Record pe YouTube: Clipul "Niciodată să nu spui niciodată" a strâns peste 1 million de vizualizări în 24 de ore!
2015-09-04 16:07:33

IMG_6503

Andra stabilește un nou record pe YouTube cu single-ul „Niciodată să nu spui niciodată”, care a strâns peste 1 milion de vizualizări în doar 24 de ore de când a fost lansat, o performanță incredibilă pentru România!

“Sunt foarte recunoscătoare pentru că fanii mei au fost atât de receptivi la noul meu single. Piesa “Niciodată să nu spui niciodată” este una specială pentru mine, deoarece are un mesaj pozitiv și asta mă reprezintă, mai ales în acest moment din viața mea. Numărul mare de vizualizări ma ambiționează foarte tare, sper să îmi bat propriul record la următoarea lansare”, a spus Andra.

Cântăreața a lansat miercuri seară noua piesă “Niciodată să nu spui niciodată”, o colaborare inedită cu rapperul Cabron, la o lună de când a devenit mamă pentru a doua oară.

Aseară, publicul din Sibiu a avut ocazia să o vadă live pe Andra, care a urcat din nou pe scenă, pentru prima dată după naștere, în cadrul Media Music Awards. Tot acolo, Andrei i-a fost decernat și trofeul Fans Like Award, după ce a primit cele mai multe voturi online pe pagina de Facebook a evenimentului, fiind considerată astfel cel mai iubit artist român. Mai mult decât atât, Andra a primit și trofeul “Most wanted artist”.

Clipul piesei “Niciodată să nu spui niciodată”, regizat de Iulian Moga, urmăreşte o poveste de dragoste dintre doi tineri, iar acţiunea are loc în jurul unui ring de box. Coregrafia pasională a fost realizată de Emil Rengle, cuplul de dansatori fiind format din Alex Bordea şi Oana Zara, foşti concurenţi “Românii au talent”.

“Surprizele pot apărea oricând, exact atunci când nu te aştepţi, viaţa ţi se poate schimba. Sufletul pereche te aşteaptă undeva, chiar dacă ai impresia că eşti singur”, a explicat îndrăgita cântăreaţă.

Felicitări, draga noastră Andra! Haideți să mai dăm un play noului videoclip Andra feat. Cabron – “Niciodată să nu spui niciodată”! Enjoy!

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *