Mira lansează piesa „De Ce?"
2020-01-23 21:46:22

„De ce?” este titlul celui mai recent single lansat de MIRA, o piesă despre viață, iubire, încredere și alegere, cu un mesaj puternic și emoționant.
Versurile piesei vorbesc despre cuvintele spuse în vânt și despre încrederea ce nu trebuie să lipsească într-o relație de iubire.
Clipul single-ului, regizat de Gabriel Ciolpan, pune în imagini povestea unui cuplu, unde sunt subliniate cele mai intense trăiri și sentimente.

„Sunt foarte fericită că în sfârșit pot să împărtășesc cu voi această piesă, una dintre cele mai de suflet piese pe care le-am compus alături de colegii mei, unde îmi pun experiența și durerea în note muzicale. Îmi doresc ca această piesă cu încărcătură emoțională să ajungă la voi și să vindece cât mai multe suflete rănite. “, declară artista.

Piesa este produsă de Alexandru Cotoi și Florian Rus și compusă de Florian Rus, Loredana Cavasdan, MIRA și Alex Cotoi. Versurile au fost scrise de MIRA împreună cu Florian Rus și Loredana Cavasdan.
MIRA a debutat în 2012 și tot în același an a participat la „Vocea României”, în echipa lui Marius Moga. Single-uri precum „Dragostea nu se stinge”, „Bella” sau „Fete din Balcani” sunt doar câteva dintre piesele care au consacrat-o ca artistă. După hitul „Uit de tine”, cu peste 17 milioane de vizualizări pe YouTube, a urmat single-ul „Vina” și „Inimă nebună”, single ce a strâns 55 milioane de vizualizări pe YouTube. Împreună cu Florian Rus, MIRA lansează hitul „Străzile din Bucureşti”, unul dintre cele mai difuzate single-uri la radiourile din România. În mai puțin de 24 de ore din momentul lansării, piesa a devenit numărul 1 în YouTube Trending și a depășit 6 milioane de vizualizări în prima lună de la lansare. De asemenea, a ocupat prima poziție în topul celor mai ascultate piese timp de 9 săptămâni și în top 10 timp de 25 de săptămâni.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *