa Roach cu autograf

• Zona de merch VIP dedicata

• Badge comemorativ VIP

• Disponibiltate limitata

Dove VIP Package

Pret: 840 lei

Pachete disponibile: 100

Pachetul include:

• Bilet la Golden Circle

•Meet and greet cu Hollywood Undead

•Fotografie cu Hollywood undead

•Setlist cu autograf

•Sosete Hollywood Undead

•Revista “Dove&Grenade” cu autograf

•Ecuson laminat comemorativ

•Acces la merch prioritar

•Acces prioritar

•Cantitate limitata

Grenade VIP Package

Pret: 504 lei

Pachete disponibile: 100

Pachetul include:

• Bilet la Golden Circle

•Sosete Hollywood Undead

•Revista “Dove&Grenade” comemorativa cu autograf

•Ecuson laminat comemorativ

•Acces la merchandise prioritar

•Acces general prioritar

Un eveniment BestMusic Live Concerts powered by ROCK FM.

Va invit cu drag!

Două concerte de muzică clasică va întâmpină în perioada Sărbătorilor! Vezi ce poți face pe 16 și 17 Decembrie!

Pe 16 și 17 Decembrie, Sala Palatului va găzdui două evenimente dedicate muzicii clasice, pentru a ne introduce mai rapid în atmosfera sărbătorilor. Astfel, pe 16 Decembrie sunteți așteptați la Walzing Vienna Winter Gala, iar pe 17 Decembrie la Imperial Christmas Gala II – Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna.

Walzing Vienna Winter Gala

Concert somptuos în compania orchestrei “VIRTUOZII JOHANN STRAUSS”, un eveniment de primă clasă ce va avea loc pe 16 decembrie 2019, la Sala Palatului din București, cu începere de la ora 19.00, sub egidă “WALZING VIENNA WINTER GALA”, aflată la prima sa ediție în acest an!

Valsul vienez este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate tipuri de dans din întreaga lume, fiind și cel mai vechi dintre dansurile de bal contemporane. Compozitorii Joahnn Staruss, tatăl, și Johann Strauss, fiul, au fost printre promotorii valsului vienez iar pe acordurile celor mai cunoscute și iubite compoziții, spectatorii români se vor bucura de apropierea sărbătorii magice a Crăciunului.

Imperial Christmas Gala II – Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna

IMPERIAL CHRISTMAS GALA pășește cu măiestrie către ediția cu numărul II iar celebra SCHOENBRUNN PALACE ORCHESTRA VIENNA, formată din 25 de muzicieni de top, va oferi strălucire și candoare serii de 17 DECEMBRIE, LA SALA PALATULUI, începând cu ora 19.00!

De-a pururea noul și splendidul spectacol de muzică clasică devine încă o dată întâmpinarea imperială și luminoasă a Sărbătorilor de iarnă pentru toți cei dragi!

Dirijorul concertului va fi deja cunoscutul David Scarr, iar îndrăgita soprană Simona Eisinger se reîntoarce pe scena Sălii Palatului pentru a bucura audiența cu al său glas cu totul deosebit.

Vă invit cu drag!

Maraton Blade Runner organizat de American Independent Film Festival și Cinema Elvire Popesco, pe 30 noiembrie

În 2019, am ajuns în viitor – viitorul imaginat de Ridley Scott în celebrul său film SF, Blade Runner (1982), a cărui acțiune se petrece exact în momentul pe care îl trăim acum. Inspirat de romanul Do Androids Dream of Electric Sheep al lui Philip K. Dick și beneficiind de conceptul vizual neo-futurist al lui Syd Mead și coloana sonoră electronică a lui Vangelis, Blade Runner a imaginat o fuziune a culturilor într-o metropolă tehno-art-deco. Și dacă realitatea noastră nu seamănă prea tare cu lumea descrisă în Blade Runner, oare cum va arăta ea peste încă 30 de ani? Aflăm în sequel-ul semnat de Denis Villeneuve, Blade Runner 2049.
American Independent Film Festival și Cinema Elvire Popesco vă invită să revedeţi cele două filme cult pe ecran mare, pe 30 noiembrie, de la ora 18:00, într-o avanpremieră a ediției a 4-a pe care festivalul o pregătește în 2020. Totodată, primii 20 de spectatori care doresc sa vadă ambele filme beneficiază de un preţ special: 20 RON. Detalii și bilete pe Eventbook.ro: http://bit.ly/BladeRunner_doublebill.
Acum 37 de ani, Harrison Ford a riscat cu Blade Runner al lui Ridley Scott. Tocmai ce interpretase personaje principale în The Empire Strikes Back și Raiders of the Lost Ark și căuta să facă ceva mai provocator. Blade Runner, un mix între film noir, science fiction și narațiune sfidătoare părea alegerea perfectă. Așa a și fost. Inspirat din filmele cu detectivi în stilul celor în care joacă Humphrey Bogart, în anii ’40 și ’50, Blade Runner (1982) spune o “poveste polițistă curajoasă plasată într-un viitor distopic care ridică semne de întrebare despre ce înseamnă să fii om” scrie The Hollywood Reporter.
Dintr-un viitor cyberpunk al lumii, bazat pe tehnologie avansată și inteligență artificială, omul a descoperit tehnologia creării de clone umane, folosite pentru coloniile din spațiu, dar cu durată de viață limitată. În Los Angeles-ul anului 2019, Deckard (Harrison Ford) este un Blade Runner, un polițist specializat în descoperirea de replici umane. Deși voia să se retragă, Deckard este obligat să revină când cinci clone evadează dintr-o colonie extraterestră și ajung pe Pământ.
Binecunoscut pentru toate variantele care au ieșit din studioul de montaj – 7 la număr – deși doar 3 dintre ele au fost subiectul real al conversațiilor între fani (theatrical cut, director’s cut și final cut) pentru că aruncă o umbră de îndoială asupra naturii personajului principal, Blade Runner reușește să fie “unul dintre cele mai bune filme science fiction făcute vreodată, care va răspunde provocării trecerii timpului”(Michael Newton, The Guardian) și care “și-a asigurat statusul printre capodopere precum Metropolis, de Fritz Lang și 2001: Odiseea Spațială de Stanley Kubrick, în panteonul creației sci-fi” (Mark Kermode, The Guardian).

Deși lui Ridley Scott i-a luat mai multe versiuni pentru a satisface răspunsul la întrebarea pusă de Philip K. Dick cu romanul său Do Androids Dream of Electric Sheep?, Dennis Villeneuve reușește din prima încercare, folosindu-se de premisa că atunci când androizii dorm, cea mai profundă dorință a lor este aceea de a fi oameni. Mai rămâne de văzut doar dacă întrebările care se tot învârt în jurul inteligenței artificiale: Se poate oare ca sentimentele cunoscute oamenilor să existe și în roboți? Ar putea oare un sistem de operare să aibă suflet? vor deveni realitate.
Blade Runner 2049, pătrunde în lumea propusă de Ridley Scott pe coloana sonoră compusă de Hans Zimmer și Benjamin Wallfisch și cu o arhitectură a scenografiei care evocă prin umbre expresioniste și linii unghiulare Cabinetul Doctorului Caligari (r. Robert Weine).
La 30 de ani distanță după evenimentele din clasicul film al lui Ridley Scott, Blade Runner/Vânătorul de recompense (1982), un nou vânător de replici umane – ofițerul LAPD (Los Angeles Police Department) „K” (Ryan Gosling) descoperă un secret de mult timp îngropat ce are potențialul de a scufunda în haos ce a mai rămas din societate. Descoperirea îl face pe K să demareze o anchetă cu scop final de a-l găsi pe Rick Deckard (Harrison Ford), fost vânător de replici umane, care a fost dat dispărut de trei decenii.
The Guardian spune că “această continuare a clasicului din 1982 este uluitoare din punct de vedere vizual, reușind în același timp să fie și profund filozofică”, iar Wall Street Journal scrie că “pe bună dreptate, această saga somptuoasă explorează primatul sentimentului, natura amintirilor și esența ființei umane.”

Vă invit cu drag!

Randi lansează o piesă care creează dependență

Noua piesă lansată de Randi se numește „Dependent” și creează…dependență.

Cu „Dependent” Randi continuă seria de piese „Sunete urbane”, un proiect muzical prin care artistul își dorește să experimenteze sound-uri noi. Proiectul a debutat la începutul acestui an cu piesa „2 Anonimi”, realizată în colaborare cu Shift și Rina. Fanii lui Randi au descoperit, odată cu acest proiect, o nouă față a artistului.
„Dependent” este compusă de Randi și produsă în studiourile Famous Production.

„Dependent” este o piesă cu un sound diferit față de ceea ce lansez eu de obicei, având accente underground. Piesa vorbește despre o atracție irezistibilă, fizică și metafizică, dincolo de vorbe și bariere. Descrie o iubire intensă, o conexiune sufletească ce îi mistuie pe cei doi îndrăgostiți. Ritmul piesei este dansant, sexi, intim și cred că persoanele care au iubit se vor regăsi în starea piesei. Spune Randi

„Dependent” este o piesă de stare și contemplare, care vorbește despre starea de „dependență” pe care ți-o dă iubirea. Sound-ul piesei este luminos și pozitiv și te face să dansezi cu persoana iubită. Sentimentul care rămâne după ce o asculți este că „dependent” chiar dă dependență.

Videoclipul păstrează tonul urban al piesei, fiind realizat în întregime de către echipa Famous Production.
Odată cu această lansare, Randi încheie un an fructuos, în care s-a aflat în fruntea topurilor celor mai difuzate piese din România, cu piesa „Inimi”. Artistul a lansat în 2019 o mulțime de piese și materiale video pe canalul de YouTube Famous Production, precum și o nouă piesă Morandi, „Professional Liar”.

Păreri?