2 Vibes Symphony a sustinut un spectacol unic in Romania, la Sala Radio

Membrii trupei 2 Vibes Symphony au susținut un spectacol unic în țara noastră miercuri, 8 noiembrie, la Sala Radio. Alături de Laura Bretan, Orchestra de Cameră Radio și Corul Academic Radio, cei doi artiști au oferit audienței o experiență de neuitat, într-un spectacol-poveste care a inclus un show de lumini și video-mapping rar întâlnit în România.

Toate biletele s-au vândut cu mult înainte de ziua concertului, iar cei care au reușit să cumpere bilete au fost atât de impresionați de momentele de pe scenă, încât nu i-au lăsat pe artiști să încheie spectacolul până când nu au răspuns la “bis” de trei ori, prelungind astfel atmosfera de poveste din Sala Radio, plină-ochi de iubitori ai muzicii de toate vârstele.

Cei doi membri ai proiectului sunt Ciprian Rogojan, unul dintre cei mai talentați percuționiști autohtoni, licențiat al Universității de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, fondator și component al formației Sistem, care în anul 2005 a scris istorie pentru muzica românescă, alături de colegii săi, prin ocuparea locului al treilea la concursul Eurovision și Alexandru Anastasiu, doctor în muzică, percuționist în Orchestra de Cameră Radio, câștigător al bursei Yamaha, organizator al primului Festival Internațional de vibrafon din lume, numele său regăsindu-se pe celebrele baghete Mike Balter.

În cadrul concertului, spectatorii au putut asculta o serie de melodii celebre, una dintre ele fiind “Bolero” de Maurice Ravel, reorchestrată de Alexandru Anastasiu, într-o manieră nemaiauzită, sprijinită de vocile pline de farmec ale membrilor Corul Academic Radio.

Alături de 2 Vibes Symphony a urcat pe scena de la Sala Radio o invitată de excepție: Laura Bretan, faimoasa tânără câștigătoare a marelui premiu „Romanii au Talent” și finalistă a concursului „America’s Got Talent”. Concertul a fost dirijat de maestrul Constantin Adrian Grigore, cu participarea extraordinară a Orchestrei de Cameră Radio și a Corului Academic Radio (dirijor Ciprian Țuțu).

Spectacolul a fost prezentat de Telekom și Radio România, fiind organizat în parteneriat cu Roton Music și sprijinit de Borsec, Trends by Adina Buzatu și Mike Balter (producător de accesorii pentru instrumente de percuție).

V-a plăcut?

2 Vibes Symphony – concert sold out la Sala Radio

Duo-ul 2 Vibes Symphony, unul dintre cele mai interesante proiecte muzicale din acest an, va concerta cu casa închisă miercuri, 8 noiembrie, la Sala Radio, începând cu ora 19:00.

Toate biletele au fost vândute de peste două săptămâni, iar cei 100 de muzicieni care vor urca pe scenă vor fi protagoniștii unui spectacol-poveste în care, pe lângă partea muzicală, s-a pregătit un show de lumini și video mapping pe orga din Sala Radio, elemente vizuale destul de rar întâlnite în spectacolele simfonice din România.

2 Vibes Symphony este un proiect unic în țara noastră, avându-i ca membri pe Ciprian Rogojan (licențiat al Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, fondator al formației Sistem, locul 3 la concursul Eurovision în anul 2005) și Alexandru Anastasiu, doctor în muzică, percuționist în in Orchestra Națională Radio, câștigător al bursei Yamaha și organizator al primului Festival Internațional de Vibrafon, numele său regăsindu-se pe celebrele baghete Mike Balter.

Pentru concertul de la Sala Radio, 2 Vibes Symphony au o invitată specială din Statele Unite ale Americii: Laura Bretan, tânăra de origine română care a uimit juriul de la “America’s Got Talent” și a câștigat “Românii Au Talent”. Laura Bretan vine la București după ce a avut un recital foarte apreciat la Vancouver (Canada), în cadrul unei gale unde au participat vedete percum Oprah Winfrey, Goldie Hawn, David Foster, Steven Tyler (Aerosmith), Carly Rae Jepsen, Jay Leno, Robin Thicke, The Tenors sau Matteo Bocelli. După spectacolul din 8 noiembrie, Laura Bretan va pleca la Vatican, unde va participa la o ceremonie inițiată de Sanctitatea Sa, Papa Francisc.

Concertul de la Sala Radio va fi dirijat de maestrul Constantin Adrian Grigore, cu participarea extraordinară a Orchestrei de Cameră Radio și a Corului Academic Radio (dirijor Ciprian Țuțu).

Spectacolul este prezentat de Telekom și Radio România, fiind organizat în parteneriat cu Roton Music, sprijinit de Borsec, Trends by Adina Buzatu și Mike Balter (producător de accesorii pentru instrumente de percuție).

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu multă plăcere la concert, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!