Spartan redeschide restaurantul stradal din Arad, cu o investiție de peste 30.000 de euro
2017-03-09 20:53:46

Spartan a redeschis, pe 8 martie, restaurantul stradal din Arad, după o investiție de peste 30.000 de euro în modernizarea decorului și suplimentarea numărului de locuri, de la 40, la 55. Unitatea este deținută de Olivian Mițaru, francizat Spartan care a mai deschis trei restaurante, două în Arad și unul în Râmnicu Vâlcea, și are în plan extinderea în zona Transilvaniei.

Restaurantul are o suprafață de 180 m2 și este situat pe Bd. Revoluției nr. 44, în centrul Aradului, într-o zonă foarte circulată, cu multe clădiri istorice, cafenele, licee și instituții ale administrației locale, în apropierea primăriei și a centrului comercial Ziridava.

„Serviciile acordate clienților sunt unul dintre cele mai importante ingrediente ale unei afaceri de succes. În afară de preparatele de calitate, contează foarte mult și ambientul în care îți sunt servite, așa că am decis să schimbăm decorul și să ne întâmpinăm clienții cu un design mai interesant. Inspirate din stilul antic grecesc, interiorul a fost reamenajat cu materiale precum marmura, plăcile de granit și lemnul. Am suplimentat și numărul de locuri și, din câte am văzut la deschidere, oamenii apreciază foarte mult noile decoruri. Am închis restaurantul doar pentru patru zile și am muncit enorm să fim gata până pe opt martie, pentru că ne-am dorit să organizăm un eveniment în cadrul căruia să oferim o zi de neuitat și femeilor prezente”, a declarat Olivian Mițaru, Director General S.C. Oli&Oli Food S.R.L., compania prin intermediul căreia a obținut franciza Spartan.

Vânzări de 480.000 de euro în 2016. Acest restaurant este prima unitate Spartan din Arad, are 13 angajați și a fost inaugurată de Olivian Mițaru pe 3 iulie 2015. Ulterior, omul de afaceri a deschis un restaurant și în centrul comercial Atrium din Arad și încă unul în River Plaza, în Râmnicu Vâlcea. Cifra de vânzări înregistrată în 2016 de unitatea redeschisă ieri a fost de 480.000 de euro. În cadrul acestui restaurant sunt angajate 13 persoane.

La redeschiderea unității au fost prezente circa 1.000 de persoane care au avut ocazia de a se întâlni cu două nume de marcă ale celei mai iubite echipe de fotbal din județ, UTA Arad, și cu Laurențiu Roșu, antrenorul echipei arădene și fost jucător la echipa Steaua. Adrian Petre, golgheterul echipei și Richard Filaret au înmânat 10 echipamente cu semnăturile tuturor jucătorilor echipei arădene, câștigătorilor unei tombole la care au participat primii 100 de clienți. Cei care s-au aflat printre primele 50 de persoane care au cumpărat preparate Spartan în ziua redeschiderii, au beneficiat de băuturi răcoritoare gratis, iar 200 de trandafiri verzi au fost dăruiți femeilor prezente la eveniment.

În afară de cele trei restaurante deschise, două în Arad și unul în Râmnicu Vâlcea, Olivian Mițaru are în plan și inaugurarea celei de-a patra unități, în toamnă, în Shopping City Râmnicu Vălcea, centru comercial dezvoltat de NEPI. Alte planuri de extindere vizează zona Transilvaniei, în special Aradul, piață pe care deja o cunoaște foarte bine și Oradea.

S.C. Oli&Oli Food S.R.L., înființată în anul 2015, este deținută de Olivian Mițaru, a primit francize pentru restaurantele din Arad și Râmnicu Vâlcea și are 45 de angajați și o cifră de afaceri de circa 1 milion de euro în 2016.

Spartan face parte din grupul de francize S.C. Strong MND Corporation S.R.L, companie francizoare care deține și platforma www.francizelacheie.ro. Lanțul de restaurante a fost fondat în 2012 și numără 31 de restaurante, dintre care 11 sunt restaurante proprii și alte 20 sunt în sistem de franciză, deschise în capitală și în 19 orașe din țară: Suceava, Arad, Brașov, Iași, Cluj, Timișoara, Botoșani, Galați, Brăila, Focșani, Târgu-Jiu, Craiova, Pitești, Turnu-Severin, Deva, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare, Piatra Neamț și Constanța.

Cifra de afaceri înregistrată de grupul de restaurante Spartan la finalul anului 2015 este de aproximativ 12 milioane de euro. În cele 11 restaurante deținute de Strong MND Corporation, societatea francizoare, sunt angajațe peste 200 de persoane, iar în total, în toate cele 31 de unități lucrează peste 500 de oameni. Lanțul de restaurante Spartan va continua extinderea în capitală, în provincie, dar și în afara granițelor României. Planurile sale de expansiune vizează ca, până în 2018, să ajungă la 40 de unități.

Asadar, acestea fiind spuse, sa avem pofta, zic!

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *