MARIUS PREDA prezintă albumul "MISSION CIMBALOM" pe scena Festivalului de jazz de la Gărâna
2017-07-14 16:13:20

Noul album semnat Marius Preda, „Mssion Cimbalom”, se va lansa sâmbătă, 8 iulie, în cadrul „Gărâna Jazz Festival 2017”, unde artistul va urca alaturi de trupa sa pe scena din Poiana Lupului.

Cele 13 piese de pe album, în care artistul evoluează la 8 instrumente muzicale diferite, alcătuiesc astfel unul dintre cele mai originale şi totodată valoroase materiale de studio din jazz-ul ultimilor ani, un material în care se remarcă, printre altele, şi neaşteptata prelucrarea a temei din filmul „Marele blond” semnată de Vladimir Cosma şi care a primit aprecieri superlative din partea compozitorului.

Nivelul muzical extraordinar al interpretărilor la ţambal, la vioară, pian, contrabas, acordeon, vibrafon, marimbafon sau nai i-au adus lui Marius Preda invitaţii şi solicitări de colaborare din partea celor mai mari nume ale scenei muzicale internaţionale.

Albumul este disponibil pentru streaming și download accesând link-ul următor: https://UMR.lnk.to/CimbalomNe. Iar în curând va putea fi disponibil în librăriile Cărturești și Humanitas.

Născut în anul 1977, în Bucureşti, într-o familie cu tradiţii muzicale, Marius Preda s-a înscris la vărsta de 16 ani la Conservatorul Regal din Haga, pe care l-a absolvit la secţiunea jazz-marimbafon. Posibilitatea de a-şi expune calităţile muzicale excepţionale într-un mediu artistic atât de dinamic precum jazz-ul vest-european, l-a propulsat de foarte devreme în elita genului, amintitele colaborări cu André Rieu, Vladimir Cosma, Dennis Chambers sau Mike Stern începând cu mai mult de 15 ani în urmă.

De-a lungul carierei sale, Marius Preda a fost invitat să performeze în faţa unor importante personalităţi artistice şi politice ale lumii, între ascultătorii săi numărându-se în repetate rânduri membrii Familiei Regale a Olandei, Manuel Valls – Prim-ministru al Franţei, membrii formaţiei The Rolling Stones, Vladimir Putin, Membrii Familiei Imperiale a Japoniei, actriţa Brigitte Bardot, compozitorul şi producătorul Quincy Jones şi mulţi alţii.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu drag să-mi spuneți impresiile voastre. Enjoy!

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *