FESTIVALUL FILMULUI FRANCEZ ÎN ROMÂNIA la startul celei de-a 28-a ediții – Începând de mâine, timp de 11 zile, sunteți așteptați la un maraton amețitor de cinema francez –

Proiecția comediei semnate de Olivier Nakache și Éric Toledano, Une Année Difficile | Un an dificil, deschide joi, la Cinema Elvire Popesco, cea de-a 28-a ediție a FESTIVALULUI FILMULUI FRANCEZ ÎN ROMÂNIA care continuă până pe 31 martie cu un vertij amețitor al celor mai recente producții din cinemaul francez, în București și alte 12 orașe din țară: Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Arad, Brașov, Brăila, Constanța, Craiova, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava și Târgu Mureș.

 

Evenimentul este organizat de Institutul Francez din Romănia care aniversează anul acesta 100 de ani de la înființare. Întregul program este disponibil pe: https://festivalff.ro.

 

La București spectatorii îi vor putea întâlni pe actorii Félix Lefebvre (Rien à perdre), Karim Leklou (Vincent doit mourir, Goutte d’or), Sandra Parfait și Claire Duburcq (Connan), regizoarea Angela Ottobah (Paula) sau Marine Longuet care a lucrat ca asistent de regie și director de producție mai bine de 15 ani, alături de Rebecca Zlotowski, Xavier Beauvois, Céline Sciamma, Lucas Belvaux sau Léa Todorov, iar din 2023, face parte din consiliul de administrație al Collectif 50/50 și se dedică în mod special situațiilor abuzului sexual în industria de film.

Festivalul organizează anul acesta, în parteneriat cu F-SIDES Cineclub, în secțiunea dedicată profesioniștilor din cinematografie, un workshop ce va aborda egalitatea de gen și prevenția violenței și hărțuirii sexuale și de gen în industria de film din România.

 

Workshopul Egalitate de gen și spații sigure în industria de film din România, se va desfășura în 26 și 27 martie la Rezidența 9, în prezența Marinei Longuet și a peste douăzeci de profesioniști din industria cinematografică de la noi – actori, regizori, producători, tehnicieni, distribuitori, critici de film, directori de festivaluri, instituții, profesori UNATC care vor avea ocazia să discute și definească un prim cadru de linii directoare, recomandări și perspective de acțiune pentru a promova egalitatea între bărbați și femei, atât pe ecran, cât și în spatele camerei de filmat, și pentru a preveni și combate eficient violența și hărțuirea sexistă și sexuală.

 

Joi, 28 martie, la ora 18:00, în Atriumul Institutului Francez din București va avea loc o dezbatere publică pentru a prezenta concluziile rezultate în urma atelierului. În cadrul evenimentului publicul va fi invitat să discute despre aceste subiecte.

 

Alături de filmul de deschidere, în secțiunea Panorama filmelor anului spectatorii mai pot urmări și Le Règne Animal în care regizorul francez Thomas Cailley își imaginează un alt tip de coronavirus, unul pe care îl pregătise înainte de pandemie, dar care a căpătat brusc o nouă relevanță în lumea reală, în urma evenimentelor din 2020. În Le Règne Animal o boală misterioasă se răspândește în Franța, deblocând ceva, la nivel genetic, care îi face pe oameni să se transforme în creaturi hibride, iar în Yannik regizorul Quentin Dupieux „inventează atât o premisă comică înțeleaptă, cât și o oportunitate de a interoga așteptările publicului de la artă: Diversiune? Divertisment? Înnobilare? Provocare? Yannick ne face să căutăm răspunsurile acestor întrebări, în timp ce împlinește propria idee a lui Dupieux despre ceea ce ar trebui să fie un film.“ (Variety)

 

Un alt titlu din aceeași secțiune este La Bête, cel mai nou film al lui Bertrand Bonello, ce o are în rolul principal pe Léa Seydoux – „poate cel mai bun film al regizorului de până acum – este bogat, ciudat, cu o indiferență rece față de confortul de vizionare al spectatorului și un tremur iscat de un dezastru iminent.“ (The Guardian). „În cariera sa de până acum, regizoarea franceză Katell Quillévéré a demonstrat un talent neobișnuit de a se conecta cu personajele ei atât de intens încât în unele momente par să fie mai puțin pe ecran în fața ta, ci chiar lângă tine“ (Variety), Le temps daimer nu face excepție.

 

În Panorama de anul acesta spectatorii vor putea vedea, tot în premieră, și: Le Procès Goldman pe care cei de la Screen îl consideră „pur și simplu fascinant“, Chronique d’une liaison passagère – un film la care ar trebui să ne gândim ca la o vacanță de 90 de minute dacă ar fi să ne luăm după îndemnul celor de la The Jerusalem Post, Simple Comme Sylvain – „un răsfăț sexy și amuzant, al treilea al Moniei Chokri, spune câteva adevăruri despre dorință și familiar, dar nu în detrimentul comediei.“ (Variety) sau Le Livre des solutions – un film „tandru și melancolic“ (Screen Daily) despre un regizor bipolar și paranoic care fuge cu materialul filmat vrând să-și termine filmul așa cum își dorește el, nu cum vor producătorii. Despre o altfel de criză este vorba și în filmului lui Stéphane Brizé, Hors-saison, în care un actor celebru se retrage într-un oraș-stațiune unde întâlnire o fostă iubire care-i stârnește sentimente nerezolvate din trecut.

Secțiunea Mauvais genres, una dintre noutățile ediției de anul acesta, cuprinde o selecție de filme franceze de gen: Mars Express de Jérémie Périn, este o poveste polițistă care se petrece pe Pământ și pe Marte, într-un viitor în care oamenii sunt înlocuiți de roboți, Le Gang des bois du temple – drama urbană „întunecată și poetică“ (The Hollywood Reporter) a regizorului Rabah Ameur-Zaïmeche, Salem regizat de Jean-Bernard Marlin – o continuare a poveștii din filmul său de debut, Shéhérezade, Connan care va fi proiectat în prezența actrițelor Sandra Parfait și Claire Duburcq  și Vincent doit mourir de Stéphan Castang, „o pildă plină de duh, obraznică dar binevenită pentru era noastră persecutată și paranoică“ (Variety) la proiecția căruia (de la Cinema Elvire Popesco) vă veți putea întâlni cu actorul din rolul principal, Karim Leklou.

O altă noutate este secțiunea Vertiges VR care cuprinde cinci filme captivante, ce vor putea fi experimentate în Atriumul Institutului Francez din România (Bulevardul Dacia 77) în zilele de sâmătă, 23 și 30 martie, între orele 10:00 și 19:00. Proiecțiile sunt recomandate publicului cu vârste peste 12 ani.

Și anul acesta Competiția tinerelor talente – lungmetraj pune în valoare regizorii aflați la început de drum. Filmele care intră în cursa pentru Premiul publicului, o bursă de 1000 euro oferită de Institutul Francez din România, sunt: Chien de la casse, Rien à perdre, Àma Gloria și Paula unde festivalul o are invitată pe regizoarea Angela Ottobah.

Competiţia Tinere Talente – scurtmetraj va prezenta cinci scurtmetraje realizate de noua generaţie de cineaşti francezi, care vor fi evaluate de un juriu format din tineri critici de film români: Ramona Aristide, Dalesia Cozorici și Laura Săvuțiu.

Programul complet este disponibil pe https://festivalff.ro unde sunt disponibile mai multe informații.

Biletele pentru Cinema Elvire Popesco sunt disponibile pe Eventbook  sau pot fi achiziționate direct de la casieria cinematografului.

 

Filmele Une Année Difficile | Un an dificil, Vincent doit mourir | Să moară Vincent!, Salem și Les Gardiennes de la planète | Whale Natio sunt distribuite în România de Independența Film, Nina et le secret du hérisson | Nina și secretul ariciului și Sirocco et le royaume des courants d’air | Sirocco și regatul vânturilor de Cay Films, iar filmul  Le Livre des solutions | Cartea cu soluții de Bad Unicorn.

 

FESTIVALUL FILMULUI FRANCEZ este organizat de Institutul Francez din România la București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara și co-organizat de: Centrul Municipal de Cultură Arad, Alianţa Franceză Braşov, Cinefeel Brăila, Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret ‚Jean Constantin‘ Constanţa, Inspire Cinema Craiova, Arta by Cityplex Sfântu Gheorghe, Teatrul Naţional ‚Radu Stanca‘ Sibiu, Alianța Franceză Suceava, Muzeul Județean Mureș și Consiliul Județean Mureș, F-Sides, Rezidența BRD Scena9,  Control Club.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Cel mai recent single al INNEI “Read My Lips” feat. Farina – 9 milioane de vizualizări în 11 zile de la lansare

“Read My Lips” este una dintre piesele INNEI care are super rezultate pe YouTube: 9 milioane de vizualizări în doar 11 zile de la lansare.

De altfel, piesa a fost integrată în foarte multe playlisturi mari de pe Spotify, Deezer, Apple Music și Tidal din țări precum Columbia, Mexic, Polonia, Turcia, Italia, Rusia, Spania, Nigeria, Elveția, Japonia, Franța, Anglia.

“Mă bucur că piesa a atras atenția fanilor mei și ai Farinei și că aduce multă energie în viețile noastre”, a spus INNA.

“Read My Lips” este un mix de stiluri (pop, reaggaeton, trap), a fost compusă de Sean Fischer, Elsa Curran, Lilian Caputo, Britt Burton, Farina Pao Paucar Franco “Farina” și produsă de French Braids și Alexandru Cotoi.

INNA a lansat anul acesta “Not My Baby”, “Sober”, “VKTM” în colaborare cu Sickotoy și TAG, “Discoteka” cu Minelli și “Nobody”.

Păreri?

Cel mai recent single al INNEI “Ruleta” – record de vizualizari pe YouTube, 11 milioane de vizualizari in 11 zile de la lansare

“Ruleta”, cel mai recent single al INNEI în colaborare cu Erik, are peste 11 milioane de vizualizari in doar 11 zile de la lansare.

De asemenea, este pe locul 1 in Trending pe YouTube in Romania (adica cel mai vizualizat videoclip), dar si pe locul 8 in Austria, pe 9 in Israel si Lituania, 15 Bulgaria, 19 Danemarca, 22 Germania si Elvetia, 25 Spania, 26 Turcia si Norvegia, 27 Finlanda si Irlanda, 30 Rusia, 36 Mexic, 46 Italia, 47 Franta, Venezuela si Canada, 51 Peru si Ecuador, 53 Chile.

In ceea ce priveste Shazam, in Romania si Moldova, piesa “Ruleta” este pe locul 1, locul 6 in Serbia si 7 in Bulgaria.

Piesa a fost compusă de INNA, Erik, Breyan Isaac și Marius Dia și produsă de Marco & Seba și David Ciente, aceeași echipă care a lucrat și la single-ul anterior al artistei.

“Nu m-am așteptat ca această piesă să devină atât de virală și să placă atât de mult fanilor mei. Le mulțumesc pentru susținere și sper ca împreună, să facem “Ruleta” number one în topurile radiourilor din întreaga lume”, a spus INNA.

Artista are peste 2.7 miliarde de vizualizări pe YouTube, devansând nume precum Wisin, Akon, Sean Paul, Madonna, Lana del Rey, Kanye West, Lil Wayne, Justin Timberlake, Mariah Carey, will.i.am.

INNA va lansa un EP în această vară, cu piese și în română, și în spaniolă, cu piese compuse de ea precum “Ruleta” sau “Me Gusta”.

Global Records este una dintre principalele case de discuri din Romania care reprezinta artisti de top precum INNA, Antonia, Carla’s Dreams, Lariss, Nicoleta Nuca, GJAN, Karmen, Lucia, Mira, Lori Ciobotaru, Yanka, Vanotek.

Asadar, acestea fiind spuse, va astept cu drag sa-mi spuneti impresiile voastre. Enjoy!