“El ​A​mor”, single-ul lansat de Micke și Antonia are deja 1 milion de viz​ualizări

Lansat acum o săptămână, clipul plin de culoare și energie al melodiei „El
​A​mor”, un featuring Micke și Antonia, are deja 1 milion de viz​ualizări​ pe canalul oficial de YouTube Global Records. Cu ritmuri fresh și arome tropicale, piesa care îi aduce împreună pe Micke și Antonia a devenit deja un hit.
„Întotdeauna mi-am dorit să am o colaborare pe o piesă în limba spaniolă și dorința mi s-a îndeplinit. Îl apreciez foarte mult pe Micke, este un artist talentat, compune, cântă, dansează. Îl susțin și sper să fie doar începutul unei cariere care să îi aducă numai bucurii și reușite”, a declarat Antonia.
Noul artist Global Records Latin – divizie a Global Records ce-și propune să promoveze ritmurile și influențele latine, tot mai populare la nivel mondial – Micke este un tânăr talentat, de numai 18 ani, care vine din Columbia.

Iată 10 lucruri neștiute despre Micke:
1. S-a născut în Columbia.
2. A crescut în Statele Unite și vine dintr-o familie de artiști circari.
3. Micke este și acrobat. În copilărie a studiat cu un instructor brazilian diverse acrobații.
4. Micke nu este doar un cântăreț talentat, ci și un bun actor. A avut ocazia să joace în peste 70 de seriale și soap operas.
5. A învățat singur să cânte la chitară. La 7 ani părinții i-au făcut cadou acest instrument și așa s-a apucat de studiu.
6. Micke este și compozitor. Tânărul columbian compune linii și versuri pentru piesele lui, dar și pentru cele ale altor artiști de la Global Records Latin.
7. Mai are un frate de 8 ani și o soră de aceeași vârstă cu el.
8. Micke adoră să gătească și a învățat de mic să pregătească diverse preparate delicioase.
9. E pasionat de sporturile extreme, cum ar fi săriturile de la înălțime, bungee jumping, sărituri cu parașuta. Micke spune că aceste sporturi îl fac să se simtă viu.
10. Micke se simte în România ca acasă pentru că deja și-a făcut câțiva prieteni aici, iar asta l-a ajutat să se acomodeze repede.

Așadar, acestea fiind spuse, vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

Noul videoclip Fly Project, subiect controversat pe internet

În mai puțin de 4 zile de la lansare, noul videoclip Fly Project a ajuns pe locul al doilea în topul preferințelor utilizatorilor Youtube, iar succesul piesei a atras deja primele controverse.

Deși feedback-ul din partea publicului a fost unul pozitiv, melodia reușind să strângă până astăzi peste 700 de mii de vizualizări pe canalele Roton și Fly Project, reprezentanții artiștilor au observat un fenomen ciudat. La doar câteva ore după ce videoclipul a fost postat, pe ambele canale au apărut în același timp câte 2.000 de dislike-uri de la utilizatori din țări în care nici nu apucase să facă vizualizări.

Potrivit verificărilor realizate de staff-ul artiștilor, aceste dislike-uri ar fi fost cumpărate de la o persoană sau firmă care deține un software specializat. “Este puțin incredibil ce se întâmplă acum și că există undeva o persoană care a plătit pentru lucrul ăsta. Pe de altă parte, suntem fericiți să vedem feedback-ul pozitiv din jurul piesei, deci buna noastră prietenă Karma funcționează,” a declarat solistul trupei, Tudor Ionescu.

În ciuda celor întâmplate, numărul vizualizărilor a continuat să crească, iar piesa celor de la Fly Project este în continuă ascensiune în topul Youtube. Membrii trupei vă așteaptă să participați la provocarea #GETWET: “Cel mai mare concurs de tricouri ude”. Dați cu apă cum știți mai bine și puneți hashtag’ul #GETWET, iar băieții vor contoriza toate clipurile încărcate. Pentru detalii, intrați pe facebook.com/FlyProjectOfficial

Ce părere aveți? Vouă vă place piesa?

Primele titluri confirmate pentru Les Films de Cannes à Bucarest 2017 – retrospectiva / Warm up Les Films de Cannes 2016 / 2017, pe 20 mai

Azi, 17 mai, incepe o noua editie a Festivalului de la Cannes, iar sambata, pe 20 mai, va avea loc la Bucuresti evenimentul „Les Films de Cannes 16/17. Retrospectiva/Warm-up” care prezinta sapte filme ale editiei din 2016 a festivalului, cu proiectii la Grand Cinema & More, Cinema Elvire Popescu si Cinema Muzeul Taranului. Programul include, printre alte titluri, „Eu, Daniel Blake”, in regia lui Ken Loach (Palme d Or) „The Salesman” de Asghar Farhadi (Cel mai bun scenariu si Cel mai bun actor /Oscar pentru Cel mai bun film strain) sau „Cea mai fericita zi din viata lui Olli Mäki” de Juho Kuosmanen, care a obtinut Premiul Un Certain Regard anul trecut la Cannes si premiul FIPRESCI pentru Descoperirea europeana a anului la EFA 2016. Filmul inspirat din povestea reala a boxerului finlandez Olli Mäki va fi lansat in cinematografe in Romania pe 19 mai. Programul retrospectivei poate fi consultat pe siteul www.filmedefestival.ro

Intre 17 si 28 mai, Cannesul gazduieste o noua editie a celebrului festival de film, care se anunta memorabila, cu 19 titluri in competitie si peste 50 de lungmetraje in selectia oficiala. Anul acesta, regizorul Cristian Mungiu, care va prezida juriul sectiunilor Cinefondation si al Competitiei de scurtmetraje, va impartasi noutati si impresii de la festival pe siteul www.filmedefestival.ro si pe pagina de facebook Les Films de Cannes a Bucarest, incepand cu 23 mai.

Cele mai hot titluri din selectia oficiala Cannes 2017 vor veni in Romania la editia a 8-a a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc in perioada 13–22 octombrie. „Les Fantômes d\’Ismaël” al autorului francez Arnaud Desplechin, castigator al Premiului Cesar 2016 pentru cel mai bun regizor cu filmul „Trois souvenirs de ma jeunesse” si de cinci ori prezent in competitia de la Cannes, va deschide maine festivalul. Drama ii are in rolurile principale pe Mathieu Amalric, Marion Cotillard si Charlotte Gainsbourg. „Le Redoubtable”, prezentat in competitia oficiala, este titlul biopicului care il are ca personaj principal pe celebrul cineast Jean Luc Godard, si este semnat de Michel Hazanavicius, al carui „The Artist” a fost recompensat cu cinci premii Oscar in 2012, printre care cel mai bun film si cel mai bun regizor. Tot in conpetitia oficiala va fi prezentata si drama „Loveless” in regia lui Andrey Zvyagintsev, autorul unor lungmetraje precum „Leviathan” (Cel mai bun scenariu, Cannes 2014/ nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film strain) sau „Elena” (Premiul special al Juriului Un Certain Regards, Cannes 2011). Filmele vor fi distribuite in Romania de Independenta Film si sunt primele trei titluri care vor face parte din programul editiei a 8-a Les Films de Cannes à Bucarest.

O veste buna pentru cinefilii din capitala este includerea unei noi sali de proiectii in circuitul spatiilor din festival. Dupa un proces de modernizare, Cinematograful Corso situat pe bulevardul Regina Elisabeta, la numarul 27, va gazdui o parte din spectacole alaturi de alte trei spatii confirmate pana acum: CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco si Cinema Muzeul Taranului.

Noutatile despre editia a 8-a Les Films de Cannes à Bucarest vor fi anuntate pe www.filmedefestival.ro si Facebook Les Films de Cannes à Bucarest.

„Les Films de Cannes 16/17. Retrospectiva/Warm-up” este organizat de Voodoo Films si Asociatia Cinemascop. Prezentat de: Orange Romania. Sustinut de: BRD Groupe Société Générale. Cu sprijinul: Catena, Groupama Asigurari, Silva, Apa Nova. Parteneri: Grand Cinema & More, Ambasada Frantei si Institutul Francez, Cinema Muzeul Taranului, Muzeul Taranului Roman, Independenta Film, Asociatia Culturala Macondo, Intercom Film. Parteneri media: Zile si Nopti, Senso TV, Ziare.com, Cinemagia, AListMagazine, Ziarul Metropolis, LiterNet, AaRC, Cinefan.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag la eveniment, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!