MediaPro Music și Phaser lansează single-ul "Indestructibil", cu un videoclip filmat în Japonia și în România
2018-11-02 18:41:58

“Indestructibil este despre încrederea în tine și curajul de a-ți urma visele și de a-ți desena propriul drum. Trebuie să-ți păstrezi optimismul și să crezi în propriile forțe, chiar dacă uneori viața e plină de provocări și momente mai dificile. Noi încă avem încredere în viitor și credem că există povești cu final fericit”, declară cei de la Phaser.

O parte din videoclipul piesei a fost filmat la Timișoara, dar cadrele cu adevărat inedite au fost realizate în Japonia, în diferite locații din Tokyo.

“Călătoria în Japonia a fost fascinantă și ne bucurăm că am reușit să ne întoarcem acasă nu doar cu amintiri extraordinare, dar și cu material video care sperăm să fie util pentru mai multe videoclipuri. Mulțumim Vox Technology Park pentru locațiile de filmare din Timișoara și pentru susținere!”, au mai adăugat membrii trupei.

Pentru realizarea videoclipului trupa a colaborat din nou cu echipa Sebastian MARU Films din Timișoara. Există deja o serie de proiecte create în această formulă, inclusiv pentru single-ul precedent “Până vine dimineața” dar și videoclipuri anterioare cum ar fi “Călători”(filmat în totalitate în Islanda) și “Mă aprinzi”.

Muzica și versurile sunt semnate de membrii trupei, iar producția și masterizarea au fost realizate de George Hora de la Studio66.

În toamna anului trecut Phaser a început colaborarea cu MediaPro Music și Universal Music Romania. “Indestructibil” este al patrulea single rezultat după “Alerg”, “Călători” și “Până vine dimineața”. La începutul anului, trupa a realizat și versiuni live ale unor piese proprii în cadrul ULive Session. Din componența trupei fac parte Carina Dumitru (voce), Radu Racz (bas), Sebi Bârzeianu (chitară), Lucian Oprișan (clape) și Arnold Birta (tobe).

Pareri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *