„N-am nevoie": DJ Sava și Ioana Ignat colaborează pentru prima oară
2019-04-03 23:05:26

DJ Sava lansează prima sa piesă din acest an chiar de ziua sa și colaborează cu frumoasa Ioana Ignat, una dintre cele mai iubite artiste pop din țară. Cu un vibe ce te duce cu gândul la zilele toride de vară și vocea inconfundabilă a Ioanei Ignat, „N-am nevoie” este un single fresh, compus de Theea Miculescu, Mihai Cătălin Tamazlicaru, Răzvan Dediu, Alex Antonescu (Zagga) si Ioana Ignat, și produs de DJ Sava împreună cu Mihai Cătălin Tămăzlicaru, Răzvan Dediu și Alex Antonescu (Zagga).

„Mă bucur foarte mult că s-a întâmplat ca de ziua mea să lansez «N-am nevoie» – pentru că astăzi nu am nevoie de nimic, doar de prieteni și oameni dragi. Ioana este un artist foarte talentat, iar vocea ei se potrivește perfect pe această piesă”, declară DJ Sava.

„În dragoste avem parte de un cumul de sentimente, iar această piesă pune pe note muzicale cuvinte care în aparență sunt contradictorii, dar în esență, nu mai au aceeași insemnătate unele fără altele. Acest cântec este pentru toți cei care «au nevoie» de un pansament perfect pentru dor. Muzica este cel mai frumos cadou, iar eu sper ca succesul acestei colaborări să fie unul dintre cele mai memorabile cadouri pentru DJ Sava, chiar de ziua lui”, adaugă Ioana Ignat.

Până în prezent, DJ Sava a colaborat cu artiști precum Raluka, Connect-R, Alina Eremia, Faydee și Irina Rimes. Artistul a lansat piese care au cucerit atât publicul din România, cât și de peste hotare și care au adunat zeci de milioane de vizulizări pe YouTube. În ultimii ani, DJ-ul a lansat “Nena” (alături de Barbara Isasi), “Sea Lo Que Sea” (alături de Carine), “Coco Bongo” (alături de Olga Verbitchi). Vara trecută, DJ Sava a colaborat cu Misha Miller pentru single-ul și clipul „Wild Fire”, iar în urmă cu cinci luni a lansat „Magical Place” împreună cu IOVA, una dintre cele mai noi apariții pe scena muzicii românești.

Ioana Ignat a ajuns în topurile muzicale cu piesa “Doar pe a ta” (alături de Edward Sanda), care s-a poziționat pe primele locuri în chart-urile radio, TV, iTunes, Shazam, timp de peste 20 de săptămâni în anul 2017. Pe lângă timbrul vocal inconfundabil, Ioana Ignat este și o foarte talentată compozitoare, majoritatea pieselor lansate de ea aparținându-i. Printre single-urile de succes ale artistei se numără și “Nu mă uita”, care a adunat peste 62 de milioane de vizualizări pe YouTube și „În Palma Ta”, piesă ce a ocupat de asemenea primele poziții în topurile radio si TV. Cel mai recent single al artistei se numește „Muritor”, iar în urmă cu 3 săptămâni a colaborat cu Speak pentru „Ca nebunii”.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *