Peter Pop feat. Lora - Singuri in doi (videoclip nou)
2015-03-17 14:31:59

Peter Pop revine in atentia fanilor cu cel de-al doilea single al lui, “Singuri în doi”, o piesa in featuring inedit cu Lora. Noua melodie beneficiaza de un clip foarte interesant pe care va invitam sa-l urmariti mai jos!

“Singuri in doi” spune povestea tipica a unui cuplu blocat intr-o relatie, alimentata doar de reprosuri. Cei doi continua sa duca o lupta care pare sa nu se mai sfarseasca. Single-ul este compus de Theea Miculescu, Maxim Chisaru, Andrei Mihai, Constantin Bodea, Petre-Bogdan Popa, pe versuri scrise de Theea Miculescu, Petre-Bogdan Popa si Lora.

Noua piesa beneficiaza si de un videoclip spectaculos, in regia lui Ionut Trandafir. Filmarile au durat aproape 24 de ore si au avut loc la showroomul de mobilier de lux Innova din Capitala si intr-un studio din Mogosoaia. De coafurile artistilor s-a ocupat Elena Cornea, machiajul a fost realizat de Bianca Marca, iar tinutele au fost asigurate de Cristina Diaconu.

“Cand mi-a facut Peter Pop invitatia de a canta o piesa cu el, am fost curioasa sa-i ascult vocea. Am intrat pe pagina lui de Facebook si am fost impresionata de cat de bine canta si de timbrul lui special. Alta surpriza a fost ca piesa ‘Singuri in doi’ este compusa de prietena mea Theea Miculescu, care a semnat si ‘Rebeli si nebuni’, ‘Viata merge inainte’, ‘Arde’ si multe alte melodii pe care abia astept sa le inregistrez. Eu si Theea lucram excelent impreuna, ne potrivim foarte bine. Sunt foarte incantata de noua piesa, de clip, de colaborare si ma bucur ori de cate ori intalnesc oameni cu adevarat talentati”, a spus Lora.

“‘Singuri in doi’ nu a pornit neaparat de la o experienta proprie, ci de la o realitate pe care o vedem in jurul nostru. Piesa vorbeste despre despartire, despartirea vazuta ca o lupta interioara care mai lasa loc doar reprosurilor. Ma bucur ca Lora a crezut in aceasta piesa si ii multumesc pentru colaborarea frumoasa. Am descoperit o persoana cu totul aparte, am comunicat extraordinar de bine cu ea si suntem amandoi foarte multumiti de rezultat”, a explicat Peter Pop.

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *