TIFF aniversează 20 de ani cu o nouă ediție de vară, între 23 iulie și 1 august

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) va celebra 20 de ani de existență cu o nouă ediție de anvergură, între 23 iulie și 1 august 2021, în Cluj-Napoca. 10 zile de vară cu filme în premieră, invitați și evenimente care vor puncta momente memorabile din cele două decenii de festival.

În 2020, TIFF a fost primul mare festival european care a avut loc fizic, în timpul pandemiei, la un asemenea nivel. Măsurile stricte implementate de echipă au făcut ca cei 45.000 de participanți să urmărească filme în aer liber, în deplină siguranță, în 14 locații din Cluj și din împrejurimi, locații în care echipa intenționează să revină și în 2021.

În pregătirea ediției aniversare, echipa festivalului a lucrat de la început cu două scenarii: primul lua în calcul revenirea la perioada obișnuită pentru TIFF, datele anunțate inițial fiind 28 mai – 6 iunie, iar cel de-al doilea miza pe faptul că evoluția pandemiei va permite reluarea proiecțiilor în formula de anul trecut. Contextul actual și informațiile oferite de autorități au determinat datele finale pentru TIFF 2021: 23 iulie – 1 august.

Se lucrează la o ediție mixtă, cu proiecții în aer liber, dar și în interior (dacă o va permite contextul, în limita capacității stabilite de autorități), cu speranța că normele privind organizarea evenimentelor publice în aer liber se vor alinia celor din majoritatea țărilor europene, unde numărul de persoane admis urcă la 1000 sau mai mult. Măsurile de siguranță vor fi, ca și anul trecut, prioritare.

„În 2002, TIFF s-a născut în ciuda tuturor condițiilor de atunci, într-o țară cu o industrie cinematografică în amorțire, în care sălile de cinema se goleau și se închideau. Nimic nu a fost obișnuit în evoluția noastră ca festival, deci nici aniversarea de 20 de ani nu avea cum să fie altfel decât specială. Ne dorim să rememorăm alături de cât mai mulți cu fani, prieteni și invitați dragi ai TIFF-ului momentele grozave pe care le-am trăit în aceste decenii. Am optat pentru cea mai sigură variantă în care putem s-o facem.”, declară Tudor Giurgiu, președintele TIFF.

„E ușor să fii nostalgic la 20 de ani de la nașterea TIFF-ului. Avem suficiente motive să privim înapoi cu mândrie și să celebrăm clipe, oameni și filme esențiale din istoria festivalului – și cu siguranță o vom face. E mai greu să privești înainte într-un moment în care experiența cinematografică așa cum o știm e serios afectată – dar la fel stăteau lucrurile și acum 20 de ani. Și iată-ne aici, cu aceeași determinare de a crea un eveniment relevant, atractiv, educativ și performant pentru toți cei care tânjesc după vibrația unei experiențe colective.”, spune directorul artistic Mihai Chirilov.

„Cu filme proaspete și proiecții aniversare, inițiative de dezvoltare pe termen lung și clipuri din arhiva festivalului, cine-concerte, expoziții, albume de colecție, dar și locații inedite pe harta unui oraș aflat într-o continuă reinventare, TIFF.20 își propune să ofere nu doar o ediție-vaccin și un eveniment memorabil, ci și speranța redobândirii unei normalități aproape pierdute”, adaugă Mihai Chirilov.

Ca și anul trecut, o selecție de filme va putea fi vizionată online, pe platforma de streaming TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro). Surprizele acestei ediții vor fi anunțate pe parcursul următoarelor luni. Între timp, înscrierile filmelor continuă până pe 1 martie: https://vp.eventival.com/tiff/2021.

Regulamentul poate fi consultat aici: https://tiff.ro/content/regulament-tiff20

Păreri?

De la 1 august, trenurile firmei private Softrans vor lega mai ieftin şi cu internet gratuit Bucureştiul de litoral

Începând de vineri, 1 august, până la 13 septembrie, un nou operator de transport feroviar de călători – Softrans – va intra în forţă pe ruta Bucureşti-Constanţa. Călătoria este cu 20 de lei mai ieftină decât la CFR Călători, iar trenurile private au internet gratuit.

Trenul Hyperion, fabricat la Craiova de firma Softronic, va circula, de la 1 august până la 13 septembrie, pe ruta Craiova-Bucureşti-Constanţa şi retur, biletele putându-se procura la urcare sau online. Preţul unui bilet Craiova-Bucureşti este de 40 de lei, un bilet Bucureşti-Constanţa costă 40 de lei, iar un bilet Craiova-Constanţa costă 70 de lei. Aşadar, Bucureşti-Constanţa cu doar 40 de lei, în timp ce la CFR Călători, cu aceeaşi viteză de deplasare, biletul costă 62 de lei la clasa a II-a, respectiv 92 de lei la clasa I. „Trenul va face aproape şase ore de la Craiova la Constanţa, iar doritorii unui weekend la mare pot avea o deplasare rapidă şi comodă. Plecările din Craiova sunt la 5,30 în fiecare zi, iar din Constanţa la 14,20 în fiecare zi“, a declarat Radu Zlatian, consultant în cadrul Softronic. În Bucureşti-Nord, trenul Softronic soseşte de la Craiova la ora 8.30 şi pleacă spre Constanţa la ora 9.10. La ora 9.00, un tren al CFR Călători pleacă tot spre Constanţa. Internet gratuit Oficialul Softronic a mai declarat că trenul este omologat intern, a trecut toate încercările făcute de Autoritatea Feroviară Română şi a fost pus în funcţiune conform reglementărilor legale, fiind introdus în registrul mijloacelor de transport de călători europene, în acest moment putând rula pe căile ferate europene. „Din punctul de vedere al habitatului, pasagerii au condiţii deosebite, este vorba de nivel redus de zgomote şi vibraţii, aer condiţionat, asigurarea unor prize cu tensiune de 220 V pentru alimentarea unor aparate personale, Wi-Fi gratuit la un cost al biletului foarte scăzut. Trenul a circulat pe ruta Craiova-Bucureşti şi 80% au fost locurile ocupate în permanenţă, iar în weekend nu mai erau locuri“, a mai afirmat Zlatian. Trenul Hyperion a fost realizat de firma Softronic prin intermediul unui proiect cu finanţare europeană.

Sursa: Adevarul