Se anunţă eclipsă totală de soare! LORA aduce un Soare negru, foarte puternic
2018-11-05 22:21:52

Luni. 5 noiembrie 2018. Ora 19:00. Soarele a fost acoperit de cea mai răvăşitoare piesă a anului. Un „Soare negru” plin, puternic, strălucitor, dar totodată melancolic şi înduioşător.

LORA lansează una dintre cele mai fascinante şi luminoase piese ale anului. Single-ul „Soare negru” este compus de către Alex Pelin, Andrei Platon, Andrei Tostogan, Adi Colceru şi Lora.

Precum Soarele, care este format din trei straturi interioare, şi în videoclipul regizat de către Ionuţ Trandafir, o putem identifica pe cameleonica Lora în trei ipostaze; puternică, inocentă, conştientă şi cosmică. Asistăm şi la o fantastică îmbinare a elementelor, în sensul de dezvelire a tuturor celor ascunse, pentru că „Soare negru” este o aventură a conştiinţei.

„Suntem mereu provocaţi de soartă să facem alegeri; alegeri importante, alegeri corecte, alegeri greşite, alegeri care ne schimbă destinul. Ducem conflicte interioare, ne luptăm cu noi înşine şi încercăm să nu ne lăsăm prada gândurilor contradictorii care pun stăpânire pe noi în momentele de cumpănă. Videoclipul este o metaforă ce ilustrează aceasta luptă, dusă în înteriorul nostru. O luptă între conştiinţă şi simţire, între alb şi negru, între întuneric şi lumină. Cine ar trebui să ne călăuzească, de unde primim răspunsul potrivit, cine ni-l dă? Vocea raţiunii sau vocea inimii?”, declară LORA.

LORA este una dintre cele mai bune voci feminine din România, cu milioane de vizualizări pe YouTube şi hit-uri ca “Rămas bun”, “Ne împotrivim”, “Floare la ureche”, “Cinci” sau “Bine mersi”, piese ce au ajuns pe primele poziţii în toate topurile muzicale. LORA a lansat în urmă cu câteva luni hitul “Dor să te ador”, alături de Doddy, piesa ce a adunat într-un timp scurt peste 50 de milioane de vizualizări pe YouTube şi a stat aproape o lună în topul Trending, în luna august a colaborat cu Shift pentru single-ul „Până în Rai”, iar recent a lansat piesa „Pleacă” pe canalul ei de YouTube.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *