Mihaela Rădulescu despre viaţă, femei, iubire, bărbaţi, frumuseţe, timp, bucurie
2018-07-09 14:13:53

Am ales să trăiesc cu detaşarea păsării călătoare: dacă e anotimpul fericirii mele, stau şi-i ofer lecţii gratuite de zbor… Dacă vine ceaţa, şi peste ceaţă, frigul, şi peste frig, îngheţul, plec cât pot de repede în zări calde, ca să nu mor iubind…

O femeie care nu se bazează pe intuiţie e proastă, nu înţelege ce capital extraordinar e intuiţia feminină.

Şi câinilor le e dor – nu ştiu mulţi oameni care să se bucure ca un câine căruia i s-a întors stăpânul acasă.

Nu pierd nopţile, nu stau în fumul altora, nu beau alcool niciodată (cu excepţia paharului de vin roşu pe care-l savurez în vreo ocazie socială), nu acumulez nervi, tristeţi inutile, griji pentru care să mă consum mai mult decât găsindu-le rezolvarea.

Cred în oglinda în care e bine să te priveşti foarte realist: nu toată lumea poate avea un trup perfect, dar oricine poate avea o sănătate bună, un număr corect de kilograme şi un tonus muscular constant.

Un om bun ştie că, dacă dăruieşte, zâmbetul de mulţumire cu care se alege îl îmbogăţeşte cu adevărat.

De ce să ne batem în idei deştepte când un abdomen plat face cât o mie de cuvinte grase?

Teme-te de urmele care se văd în privirea ta, nu pe chipul tău…

Lucrurile simple ne întregesc. Suntem fiinţe cu un mecanism atât de complicat de trăire, încât avem nevoie de protejarea lucrurilor simple, de provocarea lucrurilor mărunte, de minuţiozitatea alegerilor şi de rafinamentul detaliilor care fac diferenţa.

Poţi să visezi cu ochii deschişi şi să iubeşti cu ochii închişi. Am verificat!

Un om mereu încruntat şi pus pe jignit nu e niciodată mai inteligent decât unul care nu cunoaşte subiectul, ci invers, cred.

Bărbaţii care plâng în faţa unei femei sunt nişte oameni foarte frumoşi şi au o forţă pe care niciun muşchi de suprafaţă n-ar putea-o întrece.

Sunt de o nesimţire maximă: nu-mi reproşez nimic! Sunt paranoică în ceea ce mă priveşte: sunt frumoasă, deşteaptă şi devreme acasă. Nu am probleme de astea cu mine, pentru că ar însemna să mă subestimez.

Dacă am trăit numărând de câte ori am respirat, am trăit degeaba. Dacă am adunat o seamă de momente în care ni s-a tăiat respiraţia, am trăit cu adevărat.

E foarte greu să mă facă cineva să-mi pierd cumpătul şi luciditatea. Poate doar în pat!

Dorul e rezumatul perfect a ceea ce contează cu adevărat în viaţa ta.

Cred că ajunge să-ţi antrenezi ambiţia pentru a te abţine de la excese, grăsimi, dulciuri prea multe.

Nu putem fi toţi geniali, dar putem fi cu o treaptă mai sus decât am fost ieri.

Câtă bucurie vi s-ar aşterne pe chip, dacă v-aţi demachia de răutăţi şi invidii…

Intra cu spatele drept la tine, dar ieşea fugarită de cât de tare te-ar fi iubit dacă nu te-ar fi ştiut atât de bine… atât de rău, de fapt.

Dor dureros – când ce aştepţi nu mai vine şi ştii bine asta, dar păstrezi dorul, căci nu ai mereu cu ce să-l înlocuieşti.

Iubesc să dăruiesc bucurie, fie şi doar sub forma unui zâmbet şi să mi se răspundă la fel, chiar şi din cei mai întunecaţi ochi. Ador să salut oamenii străini în lift, pe scara blocului sau oriunde suntem o mână de oameni, care n-ar trebui să ne uităm strâmb unii la alţii.

Cenuşăreasa nu e tocmai genul meu, în sensul că eu nu aş fi aşteptat atâta să vină cineva să-mi pună pantoful, ci m-aş fi dus frumos şi m-aş fi prezentat: “Domnu’ prinţ, pantoful e al meu! Doreşti ceva de la mine?”. Nu-mi place să stau şi să aştept să mi se întâmple, îmi place să provoc lucrurile.

Eu cred în somn. Dorm sănătos şi aproape cu sfinţenie cele opt ore. Somnul repară psihic, dar şi fizic. Eu pierd nopţile doar foarte rar.

Să nu uiţi niciodată ce ţi-ai dorit când n-aveai nici măcar idee cum ţi se poate întâmpla asta…

Nu-i nimic rău în a ne dori mai mult decât avem sau suntem, dar e mai la îndemână să invocăm Cerul decât propria persoană.

De cele mai multe ori, când o femeie minte, măcar un bărbat e fericit.

Ne-am rupt viaţa în bucăţi, utile doar pentru a completa puzzle-ul supravieţuirii.

În afară de mine, pentru visul meu nu va lupta nimeni, iar dacă eu nu-i dau viaţă, el îmi va da frustrări şi regrete.

Ceea ce unora ni se pare ridicol, pentru alţii e sublim. Ceea ce unora ni se pare jenant, altora li se arată a libertate. Ceea ce ne excită la culme, pe alţii îi adoarme.

Sunt categoric modelul nevastă – dovadă şi faptul că mai toţi bărbaţii din viaţa mea m-au luat sau m-au vrut de nevastă.

Ăia care bat o femeie şi copii mici de ajung în spital sunt nişte viermi, nişte gunoaie, nişte carcase cu buletin, fără nimic pe dinăuntru sau în pantaloni.

Încă mă mai întreb de ce există atâţia oameni răi în lumea asta, oriunde.

Când vă săturaţi să fiţi răi, miştocari, cinici, falşi, înguşti la minte şi constataţi că în viaţa voastră nu s-a întâmplat niciodată ceva bun, încercaţi zâmbetul, vorba bună, lacrima de bucurie, darul, mâna de ajutor, iertarea, înţelegerea, schimbarea, muzica, teatrul, muzeul, pădurea, iarba, marea, adierea, clinchetul, curăţenia, ceaiul, cartea, prietenia, mângâierea şi toate celelalte daruri minunate ale vieţii, pe care doar creierul i le poate dărui sufletului.

Când plânge o femeie, nu întotdeauna un bărbat e de vină, dar el e mereu una dintre lacrimi (fie ea albă sau neagră).

Mi-ajunge ceea ce am, dar nu-mi ajunge ceea ce am înfăptuit.

Îmi place să scriu – o foaie albă mă concretizează, mă face să mă exprim aşa cum n-o pot face vorbind liber.

Începeţi lista de treburi zilnice cu voi înşivă: mic dejun cât mai sănătos, sport măcar 15 minute şi duş, spălat pe dinţi şi pe creier, de gânduri negre sau meschine.

Din cauza lucrurilor mari, uităm de cele simple, de micile bucurii pe care mintea noastră relaxată de odinioară le-a fabricat.

Când nu mai am nimic interesant de spus, bag o poză dezbrăcată ca să le enervez pe alea urâte şi deştepte, că devin şi ele frumoase când sunt rele, aşa m-a învăţat cineva.

Copiii noştri vor fi exact ceea ce vom reuşi noi să facem din ei…

Femei supărate, nu vă mai aşteptaţi la iubire şi respect din partea bărbaţilor voştri dacă vi se pare că, la patruzeci şi cinci de ani, o femeie e bătrână şi expirată.

Mă îngrijorează că bărbaţii fac tot mai multă caterincă şi femeile tot mai puţine ciorbe.

Bărbaţii care ştiu să aibă grijă de fostele lor soţii sau iubite, care nu uită că ele sunt, înainte de orice, mamele copiilor lor, sunt cu adevărat nişte bărbaţi, nu nişte imitaţii.

Nu ştiu să cad pradă depresiilor. Mă feresc de ele ca de dracu, pentru că e posibil să mi se întâmple dacă stau mult să mă gândesc! Şi atunci prefer să am o mie de ocupaţii care să mă facă să merg înainte fără să mă uit înapoi. Nu văd ce aş face bun dacă mi-aş tăia şi împleti venele.

Citate de Mihaela Rădulescu

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *